ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1761/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1717 din 21 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C.P., în contradictoriu cu pârâta Direcția Silvică Maramureș și, în consecință pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 267.235 RON reprezentând despăgubiri și 6.788,35 RON cheltuieli de judecată. S-a respins petitul referitor la compensarea datoriilor reciproce ale părților. S-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Direcția Silvică Maramureș, în contradictoriu cu Asociația C.V. - Vișeu de Mijloc și Ocolul Silvic C.V.

Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că potrivit art. 13 din contract, prestatorul era obligat să asigure, prin personalul silvic de specialitate, paza pădurii, în vederea prevenirii tăierilor ilegale, distrugerii sau degradării vegetației forestiere, pășunatului abuziv și a altor fapte infracționale sau contravenționale, că din actul de control parțial nr. 2 din data de 8 iulie 2010, reiese că s-au tăiat un număr de 1548 arbori din pădurea Asociației C.P., după amenajamentul din 1996 echivalent cu U.A. 36B după amenajamentul asociației întocmit în anul 2004, valoarea prejudiciului fiind de 267.235,24 RON, împrejurare confirmată de procesul-verbal de conducere în teren din 15 septembrie 2010, conform căruia în urma stabilirii traseului limitei între terenurile cu vegetație forestieră ale Asociației C.P.

față de cele ale altor proprietari s-a constatat faptul că exploatarea masei lemnoase pusă în valoare în anul 2010 de către Ocolul Silvic C.V., prin APV-urile nr. 243670 s-a realizat de pe terenul situat în UP xxx, care sunt situate în UP yyy, cele două înscrisuri fiind însușite de pârâtă, motiv pentru care aceasta a fost obligată la plata prejudiciului solicitat de reclamantă reținând că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile din contract privind paza pădurii raportat la modalitatea în care au fost efectuate tăierile, aspect ce rezultă din constatările Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Cluj-Napoca, urmare sesizării din 28 octombrie 2010 a Asociației C.P.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta Direcția Silvică Maramureș solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de pârâtă, ca nefondată și neîntemeiată, reținând că prejudiciul a fost produs de către chematele în garanție, care trebuie să răspundă pentru paguba produsă în patrimoniul reclamantului, cu cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 90 din 28 iunie 2012, a respins ca nefondat apelul pârâtei, instanța de control judiciar reținând, în esență legalitatea și temeinicia deciziei recurate din perspectiva criticilor formulate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Direcția Silvică Maramureș solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată și neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivelor reglementate de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. cu referire la următoarele aspecte: Rezumând argumentele instanței de apel, se precizează că în mod corect a reținut instanța de fond culpa contractuală a subscrisei, având în vedere neîndeplinirea obligației principale de pază a subscrisei izvorâtă din contractul de servicii silvice datorită căreia s-a cauzat prejudiciul reclamat.

Cu privire la întinderea prejudiciului cauzat reclamantei-intimate, se arată că instanța de apel se rezumă să afirme că, prin adresa emisă de recurentă din 9 iulie 2010 către reclamanta-intimată, s-a arătat că valoarea prejudiciului creat este de 133.617,62 RON, fără TVA, care se multiplică cu 2 fiind suprafețe de fond forestier care se încadrează în grupa 1 funcțională, conform art. 105 alin. (2) din Legea nr. 36/2008 - Codul silvic, prin apelul declarat criticându-se tocmai cuantumul prejudiciului cauzat, arătând că acesta nu ar trebui dublat, deși nu există argumente contrare și chiar apelanta, prin înscrisurile existente la dosar a conchis asupra faptului că suprafața de fond forestier se încadrează în grupa I funcțională.

