Decizia nr. 2158/2016 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Galați sub nr. 79/44/2013, reclamanta SC A. Galați SRL (A.M.T.P. Galați) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Serviciul contestații, anularea Deciziei nr. 311 din 19 iulie 2012 și anularea parțială a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestei decizii, respectiv: Decizia de impunere nr. 155 din 26 martie 2012 emisă de organele de inspecție fiscală din cadrul D.G.F.P. Galați, Dispoziția de măsuri nr. 3825 din 26 martie 2012, Raportul de inspecție fiscală nr. F-GL 165 din 26 martie 2012, în ceea ce privește concluziile formulate de organul de inspecție fiscală în RIF la cap. IV și cele formulate în Decizia de impunere la secțiunea 2, desființarea considerării ca fiind cheltuieli nedeductibile a cheltuielilor stabilite de organele de inspecție fiscală pentru anii 2009 și 2010, în legătură cu reconsiderarea nivelului de preț în cazul tranzacțiilor cu persoane afiliate (respectiv 1.930/773 RON pentru anul 2009 și 3.744.300 RON pentru anul 2010) și, ca efect, anularea diminuării pierderilor fiscale pentru anii 2009 și 2010 cu sumele menționate anterior. În motivarea acțiunii, s-a arătat că în perioada 2007 - 2010, A.M.T.P. Galați a încheiat o serie de contracte cu societăți din grupul său (care, potrivit definiției persoanelor afiliate din Codul fiscal - Legea nr. 571/2003, sunt considerate părți afiliate ale A.M.T.P. Galați). Astfel, în mod nejustificat și cu încălcarea prevederilor fiscale, în soluționarea contestației organele fiscale au susținut că prețurile aplicate în relația reclamantei cu societățile din grup și care au fost stabilite pe baza criteriilor indicate în dosarul prețurilor de transfer referit mai sus nu au fost la nivelul prețurilor de piață. Așa cum reiese din dosarul prețurilor de transfer întocmit de reclamantă, și din constatările organelor de inspecție fiscală consemnate de RIF, dosarul prețurilor de transfer al A.M.T.P. Galați respectă întocmai condițiile impuse de Ordinul nr. 222/2008. Analiza desfășurată de organele de inspecție fiscală nu este efectuată potrivit reglementărilor și principilor privind prețurile de transfer, așa cum sunt ele prevăzute în legislația fiscală română și în Liniile Directoare OECD. Pentru fiecare tranzacție în parte, în funcție de specificul acesteia, reclamanta a selectat metoda optimă de analiză din cele prevăzute de art. 11 din Codul fiscal și punctul 23 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal și Liniile directoare OECD. Deși A.M.T.P. Galați a respectat în totalitate prevederile Ordinului nr. 222/2008, D.G.F.P. Galați nu a considerat analizele individuale ale tranzacțiilor care susțin caracterul de preț al pieții pentru aceste tranzacții și a considerat că se impune o analiză nouă a rezultatelor numai prin metoda marjei nete (așa cum este ea definită prin art. 11 alin. (2) lit. D) și pct. 29 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal). În efectuarea căutărilor societăților comparabile, pentru aplicarea metodei marjei nete, reclamanta a utilizat baza de date B., cuprinzând informații actualizate până în luna iunie 2011. Fără nicio justificare și fără a exclude căutarea de societăți comparabile cu A.M.T.P. Galați efectuată de reclamantă utilizând baza de date B., în determinarea prețurilor de transfer D.G.F.P. Galați a procedat la efectuarea unei noi căutări de societăți comparabile cu A.M.T.P. Galați utilizând baza de data Orbis, cuprinzând informații actualizate până în luna februarie 2012 inclusiv. Astfel, la realizarea unei noi analize și stabilirea prețurilor de piață care ar fi fost aplicabile în opinia D.G.F.P. Galați, aceasta a folosit și date care nu erau disponibile la momentul la care reclamanta a întocmit dosarul prețurilor de transfer. În plus, așa cum a detaliat, D.G.F.P. Galați a aplicat criteriile de selecție al independenței și cel geografic, a făcut erori în analiza comparativă a indicatorului de nivel de profit în cazul analizei marjei nete și a apreciat greșit că reclamanta a aplicat eronat metoda marjei nete. Prin sentința nr. 149 din 18 iunie 2013, Curtea de Apel Galați a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. Galați SRL. Această sentință a fost