ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2455/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 741/C din 8 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă, în parte, acțiunea comercială formulată de reclamanta SC C.L. SRL Sibiu împotriva pârâtei U.A. SA București și, în consecință, a fost obligată pârâta, în temeiul contractului de asigurare Ia plata sumei asigurate de 35.495 euro, Ia cursul Băncii Naținale a României din ziua plății, ca echivalent al daunei totale, s-au respins celelalte capete de cerere și a fost obligată pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 12.591 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, parțiale.

În motivarea hotărârii prima instanță a reținut, în esență, că, între pârâtă, în calitate de asigurător și reclamantă, în calitate de asigurat, s-a încheiat la data de 24 iulie 2009 contractul de asigurare și polița de asigurare prin care autovehiculul marca D. a fost asigurat full casco pentru riscurile prevăzute la art. 2.1 din condițiile de asigurare. Având în vedere divergența părților în ceea ce privește existența raportului de cauzalitate între prejudiciul suferit de reclamantă și riscul asumat de asigurătoarea pârâtă și a existenței/inexistenței cauzei de excludere de la dreptul de despăgubire pe baza contribuției asiguratului la producerea prejudiciului, tribunalul, apreciind asupra pertinenței probelor, a încuviințat cererea de probațiune solicitată de ambele părți privind efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea auto și în specialitatea fenomene pirogene și incendii.

Ulterior, pentru o corectă stabilire a faptelor și pentru a respecta egalitatea părților, prima instanță, față de obiecțiunile pârâtei la raportul de expertiză specialitatea procese pirogene, a încuviințat efectuarea unui supliment la raport, chiar dacă concluziile expertizelor efectuate nu au fost contradictorii, contradicție existând doar cu privire la expertiza extrajudiciară ce a justificat refuzul pârâtei la plata despăgubirii. Prin expunerea procedeului tehnic de natură a deosebi avariile produse ca urmare a unei incendieri „din interior” spre deosebire de o aprindere din exterior, tribunalul a apreciat că, prin concluziile formulate de experți, sunt înlăturate argumentele pârâtei de natură să justifice existența clauzei de excludere de la despăgubire, conform art. 3.3 lit. r) din Condițiile de asigurare CASCO.

Prin probele administrate și anume dosarul de daună, procesul-verbal întocmit de unitatea de pompieri și de organele de poliție prezente la locul producerii evenimentului asigurat, depozițiile martorilor prezenți la fața locului, s-a făcut dovada distrugerii totale a autovehiculului, acesta fiind deteriorat într-o asemenea măsură încât nu mai poate fi folosit pentru categoria de bunuri căreia îi aparține. Întrucât susținerea pârâtei în sensul existenței contribuției asiguratului la producerea daunelor cauzate prin incendierea autovehiculului a fost infirmată prin concluziile rapoartelor de expertiză și suplimentului la expertiza tehnică în procese pirogene, instanța de fond, dând eficiență clauzelor contractuale cuprinse în condițiile generale ale asigurării CASCO, în temeiul dispozițiilor art. 989 C. proc.

civ., a admis capătul de cerere privind obligarea la plata despăgubirii solicitate, apreciind că primul petit vizând constatarea constituie temeiul obligației de plată. În ceea ce privește petitul vizând plata de daune cominatorii, prima instanță având în vedere natura acțiunii, în raport de dispozițiile art. 580 2 și urm. C. proc. civ. a respins acest capăt de cerere. Împotriva acestei sentințe pârâta U.A. SA a declarat apel, care prin decizia civilă nr. 129/2011 din 18 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a II-a civilă, a fost respins. Prin aceeași hotărâre, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei SC C.L. SRL suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a constatat că expertizele tehnice judiciare auto și cea privind incendiul sunt amplu documentate și stabilesc cauzele producerii incendiului și valoarea vehiculului la momentul producerii evenimentului asigurat, iar expertizele, completarea Ia raportul de expertiză, procesul-verbal de intervenție al pompierilor și declarația martorului K.Z. confirmă izbucnirea accidentală a incendiului, ceea ce face să intervină obligația contractuală a pârâtei de despăgubire a reclamantei. S-a reținut că pârâta nu a contestat valoarea despăgubirilor decât sub aspectul omisiunii de a fi deduse la plată sumele prevăzute de art. 9.10. sume care pot fi reținute de asigurător din valoarea despăgubirilor, iar momentul la care se face această reținere este cel al plății.

Totodată, împrejurarea că instanța de fond a obligat-o pe pârâtă la plata despăgubirii, nu o împiedică pe aceasta să aplice prevederile contractuale invocate, dreptul de a reține sumele prevăzute de art. 9.10 din condițiile de asigurare devenind actual la momentul când se va efectua plata. În termen legal, împotriva acestei decizii, pârâta U.A. SA a declarat recurs, solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel pentru a dispune efectuarea unei noi expertize în cauză, întocmită de Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice din Cluj-Napoca, iar, în subsidiar, admiterea recursului șî rejudecând cauza să se dispună modificarea hotărârii atacate, în sensul obligării pârâtei la plata despăgubirii solicitată de reclamantă, diminuată cu suma de 42.341,04 RON.

Invocând în drept prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în opinia recurentei, hotărârea recurată a fost pronunțata fără a se ține seama de contraexpertiza solicitată de către acesta, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil. Susține că neconcordanțele și lipsurile expertizei și a suplimentului la raportul de expertiză au făcut obiectul solicitării unei contraexpertize depuse la termenul din 24 mai 2011, obiective care nu au fost avute în vedere de instanță și nici măcar amintite în sentința pronunțată, deși au fost trimise prin fax cu o zi înainte de termen.