Referitor la întinderea prejudiciului cauzat reclamantei-intimate împotriva celor reținute de către instanța de fond și cea de apel, recurenta învederează că în dovedirea cuantumului prejudiciului la nivelul sumei de 133.617,62 RON, fără TVA, care s-a calculat potrivit prevederilor O.U.G. nr. 85 din 8 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare, a depus în probațiune extras după Amenajamentul silvic al C.P. - ediția 2004. respectiv U.P. yyy din care rezultă în mod explicit faptul că arboretul din această suprafață apare ca fiind încadrată în grupa funcțională a II-a, respectiv G.F. aaa și nu în grupa funcțională 1, care fac inoperante, în cauza dedusă judecății, dispozițiile art. 105 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic, ceea ce impune calculul prejudiciului, în forma simplă, adică la valoarea de 133.617.62 RON - fără TVA și nu multiplicată de două ori, așa cum a solicitat reclamanta.

Se arată în continuare că nici instanța de fond și nici instanța de apel, nu s-au pronunțat asupra acestei probe (extrasul din amenajamentul silvic indicat mai sus), care vine să contrazică că susținerile reclamantei-intimate privind dublarea prejudiciului creat în urma săvârșirii mai multor fapte de natură penală de către salariații chematei în garanție și administratorul firmei SC H.C. SRL. Precizează recurenta că instanța de fond și cea de apel, de asemenea, nu s-au pronunțat și asupra Raportului nr. 415 din 9 august 2010 întocmit de ing. A.N. înregistrat la OS Poieni din 9 august 2010, prin care se dovedește netemeinicia calculului prejudiciului stabilit la data întocmirii actului de control, prin dublarea valorii rezultate, conform art. 105 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 - Codul silvic.

Apreciază recurenta că atât extrasul din Amenajamentul silvic al Asociației C.P. - ediția 2004, respectiv U.P. yyy, cât și Raportul din 9 august 2010 întocmit de ing. A.N., constituie probe contrare celor reținute prin hotărârea atacată, că potrivit doctrinei și practicii judiciare, nepronunțarea asupra unor mijloace de probă echivalează cu necercetarea fondului cauzei, fiind incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) și 5 C. proc. civ. Față de cele ce preced, având în vedere că instanța de fond și cea de apel nu s-au pronunțat în nici un fel asupra probelor indicate mai sus, recurenta apreciază că procesul s-a soluționat fără a se intra în cercetarea fondului, fiind incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) și (5) C. proc.

civ. Cu privire la susținerea instanței de apel, potrivit căreia recurenta ar fi recunoscut întinderea prejudiciului creat în patrimoniul reclamantei-intimate, respectiv acela de 267.235 RON, care rezultă din chiar cuprinsul Plângerii penale din 6 august 2010, recurenta arată că este total nefondată și neîntemeiată, față faptul că plângerea penală a fost formulată anterior cunoașterii conținutului actelor indicate mai sus, respectiv extrasului din Amenajamentul silvic al Asociației C.P. - ediția 2004 și a Raportului din 9 august 2010 întocmit de ing. A.N., prin formularea plângerii penale avându-se în vedere calculul valoric din Actul de control parțial nr. 2/1.820 din 8 iulie 2010, instanța de fond și cea de apel ignorând faptul că, ulterior întocmirii plângerii penale recurenta a indicat și depus la dosarul cauzei cele două probe, a căror valoare probatorie nu poate fi pusă la îndoială.

Se arată că prin Ordonanța din 17 iulie 2012 dată în Dosarul nr. 1166/P/20I0. I.P.J. Maramureș a dispus efectuarea unei expertize tehnice silvice, stabilind, printre alte obiective, verificarea încadrării arboretului din U.P. I Bistra, u.a. 36 B din Amenajamentul silvic al Asociației C.P. ediția 2004, dacă se încadrează în grupa I funcțională sau în grupa a II-a funcțională, care trebuie avută în vedere la calculul prejudiciului (lit. m. din ordonanță), cât și stabilirea prejudiciului produs în u.a. 36B/U.P. 1 Bistra ( lit. s. din ordonanță).