casată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3406 din 24 septembrie 2014, fiind admis recursul declarat de pârâta A.J.F.P. Galați în numele D.G.F.P. Galați și dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În considerentele deciziei de casare s-a reținut că cercetarea judecătorească nu s-a făcut cu respectarea garanțiilor personale pentru fiecare dintre părți, impunându-se refacerea și completarea probatoriului. În rejudecarea cauzei a fost administrată proba cu expertiză fiscală, fiind atașate la dosar atât raportul de expertiză fiscală cu anexe cât și răspunsul la obiecțiunile formulate la acesta. Prin concluziile scrise depuse la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, arătând, în esență, că prețurile practicate de reclamantă în relația de vânzare a producției către firmele afiliate și prețul de achiziție a materiei prime de la persoane afiliate nu sunt la nivelul prețurilor de piață. Extinderea ariei de căutare de la nivel european la nivel internațional de către autoritatea fiscală s-a efectuat întrucât societatea a realizat activitatea în perioada verificată atât în Europa, cât și pe alte continente. De altfel, însuși grupul C., așa cum rezultă și din dosarul prețurilor de transfer - pag. 20, cap. 3, pct. 3.1, afirmă că este „un grup care desfășoară activitatea de producție a otelului în 20 de țări, pe 4 continente”. În această perioadă, livrările efectuate către societăți afiliate sunt în cuantum de 58,20% din cifra de afaceri, iar 41,80% reprezintă livrări către entități independente. Nu au fost analizate tranzacțiile desfășurate între SC A. Galați SRL și C. Galați SA pentru perioada iulie 2007 - mai 2010, întrucât, conform punctului 22 din Normele de aplicare alei Codului fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, nu se reconsideră evidențele persoanelor afiliate în cazul tranzacțiilor între persoane juridice române afiliate.

Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 304 din 11 decembrie 2015 Curtea de Apel Galați, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. Galați SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generala a Finanțelor Publice Galați, a dispus anularea Deciziei nr. 311 din 19 iulie 2012, precum și anularea parțială a tuturor actelor care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 311/2012, a constatat că sunt deductibile cheltuielile stabilite de organele de inspecție fiscală pentru anii 2009 și 2010 în legătură cu reconsiderarea nivelului de preț în cazul tranzacțiilor cu persoane afiliate, respectiv 1.930.773 RON pentru anul 2009 și 3.744.300 RON pentru anul 2010; a anulat diminuarea pierderilor fiscale pentru anii 2009 și 2010 cu sumele menționate mai sus, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.504,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecata și consultantului fiscal D. suma de 7.073 RON, reprezentând diferența de onorariu pentru expertiza efectuata în cauza . Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: SC A. Galați SRL a înregistrat pierdere atât din exploatare cât și din întreaga activitate desfășurată în anii 2009 și 2010, situație ce a determinat analiza elementelor prețurilor de transfer pentru a se stabili dacă tranzacțiile realizate cu societățile afiliate s-au încadrat în prețul pieței. Cheltuielile nedeductibile stabilite în urma inspecției fiscale pentru anul 2009 în sumă de 1.930.773 RON și pentru anul 2010 în sumă de 3.744.300 RON, contestate de reclamantă, reprezintă ajustări ale cheltuielilor în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003. În cadrul dosarului prețurilor de transfer întocmit de societate, aceasta a folosit pentru prețurile analizate atât metoda marjei nete cât și metoda comparării prețurilor, ambele fiind prevăzute de legislația specifică prețurilor de transfer (art. 11 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 și art. 28 și 29 din H.G. nr. 44/2004). Din cuprinsul liniilor directoare OECD paragrafele 3.9 și 2.11, evidențiate și de către consultantul fiscal în raportul de expertiză depus la dosarul cauzei, rezultă că întocmirea unor analize de prețuri de transfer separate pentru tranzacțiile analizate în cadrul dosarului de prețuri de transfer și coroborarea acestei analize de prețuri de transfer individuale cu analiza pe baza metodei marjei nete este adecvată. Potrivit art. 2 alin. (5) din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. 