ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 766/2011

Decizia nr. 45/A/2017

Asupra apelurilor de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/3/2011*, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de inculpații A., B. și C., prin apărătorul ales.

Pentru a dispune în acest sens, Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut că inculpații A., B. și C. au solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru a se pronunța cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ale mai multor dispoziții legale.

Astfel, în motivarea scrisă și orală, au apreciat că sunt neconstituționale:

- art. 142 alin. (1) din N.C.P.P., prin expresia „alte organe specializate ale statului”;

- art. 91

2

alin. (1) din V.C.P.P., prin expresia „persoanele să dea concurs tehnic”;

- art. 13-21 din Legea nr. 51/1991;

- O.U.G. nr. 6/2015, în întregime;

- art. 1, pct. 1, de modificare a art. 57 alin. (2) din Legea nr. 135/2010;

- art. 5, de modificare a art. 13 din Legea nr. 14/1992.

Întrucât, toate acestea, încalcă cerința de claritate, previzibilitate și proporționalitate a legii, fiind încălcat principiul general al legalității, principiul egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 din Constituția României, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 din Constituția României și principiul proporționalității, prevăzut de art. 53 din Constituția României, în sensul că Serviciul Român de Informații nu este un organ de cercetare penală, iar, prin Decizia nr. 766/2011, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „în vigoare” este constituțională, în măsura în care se interpretează în sensul că sunt suspuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare;

- art. 122 din V.C.P. și art. 123 din V.C.P.

- art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, toate pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, a principiului egalității în fața legii și a principiului proporționalității, prin neluarea în calculul termenului de prescripție a perioadei în care pricina s-a aflat pe rolul Curții Constituționale pentru soluționarea unor excepții de neconstituționalitate.

- art. 1003 din V.C.P., pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, a principiului egalității în fața legii și a principiului proporționalității, prin regula răspunderii în solidar, în cazul răspunderii civile delictuale, în condițiile în care există posibilitatea individualizării contribuției participanților.

Analizând excepțiile de neconstituționalitate invocate, Curtea de Apel București, secția I penală, a constatat că, în mare parte, nu au legătură efectivă și eficientă cu fondul, motiv pentru care a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu aceste excepții, ca neîntemeiată.

Astfel, s-a precizat că,

prin Decizia nr. 51/16 februarie 2016, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la dispozițiile art. 142, alin. (1) C. proc. pen., constatând că expresia „ori de alte organe specializate ale statului” este neconstituțională, în condițiile în care excepția de neconstituționalitate a fost invocată chiar de către inculpați, astfel că o nouă solicitare de aceeași natură, cu atât mai mult cu cât le este favorabilă, este inadmisibilă.

Referitor la dispozițiile art. 91

2

alin. (1), teza a II-a din V.C.P.P., prin expresia „persoanele care sunt chemate să dea concurs tehnic”, s-a apreciat că dispozițiile art. 91

2

, alin. (1), teza I C. proc. pen., potrivit cărora procurorul procedează, personal, la interceptările și înregistrările convorbirilor sau comunicărilor sau poate dispune ca acestea să fie efectuate de către organul de cercetare penală, sunt neechivoce, în sensul că enumeră, restrâns, categoria de organe judiciare care pot culege aceste probe.

A constatat că, prin Decizia nr. 410 din 10 aprilie 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91

1

C. proc. pen. și art. 91

2

C. proc. pen., apreciind, printre altele, că, prin modul de reglementare, există garanții suficiente, inclusiv cu privire la condițiile și modalitățile de efectuare a înregistrărilor și interceptărilor. În aceste condiții, deși, formal, excepția de neconstituționalitate ar avea legătură cu cauza, pentru sesizarea Curții Constituționale nu este suficientă din perspectiva unui efect asupra fondului cauzei.

Însă, chestiunea ridicată de inculpați, privind organul care a pus în executare mandatele de supraveghere, constituie, mai degrabă, o apărare de fond, decât o excepție de neconstituționalitate.

Cu privire la dispozițiile art. 13-21 din Legea nr. 51/1991, republicată, privind securitatea națională a României, s-a constatat că nu au legătură cu cauza, întrucât mandatele de supraveghere tehnică au fost emise de către Tribunalul București (vol. VII, dosar de urmărire penală), în timp ce dispozițiile legale speciale, a căror neconstituționalitate se invocă, se referă strict la informațiile din domeniul securității naționale, când competența de autorizare a unor activități de culegere de informații aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut că O.U.G. nr. 6/2015, pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind C. fisc., nu are legătură cu fondul, cu atât mai mult cu cât a fost invocată ca fiind neconstituțională în bloc și fără a se arăta care anume articole din legea fundamentală sunt încălcate, pentru fiecare articol în parte din legea specială și cu explicarea interesului și relevanței asupra cauzei.

S-a constatat, din modul generic în care a fost formulată, că această excepție este inadmisibilă.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 1, pct. 1, de modificare a art. 57, alin. (2) din Legea nr. 135/2010 și la art. 5, de modificare a art. 13 din Legea nr. 14/1992, s-a constatat că textele de lege nu sunt indicate clar și, în consecință, nu este posibilă realizarea unei analize a acestei susțineri.

Raportat la neconstituționalitatea art. 122 din V.C.P., s-a constatat că se referă la termenele de prescripție a răspunderii penale și la data de la care încep să curgă, iar art. 123 din V.C.P. se referă la întreruperea cursului prescripției.

Instanța a apreciat că, de fapt, această chestiune are caracterul unei apărări de fond, asupra căreia urmează să se pronunțe instanța de judecată și nu Curtea Constituțională.

În aceeași ordine de idei, invocarea excepției de neconstituționalitate a art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a reținut că nu poate avea legătură cu cauza.

