ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2017

Decizia nr. 349/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la 01 septembrie 2014 sub nr.

x/2/2014

pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta

SC A. SRL

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

B., C. - prin D. Timișoara, E. Timișoara, F., obligarea autorităților pârâte la plata sumei totale de 18.926.815 lei, cu titlu de compensații, reprezentând contravaloarea produselor pe care reclamanta nu le poate recolta de pe terenurile forestiere proprietatea sa, din cauza funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice pe perioada 2008-2013 și la plata cheltuielilor de judecată

.

Prin încheierea pronunțată în data de 2 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus emiterea unei adrese către reclamantă cu solicitarea de a indica dacă înțelege să-și însușească cererea de renunțare la judecată formulată prin administrator G. și semnată de H. în calitate de prepus; de a depune dovada calității de prepus a lui H. precum și dovada împuternicirii date acestuia de a semna cererea de renunțare și a amânat judecata la data de 15 martie 2016.

Instanța a amânat cauza pentru ca reclamanta să facă precizările solicitate, în sensul de a indica dacă își însușește cererea de renunțare depusă la dosar și de a indica dacă numitul H. are calitatea de prepus, urmând a se depune dovada acestei calități precum și dovada mandatului dat acestuia de a semna cererea de renunțare la judecată.

Prin încheierea pronunțată în data de 15 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a suspendat judecata cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții B., C. - prin D. Timișoara, E. Timișoara, F., până la îndeplinirea obligațiilor impuse prin încheierea de la data de 02 februarie 2016.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 242 C. proc. civ., întrucât, deși i s-a pus în vedere reclamantei, printr-o adresă, să precizeze dacă înțelege să-și însușească cererea de renunțare la judecată, aceasta nu și-a îndeplinit obligația, ceea ce a dus la împiedicarea desfășurării normale a procesului.

3.Recursul formulat în cauză;

Împotriva încheierilor pronunțate în data de 2 februarie 2016 și 15 martie 2016 a declarat recurs SC A. SRL care, în temeiul art. 483 și 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în încheierilor și admiterea cererii de renunțare la judecată din data de 17 decembrie 2015, așa cum a fost formulată.

Examinând încheierile atacate, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată următoarele.

În ceea ce privește încheierea pronunțată la data de 2 februarie 2016 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte, în ședința publică din 07 februarie 2017, din oficiu, a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului.

Față de această excepție, Curtea reține următoarele:

Prin încheierea din 2 februarie 2016 i s-a pus în vedere reclamantei să indice dacă înțelege să-și însușească cererea de renunțare la judecată formulată prin administrator G. și semnată de H. în calitate de prepus; de a depune dovada calității de prepus a lui H., precum și dovada împuternicirii date acestuia de a semna cererea de renunțare și a amânat judecata la data de 15 martie 2016.

Potrivit art. 466 alin. (4) C. proc. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății. Soluția este valabilă și pentru recurs, față de dispozițiile art. 483 C. proc. civ.

Prin urmare, poate fi atacată separat cu recurs numai încheierea de întrerupere a cursului judecății.

Cum încheierea atacată este o încheiere premergătoare prin care nu s-a întrerupt cursul judecății, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului și va respinge recursul declarat împotriva acestei încheieri, ca inadmisibil.

În ceea ce privește recursul promovat împotriva

încheierii pronunțată la data de 15 martie 2016 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, se constată că este nefondat, pentru următoarele considerente.

Prima critica a recurentei-reclamante privind incidența prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanța de fond a încălcat regulile de procedură prin citarea societății la avocat I., nu este fondată.

Verificând actele și dosarului de fond, Înalta Curte constată că la momentul depunerii acțiunii, 5 august 2014, mandatul în formă autentică semnat de administratorul societății reclamante G. pe numele lui J. era în vigoare și, în acest context, împuternicirea din 2014 dată de numitul J. avocatului I. era legal încheiată.

Față de cele expuse anterior, atât timp cât reprezentantul recurentei-reclamante nu a făcut dovada că împuternicirea dată avocatului nu este valabilă,rezultă că citarea societății la sediul procesual ales a fost legal îndeplinită conform prevederilor art. 158 C. proc. civ.

Nu este incident nici cazul de casare, invocat de reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor C. proc. civ.

În acest sens, p

rin încheierea

pronunțată în data de 15 martie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

ă, suspendat judecata recursului în baza art.

242

C. proc. civ., constatând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin încheierea din 2 februarie 2016.

Prin încheierea de ședință din 2 februarie 2016, judecătorul a pus în vedere reclamantei să

precizeze dacă își însușește cererea de renunțare depusă la dosar și dacă numitul H., are calitatea de prepus, urmând a se depune dovada acestei calități, precum și dovada mandatului dat acestuia de a semna cererea de renunțare la judecată.

Potrivit art. 242

alin. (1)

C. proc. civ. când se constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor stabilite în cursul procesului, potrivit legii, judecătorul poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.

Înalta Curte verificând actele dosarului de fond,

constată că nu s-au depus precizările solicitate, astfel că judecătorul fondului în mod legal a dispus suspendarea judecății cauzei.

Mai mult, se reține că în recurs s-au depus aceleași înscrisuri aflate la dosarul de fond, deși acestea nu dovedesc că recurenta - reclamantă și-a îndeplinit obligațiile impuse de judecătorul fondului.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reține că încheierea ce formează obiectul recursului este legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor

art. 242

alin. (1)

și

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva încheierii din 2 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva încheierii din 15 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 februarie 2017.