Decizia nr. 2040/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 213/2014 a Curții de Apel Constanța

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată adresată Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 28.11.2013, sub nr. x/36/2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, anularea în tot sau în parte a Ordinului nr. 733/2013 emis de către pârât, cu cheltuieli de judecată. În subsidiar, reclamantul a solicitat ca instanța de judecată să decidă cine trebuie să se ocupe de pregătirea profesională a adulților în domeniul educației rutiere și totodată, să sesizeze Curtea Constituțională în vederea constatării neconstituționalității art. 6 pct. 3 lit. g) și h), art. 2, art. 63, art. 64 din O.G. nr. 27/2011, dacă va aprecia oportunitatea acestei sesizări. La data de 28.05.2014, Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România a depus cerere de intervenție accesorie în sprijinul pârâtului Ministerul Transporturilor, admisă în principiu prin încheierea din data de 04.09.2014.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 213/CA din 26 noiembrie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor și, în consecință, a dispus anularea, în parte, a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de Ministerul Transporturilor în ceea ce privește dispozițiile prevăzute de art. 4 lit. b), art. 6 alin. (3) lit. b) și c), art. 6 alin. (4), art. 8 alin. (1) lit. f), g) și h), art. 8 alin. (2) și art. 18 din Anexa nr. 1. Totodată, a respins, în parte, cererea de intervenție accesorie formulată în interesul pârâtului Ministerul Transporturilor de către intervenienta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, atât pârâtul Ministerul Transporturilor, cât și intervenienta accesorie Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România au formulat recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică. 1.3.1. Recurentul-pârât Ministerul Transporturilor și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, și art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea recursului, cu consecința casării sentinței recurate. Cu privire la motivul de casare invocat în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, s-a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei, cum sunt următoarele aspecte care nu au legătură cu legalitatea Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013: - existența unei distincții formale sub aspectul condițiilor de autorizare între școlile de conducători auto și instructorii autorizați; - faptul că, prin dispozițiile art. 6 alin. (4) lit. b) ale Anexei nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013, s-a impus instructorilor auto care funcționau în regim de persoană fizică autorizată condiții asemănătoare școlilor de șoferi, condiții care, în opinia instanței de fond, contribuie în mod indirect la scoaterea de pe piață a instructorilor organizați ca persoane fizice autorizate. Cu privire la motivul de casare invocat în baza dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, s-a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurentul a susținut că temeiul legal de elaborare a actului normativ a fost dat de dispozițiile art. 62 alin. (2) din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările și completările ulterioare, astfel că nu se pune problema unui abuz de putere în emiterea normelor în speță. Recurentul a arătat că prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 6 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011, coroborate cu prevederile art. 62, 63 și 64 din același act normativ, precum și cu cele ale art. 4 alin. (4) pct. 55 din H.G. nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor. Astfel, Ordinul M.T. nr. 733/2013 a fost emis de Ministerul Transporturilor în calitatea sa de autoritate cu deplină competență de reglementare conferită de O.G. nr. 27/2011. Instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 4 lit. b) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013, la care fac trimitere dispozițiile art. 6 alin. (1) din anexa aceluiași act normativ, fără a avea în vedere că, prin această reglementare, nu se exclude posibilitatea ca activitatea de instruire practică să poată fi desfășurată și de către instructori autorizați, confundând regimul juridic al acestora cu regimul juridic al școlii de șoferi, care desfășoară activitate integrală de pregătire (teoretică și practică) într-un cadru instituțional și care se poate organiza la nivelul instructorului