ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2137/2012

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, S.C. M.R.P.P. S.R.L. a solicitat, în

contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală

de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea parțială a executării

deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată nr. F-MC

326 emisă de pârâtă la data de 1 septembrie 2011 și comunicată în data de 30

septembrie 2011, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 1.555.456,44 RON

și majorări de întârziere de 1.262.953 RON, TVA în cuantum de 662.203 RON și

majorări de întârziere în cuantum de 973.652 RON.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că a formulat contestație administrativă potrivit art. 205

C. proc. fisc. înregistrată cu nr. 1040619 la 10 octombrie 2011.

S-au apreciat

îndeplinite condițiile prevăzute de lege, avându-se în vedere că societatea a

justificat necesitatea serviciilor prestate de furnizorii vizați de concluziile

inspectorilor fiscali, iar aceste servicii s-au repercutat pozitiv asupra

activității și performanței economice a reclamantei, au fost furnizate servicii

de gestiune a bazelor de date asigurându-se un instrument modern și eficient de

realizare a managementului operațional, s-a acordat consultanță pe probleme de

management și s-au prestat servicii cu caracter financiar contabil, acestea

dovedindu-și necesitatea.

Totodată, există

documente justificative privind realitatea prestațiilor, iar dovada recuperării

cheltuielilor nu este cerută de niciun act normativ, organul fiscal refuzând

însă să ia în considerare actele prezentate de reclamantă.

Referitor la veniturile

obținute din vânzarea mijloacelor fixe neamortizate, despre care se susține că

au fost mai mici decât valoarea rămasă neamortizată, s-a consideră că această

decizie a fost luată ca urmare a unei eronate aprecieri a situației de fapt.

Totodată, plățile către service - urile auto reprezintă cheltuieli de

promovare, fiind făcute implicit pentru obținerea de venituri impozabile.

În cea ce privește

condiția existenței pagubei iminente se invocă cuantumul sumei impuse ce va

avea repercusiuni asupra activității economice a societății precum și faptul că

obligațiile fiscale suplimentare vor fi cuprinse și în certificatul de atestare

fiscală ceea ce va pune societatea în situația de a-i fi revocate toate

atestatele de comercializare a produselor energetice, cu consecința paralizării

întregii activități a societății. De asemenea, va fi revocată și autorizația de

destinatar înregistrat conform art. 206/30 din Codul fiscal, iar reclamanta va

fi descalificată din cadrul licitațiilor pentru atribuirea de contracte de

achiziție publică și va fi împiedicată să participe la alte licitații.

La 18 octombrie 2011

reclamanta și-a precizat cererea în sensul că solicită suspendarea deciziei de

impunere în privința sumei de 1.496.271 RON, sumă ce include 1.262.953 RON

dobânzi și 233.318 RON penalități de întârziere, precum și majorări de

întârziere aferente TVA impuse suplimentar de 1.072.982 RON sumă ce include

973.652 RON dobânzi și 99.330 RON penalități de întârziere.

Agenția Națională de

Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii

formulate, susținându-se pe de o parte, că reclamanta nu a depus cauțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (2)C. proc. fisc., iar, pe de altă parte, că în

speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, întrucât susținerile reclamantei nu sunt de natură să creeze o

îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului.

Prin Sentința civilă

nr. 641 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă,

contencios administrativ și fiscal, cererea a fost admisă, instanța dispunând

suspendarea parțială a executării Deciziei nr. F-MC 326 din 1 septembrie 2011

emisă de pârâtă, privind obligațiile fiscale suplimentare de 1.155.456,44 RON

și majorări de întârziere, de 1.262.953 RON precum și TVA în sumă de 662.203

RON și majorări de întârziere de 973.652 RON.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta și-a îndeplinit obligația de

a achita o cauțiune de 1 % din valoarea contestată, aceasta consemnând la CEC

Bank prin recipisa de consemnare nr. 715159/1 suma de 44.542,64 RON.

În privința dovedirii

celorlalte condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 instanța a

reținut, relativ la cazul bine justificat, că deductibilitatea cheltuielilor

prestate de diverși furnizori, a fost refuzată de către organul fiscal

apreciindu-se că societatea nu a justificat necesitatea serviciilor prestate,

iar aceste servicii nu au fost prestate efectiv, că cheltuielile față de

diverși furnizori nu au fost efectuate în scopuri de venituri impozabile, iar

veniturile obținute din vânzarea mijloacelor fixe neamortizate a fost mai mică

decât valoarea rămasă neamortizată, că plățile către service - urile auto

reprezintă avantaje financiare și nu contravaloarea unor bunuri și servicii,

iar serviciile pentru care s-a achitat TVA nu sunt destinate operațiunilor

taxabile ale reclamantei. A reținut instanța fondului că reclamanta a susținut

justificarea prestării acestor servicii prin faptul că au fost îmbunătățite

performanțele financiare ale societății prin integrarea noilor achiziții și

restructurarea procedurilor care stau la baza activității economice, prin

furnizarea unor licențe închirierea echipamentelor și folosirea rețelelor de

calculatoare ca și operarea și întreținerea componentelor hardware și software,

furnizarea unor licențe microsoft care au servit obiectivelor strategice și au

dus la creșterea nivelului de onorare a comenzilor. S-au oferit servicii de

consultanță privind recrutarea și formarea personalului nou angajat având ca

scop reducerea cheltuielilor referitoare la personal și eficientizarea

activității angajaților.

