ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 482/2017

Decizia nr. 482/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei;

Obiectul cererii;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 3 martie 2014, reclamanta A. Sibiu a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând anularea Deciziei nr. 359 din 24 decembrie 2013 de soluționare a contestației administrative, anularea Notei de neconformitate prin care s-a stabilit corecția financiară de 5% aplicată la valoarea totală a contractului din 27 mai 2009, încheiat cu SC C. SRL, în sumă de 1.880,79 lei inclusiv T.V.A., anularea informării privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. 1 din 25 martie 2013, obligarea pârâtei la rambursarea sumei de 1.880,79 lei inclusiv T.V.A., reprezentând valoarea corecției aplicate și reținute din cererea de rambursare nr. 1, precum și la plata ratei dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, calculată la sumele solicitate, de la data reținerii acestor sume - 15 martie 2013 și până la data efectivă a plății.

Soluția instanței de fond;

Prin sentința nr. 1889 din data de 13 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-au respins capetele de cerere privitoare la anulare acte administrative, ca rămase fără obiect; s-a admis capătul de cerere în pretenții formulat de reclamantul A. Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul B.; a fost obligat pârâtul să ramburseze reclamantului suma de 1.880,79 lei inclusiv T.V.A. reprezentând valoarea corecției de 5% aplicată la valoarea contractului din 2009 și reținută în cererea de rambursare nr. 1 și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului dobânda legală aplicată asupra debitului principal anterior menționat de la data de 15 martie 2013 și până la data plății efective a debitului principal.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, în esență, B. a arătat următoarele:

Hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv fără indicarea motivelor pe care aceasta se întemeiază, caz de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata invocă, pe de o parte, prevederile C. civ. referitoare la plata nedatorată (deși în cazul de față nu a existat nicio plată efectuată de aceasta), iar pe de altă parte apreciază că modul de calcul al dobânzii legale ar fi cel reglementat de art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011 (deși acesta se referă la dobânzi stabilite printr-un titlu de creanță emis în temeiul art. 21 din același act normativ).

Astfel, în ceea ce privește condițiile plății nedatorate, învederează faptul că, pentru a se naște raportul juridic în temeiul căruia debitorul va fi obligat la restituirea către creditor a ceea ce a primit, este necesară îndeplinirea mai multor condiții:

- existența unei plăți (solutio): Prestația pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificația operației juridice a unei plăți, respectiv să fi fost făcută cu titlu de plată (solutio), indiferent de obiectul ei acesteia (o suma de bani în cazul de față);

- plata să fi urmărit o datorie inexistentă din punct de vedere juridic în raporturile dintre cele două părți;

- plata să fie efectuată din eroare de către debitor (respectiv intimata din prezenta cauză).

În speță, este mai mult decât evident că nu sunt îndeplinite condițiile unei plăți nedatorate, din simplul motiv că nu ne aflăm în prezența unei operațiuni de plată care să fi fost efectuată de către A. Municipiul Sibiu, sens în care și celelalte două condiții de mai sus rămân fără obiect.

În ceea ce privește modul de calcul al dobânzii legale, precizează că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 42 din O.U.G. nr 66/2011, care reglementează numai situația de neachitare la termen a obligațiilor stabilite printr-un titlu de creanță, în urma procedurii prevăzute de art. 21 din acest act normativ. Menționăm că niciunul din actele contestate în cauză nu reprezintă titlu de creanță prin care să se stabilească plata unei anumite creanțe bugetare, toate fiind acte administrative unilaterale cu caracter individual (Nota de neconformitate, Informare, Decizie de soluționare a contestație).

Pentru clarificarea acestui aspect, arată că procedura de aplicare a reducerilor procentuale (art. 6 - art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011) diferă de cea aferentă corecțiilor financiare (art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011), aceasta din urmă fiind singura care se finalizează prin emiterea unui titlu de creanță (Notă de constatare sau Proces verbal de constatare).

