A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 40152/05 prezentate de Mete TUNCER împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 1 aprilie 2008 într-o cameră compusă din Antonella Mularoni, președinte, Ireneu Cabral Barreto, R Electroluxza Türmen, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, judecători; și a lui Sally Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 14 octombrie 2005, după ce a intenționat, pronunță următoarea decizie: reclamantul, dl Mete Tuncer, este un cetățean turc, născut în 1969 și deținut la închisoarea din Kandiora. El este reprezentat în fața Curții de către dl K.T. Sürek, avocat la Istanbul. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 mai 1998, reclamantul a fost reținut în cadrul unei operațiuni împotriva La 23 mai 1998, a fost adus în fața judecătorului care se află în fața Curții de Securitate a statului în care a fost pus în custodie provizorie. În cele din urmă, o acțiune publică a fost pronunțată împotriva sa pentru apartenența la o organizație incriminată și pentru tentativa de răsturnare, prin forță, a ordinii constituționale turcești, care a fost reprimată prin art. 146 alin. (1) din Codul penal anterior. Recurentul a fost inițial judecat în fața Curții de Securitate a statului de executare, care era compusă dintr-un magistrat militar și doi judecători civili. La 18 iunie 1999, Marea Adunare Națională a Turciei a modificat art. 143 din Constituție și a exclus magistrații militari (de la sediu la pardoseală) din compoziția cursurilor de securitate ale statului. La 22 iunie 1999 s-au adus modificări în același sens la Legea nr. 2845 privind crearea și procedurile de judecată ale Curților de Securitate ale statului. Ca urmare a acestei reforme, reclamantul a fost dat în judecată în fața Curții de Securitate a statului de executare, compusă numai din judecători civili. Între timp, parlamentul turc a decis să elimine cursurile de securitate din statul de drept prin adoptarea Legii nr. 5190 din 16 iunie 2004. Prin urmare, dosarul reclamantului a fost transmis instanței judecătorești din Ö Õ Õ Õ . Din elementele dosarului reiese că procedura penală diligentă împotriva reclamantului este în prezent pendinte în fața instanței de primă instanță, iar acesta se află încă în detenție provizorie. GRIFS Invocând art. 6 din convenție, reclamantul se plânge mai întâi de durata procedurii penale diligente împotriva sa. Acesta susține că, până la data la care prezenta cerere a fost introdusă, procedura a durat mai mult de șapte ani și cinci luni în fața instanței de primă instanță. În plus, acesta susține că a fost menținut în detenție provizorie în aceeași perioadă. În plus, el denunță lipsa de independență a Curții de Securitate a statului, care l-a judecat, din cauza componenței sale în care a luat inițial loc un magistrat militar. Pe de altă parte, acesta susține că judecătorii din tribunalul în litigiu care îl judecă în prezent nu sunt independenți de faptul că sunt numiți și afectați de Consiliul Superior al Magistraturii a cărei președinție este asigurată de ministrul justiției. Pe scurt, acesta susține că, în general, judecătorii nu sunt independenți de puterea executivă. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge în primul rând de durata procedurii penale diligente împotriva sa. El susține că, până la data la care prezenta cerere a fost introdusă, procedura a durat mai mult de șapte ani și cinci luni în fața instanței de primă instanță. În plus, acesta susține că este menținut în detenție provizorie în aceeași perioadă. Curtea constată că reclamantul se plânge nu numai de durata procedurii, în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție, ci și, în esență, de durata detenției sale provizorii, care trebuie examinată din perspectiva articolului 5 alineatul (3) din convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestei părți a cererii, care trebuie, prin urmare, să fie comunicată guvernului pârât, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea observă că procedura în cauză rămâne în continuare pendinte în fața instanțelor interne și, prin urmare, nu este în măsură să efectueze o examinare globală a procesului reclamantului și consideră că nu poate specula cu privire la ceea ce va decide instanțele interne. Prin urmare, în stadiul actual al procedurii în fața instanțelor interne, prezentarea acestei cauze pare prematură (Dikme c. Turcia, n 20869/92, § 111, Rec., 2000-VIII). Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 § 1 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiate pe durata detenției provizorii și pe durata procedurii Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Sally Dolle Antonella Mularoni moduliță președintă
de la requête n
o
40152/05
présentée par Mete TUNCER
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 1
er
avril 2008 en une chambre composée de
:
Antonella Mularoni,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Rıza Türmen,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 14 octobre 2005,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Mete Tuncer, est un ressortissant turc, né en 1969 et détenu à la prison de Kandıra. Il est représenté devant la Cour par M
e
K.T.
