ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1761/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1717 din 21 martie

2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a admis în parte acțiunea formulată

de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Maramureș și,

în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 267.235

RON reprezentând despăgubiri și 6.788,35 RON cheltuieli de judecată. S-a

respins petitul referitor la compensarea datoriilor reciproce ale părților. S-a

respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Silvică

Maramureș, în contradictoriu cu Asociația C.V. - Vișeu de Mijloc și Ocolul

Silvic C.V.

Pentru a hotărî

astfel tribunalul a reținut că potrivit art. 13 din contract, prestatorul era

obligat să asigure, prin personalul silvic de specialitate, paza pădurii, în

vederea prevenirii tăierilor ilegale, distrugerii sau degradării vegetației

forestiere, pășunatului abuziv și a altor fapte infracționale sau

contravenționale, că din actul de control parțial nr. 2 din data de 8 iulie

2010, reiese că s-au tăiat un număr de 1548 arbori din pădurea Asociației C.P.,

după amenajamentul din 1996 echivalent cu U.A. 36B după amenajamentul

asociației întocmit în anul 2004, valoarea prejudiciului fiind de 267.235,24

RON, împrejurare confirmată de procesul-verbal de conducere în teren din 15

septembrie 2010, conform căruia în urma stabilirii traseului limitei între

terenurile cu vegetație forestieră ale Asociației C.P. față de cele ale altor

proprietari s-a constatat faptul că exploatarea masei lemnoase pusă în valoare

în anul 2010 de către Ocolul Silvic C.V., prin APV-urile nr. 243670 s-a

realizat de pe terenul situat în UP xxx, care sunt situate în UP yyy, cele două

înscrisuri fiind însușite de pârâtă, motiv pentru care aceasta a fost obligată

la plata prejudiciului solicitat de reclamantă reținând că aceasta nu și-a

îndeplinit obligațiile din contract privind paza pădurii raportat la

modalitatea în care au fost efectuate tăierile, aspect ce rezultă din

constatările Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare

Cluj-Napoca, urmare sesizării din 28 octombrie 2010 a Asociației C.P.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâta Direcția Silvică Maramureș solicitând admiterea

apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de pârâtă,

ca nefondată și neîntemeiată, reținând că prejudiciul a fost produs de către

chematele în garanție, care trebuie să răspundă pentru paguba produsă în

patrimoniul reclamantului, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr.

90 din 28 iunie 2012, a respins ca nefondat apelul pârâtei, instanța de control

judiciar reținând, în esență legalitatea și temeinicia deciziei recurate din

perspectiva criticilor formulate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta Direcția Silvică Maramureș solicitând

admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată, în sensul

respingerii acțiunii ca nefondată și neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă își

subsumează criticile motivelor reglementate de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc.

civ. cu referire la următoarele aspecte:

Rezumând argumentele

instanței de apel, se precizează că în mod corect a reținut instanța de fond

culpa contractuală a subscrisei, având în vedere neîndeplinirea obligației

principale de pază a subscrisei izvorâtă din contractul de servicii silvice

datorită căreia s-a cauzat prejudiciul reclamat.

Cu privire la

întinderea prejudiciului cauzat reclamantei-intimate, se arată că instanța de

apel se rezumă să afirme că, prin adresa emisă de recurentă din 9 iulie 2010

către reclamanta-intimată, s-a arătat că valoarea prejudiciului creat este de

133.617,62 RON, fără TVA, care se multiplică cu 2 fiind suprafețe de fond

forestier care se încadrează în grupa 1 funcțională, conform art. 105 alin. (2)

din Legea nr. 36/2008 - Codul silvic, prin apelul declarat criticându-se tocmai

cuantumul prejudiciului cauzat, arătând că acesta nu ar trebui dublat, deși nu

există argumente contrare și chiar apelanta, prin înscrisurile existente la

dosar a conchis asupra faptului că suprafața de fond forestier se încadrează în

grupa I funcțională.

