ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 783/2017

Decizia nr. 783/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 iunie 2014, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.980.686,11 lei cu titlu de obligații fiscale accesorii, calculate de la data plății obligațiilor fiscale impuse prin Decizia de impunere din 12 mai 2009 și până la data la care autoritățile fiscale au rambursat TVA-ul solicitat.

Prin Sentința nr. 3.213 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

3.1. Recursul

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta-reclamantă arată că, prin încheierea de ședință din data de 04 noiembrie 2014, instanța de fond a respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF, cât și excepția inadmisibilității acțiunii introductive, ca neîntemeiate, dar și proba cu expertiză contabilă solicitată de reclamantă.

Prin sentința recurată, instanța de fond a respins acțiunea, reținând în motivarea soluției că prima solicitare de acordare a accesoriilor a fost formulată în luna mai 2013, iar ulterior au fost emise deciziile de rambursare și compensare pe care reclamanta avea posibilitatea să le conteste. Întrucât reclamanta nu a contestat aceste decizii, se prezumă că acestea nu i-au produs nicio vătămare, iar acțiunea reprezintă o cale alternativă de reformare a deciziilor de rambursare.

Recurenta-reclamantă consideră astfel că sentința atacată conține în considerente motive străine de natura cauzei, dar și contradictorii și a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sentința recurată este fondată pe un unic argument, acela al necontestării deciziilor de rambursare, însă motivarea este străină de pricină, deoarece obiectul acțiunii îl reprezintă fructificarea dreptului la accesorii.

Mai arată recurenta-reclamantă că a fost emisă numai o decizie de rambursare și mai multe decizii de impunere, prin acestea restituindu-se sau compensându-se sumele colectate în mod nelegal prin actele administrative anulate.

Aceste acte, susține recurenta-reclamantă, erau în întregime favorabile și nu exista niciun motiv să le conteste.

Dacă instanța de fond, susține recurenta-reclamantă, ar fi analizat decizia de rambursare, deciziile de impunere, notele de restituire și extrasul de cont, ar fi observat că nu a fost soluționată cererea din 21 mai 2013, prin care s-a solicitat restituirea sumelor încasate nelegal și accesoriilor generate de acestea.

Prin actele sus-menționate, organele fiscale au soluționat decontul de TVA depus în anul 2008.

Concluzionează recurenta-reclamantă că, deși aceste decizii sunt emise ulterior formulării cererilor repetate de plată a accesoriilor, din conținutul lor rezultă că niciuna nu soluționează vreo cerere de plată a accesoriilor.

Mai mult, motivarea netemeiniciei acțiunii introductive este contradictorie cu soluția dată prin încheierea de ședință din 04 noiembrie 2014, când se respinge excepția inadmisibilității acțiunii, fundamentată pe necontestarea actelor administrative de restituire.

Prin urmare, susține recurenta-reclamantă, acțiunea nu putea fi respinsă pentru aceleași considerente.

În aceste condiții, recurenta-reclamantă invocă necercetarea fondului cauzei, mai ales că în speță este utilă administrarea probei cu expertiză contabilă, ce a fost refuzată de judecătorul fondului.

Și în calea recursului, partea invocă aplicarea cu prioritate a dreptului european ce se desprinde din hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în Cauzele C-565 din 11 - Mariana Irimie, Francovich Brasserie des Pecheur, Metallgesellschaft, Littlewoods Retail și a principiului efectivității care se opune unor prevederi interne de natură să facă imposibilă exercitarea dreptului UE.

3.2. Procedura de examinare a recursurilor în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în Complet de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 29 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 3 noiembrie 2017, Completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata cauzei pe fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analiza motivelor de casare.

Prealabil expunerii argumentelor și soluției asupra recursului formulat, Înalta Curte reamintește câteva elemente ce vor conduce la soluționarea corectă a pricinii.

Astfel, se va reține că reclamanta a solicitat, prin acțiunea de față, obligarea autorităților fiscale pârâte la plata sumei de 1.9080.686,11 lei cu titlu de obligații fiscale accesorii, calculate de la data plății sumelor impuse prin Decizia de impunere din 12 mai 2009 și până la data la care acestea au rambursat TVA solicitată.

Recurenta-reclamantă a calculat în cuprinsul acțiunii introductive sumele solicitate, defalcate în funcție de data rambursării TVA.

Prezentul litigiu este urmare unei alte acțiuni a recurentei-reclamante, prin care a solicitat anularea Raportului de inspecție fiscală, Deciziei de impunere din 12 mai 2009 și a Deciziei de soluționare a contestației din 11 septembrie 2009.

Prin aceste acte, societatea a fost obligată la plata sumei de 2.072.456 lei reprezentând TVA suplimentară plus accesorii în cuantum de 234.373 lei.

În cauză s-a pronunțat și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (C-257/2011), prin care au fost interpretate articolele nr. 167, 168, 185 din Directiva 2006/112/CE.

Acțiunea a fost admisă iar societatea a înaintat către ANAF - DGFPMB cererea înregistrată sub nr. 552365 privind plata sumelor de bani încasate fără temei legal, precum și a accesoriilor fiscale aferente fiecărei sume.

Prin decizia de rambursare a TVA s-a dispus compensarea/restituirea doar a valorii TVA în cuantum de 2.027.465 lei stabilită suplimentar de plată în baza Deciziei de impunere din 12 mai 2009 și a accesoriilor în valoare de 305.400 lei.