auto numai dacă sunt îndeplinite celelalte condiții de autorizare (bază materială, onorabilitate, competență profesională pentru pregătirea practică a cursanților). A învederat totodată că presupusa condiție ca instructorii autorizați să se organizeze ca școli de șoferi auto nu se regăsește și printre condițiile enumerate la art. 6 din Anexa nr. 1 la ordinul contestat la fond. Un alt aspect pe care instanța de fond l-a apreciat în mod greșit este raportarea la prevederile O.U.G. nr. 44/2008. Instanța de fond a mai apreciat în mod eronat faptul că prin Ordinul M.T. nr. 733/2013 s-a anulat în mod indirect dreptul persoanelor fizice autorizate de a desfășura în mod autonom activitatea de pregătire practică. În realitate, instructorii auto se bucură în continuare de autonomie de funcționare, în oricare din cele două forme de organizare. Celelalte condiții specificate la art. 6 din Anexa nr. 1 reprezintă cerințe în scopul de a asigura siguranța rutieră și a creșterii nivelului de pregătire a cursanților dincolo de orice alte interese, iar referirile cu privire la dispozițiile art. 31 din Anexa nr. 2 nu au relevanță, întrucât instanța de fond nu a anulat niciuna din dispozițiile Anexei nr. 2 la Ordinul M.T. contestat. 1.3.2. Recurenta-intervenientă Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, a solicitat, în temeiul art. 483 și urm. C. proc. civ., republicat, admiterea cererii de intervenție accesorie în interesul pârâtului Ministerul Transporturilor, admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței recurate, și, pe cale de consecință, menținerea în tot a Ordinului nr. 733/2013 emis de pârât, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. În esență, recurenta a susținut că Ordinul M.T. nr. 733/2013 a fost emis de Ministerul Transporturilor în calitatea sa de autoritate cu deplină competență de reglementare conferită de O.G. nr. 27/2011, iar pe de altă parte, prevederile Ordinului M.T. nr. 733/2013 sunt în acord cu dispozițiile legale cu forță juridică superioară, respectiv O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, H.G. nr. 24/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor [art. 4 alin. (1) pct. 55], precum și O.U.G. nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii de a furniza servicii în România, act normativ care a creat cadrul juridic necesar adoptării măsurilor de implementare a Directivei 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieței interne și care recunoaște dreptul autorității de autorizare de a condiționa, motivat, accesul prestatorului la activitatea de servicii, de obligația acestuia de a se constitui într-o anumită formă juridică. Mai mult decât atât, proiectul în cauză a fost elaborat cu respectarea normelor legislative cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care consacra principiul: „Actele normative date în executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele și potrivit normelor care le ordonă.” În legătură cu aprecierea instanței de fond privind impunerea acelorași condiții de autorizare atât instructorilor auto care sunt persoane fizice, cât și societăților comerciale, îngrădind accesul la activitatea economică, recurenta arată că autorizarea persoanelor fizice în temeiul O.U.G. nr. 44/2008 reglementează numai procedura de înregistrare în registrul comerțului. Instructorii auto PFA funcționează în baza O.U.G. nr. 44/2008 numai din punct de vedere fiscal. Funcția de instructor auto, indiferent de forma sub care se desfășoară această activitate, PFA sau angajat cu contract individual de muncă, concură la siguranța rutieră, conform prevederilor art. 58 din O.G. nr. 27/2011. A învederat totodată că este eronată și aprecierea instanței de fond ca fiind nelegale și vătămătoare dispozițiile art. 4 lit. b), art. 6 alin. (3) lit. b) și c), art. 6 alin. (4), art. 8 alin. (1) lit. f), g) h), art. 8 alin. (2) și art. 18 din Anexa nr. 1, încălcându-le acestora dreptul legitim de a desfășura activitate economică, în condițiile în care, O.M.T. nr. 733/2013 a cărui anulare se solicită de către reclamantul A., conține cea mai adecvată rezolvare a problemei în cauză, atât din punct de vedere faptic, cât și tehnic.