A apreciat instanța

fondului că reclamanta, fiind o societate comercială, este singura în măsură să

aprecieze care servicii sunt necesare pentru îmbunătățirea activității

societății, funcționării eficiente a serviciilor și a personalului angajat în

vederea obținerii profitului, astfel încât aceasta poate justifica angajarea

acestor servicii.

Totuși, chiar dacă în

contractele, facturile și rapoartele de activitate serviciile în cauza sunt

descrise sumar, nu se poate susține că ele nu ar fi fost efectiv prestate,

existând indicii care pot reține apărările reclamantei raportat la concluziile

inspecției fiscale în sensul că aceste servicii au fost efectiv prestate.

În ceea ce privește

veniturile obținute din vânzarea mijloacelor fixe neamortizate, s-a constatat

că la dosarul cauzei a fost depus un raport de evaluare a ofertelor privind

vânzarea parcului auto din care rezultă și societatea câștigătoare a licitației,

situație care trebuie coroborată cu alte probe, fiind însă un indiciu ce se

poate susține cu privire la cazul bine justificat.

În ce privește cea

de-a doua condiție prevăzută de lege, judecătorul fondului a reținut că paguba

iminentă reiese și din faptul că în caz de neplată al obligației în speță,

obligația fiscală urmează a fi menționată în certificatul de atestare fiscală,

fapt ce ar influența emiterea atestatelor de comercializare a produselor

energetice conform art. 206

16

alin. (3) lit. c) din Legea 571/2003,

autoritatea competentă având posibilitatea revocării atestatului de

comercializare sau depozitare, fapt care va împiedica activitatea societății și

care ar avea efecte și asupra autorizației de destinatar ce, de asemenea, poate

fi revocată.

Împotriva acestei

sentințe a formulat  recurs Agenția Națională de Administrare Fiscală,

susținând că hotărârea  atacată este nelegală și netemeinică, fiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv

hotărârea  instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs pârâta - recurentă susține că, în cauză nu sunt

îndeplinite prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, susținerile intimatei - reclamante preluate de instanța de fond nu sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului

administrativ, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului;

îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să poată fi

constatată cu ușurință, în urma unei cercetări sumare a dreptului, având în

vedere că măsurile luate în cadrul procedurii suspendării executării sunt

măsuri provizorii, situație în care nu este permisă prejudecarea fondului

litigiului.

În ceea ce privește

cea de a doua condiție, cea referitoare la iminența producerii unei pagube,

reclamanta nu a probat că executarea sumei ce face obiectul actului atacat i-ar

crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat și care i-ar afecta major

activitatea comercială, situație imposibil de înlăturat în alt mod decât prin

suspendarea executării actului atacat.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, precum și

condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente, astfel cum acestea sunt

definite la art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Astfel, recurenta -

reclamantă a depus la dosarul de fond documente care justifică o îndoială

serioasă asupra legalității actelor administrative atacate, demonstrând, cel

puțin la nivelul aparenței, necesitatea și prestarea efectivă a unor servicii

de management, servicii IT și hardware, a unor achiziții de know - how

organizațional și pregătire profesională ce sunt de natură a conduce la

creșterea și eficientizarea activității. Totodată, a fost combătută neacordarea

deductibilității pentru valoarea rămasă neamortizată a autoturismelor prin

dovezile privind organizarea unei licitații în vederea vânzării respectivelor

autoturisme la prețul de piață maxim posibil.

În ceea ce privește

paguba iminentă, în mod corect instanța de fond a reținut că aceasta rezultă cu

evidență din mărimea însemnată a sumei ce se execută - 4454264,44 RON,

coroborată cu evidențierea existenței acestui debit fiscal neachitat în

certificatele fiscale, fapt de natură să producă consecințe negative imediate

pe trei planuri: blocarea activității societății ca urmare a revocării

atestatelor de comercializare a produselor energetice și imposibilității de

emitere a unora noi; suportarea de către societate a unor costuri semnificative

reprezentând accize plătite în Ungaria și România în cazul în care autorizația

de destinatar înregistrat al MOL România va fi revocată; descalificarea

societății din cadrul oricărei licitații pentru atribuirea de contracte de

achiziție publică și imposibilitatea participării la licitații noi.

În raport de aceste

elemente, Înalta Curte apreciază că măsura suspendării actelor administrative

atacate a fost în mod corect dispusă de instanța de fond, astfel că, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

lipsei calității  de reprezentant al semnatarului  recursului, invocată de

intimata - reclamantă M.R.P.P. S.R.L.

Respinge recursul

declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinței civile nr. 641 din 3

noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 mai 2012.

Procesat de GGC - DG