Recurenta critică hotărârea instanței de fond și apel cu privire la modul de raportare la probele administrate în cauză pentru stabilirea stării de fapt și a cauzei generatoare de prejudiciului, atunci când au statuat că raportul de cauzalitate este pe deplin dovedit, instanțele analizând în mod greșit cauzele care exclud faptul că prejudiciul a fost creat de terțe persoane, fiind confirmat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, conform Adresei din 23 ianuarie 2012, prin care se precizează că a început urmărirea penală în Dosarul nr. 1166/P/2010 față de personalul silvic al chematei în garanție și față de învinuitul H.P., administratorul firmei S.C. H.P.M. C. S.R.L, societate care a exploatat masa lemnoasă din proprietatea reclamantei, pentru infracțiunile indicate în adresa citată.

Precizează recurenta-reclamantă că potrivit doctrinei și practicii judiciare, dacă la originea prejudiciului se dovedește că stă fapta unei terțe persoane, nu se va putea angaja răspunderea civilă contractuală a debitorului obligației contractuale, această condiție rezolutorie rezultând expres din art. 1086 C. civ. Potrivit căruia, "Daunele interese nu trebuie să cuprindă decât ceea ce este o consecință directă și necesară a neexecutării obligației", cauzalitatea cerută de lege fiind una directă, iar existența ei este prezumată de lege. Referindu-se la art. 1082 C. civ., și art. 1083 C. civ., recurenta arată că în cauza dedusă judecății, este dovedit faptul că prejudiciul a fost rezultatul faptelor unor terți, așa cum rezultă din adresa parchetului indicată, răspunderea debitorului contractual urmând a fi exclusă în cazul în care neexecutarea contractului se datorează faptei unei terțe persoane pe care debitorul nu a fost în măsură să o împiedice.

Recurenta reiterează faptul că în mod cu totul greșit reține instanța de fond în considerentele sale, opinie împărtășită de instanța de apel, atunci când motivează respingerea cererii de chemare în garanție, pe considerentul că recurenta a formulat plângere penală împotriva unor angajați ai Asociației C.N. Vișeu de Sus - Vișeu de Mijloc și Ocolul Silvic C.V., ceea ce nu poate justifica admiterea cererii de chemare în garanție, și că recurenta are posibilitatea să se constituie parte civilă în dosarul penal, ceea ce este profund greșit întrucât potrivit prevederilor art. 30 din Contractul de servicii silvice din 7 februarie 2006, cel care s-a obligat să se constituie parte civilă pentru recuperarea prejudiciilor în dosarele penale, este chiar reclamanta, care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, deși, prin Adresa din 19 octombrie 2010, subscrisa a solicitat reclamantei-intimate să se constituie parte civilă în procesul penal.

Consideră recurenta că în mod greșit, au interpretat instanța de fond și cea de apel prevederile art. 13 alin. (2) din Contractul de servicii silvice din 7 februarie 2006, atunci când au constatat că în temeiul acestei prevederi pârâta este obligată la plata prejudiciului cauzat reclamantei-intimate. Înalta Curte, examinând cererea de recurs din perspectiva criticilor invocate, reține nemotivarea în drept a acesteia în raport de reglementarea cuprinsă în art. 302 1 lit. c) Cod procedură civil, pentru următoarele considerente. Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă și limitativă redată în art. 304 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă își circumscrie criticile în mod global motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc.

civ., raportându-se la hotărârile instanțelor de fond și de control judiciar, din perspectiva situației de fapt reținută și a probatoriului administrat. Chiar dacă în dezvoltarea criticilor recurenta-pârâtă face referire la dispozițiile art. 1086, art. 1082, art. 1083 C. civ., trimiterea este pur formală, neregăsindu-se în argumente care să susțină eventuale motive de nelegalitate a deciziei recurate din perspectiva art. 304 C. proc. civ. Așadar, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurent, reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare indicate fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Practic, prin criticile invocate recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluțiile pronunțate de instanțe, dar aduce în susținere argumente ce își propun să repună în discuție situații de fapt precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de recurs și dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarată de recurenta-pârâtă Direcția Silvică Maramureș împotriva Deciziei nr. 90 din 28 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal în temeiul art. 302 lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - NN