Apărările formulate în cauză Reclamantul-intimatul A. nu a depus întâmpinare față de recursurile formulate în cauză. Recurentul-pârât Ministerul Transporturilor a depus la dosar, la data de 27.04.2015, note scrise în raport de cererea de intervenție accesorie formulată în cauză de Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România, prin care a solicitat admiterea cererii.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 09 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursurilor. Prin încheierea din data de 05 aprilie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursurile formulate ca fiind admisibile în principiu, fixând, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., termen de judecată pe fond a recursurilor. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtul Ministerul Transporturilor și intervenienta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente. Cu caracter preliminar, se impune a se menționa că Înalta Curte va analiza criticile formulate în recursul declarat de pârâtul Ministerul Transporturilor numai prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, constându-se că, prin raportul întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat de completul de filtru în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., s-a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei și, prin urmare, motivele de recurs nu se circumscriu prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul-intimat A. a solicitat anularea în tot sau în parte a Ordinului nr. 733/2013 emis de Ministerul Transporturilor, invocând o serie de nelegalități ce priveau, în esență, impunerea față de instructorii auto, organizați în regim de persoane fizice autorizate, conform O.U.G. nr. 44/2008, a obligației de desfășurare a activității sub forma de organizare a școlilor de conducători auto. De asemenea, obligația asimilării activității instructorului auto cu cea a unor școli specializate impunea anumite condiții de exercitare a activității, referitoare la baza materială necesară pentru instruirea practică a cursanților și la competența profesională a instructorilor auto. Prin sentința recurată s-a dispus anularea parțială a actului administrativ contestat, doar cu privire la art. 4 lit. b), art. 6 alin. (3) lit. b) și lit. c), art. 6 alin. (4), art. 8 alin. (1) lit. f), g) și h), art. 8 alin. (2) și art. 18 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733 din 25 aprilie 2013 emis de Ministerul Transporturilor, prima instanță arătând prin considerente că nu se impune anularea dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. b) și c), art. 6 alin. (3) lit. a), art. 8 alin. (1) lit. e) din Anexa nr. 1, art. 31 din Anexa nr. 2 și nici a dispozițiilor din Anexele nr. 2, 3 și 4. Întrucât reclamantul A. nu a formulat recurs cu privire la soluția pronunțată, Înalta Curte urmează a analiza pricina doar prin raportare la legalitatea prevederilor anulate de către instanța de fond. Dispozițiile art. 4 lit. b) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013 prevăd că școlile de conducători auto sunt organizate și „în regim de persoane fizice autorizate, în condițiile stabilite de O.U.G. nr. 44/2008 pentru desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, de către instructori de conducere auto, denumiți în continuare instructori auto, atestați conform reglementărilor specifice în vigoare, care au obținut autorizația de școli de conducători auto, în conformitate cu prevederile acestor norme.” Detaliind condițiile privind autorizarea de către Autoritatea Rutieră Română a activității instructorilor auto care se organizează, potrivit art. 4 lit. b) din Ordinul nr. 733/2013, în regim juridic de persoane fizice autorizate, art. 6 alin. (3) lit. b) și c) arată că instructorul auto trebuie să întrunească următoarele condiții: „b) deține în proprietate, cu contract de închiriere sau cu contract de comodat, spații adecvate procesului de învățământ care îndeplinesc condițiile minime prevăzute în anexa nr. 2 la prezentele Norme, folosite numai în scop didactic și care nu au avut prin construcție destinație inițială de locuință, situate în blocuri cu mai multe etaje. Școlile de conducători auto organizate conform prevederilor art. 4 lit. b) funcționează numai într-o locație unică care cuprinde spațiu pentru activitatea de secretariat și arhivă, grup sanitar și poate cuprinde și sală de legislație rutieră; sala de legislație rutieră trebuie să asigure un spațiu minim necesar pentru 8 cursanți care efectuează pregătirea în același timp și poate fi folosită la pregătirea teoretică de cel mult 4 școli de conducători auto organizate conform prevederilor art. 4 lit. b) la prezentele Norme; c) deține echipamentele și dotarea tehnico-didactică corespunzătoare conținutului programelor școlare de pregătire