Referitor la

întinderea prejudiciului cauzat reclamantei-intimate împotriva celor reținute

de către instanța de fond și cea de apel, recurenta învederează că în dovedirea

cuantumului prejudiciului la nivelul sumei de 133.617,62 RON, fără TVA, care

s-a calculat potrivit prevederilor O.U.G. nr. 85 din 8 noiembrie 2006, cu

modificările ulterioare, a depus în probațiune extras după Amenajamentul silvic

al C.P. - ediția 2004. respectiv U.P. yyy din care rezultă în mod explicit

faptul că arboretul din această suprafață apare ca fiind încadrată în grupa

funcțională a II-a, respectiv G.F. aaa și nu în grupa funcțională 1, care fac

inoperante, în cauza dedusă judecății, dispozițiile art. 105 alin. (2) din Legea

nr. 46/2008 - Codul silvic, ceea ce impune calculul prejudiciului, în forma

simplă, adică la valoarea de 133.617.62 RON - fără TVA și nu multiplicată de

două ori, așa cum a solicitat reclamanta. Se arată în continuare că nici

instanța de fond și nici instanța de apel, nu s-au pronunțat asupra acestei

probe (extrasul din amenajamentul silvic indicat mai sus), care vine să

contrazică că susținerile reclamantei-intimate privind dublarea prejudiciului

creat în urma săvârșirii mai multor fapte de natură penală de către salariații

chematei în garanție și administratorul firmei SC H.C. SRL.

Precizează recurenta

că instanța de fond și cea de apel, de asemenea, nu s-au pronunțat și asupra

Raportului nr. 415 din 9 august 2010 întocmit de ing. A.N. înregistrat la OS

Poieni din 9 august 2010, prin care se dovedește netemeinicia calculului

prejudiciului stabilit la data întocmirii actului de control, prin dublarea

valorii rezultate, conform art. 105 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul

silvic. Apreciază recurenta că atât extrasul din Amenajamentul silvic al

Asociației C.P. - ediția 2004, respectiv U.P. yyy, cât și Raportul din 9 august

2010 întocmit de ing. A.N., constituie probe contrare celor reținute prin

hotărârea atacată, că potrivit doctrinei și practicii judiciare, nepronunțarea

asupra unor mijloace de probă echivalează cu necercetarea fondului cauzei,

fiind incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) și 5 C. proc. civ.

Față de cele ce

preced, având în vedere că instanța de fond și cea de apel nu s-au pronunțat în

nici un fel asupra probelor indicate mai sus, recurenta apreciază că procesul

s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, fiind incidente

dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ.

Cu privire la

susținerea instanței de apel, potrivit căreia recurenta ar fi recunoscut

întinderea prejudiciului creat în patrimoniul reclamantei-intimate, respectiv

acela de 267.235 RON, care rezultă din chiar cuprinsul Plângerii penale din 6

august 2010, recurenta arată că este total nefondată și neîntemeiată, față

faptul că plângerea penală a fost formulată anterior cunoașterii conținutului

actelor indicate mai sus, respectiv extrasului din Amenajamentul silvic al

Asociației C.P. - ediția 2004 și a Raportului din 9 august 2010 întocmit de

ing. A.N., prin formularea plângerii penale avându-se în vedere calculul

valoric din Actul de control parțial nr. 2/1.820 din 8 iulie 2010, instanța de

fond și cea de apel ignorând faptul că, ulterior întocmirii plângerii penale

recurenta a indicat și depus la dosarul cauzei cele două probe, a căror valoare

probatorie nu poate fi pusă la îndoială.

Se arată că prin

Ordonanța din 17 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 1166/P/20I0. I.P.J. Maramureș a

dispus efectuarea unei expertize tehnice silvice, stabilind, printre alte obiective,

verificarea încadrării arboretului din U.P. I Bistra, u.a. 36 B din

Amenajamentul silvic al Asociației C.P. ediția 2004, dacă se încadrează în

grupa I funcțională sau în grupa a II-a funcțională, care trebuie avută în

vedere la calculul prejudiciului (lit. m. din ordonanță), cât și stabilirea

prejudiciului produs în u.a. 36B/U.P. 1 Bistra ( lit. s. din ordonanță).

