ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1949/2017

Decizia nr. 1949/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 76 din 19 ianuarie 2017, a respins recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 384 din 16 septembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat, întrucât a fost depășit termenul de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare petentul A., invocând prevederile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, contestatorul a invocat încălcarea art. 157 alin. (1) lit. c), j) și g) C. proc. civ., prin aceea că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, iar recurentul nu a fost prezent la judecată.

Totodată, a invocat încălcarea art. 414, 483 alin. (1) și art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. întrucât cererea de recurs a fost corect motivată în drept și în fapt , motiv pentru care recursul trebuia admis, conform art. 496 din același cod, iar nu respins.

De asemenea, în mod greșit recursul a fost respins ca tardiv formulat, art. 421 alin. (2) C. proc. civ. nu are nicio legătură în cazul de față, pentru că este vorba despre suspendare și apoi de perimare, așa încât termenul de declarare a căii de atac este de 30 de zile, nu de 5 zile.

În opinia contestatorului, au fost încălcate și prevederile art. 248 alin. (5) și ale art. 424 alin. (5) C. proc. civ., întrucât s-a emis o „decizie”, deși trebuia să se pronunțe o „încheiere”.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Art. 503 C. proc. civ., prevede:

„(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

În cauză, contestatorul a invocat prevederile art. 503 alin. (1) și (2) pct. 2 C. proc. civ., susținând că nu a fost legal citată la soluționarea cererii de recurs și nici nu a fost prezent la judecată, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 157 alin. (1) lit. c), g) și j) C. proc. civ.

Referitor la primul motiv al contestației în anulare, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 157 alin. (1) lit. c), g) și j) C. proc. civ., invocate, citația va cuprinde: „numărul dosarului, numele și prenumele sau denumirea, după caz, ale/a părții potrivnice și obiectul cererii, alte mențiuni prevăzute de lege sau stabilite de instanță.”

Totodată, art. 157 alin. (3) C. proc. civ. stabilește că: „Cerințele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.”

Din analiza textului de lege menționat, se constată că doar lipsa mențiunii de la lit. c) este prevăzută sub sancțiunea nulității, cerința prevăzută la lit. g) nefiind sancționată cu nulitatea absolută.

Analizând însă citația emisă recurentului pentru termenul din 19 ianuarie 2017, când s-a soluționat calea de atac a recursului, se constată că aceasta conține toate elementele esențiale obligatorii prevăzute de art. 157 alin. (1) lit. a), c), d), e) și k) C. proc. civ., inclusiv mențiunile prevăzute la lit. lit. c), g) și j) din același cod, a căror lipsă a fost invocată de parte.

Așa fiind, în cauză nu se poate vorbi de o vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin aplicarea sancțiunii juridice a nulității, în condițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează motivul de contestație în anulare privind nelegala citare a părții, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză.

Referitor la dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, se reține că acestea sunt de strictă interpretare.

Noțiunea de „eroare materială” a fost analizată în doctrină și jurisprudență prin opoziție cu greșeala de judecată, arătându-se că textul vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situații în care se confundă sau se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

În speță, contestatorul invocă încălcări ale unor dispoziții legale de către instanța de recurs și incorecta reținere a unor temeiuri de drept, apreciind că soluția corectă era aceea de admitere a recursului, și nu cea de respingere a căii sale de atac care vizează interpretarea unor dispoziții legale.

În opinia contestatorului, tardivitatea reținută de instanța de recurs, cu consecința decăderii, ar fi rezultatul unei erori materiale, vizând termenul de declarare a recursului.

Instanța de control judiciar a considerat că termenul de recurs este cel prevăzut de art. 421 alin. (2) C. proc. civ., de 5 zile de la pronunțare, în timp ce contestatorul pretinde că termenul de declarare a recursului este cel prevăzut de art. 485 din același cod, de 30 de zile de la data comunicării hotărârii.

Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma „erori materiale”, ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil „recurs la recurs”, imposibil de analizat pe calea contestației în anulare.

Înalta Curte reține că nici critica referitoare la emiterea de către instanța de recurs a unei „decizii” în locul unei „încheieri” nu se încadrează în noțiunea „erorii materiale” prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În primul rând se observă că hotărârea contestată poartă o denumire corectă, în raport cu dispozițiile art. 424 alin. (3) C. proc. civ., fiind o hotărâre pronunțată asupra recursului.

Pe de altă parte, chiar în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost greșită, partea ar fi avut la îndemână instituția îndreptării erorii materiale prevăzută de art. 442 C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză, nu este incidentă nici ipoteza greșelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse și ținând seama de dispozițiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 76 din 19 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 mai 2017.