222/2008, privind conținutul dosarului prețurilor de transfer, ”analiza comparativă va avea în vedere criteriile teritoriale în următoarea ordine: național, Uniunea Europeană, internațional”. Astfel, atât timp cât s-au identificat comparabile la nivelul Uniunii Europene pentru tranzacțiile analizate separat, decizia organelor fiscale de a extinde aria de căutare la America de Nord s-a luat cu exces de putere, prin încălcarea ordinului mai sus menționat, chiar dacă societatea reclamantă avea afaceri la momentul respectiv pe mai multe continente. Având în vedere rezultatele diferite obținute de cele două părți prin folosirea unui criteriu geografic diferit, vicierea rezultatului luat în calcul de către pârâtă apare ce fiind evidentă. Conform mențiunilor de la fila 29 din Raportul de inspecție fiscală contestat, organele fiscale au folosit, prin încălcarea dispozițiilor pct. 29 din H.G. nr. 44/2004, două formule diferite la calculul marjei operaționale indicând la numitor cifra de afaceri pentru reclamantă, iar pentru societățile comparabile veniturile operaționale, adică veniturile din exploatare. În consecință, instanța și-a însușit punctul de vedere al expertului judiciar în sensul că nu este relevantă compararea marjei operaționale calculată în mod diferit pentru societățile afiliate față de societățile independente, așa cum au procedat organele fiscale. Din print-screenul atașat raportului de expertiză fiscală, rezultă că la momentul realizării analizei, baza de date B. nu conținea informații financiare suficiente pentru anul 2010, care să permită calcularea marjei operaționale pentru societățile respective pentru anul 2010 și pe baza acestor marje să se poată calcula intervalul intercuartilar de comparare pentru acest an. În condițiile în care bazele de date au un caracter dinamic și nu s-a făcut dovada că la nivelul U.E. exista o dată uniformă pentru depunerea situației financiare, iar reclamanta nu putea controla sau prevedea momentul introducerii în sistem a informațiilor colectate, susținerile pârâtei în sensul că reclamanta ar fi trebuit să consulte această bază mai aproape de termenul limită de depunere a dosarului prețurilor de transfer apar ca nefondate. În lipsa unui termen prohibitiv, instanța a apreciat că societatea reclamantă a procedat corect prin raportarea marjei operaționale calculate pentru anul 2010 la analiza intervalului intercuartilar rezultat în urma analizei companiilor care desfășoară activității compatibile celor analizate pentru anul 2009. În cadrul verificărilor efectuate de către expert s-a constatat că dosarul prețurilor de transfer prezentat de reclamantă a fost complet, fiind depus în anul 2011. Deși în lumina liniilor directoare OECD, paragraful 3.69 și 5.9, organele fiscale ar fi trebuit să aibă în vedere informațiile pe care persoana impozabilă le-a deținut la momentul iunie 2011, acestea au înțeles să folosească date disponibile abia în februarie 2012. Cu privire la nelegala aplicare a criteriului independenței, instanța a constatat că potrivit mențiunii de la fila 28 din RIF, organele fiscale au exclus din eșantionul comparabil doar societățile care au cel puțin un acționar care deține direct sau indirect peste 25% din capitalul social, deși potrivit art. 7 pct. 2 lit. c) din C. fisc. ar fi trebuit excluse și companiile care erau deținute la rândul lor în proporție de peste 25%. Contrar susținerilor pârâtei, în analiza realizată de către expertul judiciar și de către consultantul parte, s-a avut în vedere prețul ex-work în ceea ce privește condițiile de livrare. În ceea ce privește concluziile diferite ale celor doi experți referitor la rezultatul analizei prețurilor de transfer prin metoda comparării prețurilor, instanța a apreciat că, atât timp cât prețurile practicate pentru vânzări către compania afiliată sunt fie mai mari, fie mai mici față de prețurile de vânzare către companiile comparabile, ar fi trebuit să fie efectuată o ajustare cumulată, cu luarea în considerare și a cazurilor în care prețul cu afiliații este sub intervalul de comparare. Astfel, indiferent de metoda luată în calcul (a comparării prețurilor sau metoda marjei nete) nu s-ar fi dispus reconsiderarea nivelului de preț în cazul tranzacțiilor cu persoane afiliate, pentru anul 2009 și 2010.