ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 250/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 250/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin Sentința civilă

nr. 888 din 1 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 1119/117/2010,

la care a fost conexat Dosarul nr. 2011/117/2010, s-a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâți.

S-a respins acțiunea

formulată de reclamanții B.E. și B.G.F., împotriva pârâtei V.E., ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a respins ca

neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții B.E. și B.G.F., împotriva

pârâților V.A.A. și C.I.

S-a respins ca

neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâții V.A.A., V.E. și C.I.,

împotriva reclamanților B.E. și B.G.F.

Au fost compensate

parțial cheltuielile de judecată făcute de părți, fiind obligați reclamanții să

achite pârâtului V.A.A. suma de 1000 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut raportat la situația de fapt cu

privire la excepția prescripției dreptului la acțiune că, față de pretențiile

reclamanților, respectiv despăgubiri pentru lipsa finisajelor la cele două

apartamente și pentru predarea acestora cu întârziere, precum și pentru

nepredarea cotei părți de Vi din pod, termenul de prescripție a început să

curgă doar la data finalizării construcției, întrucât doar atunci reclamanții

au avut posibilitatea să cunoască aspectele pe care le-au invocat, conform

dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

În ceea ce privește

fondul litigiului, tribunalul a reținut că reclamanții au solicitat sumele de

câte 50.000 euro pentru fiecare din cele două apartamente care le-au revenit în

baza contractului de asociere, pe considerentul că acestea nu au suprafața

minimă contractată, finisajele nu sunt terminate și nu au fost executate

corespunzător, invocând și faptul că datorită nepredării apartamentelor la

termenul din contract nu au fost în măsură să le vândă la o valoare mai mare.

Referitor la

deficiențele constatate de expert la unele lucrări executate la cele două

apartamente, pentru a căror remedierea sunt necesare lucrări în valoarea de

10.200 RON, instanța a considerat că reclamanții ar fi fost îndreptățiți să

solicite această sumă dacă apartamentele ar fi rămas în proprietatea lor,

întrucât în aceste condiții prejudiciul s-ar fi produs asupra patrimoniului

lor.

A concluzionat

instanța, cub acest aspect, că în condițiile în care reclamanții nu mai sunt

proprietarii apartamentelor și nici nu s-a dovedit că în momentul vânzării au

fost obligați să accepte un preț mai mic datorită deficientelor descrise,

reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului produs asupra patrimoniului lor.

În privința

întârzierii predării apartamentelor, instanța a reținut ca fiind reală scăderea

prețurilor apartamentelor în perioada dintre încheierea actului adițional și

predarea imobilului, însă această scădere nu este imputabilă pârâților, care la

rândul lor au suferit un prejudiciu ca urmare a scăderii prețului

apartamentelor care le-au revenit, așa cum a rezultat din declarația martorului

S.L.M.

Instanța a considerat

neîntemeiate și susținerile reclamanții privind suma de 40.000 euro,

contravaloarea cotei părți de 1/2 din podul care nu Ie-a fost predat, întrucât

modificarea intervenită în privința compunerii construcției s-a datorat

schimbărilor aduse prin planul urbanistic regimului de înălțime admis,

schimbări intervenite după încheierea contractului de asociere.

Cu privire la cererea

reconvențională instanța a constatat că prin contractul de asociere inițial

pârâții nu s-au obligat să predea reclamanților apartamentul nr. 7, însă, așa

cum s-a arătat mai sus, ulterior edificării construcției părțile au încheiat o

nouă înțelegere, potrivit căreia reclamanților Ie-a revenit și apartamentului.

7, având destinația de garaj la demisol cu suprafața utilă de 41,44 mp, în

condițiile în care obligația inițială, de predare a cotei părți de 1/2 din pod

nu a mai putut fi îndeplinită, astfel că în speță nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 494 alin. (3) C. civ.

Pentru toate motivele

expuse mai sus, instanța a considerat neîntemeiate atât acțiunea reclamanților,

cât și cererea reconvențională formulată de pârâți.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte, pârâții V.A.A. și

C.I., iar pe de altă parte, reclamanții B.E. și B.G.

apel, pârâții V.A.A. și C.I. au solicitat admiterea apelului și schimbarea în

parte a sentinței civile atacate, în sensul admiterii cererii reconvenționale

și a obligării reclamanților, în solidar, la plata sumei de 16.000 lei

reprezentând contravaloarea materialelor și manoperei aferente apartamentului 7

- garaj cu instituirea unui drept de retenție asupra apartamentului garaj din str.