Sürek, avocat à Istanbul.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 20 mai 1998, le requérant fut placé en garde à vue dans le cadre d’une opération menée contre le «
Türkiye İhtilalci Komünistler Birliği (TİKB)
» (Union des communistes révolutionnaires de Turquie), une organisation illégale armée.
Le 23 mai 1998, il fut traduit devant le juge assesseur près la cour de sûreté de l’État d’Istanbul qui le plaça en détention provisoire.
Par la suite, une action publique fut entamée à son encontre pour appartenance à une organisation incriminée et pour tentative de renversement, par la force, de l’ordre constitutionnel turc, infraction réprimée par l’article
146 § 1 de l’ancien code pénal.
Le requérant fut initialement poursuivi devant la cour de sûreté de l’État d’Istanbul qui était composée d’un magistrat militaire et de deux juges civils.
Le 18 juin 1999, la Grande Assemblée nationale de Turquie modifia l’article 143 de la Constitution et exclut les magistrats militaires (du siège comme du parquet) de la composition des cours de sûreté de l’État. Des modifications dans le même sens furent apportées le 22 juin 1999 à la loi n
o
2845 sur la création et les procédures de jugement des cours de sûreté de l’État.
A la suite de cette réforme, le requérant fut poursuivi devant la cour de sûreté de l’État d’Istanbul, composée uniquement de magistrats civils.
Entre-temps, le parlement turc décida de supprimer les cours de sûreté de l’État du système judiciaire en adoptant la loi n
o
5190 du 16
juin 2004. Par conséquent, le dossier du requérant fut transmis à la cour d’assises d’Istanbul.
Il ressort des éléments du dossier que la procédure pénale diligentée à l’encontre du requérant est à ce jour pendante devant la juridiction de première instance et celui-ci se trouve toujours en détention provisoire.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint d’abord de la durée de la procédure pénale diligentée à son encontre. Il fait valoir que, jusqu’à la date d’introduction de la présente requête, la procédure a duré pendant plus de sept ans et cinq mois devant la juridiction de première instance. De surcroît, il affirme qu’il est toujours maintenu en détention provisoire pendant la même période.
En outre, il dénonce le manque d’indépendance de la cour de sûreté de l’État, qui l’a jugé, en raison de sa composition dans laquelle un magistrat militaire avait pris initialement place. Au demeurant, il affirme que les juges de la cour d’assises d’Istanbul qui le jugent actuellement, ne sont pas indépendants du fait qu’ils sont nommés et affectés par le Conseil supérieur de la magistrature dont la présidence est assurée par le ministre de la Justice. En résumé, il soutient qu’en général les magistrats ne sont pas indépendants du pouvoir exécutif.
1.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint d’abord de la durée de la procédure pénale diligentée à son encontre. Il fait valoir que jusqu’à la date d’introduction de la présente requête, la procédure a duré pendant plus de sept ans et cinq mois devant la juridiction de première instance. De surcroît, il affirme qu’il est toujours maintenu en détention provisoire pendant la même période.
La Cour constate que le requérant se plaint non seulement de la durée de la procédure, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention, mais aussi en substance, de la durée de sa détention provisoire, grief à examiner sous l’angle de l’article 5 § 3 de la Convention.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de cette partie de la requête, qui doit donc être communiquée au gouvernement défendeur, conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Toujours sous l’angle de l’article 6, le requérant se plaint du défaut d’indépendance des tribunaux nationaux.
La Cour observe que la procédure en question demeure toujours pendante devant les juridictions internes. Elle n’est donc pas en mesure de procéder à un examen global du procès du requérant et elle estime ne pouvoir spéculer sur ce que décidera les juridictions internes. Il s’ensuit qu’au stade actuel de la procédure devant les juridictions internes, la présentation de ce grief apparaît prématurée (
Dikme c.
Turquie
, n
o
20869/92, § 111,
Recueil
2000-VIII). Cette partie de la requête doit donc être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen des griefs du requérant tirés de la durée de la détention provisoire et de la durée de la procédure
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Sally Dollé
Antonella Mularoni
Greffière
Présidente