ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2206/2016
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2206/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2206/2016
Asupra conflictului negativ de competență;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei:
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 1 septembrie 2015 și înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/3/2015, reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 923.927,95 lei cu titlul de prejudiciu determinat de faptele ilicite ale pârâtei constând în neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor contractate, la care se vor adăuga dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la data restituirii integrale a sumei stabilită cu titlul de prejudiciu și cheltuieli de judecată.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență.
2.1. Prin Sentința civilă nr. 1327 din 01 martie 2016 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, dispunându-se declinarea Curții de Apel, ca instanță de contencios administrativ, a acțiunii formulată de reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că cererea dedusă judecății vizează materia administrativă, pornind de la definiția dată noțiunii de act administrativ prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ
A reținut tribunalul că în prezentul litigiu nu este vorba de un contract încheiat în baza O.U.G. nr. 34/2006, ci un contract care privește acordarea de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru aplicarea Programului de promovare a exportului.
Prin urmare, s-a concluzionat că este vorba despre un contract administrativ, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004: fiind asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice.
2.2. Prin Sentința nr. 1752 din data de 25 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
S-a constatat ivit conflictului negativ de competență.
A fost suspendată judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă să soluționeze conflictul.
La pronunțarea acestei soluții a fost avută în vedere motivarea Sentinței nr. 919 din 24 martie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosar nr. x/2/2015, într-un regulator de competentă, urmare a unui conflict negativ de competență similar celui dintre față, în care instanța supremă a decis că, aflându-ne în prezența unor contracte încheiate urmare a derulării unei proceduri de atribuire potrivit prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, sunt incidente prevederile art. 286 alin. (1) din acest din urmă act normativ.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență:
Argumente de fapt și de drept relevante.
Între reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului (continuator în drepturi și obligații ale CRPCIS), în calitate de beneficiar, și pârâta, în calitate de executant, s-au încheiat contractele nr. C82 din 09 decembrie 2010, nr. C85 din 10 decembrie 2010, nr. C12 din 15 martie 2011, nr. C51 din 01 iunie 2011, nr. C52 din 07 iunie 2011, nr. C53 din 15 iunie 2011, nr. C61 din 03 august 2011 și nr. C66 din 22 august 2011, pentru organizarea târgurilor internaționale, pârâta subcontractând anumite servicii și lucrări în valoare totală de 923.927,95 lei către SC B. SRL și C. SRL.
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 923.927,95 lei cu titlul de prejudiciu determinat de faptele ilicite ale pârâtei constând în neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor contractate, la care se vor adăuga dobânzile și penalitățile de întârziere calculate până la data restituirii integrale a sumei stabilită cu titlul de prejudiciu și cheltuieli de judecată.
În acord cu propria jurisprudență, invocată și de către curtea de apel, Înalta Curte reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data încheierii contractelor și la data sesizării instanței "procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor.. privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de către secția de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante".
Prezentul litigiu, astfel cum se desprinde din cererea de chemare în judecată, are ca obiect recuperarea plăților efectuate din fonduri publice pentru servicii subcontractate, în alte condiții decât cele stabilite prin contractul de achiziție și documentația de atribuire sau caietul de sarcini.
Temeiul legal al regulatorului de competență
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Turismului în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2016.
Procesat de GGC - GV