teoretică și instruire practică în conducerea auto, prevăzute în nota de certificare al cărui model este prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele Norme;” Dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. f), g) și h) și cele ale art. 8 alin. (2) din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013 indică documentele ce trebuie depuse la dosarul administrativ întocmit în vederea autorizării instructorilor auto menționați la art. 4 lit. b) și art. 6 alin. (3) lit. b) și c), astfel încât, legalitatea acestor prevederi depinzând de interpretarea dată asupra legalității dispozițiilor anterior menționate, va fi tratată, implicit, în analiza făcută asupra dispozițiilor art. 4 lit. b) și art. 6 alin. (3) lit. b) și c) din Ordinul nr. 733/2013. Cu privire la forma juridică de organizare prevăzută la art. 4 lit. b) din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 733 din 25 aprilie 2013 pentru școlile de conducători auto, se constată că instanța de fond și-a însușit în mod eronat apărarea reclamantului referitoare la pretinsa vătămare a dreptului său de a-și desfășura în continuare activitatea de instructor auto, fără a avea în vedere că Ordinul nr. 733/2013 a aprobat norme de organizare pentru două regimuri juridice distincte și anume: a) regimul juridic al instructorului auto, care poate presta, în regim de liberă practică (autorizată), activitatea de pregătire practică a persoanelor care solicită acest serviciu și b) regimul juridic al școlii de șoferi, care desfășoară activitate integrală de pregătire (teoretică și practică) într-un cadru instituțional, activitate care se poate desfășura și de către instructorul auto care îndeplinește și celelalte condiții legale de autorizare (bază materială, onorabilitate, competență profesională pentru pregătirea teoretică a cursanților). Această distincție rezultă în mod clar și neechivoc din cuprinsul Ordinului nr. 733/2013, care, în Anexa nr. 1, prevede normele privind autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, iar în Anexa nr. 2 prevede normele privind atestarea instructorilor de conducere auto, fiind deci o consecință a atribuțiilor diferite conferite prin lege, deoarece școlile de conducători (organizate ca persoane juridic sau ca persoane fizice autorizate) fac parte din cadrul instituțional național în domeniul siguranței rutiere, desfășurând activitatea de pregătire integrală a persoanelor în vederea obținerii permiselor de conducere, conform prevederilor art. 62 alin. (1) din O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, spre deosebire de instructorii auto atestați, care pot efectua numai pregătirea practică în vederea obținerii permisului de conducere. Reglementarea formelor de organizare juridică prevăzute la art. 4 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013 pentru organizarea școlilor de conducători auto nu poate avea ca efect desființarea categoriei socio-profesionale a instructorilor auto atestați și nici nu poate fi de natură să afecteze dreptul acestora la proprietate și la libera alegere a profesiei, deoarece de referă exclusiv la autorizarea școlilor auto. Emiterea noilor norme s-a justificat prin modificările aduse legislației privind circulația pe drumurile publice și prin necesitatea transpunerii în dreptul intern a legislației comunitare în domeniu, respectiv Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, care are drept obiective îmbunătățirea siguranței rutiere, facilitarea liberei circulații a persoanelor care își stabilesc reședința într-un alt stat membru decât statul care a eliberat permisul și reducerea posibilităților de fraudare, precum și Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12.12.2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, care recunoaște dreptul autorității de autorizare de a condiționa, motivat, accesul prestatorului la activitatea de servicii, de obligația acestuia de a se constitui într-o anumită formă juridică. Conform acestei ultime directive și actului normativ prin care a fost transpusă în ordinea juridică internă - O.U.G. nr. 49/2009, autoritățile române competente pot condiționa accesul la o activitate de servicii sau la exercitarea acesteia de obligația prestatorului de a se constitui sub o anumită formă juridică, dacă o asemenea cerință nu este nediscriminatorie, este justificată printr-un motiv imperativ de interes general și este adecvată pentru a garanta îndeplinirea obiectivului urmărit. Ministerului Transporturilor, în calitatea sa de