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Galați, în numele Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, și solicitând, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea căii de atac și modificarea în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că în speță, cercetarea judecătorească trebuia să stabilească în esență dacă reclamanta AMTP a exportat profitul către afiliate din același grup dar în alte țări, în scopul evident pentru a nu plăti în România impozite, sau chiar a lucrat în pierdere. Prin soluția pronunțată și prin modul în care a motivat-o, instanța de fond a îmbrățișat în totalitate punctul de vedere al reclamantei, neluând în considerare argumentele autorității fiscale și ale unora dintre experții desemnați în cauză. În continuare, recurenta - pârâtă a reluat argumentele de fond referitoare la raționamentul și demersurile pe baza cărora a ajuns la concluzia că prețurile practicate de intimata - reclamantă în relația de vânzare a producției către societățile afiliate și prețurile de achiziție al materiilor prime de la persoane afiliate nu sunt la nivelul prețurilor de piață, cheltuielile fiind ajustate corect, prin metoda marjei nete, la care fac referire art. 11, alin. (2) lit. d) din C. fisc. și normele de aplicare corespunzătoare, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate, potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. și excepția lipsei de interes a recursului, prin prisma obiectului concret al căii de atac, obiect care, în opinia intimatei, se referă doar la anularea deciziei de soluționare a contestației administrative, nu și la anularea deciziei de impunere. Pe fond, a solicitat respingerea recursului arătând că sentința este legală și temeinică, prima instanță reținând în mod corect că toate tranzacțiile analizate au fost realizate cu respectarea principiului prețului de piață și a paragrafelor 1.55 și 1.57 din liniile directoare OECD, în timp ce argumentația recurentei - pârâte încalcă regulile stabilite în paragrafele 4.8 și 4.9 din Liniile Directoare OECD, ce recomandă organelor fiscale să fie flexibile în analiza dosarului de prețuri de transfer, prin luarea în considerare a raționamentului comercial al contribuabilului, astfel că analiza prețurilor de transfer să fie legată de realitățile afacerii contribuabilului. Apărările intimatei - reclamante au fost detaliate și în concluziile scrise depuse la dosar la data de 15 iunie 2016.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Verificând cu prioritate îndeplinirea cerințelor de regularitate a exercitării căii de atac, Înalta Curte constată că motivele formulate de recurenta - pârâtă vizează aspecte de nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate, iar în speță sunt aplicabile prevederile art. 304 1 C. proc. civ., conform cărora „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”. De asemenea, Înalta Curte constată că recursul nu poate fi considerat lipsit de interes prin prisma limitării obiectului său la soluția de anulare a Deciziei nr. 311/2012, emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați, pentru că obiectul acțiunii în contencios fiscal este cel prevăzut în art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. adoptat prin O.G. nr. 92/2003 (aplicabil în cauză), legalitatea deciziei de impunere și celorlalte acte care au precedat decizia de soluționare a contestației urmând a fi examinată împreună cu decizia finală. Trecând la analiza cauzei prin prisma motivelor invocate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Prin actele administrative fiscale supuse controlului instanței specializate pe calea prevăzută în art. 218 alin. (2), intimatei-reclamante i-au fost impuse obligații suplimentare constând în impozit pe profit în cuantum de 788.234 RON, dobânzi și majorări de întârziere în cuantum de 910.694 RON și penalități de întârziere de 46.010 RON, calculate ca urmare a reconsiderării tranzacțiilor intra - grup și stabilirii caracterului nedeductibil al unor cheltuieli în sumă de 5.675.073 RON, din care 1.930.773 RON - cheltuieli nedeductibile