De asemenea, nu s-au indicat articolele din Constituția României încălcate și nu s-au expus motivele și, prin urmare, solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma acestui articol din legea de organizare și funcționare a Curții Constituționale nu poate fi primită, iar excepția invocată este inadmisibilă.

Referitor la dispozițiile art. 1003 din V.C.P. care reglementează obligarea în solidar, în cazul răspunderii civile delictuale, instanța a apreciată că este tot o problemă de fond, iar excepția este inadmisibilă.

Împotriva acestei încheieri au declarat apel inculpații C., B. și A., solicitând, în esență, admiterea apelurilor și să se dispună trimiterea excepțiilor invocate la Curtea Constituțională.

În practicaua prezentei decizii sunt expuse pe larg susținerile apelanților inculpați, reluarea lor nemaifiind necesară, care reprezintă reiterarea solicitărilor formulate de aceștia în fața Curții de Apel București, secția I penală.

Examinând apelurile declarate de inculpații C., B. și A., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt nefondate, în virtutea următoarelor considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază de litigiu și oricare ar fi obiectul acesteia”.

Prin urmare, pentru a putea fi admisă sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

- starea de procesivitate, în sensul că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cursul unui proces ce trebuie soluționat premergător fondului litigiului;

- activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară;

- existența unui interes procesual al părții sau al subiectului procesual care ridică excepția de neconstituționalitate.

Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este chemată să se pronunțe „numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care, prin excepția invocată, se solicită constatarea neconstituționalității unei prevederi dintr-o lege, iar nu și atunci când se tinde la modificarea sau completarea acesteia, aspect care este de competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituția României.

Înalta Curte reține că apelanții inculpați au invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 142 alin. (1) din N.C.P.P. (prin expresia „alte organe specializate ale statului”), art. 91

2

alin. (1) din V.C.P.P. (prin expresia „persoanele să dea concurs tehnic”), art. 13-21 din Legea nr. 51/1991, O.U.G. nr. 6/2015, în întregime, art. 1, pct. 1, de modificare a art. 57, alin. (2) din Legea nr. 135/2010, art. 5, de modificare a art. 13 din Legea nr. 14/1992, apreciind că toate încalcă cerința de claritate, previzibilitate și proporționalitate a legii, fiind încălcat principiul general al legalității, al egalității în fața legii, accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, cât și principiul proporționalității, întrucât Serviciul Român de Informații nu este un organ de cercetare penală; au mai arătat că prin Decizia nr. 766/2011, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „în vigoare” este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Au mai invocat și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 122 din V.C.P. și art. 123 din V.C.P., art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în sensul că încalcă dreptul la un proces echitabil, a principiului egalității în fața legii și a principiului proporționalității, întrucât nu se ia în calculul termenului de prescripție a perioadei în care pricina s-a aflat pe rolul Curții Constituționale pentru soluționarea unor excepții de neconstituționalitate, cât și a art. 1003 din V.C.P., întrucât încalcă dreptul la un proces, principiul egalității în fața legii și principiul proporționalității, prin regula răspunderii în solidar, în cazul răspunderii civile delictuale, în condițiile în care există posibilitatea individualizării contribuției participanților.

Înalta Curte constată că sunt îndeplinite primele trei condiții enumerate mai sus, având în vedere că cererea de sesizare a Curții Constituționale privește dispoziții normative în vigoare și a fost ridicată într-o cauză având ca obiect apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcție pentru Investigarea Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism - Structura Centrală și de apelanții intimați inculpați (printre alții), A., B. și C., precum și de apelantul parte responsabilă civilmente SC D. SRL împotriva sentinței penale nr. 2097 din 4 decembrie 2015 a Tribunalului București, secția I penală, din Dosarul nr. x/3/2011*.

Referitor la îndeplinirea ultimei condiții de admisibilitate privind existența unui interes procesual al părții care formulează excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte reține că, în ceea ce privește dispozițiile art. 142 alin. (1) C. proc. pen., în mod corect a reținut instanța de fond că deja s-a pronunțat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 51/2016, iar cu privire la dispozițiile art. 91

2

alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. s-au pronunțat anterior decizii ale Curții Constituționale.

Mai reține Înalta Curte că apelanții nu au indicat, cu privire la niciuna dintre dispozițiile a căror neconstituționalitate au invocat, ce dispoziție din legea fundamentală a fost încălcată, motiv pentru care, în mod corect s-a apreciat că, deși formal ar avea legătură cu cauza, s-a tins în mod inevitabil la o modificare și adăugare la lege, ceea ce nu este atributul Curții Constituționale, cu atât mai mult cu cât nu s-au indicat textele legale din Constituție care au fost încălcate.

Prin urmare, Înalta Curte, în acord cu ceea ce a reținut curtea de apel, apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din N.C.P.P., art. 91

2

alin. (1) din V.C.P.P., art. 13-21 din Legea nr. 51/1991, O.U.G. nr. 6/2015, art. 1, pct. 1, de modificare a art. 57 alin. (2) din Legea nr. 135/2010, art. 5, de modificare a art. 13 din Legea nr. 14/1992, art. 122 și art. 123 din V.C.P., art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, art. 1003 din V.C.P. tinde, practic, la o interpretare și o completare a normelor procedurale, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Concluzionând, față de vădita lipsă a interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații C., B., A. împotriva dispoziției de respingere ca neîntemeiată a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de inculpații de mai sus, inserată în cuprinsul încheierii din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011*, cu obligarea apelanților inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații C., B., A. împotriva dispoziției de respingere ca neîntemeiată a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate de inculpații A., B. și C., înserată în cuprinsul încheierii din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. x/3/2011*

Obligă apelanții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 35

lei

, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limba persană rămâne în sarcina statului și se suportă din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 februarie 2017.