autoritate emitentă și în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 62 alin. (2) și (3), art. 63-64 din O.G. nr. 27/2011 și art. 4 alin. (1) pct. 55 din H.G. nr. 24/2013, a adoptat, prin Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 733/2013, o reglementare necesară, proporțională și nediscriminatorie privind normele de autorizare a școlilor de conducători auto, fiind prevăzute condiții similare pentru ambele forme juridice de organizare (persoane juridice și persoane fizice autorizate). Scopul urmărit a fost acela de a se asigura baza materială adecvată pentru pregătirea teoretică și practică necesară în vederea obținerii permisului de conducere, pregătire care să fie reală, la standarde de calitate corespunzătoare și desfășurată în bune condiții. Astfel, se reține că obligația de a deține în folosință exclusivă și permanentă spațiul pentru procesul de învățământ nu are un caracter nelegal sau abuziv, întrucât un asemenea spațiu poate fi deținut cu orice titlu (închiriere, comodat), fiind necesar pentru asigurarea condițiilor optime de desfășurare a procesului de instruire teoretică. Măsura dotării vehiculelor cu sistem tehnic și de monitorizare video și audio a fost prevăzută pentru examinarea în vederea obținerii permisului de conducere și a fost justificată de propunerea Ministerului Administrației și Internelor cu adresa nr. 2069709 din 27 septembrie 2012, de includere în componența dotării autovehiculelor folosite la executarea probei practice a examenului de obținere a permisului de conducere, a unui sistem tehnic omologat de monitorizare a probei, care să ofere fiecărei părți interesate (candidat, școală de conducători auto autorizată, serviciul comunitar permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor) proba martor a modului de desfășurare a probei respective. Cerința deținerii echipamentelor și dotării tehnico-didactice corespunzătoare conținutului programelor școlare de pregătire teoretică și practică este, de asemenea, justificată față de atribuțiile recunoscute prin lege școlilor de conducători auto pentru pregătirea integrală teoretică și practică a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere auto, ceea ce implică obligații suplimentare pentru creșterea nivelului de pregătire a cursanților și implicit, a gradului de siguranță rutieră. Toate aceste cerințe nu încalcă principiul egalității de tratament și nici libera concurență a agenților economici, sens în care s-a și exprimat Consiliul Concurenței (anterior emiterii Ordinului nr. 733/2013, la solicitarea adresată sub nr. 6318/2013 de Ministerul Transporturilor), arătându-se că reglementarea școlilor de conducere auto ca societăți comerciale sau în regim de persoane fizice autorizate prevede condiții în mare parte similare pentru ambele forme de organizare și că piața se va regla, oricum, prin introducerea unor condiții de calitate. Având în vedere scopul pentru care a fost emis Ordinul nr. 733/2013, respectiv necesitatea asigurării unui cadru eficient, complet și unitar de pregătire a persoanelor în vederea obținerii permisului de conducere, precum și pentru a se asigura cadrul legal necesar verificării și controlului acestei activități din punct de vedere administrativ și fiscal, apropierea condițiilor specifice de dotare a celor care exercită activitatea este în concordanță cu interesul public care, în materia dreptului administrativ este primordial interesului privat. Prima instanță a mai apreciat că dispozițiile anulate conduc la o imixtiune nepermisă în dreptul persoanei de a-și exercita, în mod liber de orice constrângeri administrative, activitatea pentru care a fost autorizată conform dispozițiilor O.U.G. nr. 44/2008. Înalta Curte constată că prima instanță nu a ținut seama de dispozițiile O.G. nr. 27/2011, în temeiul căreia a fost emis Ordinul nr. 733/2013, act normativ ce a prevăzut că autorizarea școlilor de conducători auto și a instructorilor auto, precum și atestarea profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor de conducere auto necesari procesului de pregătire se face în condițiile stabilite de către autoritatea competentă prin norme, conform art. 62 alin. (2). Astfel, certificatul de înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerțului Constanța atestă numai înregistrarea în Registrul Comerțului, autorizarea funcționării și luarea în evidență de către autoritatea fiscală competentă, însă această formalitate nu este suficientă pentru desfășurarea efectivă a activității