aferente anului 2009 și 3.744.300 RON, cheltuieli nedeductibile aferente anului 2010. Efectuând propria evaluare a întregului material probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că soluția de admitere a acțiunii, pronunțată de prima instanță, se fondează pe stabilirea corectă a stării de fapt fiscale și pe interpretarea și aplicarea adecvată a prevederilor legale pertinente, concluzia fiind împărtășită și de instanța de control judiciar. Întrucât la pct. 1 și 2 din prezenta decizie au fost expuse detaliat circumstanțele cauzei și aspectele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe, în contextul analizei recursului nu vor mai fi reluate toate elementele raportului juridic fiscal dedus judecății, urmând a fi examinate punctual aspectele aflate în dispută judiciară în calea de atac. Potrivit art. 11 alin. (2) din C. fisc. aplicabil în perioada supusă inspecției fiscale, „În cadrul unei tranzacții între persoane române și persoane nerezidente afiliate, precum și între persoane române afiliate, autoritățile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta prețul de piață al bunurilor sau al serviciilor furnizate în cadrul tranzacției. La stabilirea prețului de piață al tranzacțiilor între persoane afiliate se folosește cea mai adecvată dintre următoarele metode: a) metoda comparării prețurilor, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente; b) metoda cost-plus, prin care prețul de piață se stabilește pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacție, majorat cu marja de profit corespunzătoare; c) metoda prețului de revânzare, prin care prețul de piață se stabilește pe baza prețului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independente, diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului și o marjă de profit; d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind prețurile de transfer emise de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.” Normele administrative de aplicare a prevederilor citate sunt detaliate la pct. 22 - 36 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, în forma în vigoare în perioada de referință. În speță, la solicitarea organelor de inspecție fiscală, intimata-reclamantă și-a îndeplinit obligația impusă prin art. 2 alin. (1) din Ordinul Președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici nr. 222/2008, de întocmire a dosarului de transfer, în vederea stabilirii prețurilor de transfer pentru tranzacțiile cu persoanele afiliate, la pag. 21 din Raportul de inspecție fiscală reținându-se că „Din analiza dosarului prețurilor de transfer, echipa de inspecție fiscală a constatat că acesta a fost întocmit în conformitate cu prevederile Ordinului Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 222/2008, privind conținutul dosarului prețurilor de transfer.”. O primă problemă care se pune în cauză, și pe care autoritatea fiscală nu a fost în măsură să o demonteze nici în procedura judiciară, a fost aceea a insuficientei justificări a ajustării prețurilor practicate în tranzacțiile cu persoane afiliate, în condițiile în care, așa cum s-a arătat mai sus, intimata-reclamantă a întocmit dosarul de transfer, care a fost considerat ca fiind conform exigențelor impuse prin Ordinul nr. 222/2008, privind conținutul dosarului de transfer. Art. 3 din acest ordin prevede că doar refuzul de prezentare a dosarului prețurilor de transfer sau prezentarea incompletă a acestuia în termenul stabilit de către organele fiscale echivalează cu efectuarea de tranzacții cu persoane afiliate fără justificarea cuantumului prețurilor de transfer practicate, situație care atrage aplicarea procedurii de estimare, prevăzute în anexa nr. 3 a ordinului. Art. 11 alin. (2) din C. fisc. conferă autorității fiscale dreptul de a reconsidera evidențele contribuabililor în scopul reflectării prețului de piață al bunurilor și serviciilor, dar acest drept de apreciere, care implică și justificarea necesității ajustării, trebuie exercitat în limitele unei marje care să asigure respectarea echilibrului rezonabil dintre interesul public al protejării bugetului de stat și prevenirii fraudei fiscale, pe de o parte, și drepturile ori interesele legitime private, pe de altă parte, astfel ca măsurile administrative să nu fie