Având în vedere cele de mai sus, apreciază că nu este aplicabil niciunul din temeiurile de drept invocate de intimată în susținerea capătului de cerere privind acordarea dobânzii legale. Mai mult, chiar în ipoteza existenței unei creanțe bugetare, solicită a se observa faptul că art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 stabilește că aceasta este scadentă la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță, respectiv în 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță, iar dobânda legală urmează să fie calculată începând cu prima zi după expirarea acestui termen. Chiar și din acest punct de vedere, solicită să se constate ca instanța de fond a pronunțat în mod greșit o hotărâre prin care a dispus ca instituția să plătească dobânzi legale începând cu data reținerii sumei solicitate, fără a lua în considerare termenul scadent de 30 de zile.

În ceea ce privește prevederile legale incidente în raport de acordarea dobânzilor legale, solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 1522 C. civ., conform cărora:

"(1) Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată.

(2) Dacă prin lege sau prin contract nu se prevede altfel, notificarea se comunică debitorului prin executor judecătoresc sau prin orice alt mijloc care asigură dovada comunicării.

(3) Prin notificare trebuie să se acorde debitorului un termen de executare, ținând seama de natura obligației si de împrejurări. Dacă prin notificare nu se acordă un asemenea termen, debitorul poate să execute obligația într-un termen rezonabil, calculat din ziua comunicării notificării".

(5) Cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, conferă debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil,calculat de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.

Întrucât în speță recurenta-reclamantă nu primit nicio notificare de la A. Sibiu, cu privire la plata debitului în cuantum de 1.880,79 lei, care să poată fi asimilată unei puneri în întârziere, apreciază că momentul de la care se calculează dobânzile legale aferentului debitului principal, este data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 03 martie 2014 (conform fișei Dosarului nr. x/2/2014 de pe portalul Ecris).

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate și normele legale incidente în materie, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

În fapt, se reține că prin Nota de Conformitate Fn din 12 ianuarie 2013, proiect cod SMIS “Modernizare Strada Ocnei” s-a reținut aplicarea unei reduceri procentuale de 5% din valoarea contractului de servicii din 2009 încheiat cu SC C. SRL valoarea corecției stabilite fiind în cuantum de 1.607,50 lei.

În urma ședinței de conciliere consemnată în procesul-verbal de conciliere din 14 mai 2013 și ulterior a Notei de conformitate s-a constatat respectarea legislației privind achizițiile publice, cererea de rambursare CR1 a fost autorizată la plată integral, urmând ca sumele de bani reținute anterior să fie achitate reclamantei.

În speță, cererea de recurs vizează dobânda la care reclamanta pretinde că are dreptul pentru reținerea sumei în procent de 5 % din valoarea contractului din 2009-aceasta reprezentând,în opinia recurentei, repararea integrală a prejudiciului.

- Înalta Curte constată că între părți a intervenit contractul de finanțare din 30 martie 2012 având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru Implementarea Proiectului Cod SMIS intitulat “Modernizare Strada Ocnei” (filele 29-57 dosar de fond).

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Contract: “Beneficiarului i se acordă finanțarea nerambursabilă în termenii și condițiile stabilite prin acordul de voință al părților, care este constituit din prezentul Contract de finanțare și anexele acestuia pe care Beneficiarul declară că le cunoaște și acceptă.”

În conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, “Părțile sunt libere să stabilească convenții rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligații bănești.”

Din contractul de finanțare din 30 martie 2012 nu rezultă că părțile s-au înțeles asupra plății unei dobânzi în situația reducerii procentuale în procesul de verificare a cererilor de rambursare pentru cheltuielile neeligibile ale beneficiarului de proiect.

Art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011 nu este aplicabil prin simetrie situației în care beneficiarului proiectului nu i s-au rambursat în totalitate sumele de bani cheltuite pentru proiectul finanțat din fonduri nerambursabile pentru constatarea acestor cheltuieli ca fiind neeligibile.

Art. 42 se referă la creanțele bugetare rezultate din nereguli, stabilite printr-un titlu de creanță.

Conform art. 22. alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, "Autoritățile de management/Organismele intermediare au obligația de a exclude de la rambursare acele cheltuieli efectuate si declarate de beneficiari pentru care în procesul de verificare a cheltuielilor se constata nerespectarea regulilor de eligibilitate stabilite la nivel național și comunitar".