economice. Activitatea reclamantului poate fi derulată doar după obținerea unui atestat de pregătire profesională a instructorilor de conducere auto și a unei autorizații de instructor auto, precum și după autorizarea de către Autoritatea Rutieră Română, conform art. 6 din Ordinul nr. 733/2013. Din acest punct de vedere, Înalta Curte apreciază că recurentul-pârât Ministerul Transporturilor și-a exercitat dreptul de apreciere în limitele competențelor sale prevăzute de lege (O.G. nr. 27/2011) și cu respectarea drepturilor reclamantului, ținându-se seama că dispozițiile O.U.G. nr. 44/2008 care prevăd autorizarea persoanelor fizice autorizate reprezintă numai o condiție prealabilă de organizare a activității de instructori auto. Cât privește dispozițiile art. 18 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 733/2013, prima instanță a dispus anularea, apreciind că încalcă principiul retroactivității legii civile. Dispozițiile art. 18 prevăd că: „Autorizațiile școlilor de conducători auto eliberate până la data intrării în vigoare a prezentului ordin se reînnoiesc după un an și apoi anual, până la expirarea valabilității lor, în condițiile respectării prevederilor prezentelor Norme, fără plata tarifului.” Aceste dispoziții se coroborează cu dispozițiile art. 9 alin. (1) și (3) din același ordin, potrivit cărora: „(1) Autorizația școlii de conducători auto se acordă pe perioadă nedeterminată. (…) (3) Anual, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier la solicitarea Autorității Rutiere Române certifică printr-o notă menținerea valabilității autorizației fiecărei școli de conducători auto în funcție de menținerea condițiilor de autorizare, precum și de realizarea gradului minim de promovabilitate/categorie de 40% care reprezintă raportul dintre numărul de cursanți care au promovat primul examen în vederea obținerii permisului de conducere și numărul cursanților care s-au prezentat pentru prima dată la examen pentru categoria respectivă, în această perioadă.” Potrivit Ordinului Ministerului Transporturilor nr. 1019/2009, abrogat prin dispozițiile Ordinului nr. 733/2015, autorizațiile școlilor de conducere auto erau eliberate pe o perioada de valabilitate de 5 ani, noile prevederi stabilind emiterea pe o perioadă nedeterminată. Prin urmare, autorizațiile emise până la apariția Ordinului nr. 733/2013 își mențin perioada de valabilitate, beneficiarul fiind nevoit a solicita eliberarea unei noi autorizații doar la expirarea valabilității, fiind impusă doar o condiție suplimentară de vizare anuală, condiționată de îndeplinirea unui criteriu minim de promovabilitate. Se reține că această condiționare se aplică, fără deosebire, în cazul tuturor autorizațiilor, indiferent de actul normativ în vigoare la momentul emiterii, procedându-se, astfel, la o egalizare de tratament în privința beneficiarilor. O ipoteză contrară ar fi condus la apariția unor situații discriminatorii, beneficiarii autorizațiilor emise conform Ordinului nr. 733/2015 fiind obligați să îndeplinească anual criteriul de promovabilitate, obligație ce nu ar fi căzut și în sarcina deținătorilor autorizațiilor emise anterior. Or, o astfel de situație ar fi determinat existența și menținerea pe piață a unor scoli de conducere cu o promovabilitate scăzută, incapabile să asigure o pregătire eficientă și calitativă a cursanților. Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că recursurile formulate de pârâtul Ministerul Transporturilor și intervenienta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România sunt fondate, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond pronunțând hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate în cuprinsul prezentei decizii. Ca urmare, se impune soluția casării în tot a sentinței civile nr. 213/CA din 26 noiembrie 2014 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și, rejudecând cauza conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496-497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată. Reținând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 67 C. proc. civ., republicat, în raport cu obiectul cererii de intervenție accesorie și calitatea titularului acestuia, dovedită prin hotărârile judecătorești de constatare a reprezentativității la nivel de sector de activitate, conform Legii nr. 62/2011, Înalta Curte va admite cererea de intervenție formulată de intervenienta Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România în interesul pârâtului Ministerul Transporturilor.