excesive pentru contribuabili. Ideea de rezonabilitate în exercitarea dreptului de apreciere este subliniată și de Liniile directoare emise de OECD, la care face trimitere art. 11 alin. (2) lit. d) din C. fisc., Linii directoare care prevăd, la pct. 3.69 (Cap. III) că dosarul prețurilor de transfer are rolul de a demonstra că subiectele de drept fiscal (contribuabilii) au depus eforturi rezonabile pentru a respecta principiul prețului de piață în tranzacțiile intra-grup, iar informațiile pe care le conține acesta trebuie să fie un mod rezonabil accesibile contribuabilului la momentul tranzacțiilor . Aceleași linii directoare recomandă autorităților fiscale să fie flexibile și în examinarea prețurilor de transfer să ia în considerare raționamentul comercial al contribuabilului, pentru că domeniul analizat nu este o știință exactă, ci presupune anumite variabile, nefiind posibilă întotdeauna determinarea unui preț unic corect pe baza principiului „arm-s lenght”. Autoritățile fiscale trebuie să pornească, în analiza lor, de la metoda aleasă de contribuabil (pct. 4.8,4.9, Cap.IV). Or, din conținutul raportului de inspecție fiscală, a rezultat că motivul pentru care s-a procedat la ajustarea prețurilor a constat în pierderile înregistrate de societate, cu toate că nu au fost identificate elemente din care să rezulte că în tranzacțiile intra-grup sunt practicate prețuri preferențiale, dimpotrivă, reținându-se că prețurile de achiziție de materiale și materie primă și prețurile de vânzare a produselor sunt stabilite unitar, fără diferențieri între clienții care aparțin grupului și clienți independenți. Cât privește informațiile luate în considerare și intervalul de referință, prima instanță a observat corect că, în timp ce societatea a utilizat baza de date B., cuprinzând informații actualizate până în luna iunie 2011, când a fost întocmit dosarul de transfer, autoritatea fiscală, fără o motivare adecvată a opțiunii, a folosit baza de date Orbis, actualizată în luna februarie 2012, situație de natură să influențeze rezultatele. Prima instanță a punctat în mod judicios și neregularitatea constând în încălcarea art. 2 alin. (5) din Anexa nr. 1 a Ordinului nr. 222/2008, conform căruia, în analiza comparativă, criteriile teritoriale sunt avute în vedere într-o ordine prestabilită: național, Uniunea Europeană, internațional. Încălcarea a constat în aceea că autoritatea fiscală a extins aria de căutare la nivel internațional (America de Nord), deși pentru tranzacțiile analizate separat s-au identificat elemente de comparație la nivelul Uniunii Europene. În ceea ce privește stabilirea eșantionului comparabil prin aplicarea criteriului independenței, calculele efectuate pentru determinarea marjei operaționale și verificarea încadrării în intervalul de valori ale prețului sau profitului aferente tranzacțiilor comparabile între companii comparabile independente, hotărârea criticată s-a fundamentat pe concluziile expertului desemnat să întocmească expertiza fiscală de specialitate, conform art. 201 alin. (1) C. proc. civ., probă științifică trecută prin filtrul judecătorului, care nu poate fi înlăturată doar pe baza interpretărilor și opiniilor expuse de autoritatea fiscală, parte în proces. Contrar susținerilor făcute în recurs, instanța de fond nu a achiesat pur și simplu la concluziile expertizei și nu a ignorat opinia diferită față de cea a expertului consultant propus de parte, ci a analizat probele prin prisma prevederilor legale aplicabile raportului de drept fiscal dedus judecății, cu indicarea clară și logică a motivelor care i-au format convingerea și a celor pentru care a înlăturat apărările pârâtei. Singurul aspect în privința căruia consultantul fiscal numit de instanță a avut o opinie diferită față de cea a expertului propus de intimata - reclamantă a fost cel referitor la diferențele în plus de preț pentru un anumit produs (marca X42R/L290R, grosimea 9,52), dar în condițiile în care pentru celelalte produse, același expert a identificat numai diferențe în minus, instanța de fond a reținut că ajustarea trebuie să fie efectuată cumulativ, luând în considerare și variațiunile în minus, iar nu singular pentru produsul cu diferență în plus. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,