N.D. nr. 24, Cluj-Napoca, întabulat în CF nr. 183673 Cluj-Napoca, nr.

cad.22093-CI-U7 până la plata integrală a sumei menționate datorata de

reclamanți.

apel, reclamanții B.E. și B.G. au solicitat admiterea apelului, schimbarea în

parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii principale și a

menținerii hotărârii judecătorești în ceea ce privește respingerea cererii

reconvenționale a pârâților, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă, prin Decizia nr. 49/A din 9 aprilie 2012, a respins ca

nefondate ambele apeluri.

Curtea a constatat că

în privința apelului reclamanților, este incidență excepția inadmisibilității

parțiale a motivelor de apel, întemeiată pe dispozițiile art. 294 alin. (1) C.

proc. civ., cu referire la acele motive de apel prin care se invocă cereri noi

care nu au fost invocate niciodată în fața primei instanțe, în mod procedural,

în concordanță cu prevederile art. 112, art. 132, art. 134, coroborat cu art.

129 C. proc. civ., după cum urmează:

- acordarea, de către

reclamanți, a unui împrumut în sumă de 30.000 euro către pârâți;

- existența unui

prejudiciu în patrimoniul reclamanților, constând în paguba pe care aceștia au

suferit-o ca urmare a predării cu întârziere a apartamentelor convenite;

- existența unui

prejudiciu ce Ie-a fost cauzat reclamanților prin neexecutarea la termen,

conform legii, a construcției de către pârâți;

- neluarea în

considerare, de către instanța de fond, a convențiilor verbale aferente

contractului de asociere în participațiune, convenții care au dat naștere la

obligații în sarcina părților, obligații care trebuiau analizate de către

instanța de fond și pe care aceasta a omis să le analizeze;

- prejudiciul suferit

de reclamanți ca urmare a faptului că au fost lipsiți de posibilitatea

învestirii banilor obținuți din vânzarea apartamentelor;

- prejudiciul suferit

de reclamanți ca urmare a faptului că au fost lipsiți de posibilitatea

obținerii unor venituri prin închirierea apartamentelor;

- prejudiciul suferit

de reclamanți ca urmare a faptului că au fost lipsiți de posibilitatea

învestirii banilor obținuți din vânzarea apartamentelor, prin depunerea banilor

la bancă și obținerea de dobânzi, care nu erau deloc mici.

Raportându-se în

analiza legalității și temeiniciei sentinței apelate strict în limitele

investirii, în raport de criticile formulate în ambele apeluri instanța de

control judiciar a reținut raportat la circumstanțele de fapt ale cauzei, că și

în situația în care ar fi existat o executare necorespunzătoare a obligațiilor

reciproce asumate de părți, inițial cu privire la scoaterea de către reclamanți

a terenului din circuitul agricol, respectiv, cu privire la modalitatea în care

pârâții au întocmit documentația și proiectul pentru autorizarea construcției,

iar mai apoi, cu privire la împărțirea imobilului pe apartamente și partajarea

acestora între părți, părțile au convenit asupra modalității de asanare a

acestei executări necorespunzătoare, întâi prin actul adițional încheiat la 13

decembrie 2007, iar ulterior, prin actul de parcelare autentificat sub nr. 5814

din 19 decembrie 2008, astfel că nu poate fi reținută în cauză existența

vreunei culpe contractuale în exercitarea obligațiilor contractate de părțile

litigante.

A apreciat instanța

că antrenarea răspunderii civile contractuale a pârâților, pentru paguba

pretins cauzată reclamanților ca urmare a predării apartamentelor nr. 3 și nr.

4 cu finisaje necorespunzătoare, respectiv, pentru nepredarea a 14 din podul

imobilului, nu este admisibilă, întrucât, nu sunt întrunite condițiile

angajării răspunderii civile contractuale, neexistând o culpă a pârâților

debitori în executarea necorespunzătoare a obligațiilor pe care și le-au

asumat, în sensul pretins de art. 1080 și art. 1082 - 1083 C. civ., orice

posibilă și eventuală culpă fiind asanată în momentul în care s-a semnat actul

de parcelare autentic.

A mai reținut

instanța de apel că și în cazul în care nu ar fi intervenit între părți actul

de parcelare autentic, pârâții nu ar fi putut emite pretenții, întemeiate pe dispozițiile

art. 494 alin. (3) C. civ., cu privire la investițiile pretins efectuate la

apartamentul nr. 7, știut fiind că, pentru incidența acestei dispoziții legale

este necesar ca respectivul constructor de bună credință, care a ridicat

construcția pe terenul altuia, să fi avut convingerea fermă că respectivul

teren se află în proprietatea sa, pârâții știind ab initio, încă de la data

încheierii contractului de asociere în participațiune certificat sub nr. 12/9

iulie 2005, că terenul pe care urmează să fie ridicată construcția constituie

proprietatea tabulară a reclamanților, astfel că aceștia nu se pot prevala de

dispozițiile art. 494 alin. (3) C. civ.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții B.E. și B.G., solicitând admiterea

acestuia, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

În cuprinsul cererii

de recurs recurenții-reclamanți prezintă soluția pronunțată de instanța de

apel, redau istoricul raporturilor juridice dintre părți, și configurează obligațiile

și drepturile părților care în opinia lor ar rezulta din interpretarea

probatoriului administrat (interogatoriu, înscrisuri, expertiză).