Această prevedere este susținută și întărită inclusiv prin dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 66/2011, potrivit cărora "Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, (…) ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în (…), în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli.

Cu toate acestea, în cazul prevăzut mai sus, autoritățile competente pot aplica doar reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală și numai în situația în care constată abateri de la aplicarea prevederilor privind procedurile de achiziție, fie în raport de reglementările naționale în vigoare In domeniul achizițiilor publice, fie cu procedurile publice de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, în conformitate cu prevederile anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență."

Procedura de aplicare a reducerilor procentuale este distinctă față de situația constatării neeligibilității unor cheltuieli solicitate spre rambursare, nu se aplică procedura de constatare a neregulii prevăzută de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce privește aplicarea reducerilor procentuale, art. 9 din O.U.G. nr. 66/2011 precizează: "pentru cheltuielile incluse în solicitările/cererile de plată ale beneficiarilor de a respecta condițiile de legalitate, regularitate sau conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare, identificate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plății, nu se aplică: a) procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21.".

În ceea ce privește stabilirea neeligibilității unor cheltuieli solicitate de beneficiari în cererea de rambursarea/plata lor, art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 stipulează faptul că verificările efectuate de structurile de control prevăzute la art. 20 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) în vederea constatării caracterului eligibil al unor cheltuieli solicitate de un beneficiar la rambursarea/plata lor de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene se organizează și se desfășoară după proceduri proprii și reprezintă o activitate distinctă de activitatea organizată si desfășurată în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (1).

Procedura de stabilire a neeligibilității cheltuielilor solicitate spre rambursare de beneficiari (înainte de a fi efectiv plătite), se limitează strict la normele contractuale și legislația specifică privind regulile de eligibilitate.

Potrivit art. 21 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, "activitatea de constatare a neregulilor și stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se desfășoară de către (…) echipele de control prevăzute la art. 20", aceasta fiind singura situație în care modificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare (așa cum dispune art. 21 alin. (13).

Textele legale menționate mai sus sunt întărite de prevederile art. 43 din O.U.G. nr. 66/2011, conform căruia: "Constituie titlu executoriu, după caz: procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate."; hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă".

În cauză nu puteau fi emise alte titluri executorii decât cele aferente procedurii reglementate de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, sub forma unui Proces verbal sau a unei Note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare. Această procedură nu putea fi urmată întrucât sumele în discuție nu erau încă rambursate/plătite recurentei-reclamante A. Sibiu, deci nu se putea discuta de existența unei creanțe bugetare care să fie reținută într-un titlu de creanță.

Față de cele arătate mai sus, se constată că în speță nu suntem în prezența unui titlu de creanță, art. 42 din O.U.G. nr. 66/2011 nu este aplicabil prin simetrie, acesta referindu-se la situații total diferite, reduceri procentuale și nu corecții financiare.

Prin urmare, se constată că în baza legislației specifice și a normelor contractuale invocate nu există vreun temei legal pentru obligarea Autorității de Management la plata dobânzii legale în această situație.

Nici dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu reprezintă un temei valabil pentru obligarea pârâtului recurent la plata dobânzii, câtă vreme legislația specială și contractul dintre părți nu stipulează condiții pentru această situație. Instanța de contencios administrativ poate avea alte pârghii menite să facă debitorul să-și îndeplinească această obligație (art. 18 alin. (5), (6) din Legea nr. 554/2004), ori nu s-a stabilit că pârâtul este debitor.

Instanța de contencios administrativ este competentă să judece orice litigii legate de aplicarea și executarea contractului administrativ cu respectarea regulii privind subordonarea principiului libertății contractuale, principiului priorității interesului public definit prin art. 2 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de B. împotriva Sentinței nr. 1889 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, se va casa în parate sentința recurată și se va respinge cererea privind plata dobânzii legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de B. împotriva sentinței nr. 1889 din 13 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată, în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta A. Sibiu privind plata dobânzii legale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2017.