Prin decizia de rambursare nu s-a plătit dobânda fiscală și penalitățile de întârziere solicitate de SC A. SRL, calculate prin raportate la perioada în care aceasta nu s-a putut folosi de sumele încasate nelegal de autoritatea fiscală.

Față de acestea, reclamanta a formulat o nouă cerere către ANAF - DGRFP București - AFP Sector 1 cu nr. x/2014, autoritatea refuzând plata acestor sume prin adresa din 9 aprilie 2014.

Cererea reclamantei de plată a dobânzilor a fost întemeiată pe disp. art. 119 - 124 C. proc. fisc., precum și pe disp. OMFP nr. 1.899/2004 privind aprobarea procedurii de restituire și rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor.

Intimata-pârâtă DGRFP București, în reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice Sector 1 susține teza inadmisibilității acțiunii, arătând că reclamanta s-a adresat direct instanței de judecată în vederea restituirii sumelor și nu a urmat ponderea instituită de OMFP nr. 1.899/2004.

Prin Încheierea de ședință din 04 noiembrie 2014, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, sesizând că reclamanta s-a adresat anterior pârâtelor cu o cerere de plată, iar pârâtele au refuzat soluționarea favorabilă a acesteia.

Respingând acțiunea ca neîntemeiată, prima instanță, invocând disp. art. 124 alin. (1) C. proc. fisc., conform cărora acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, a reținut că reclamanta, după primirea deciziilor de rambursare avea posibilitatea să conteste actele administrativ-fiscale prin care s-a dispus rambursarea/compensarea, în situația în care aprecia că sumele stabilite nu sunt conforme cu cele solicitate prin cererea de rambursare.

Într-adevăr, se confirmă cele învederate de recurenta-reclamantă prin motivele de recurs, prima instanță reținând în considerente motive străine de natura cauzei și contradictorii.

Există o contradicție cu cele dispuse prin Încheierea de ședință din data de 04 noiembrie 2014, când judecătorul fondului a apreciat că reclamanta a formulat cererea de acordare a dobânzilor, anterior introducerii acțiunii în instanță și, pentru acest motiv a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

În schimb, prin considerentele sentinței, menționând dispozițiile art. 124 alin. (1) C. proc. fisc., apreciază că reclamanta nu a formulat o cerere prealabilă pentru plata dobânzilor și, mai mult, nu a contestat deciziile de rambursare/compensare.

Cererea întemeiată pe disp. art. 124 C. proc. fisc. și OMFP nr. 1.899/2004 se găsește la dosarul de fond, astfel cum se menționează și în cuprinsul Încheierii din 04 noiembrie 2014.

În ceea ce privește soluția instanței de fond, prin care s-a respins acțiunea pentru faptul că nu au fost contestate deciziile de rambursare/compensare, Înalta Curte reține că sunt întrunite disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Cererea formulată de reclamantă și adresată autorității fiscale competente a fost întemeiată pe dispozițiile Ordinului nr. 1.899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului.

În urma acestei cereri, autoritatea fiscală competentă a dispus, prin decizie, compensarea valorii TVA în cuantum de 1.492.824 lei stabilită suplimentar de plată în baza Deciziei de impunere din 12 mai 2009 și restituirea TVA în cuantum de 534.641 lei, plus majorările de întârziere.

Cererea de plată a dobânzii a rămas nesoluționată, iar prin adresa din 9 aprilie 2014, autoritatea fiscală competentă și-a exprimat explicit refuzul de soluționare a pretenției, prin aceea că "având în vedere că sumele achitate de dumneavoastră au fost stabilite în urma unor acte administrative fiscale, nu putem da curs solicitării".

Abia prin întâmpinarea formulată în dosarul de fond, autoritatea fiscală a pretins că societatea avea obligația să urmeze calea contestației administrative formulată împotriva deciziei de compensare/soluție adoptată și de judecătorul fondului.

Înalta Curte, contrar celor reținute de prima instanță, consideră că recurenta-reclamantă a formulat cererea de plată a dobânzilor conform Cap. II din Ordinul nr. 1.899/2004, cerere la care aceasta nu a primit răspuns pozitiv.

Potrivit pct. 1 din Cap. II, pentru sumele nerestituite sau nerambursate în termenul prevăzut de art. 199 alin. (1) și (2) sau de art. 112 alin. (2) C. proc. fisc., după caz, contribuabilul are dreptul la dobândă conform disp. art. 119 C. proc. fisc.

Conform pct. 3 din Cap. II, dobânda se calculează de organul fiscal competent numai asupra sumei care a fost aprobată a fi restituită după efectuarea operațiunii de compensare, care se înmulțește cu numărul de zile determinate conform pct. 2 și cu nivelul dobânzii prevăzute la art. 115 alin. (1) C. proc. fisc.

Așadar, recurenta-reclamantă avea obligația să urmeze procedura contestației administrative împotriva deciziei de compensare, numai în situația în care era nemulțumită de suma compensată/restituită, deoarece dobânda se achită în funcție de cuantumul acestor sume.

Cum recurenta-reclamantă nu a contestat decizia de compensare, autoritatea fiscală competentă urma să rezolve cererea de acordare a dobânzii.

Întrucât intimatele au refuzat soluționarea cererii, revine instanței de judecată să analizeze temeinicia pretenției prin pronunțarea asupra fondului pricinii.

Față de acestea, în temeiul art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul formulat, va fi casată hotărârea atacată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 3213 din 25 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2017.

Procesat de GGC - ED