CtEDO 04.03.2008 Auto

OZDEMIR c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
04.03.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
OZDEMIR c. TURQUIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 43824/07 prezentate de Veli ÖZDEM și de Françoise Elens-Passos graffière de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 august 2007, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Veli Özdemir, este un resortisant turc, născut în 1978 și aflat în prezent în închisoarea Tekirda. Este reprezentat în fața Curții de către dl E. Kanar, avocat la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 ianuarie 2003, reclamantul a fost reținut în arest de către polițiști din unitatea antiteroristă din cadrul conducerii securității din Istanbul pentru că a fost reținut temporar într-o organizație ilegală înarmată, Hizbullah la 21 ianuarie 2003. Printr-un act de acuzare din 10 aprilie 2003, o acțiune publică a fost pronunțată împotriva reclamantului pentru tentativa de răsturnare, prin forță, a ordinii constituționale turcești; infracțiune reprimată prin art. 146 alineatul (1) din vechiul cod penal. Reclamantul a solicitat de mai multe ori eliberarea sa, dar judecătorii din fond au respins aceste cereri. În cele din urmă, la 29 iunie 2007, reprezentantul reclamantului a formulat opoziție împotriva ordonanței de menținere în detenție provizorie pronunțată la 22 iunie 2007. Cu toate acestea, la 12 iunie 2007 iulie 2007, instanța competentă a respins această cerere bazându-se numai pe examinarea dosarului, fără a ține o audiere și în absența reclamantului și a avocatului său. În conformitate cu elementele dosarului, procedura penală împotriva reclamantului este încă în curs de desfășurare în fața instanței de judecată și este încă în detenție provizorie în acest moment. GRIFS Invocând art. 5 alin. (1) lit. (b) și (c) din Convenție, reclamantul denunță în primul rând durata detenției sale și afirmă că nu a fost adus imediat în fața unui judecător după arestarea sa. Invocând art. 5 alin. (3), reclamantul se plânge apoi de lungimea detenției sale provizorii și de faptul că judecătorii din fond nu au ordonat eliberarea sa după depășirea termenului rezonabil în sensul acestei dispoziții. Invocând articolele 6 și 13, el contestă faptul că judecătorul intern a dispus menținerea sa în detenție provizorie, bazându-se numai pe examinarea dosarului, fără a ține în cuști și în la . În cele din urmă, reclamantul a declarat lipsa unei căi de atac efective pentru a-și susține cauza întemeiat pe durata detenției sale. Invocând art. 6 alineatul (1), reclamantul invocă, de asemenea, o încălcare a dreptului său de a fi judecat într-un interval de timp rezonabil. Tot în conformitate cu art. 6 din Convenție, reclamantul susține că procedura penală inițiată împotriva sa a fost compromisă în mod negativ, în măsura în care dovezile obținute în mod ilegal nu au fost excluse din dosarul său. În această privință, el explică faptul că au fost obținute numeroase dovezi în timpul custodiei sale în cursul căreia a fost privat de dreptul la un avocat. În plus, procesele-verbale referitoare la vizitarea locului infracțiunii au fost făcute fără controlul unui magistrat și în lipsa avocatului său. Invocând art. 5 alin. (3), reclamantul se plânge de lungimea detenției sale provizorii și de faptul că judecătorii din fond nu au ordonat eliberarea sa după depășirea termenului rezonabil în sensul acestei dispoziții. Invocând articolele 6 și 13, el contestă faptul că judecătorul intern a dispus menținerea sa în detenție provizorie, bazându-se numai pe examinarea dosarului, fără a ține în cuști și în la . În plus, reclamantul a declarat că nu a recurs efectiv la recurs pentru a-și susține cauza întemeiat pe durata detenției sale. În sfârșit, invocând art. 6 alineatul (2) din convenție, se plânge de încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, din cauza faptului că nu a beneficiat de asistență juridică din partea unui avocat în timpul custodiei sale și al utilizării de probe care sunt considerate ilegale. Curtea fiind amanta calificării juridice a faptelor cauzei (a se vedea, în special, Guerra și alții c. Italia , Hotărârea din 19 februarie 1998, Rec., 1998, I, punctul 44), este necesar să se examineze aceste obiecțiuni sub aspectul articolului 5 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție (a se vedea Nikolova c. Bulgaria [GC], nr. 31195/96, § 69, CEDO 1999-II). În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 5 alineatul (1) litera (b) și art. 5 alineatul (1) litera (c) din convenție, reclamantul se plânge, de asemenea, de durata custodiei sale. Curtea constată că, la data de 22 august 2007, partea reclamantă se referă la o custodie care s-a încheiat la 21 ianuarie 2003, prin ordonanța de detenție provizorie. Or, prezenta cerere a fost introdusă la 22 august 2007, adică mai mult de șase luni mai târziu. Prin urmare, acest aspect este întârziat și trebuie respins în temeiul articolului 35 § 1 și 4 din convenție. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge în sfârșit de legalitatea procedurii împotriva sa, care contestă în special modul în care au fost colectate dovezile cu privire la acuzații. Curtea constată că procedura penală în litigiu este în prezent pendinte în fața instanțelor interne. Prin urmare, Comisia nu este în măsură să efectueze o examinare globală a procesului reclamantului și consideră că nu poate specula cu privire la ceea ce va decide instanțele interne. În consecință, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestor obiecțiuni pare prematură (Dikke c. Turcia, nr 20869/92, § 111, Rec. 2000-VIII). Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiate pe durata detenției sale provizorii, pe lipsa unei căi de atac interne pentru a susține cauza anterioară și pe durata procedurii penale pronunțate împotriva acesteia Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-06-23
0,96
AFFAIRE VELİ ÖZDEMİR c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION AFFAIRE VELİ ÖZDEMİR c. TURQUIE (Requête n o 43824/07) ARRÊT STRASBOURG 23 juin 2009 DÉFINITIF 23/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Veli Özdemir c. Turquie, La Cour européenne des droits de l
CtEDO 2008-04-01
0,96
TUNCER c. TURQUIE (I)
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 40152/05 présentée par Mete TUNCER contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 1 er avril 2008 en une chambre composée
CtEDO 2008-08-28
0,95
KURUM c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 56493/07 présentée par Kazım KÜRÜM contre la Turquie La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 28 août 2008 en une chambre composée de
CtEDO 2008-05-20
0,95
PEKGULEC c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 21283/04 présentée par Özkan PEKGÜLEÇ contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 20 mai 2008 en une chambre composée de : Franço
CtEDO 2001-09-11
0,95
ÖZDEMIR contre la TURQUIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46952/99 présentée par Hıdır ÖZDEMİR contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 11 septembre 2001 en une chambre compos
Sursă