Procedând în acest mod consideră că sentința instanței de fond este lovită de nulitate întrucât, în procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ Ia desfășurarea judecații, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune. Totodată, nerespectarea principiului contradictorialității, care asigură implicit și respectarea dreptului la apărare, consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a drepturilor omului, este sancționată cu nulitatea hotărârii. Mai mult, noțiunea de proces echitabil presupune respectarea și aplicarea principiului contradictorialității, cât și a dreptului Ia apărare, iar potrivit art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., judecătorul are îndatorirea să facă respectate și să respecte el însuși principiul contradictorialității și celelalte principii ale procesului civil. Mai mult, în opinia recurentei, aceasta echivalează inclusiv cu nemotivarea hotărârii, în înțelesul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât nu se sprijină pe motivele de drept și de fapt care au condus la soluția pronunțată, făcând astfel imposibilă misiunea instanței superioare, de a supune controlului o astfel de hotărâre, întrucât nu cuprinde argumentele și convingerile judecătorilor din apel. În dezvoltarea motivului de nelegalitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

recurenta susține că în mod nelegal instanțele de fond și de apel nu au dispus ca suma acordată reclamantei să fie redusă cu suma de 42.341,04 RON, compusă din: - 2.888,04 RON, echivalentul sumei de 844,46 euro reprezentând rest de rate neachitate Ia contractul CASCO (sumă calculată la cursul Băncii Naționale a României de 4,1879 RON pentru un euro, la data de 8 ianuarie 2010 când s-a produs incendiul); - 36.985 RON, echivalentul sumei de 8.873,75 euro reprezentând valoarea rămasă, care se calculează ca fiind 25% din suma asigurată și care se va reține din despăgubirea acordată, sumă calculată la același curs al Băncii Naționale a României, din data producerii incendiului; - 2.670 RON reprezentând contravaloarea elementelor salvate de la incendiu, care constau în 4 roți și două sticle stop.

Apreciază că judecătorii instanței de control judiciar, au dat o interpretare greșită condițiilor de asigurare, respective ale art 9.10, în sensul că aceste dispoziții au eficiență doar în cazul plății unei despăgubiri pe cale amiabilă. Cum în dispozitivul hotărârii atacate, prima instanță a dispus obligarea societății pârâte Ia plata echivalentului în RON a sumei de 35.495 euro, consideră că în cazul unei executări silite, aceasta nu s-ar putea prevala de niște condiții de asigurare, care nu și-au găsit eficiența în dispozitivul hotărârii. Astfel, dacă în dispozitiv nu se indică prestația concretă Ia care este obligat pârâtul, hotărârea este incompletă și prin urmare susceptibilă de casare.

Intimata-reclamantă SC C.L. SRL Sibiu a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală, deoarece pârâta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză. De asemenea reclamanta precizează câ după recuperarea integrală a debitului a remis pârâtei contravaloarea celor patru roți și a două sticle stop (2.870 RON) și suma de 2.888,04 RON echivalentul ratelor neachitate din contractul CASCO (844,46 euro), iar referitor Ia epava autovehiculului arată că o ține Ia dispoziția pârâtei care o poate ridica și valorifica, după cum afirmă chiar pârâta în motivarea recursului.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs și de susținerile din întâmpinare, constată că primul motiv de recurs referitor la legalitatea întocmirii expertizei este nefondat, deoarece tribunalul a încuviințat, Ia cererea pârâtei, și s-a efectuat un supliment la raportul de expertiză în specialitatea procese pirogene, deși între concluziile rapoartelor de expertiză efectuate de experții numiți de tribunal și anume raportul întocmit de expert tehnic auto și cel precitat, în specialitatea procese pirogene, nu existau contradicții, în sensul că incendiul a fost provocat ca urmare a supraîncălzirii instalației electrice în urma suprasolicitării și a unui contact imperfect și a determinat distrugerea totală a autovehiculului.

Faptul că, a doua zi după încheierea dezbaterilor, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea, pârâta a depus o cerere solicitând o contraexpertiză cu 22 de obiective, nu constituie un motiv de neiegaiitate a administrării probei cu expertiză, cum pro causa și în mod nelegal susține pârâta. Dimpotrivă, din analiza celui de-al doilea motiv de recurs, rezultă că pârâta recunoaște faptul producerii riscului asigurat, incendiul, care a provocat distrugerea totală a autovehiculului, cum s-a stabilit prin cele doua rapoarte de expertiză precitate, deci achiesează la concluziile experților, însă solicită diminuarea sumelor acordate reclamantei. Referitor la acest al doilea motiv de recurs, se constată că și acesta este nefondat deoarece: - potrivit O.P.

nr. X1 din 10 octombrie 2012 și O.P. nr. X2 din 10 octombrie 2012 reclamanta a achitat pârâtei suma de 2.688,04 RON reprezentând contravaloarea ratelor contractului CASCO neachitate și respectiv suma de 2.670 RON reprezentând contravaloarea elementelor salvate după incendiu și anume 4 roți și două sticle stop. - suma de 36.985 RON reprezintă, conform dispozițiilor art. 9.10 lit. c) din contract valoarea rămasă (epava) în situația daunei totale, pe care asigurătorul este îndrituit să o rețină, nu să solicite obligarea asiguratului la piața contravalorii acestei epave, cum în mod nelegal pretinde și solicită pârâta.

Reclamanta a declarat și prin întâmpinarea formulată în recurs, că ține Ia dispoziția pârâtei, această epavă și în consecință pârâta se poate prezenta pentru a intra în posesia ei, urmând ca doar în cazul în care s-ar proba refuzul reclamantei de a preda epava, pârâta să aibă un motiv legal în temeiul căruia să solicite obligarea reclamantei la plata contravalorii epavei. În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta U.A. SA București împotriva deciziei civile nr. 129/2011 din 18 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția a ll-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 iunie 2013.