Concluzionează

recurenții-reclamanți că instanța de judecată a soluționat cauza fără a avea o

imagine clară, de ansamblu asupra stării de fapt, stării de drept și

coroborărilor cu probațiunea efectuată la dosarul cauzei și precizează că

ambele instanțe nu au apreciat corect probele de la dosarul cauzei, că au

soluționat cauza în lipsa unor înscrisuri extrem de importante (documentațiile

de construcție ale imobilului), că nu au coroborat declarațiile de martori cu

interogatoriul părților și cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

Arată

recurenții-reclamanți că pentru justa soluționare a cauzei este obligatorie

completarea probațiunii, care Ie-a fost refuzată de către instanța de apel,

probațiunea solicitată având rolul de a completa probațiunea încuviințată de

către instanța de judecată care a soluționat fondul cauzei, evidențiind

următoarele aspecte:

- înscrisurile depuse

la dosarul cauzei în apel dovedesc fără putință de tăgadă reaua credință a

intimaților cărora Ie-a revenit culpa exclusivă în derularea contractului de

asociere în participațiune semnat între părți la data de 9 iulie 2005;

- audierea martorului

propus de recurenți urma să clarifice aspecte legate de teza probatorie a

dovedirii culpei intimaților în derularea contractului și a modului de

finalizare a acestuia precum și raportat la apelul acestora;

- cercetarea la fața

locului era necesară pentru ca instanța de judecată să-și poată forma

convingerea obiectivă că imobilul construit are pod și nu mansardă așa cum

susțin intimații;

- expertiza de

specialitate, de evaluare, având ca obiectiv stabilirea valorii de circulație a

celor doua apartamente nr. 3 și 4 de la etajul 1 ce au revenit în urma

partajării recurenților precum și a stabilirii valorii de circulație a 1/2 din

podul construcției care trebuia să revină în proprietatea reclamanților (aprox.

80 mp), urma să dovedească cuantumul prejudiciului suferit și a despăgubirii

solicitate prin acțiune, raportat la nepredarea la termen a imobilului

respectiv, nepredarea 1/2 din podul construcției.

Precizează recurenții

că toate cererile în probațiune au fost formulate, raportate strict la cererea

de chemare în judecată și nu au fost invocate alte motive noi în apel, străine

de cererea de chemare în judecată.

În continuare

recurenții se raportează și la apărările formulate de intimate prin

întâmpinare, solicitând cenzurarea acestora.

Recurenții-reclamanți

arată că formulează critici și împotriva susținerilor instanței de apel - de la

fila 4 alin. (2) unde instanța de apel arată că recurenții ar fi schimbat cota

1/2 din pod cu parcela I, VI, și VII având destinația de locuri de parcare

precum și cu apartamentele 7 și 8, că greșită este și susținerea instanței de

judecată de la fila 15 alin. penultim unde instanța de apel arată că prin actul

de partajare toate apartamentele au revenit recurenților, că acest act de

partajare trebuie coroborat - și instanța de apel nu a sesizat acest lucru - cu

procura specială prin care așa cum au convenit părțile: ap.1 și 2 + 5 și 6 + 8

au revenit intimaților recurenți rămânând cu ap.3 și 4 + 7, mai puțin 1/4 din

pod.

lntimații-pârâți

V.A.A. și C.I. au invocat prin întâmpinare excepția nulității recursului în

temeiul art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, constatând

întemeiată excepția nulității cererii de recurs, invocată de intimații-pârâți,

reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în

art. 302

1

lit. c) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de

nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C.

proc. civ.

Practic, prin

criticile invocate recurenții-reclamanți își exprimă nemulțumirea cu privire la

soluțiile pronunțate de instanțe, dar aduc în susținere argumente ce își propun

să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea probatoriului,

împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie

și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de

art. 304 C. proc. civ.

Așadar, simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurenți, reiterarea unor

situații de fapt, invocarea probatoriului administrat și a aceluia propus a se

administra în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în

sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a

controlului de legalitate de către instanța de recurs.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurenții nu s-au conformat obligației reglementată

de dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora

cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

admite excepția invocată de intimați și va constata nulitatea cererii de recurs

în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția

invocată de intimații C.I. și V.A.A.'

Constată nulitatea

cererii privind recursul declarat de recurenții-reclamanți B.E. și B.G.

împotriva Deciziei nr. 49/A din 9 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția I civilă, în temeiul art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 29 ianuarie 2013.

Procesat de GGC - DG