Recurenta critică

hotărârea instanței de fond și apel cu privire la modul de raportare la probele

administrate în cauză pentru stabilirea stării de fapt și a cauzei generatoare

de prejudiciului, atunci când au statuat că raportul de cauzalitate este pe

deplin dovedit, instanțele analizând în mod greșit cauzele care exclud faptul

că prejudiciul a fost creat de terțe persoane, fiind confirmat de Parchetul de

pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, conform Adresei din 23 ianuarie 2012, prin

care se precizează că a început urmărirea penală în Dosarul nr. 1166/P/2010

față de personalul silvic al chematei în garanție și față de învinuitul H.P.,

administratorul firmei S.C. H.P.M. C. S.R.L, societate care a exploatat masa

lemnoasă din proprietatea reclamantei, pentru infracțiunile indicate în adresa

citată.

Precizează

recurenta-reclamantă că potrivit doctrinei și practicii judiciare, dacă la

originea prejudiciului se dovedește că stă fapta unei terțe persoane, nu se va

putea angaja răspunderea civilă contractuală a debitorului obligației

contractuale, această condiție rezolutorie rezultând expres din art. 1086 C.

civ. Potrivit căruia, "Daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea

ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației",

cauzalitatea cerută de lege fiind una directă, iar existența ei este prezumată

de lege. Referindu-se la art. 1082 C. civ., și art. 1083 C. civ., recurenta arată

că în cauza dedusă judecății, este dovedit faptul că prejudiciul a fost

rezultatul faptelor unor terți, așa cum rezultă din adresa parchetului

indicată, răspunderea debitorului contractual urmând a fi exclusă în cazul în

care neexecutarea contractului se datorează faptei unei terțe persoane pe care

debitorul nu a fost în măsură să o împiedice.

Recurenta reiterează

faptul că în mod cu totul greșit reține instanța de fond în considerentele

sale, opinie împărtășită de instanța de apel, atunci când motivează respingerea

cererii de chemare în garanție, pe considerentul că recurenta a formulat

plângere penală împotriva unor angajați ai Asociației C.N. Vișeu de Sus - Vișeu

de Mijloc și Ocolul Silvic C.V., ceea ce nu poate justifica admiterea cererii

de chemare în garanție, și că recurenta are posibilitatea să se constituie

parte civilă în dosarul penal, ceea ce este profund greșit întrucât potrivit

prevederilor art. 30 din Contractul de servicii silvice din 7 februarie 2006,

cel care s-a obligat să se constituie parte civilă pentru recuperarea

prejudiciilor în dosarele penale, este chiar reclamanta, care nu s-a constituit

parte civilă în procesul penal, deși, prin Adresa din 19 octombrie 2010,

subscrisa a solicitat reclamantei-intimate să se constituie parte civilă în

procesul penal.

Consideră recurenta

că în mod greșit, au interpretat instanța de fond și cea de apel prevederile

art. 13 alin. (2) din Contractul de servicii silvice din 7 februarie 2006,

atunci când au constatat că în temeiul acestei prevederi pârâta este obligată

la plata prejudiciului cauzat reclamantei-intimate.

Înalta Curte,

examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, reține

nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302

1

lit. c) Cod procedură civil, pentru următoarele considerente.

Recursul, cale

extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de

nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C.

proc. civ.

Recurenta-pârâtă își

circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de art.

304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., raportându-se la hotărârile instanțelor de

fond și de control judiciar, din perspectiva situației de fapt reținută și a

probatoriului administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor

recurenta-pârâtă face referire la dispozițiile art. 1086, art. 1082, art. 1083

C. civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să

susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva

art. 304 C. proc. civ.

Așadar, simpla

prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor

situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile

în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă

a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin

criticile invocate recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la

soluțiile pronunțate de instanțe, dar aduce în susținere argumente ce își

propun să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea

probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului

de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și

limitativ de art. 304 C. proc. civ.

În considerarea celor

ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de

dispozițiile art. 302

1

lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea

de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și

dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de

ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va

constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs declarată de recurenta-pârâtă Direcția Silvică Maramureș

împotriva Deciziei nr. 90 din 28 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în temeiul art. 302

lit. c) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 23 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - NN