ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2027/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la 16 mai 2011, reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. SA București a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național – Direcția Patrimoniu Cultural să se dispună declasarea integrală a „Ansamblului Gării de la Frumușița” Județul Galați, înscris la poziția X în lista monumentelor istorice din anul 2004. În motivarea acțiunii, s-a arătat că ansamblul Gării de la Frumușița este proprietatea privată a companiei reclamante și a fost greșit inclus în lista monumentelor istorice, pentru că procedura de clasare nu s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 422/2001.

2. Soluția instanței de fond Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 424 din 15 decembrie 2011, prin care a respins excepția necompetenței materiale invocată de pârât și a admis acțiunea și a dispus declasarea integrală a „Ansamblului Gării de la Frumușița”, cuprinsă la poziția X în lista monumentelor istorice din anul 2004. Instanța de fond a considerat că ministerul pârât a respins în mod greșit cererea reclamantei de declasare a clădirii principale „Stație de călători – Gară” din cadrul „Ansamblului Gării de la Frumușița”, județul Galați dat fiind că, imobilul respectiv prezintă pericolul iminent de prăbușire, aflându-se într-o stare avansată de degradare.

Pe baza înscrisurilor depuse la dosar, s-a mai reținut că, nici la momentul clasării bunului, nu existau elemente decorative, detalii de arhitectură, elemente componente sau de decorație cu valoare de patrimoniu, arhitecturală sau decorativă care să justifice înscrierea în lista monumentelor istorice. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și a invocat motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând și examinarea cauzei sub toate aspectele conform prevederilor art. 304 1 C. proc. civ. Primul motiv de recurs formulat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. vizează depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, arătându-se că, prin măsura de declasare dispusă, instanța de fond s-a substituit în mod greșit în atribuțiile unui organism științific de specialitate din structura puterii executive și anume, Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Cum procedura de clasare/declasare a monumentelor istorice este reglementată prin lege ca o activitate desfășurată în competența exclusivă a Comisia Națională a Monumentelor Istorice și cum obiectul acțiunii a fost calificat ca fiind o contestație a unui act administrativ, s-a considerat că instanța de fond s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004 asupra unei măsuri de competența autorității administrative, deși proprietarul bunului clasat nu a solicitat anularea avizului favorabil pentru declasarea parțială nr. 24/M din 21 septembrie 2010 și nici radierea din lista monumentelor istorice a poziției nr. 185 privind imobilul clasat Cod X – Gara Frumușița.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a fost formulat pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., arătându-se prima instanță a încălcat principiul disponibilității părților în procesul civil și al dreptului lor la apărare, ceea ce a determinat împiedicarea lor de a cunoaște conținutul dovezilor administrate. În dezvoltarea acestei critici, s-a învederat că, înscrisul depus de intimată în dovedirea acțiunii nu a fost comunicat recurentului, care nu a avut posibilitatea să formuleze apărări. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

a fost formulat pentru interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, susținându-se că în mod eronat cererea intimatei a fost calificată contestație, deși aceasta reprezintă doar o etapă a procedurii, prealabilă fazei de soluționare pe calea controlului judecătoresc de legalitate a actului administrativ emis de autoritatea publică. În ultimul motiv de recurs, invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind anulată o adresă care nu constituie un act administrativ supus controlului judecătoresc.

În cadrul aceluiași motiv de recurs, s-a arătat că este greșită concluzia instanței de fond privind refuzul nejustificat de declasare integrală a „Ansamblului Gării de la Frumușița”, întrucât Comisia Națională a Monumentelor Istorice este singurul organism științific de specialitate, consultativ și de avizare în domeniul protejării monumentelor istorice, având plenitudine de competență, pentru care este garantată în Legea nr. 422/2001 autoritatea deciziilor adoptate cu privire la clasarea sau declasarea unui bun ca monument istoric. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: 1. Aspecte de fapt și de drept relevante Motivul de casare invocat în baza prevederilor art. 304 pct. 4 C. proc.

civ. este nefondat, constatându-se că instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, pronunțându-se în cadrul procesual definit în art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 pentru contenciosul administrativ, ca activitate de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Procedând în acest mod, prima instanță nu s-a substituit în atribuțiile legislative sau executive, nu a exercitat drepturi procedurale care nu i-au fost recunoscute de lege și nu a încălcat principiile generale de drept sau normele juridice referitoare la competența Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii în procedura de clasare și de inventariere a monumentelor istorice. Existența unei proceduri administrative de contestare la Ministerul Culturii a ordinului de clasare sau a avizului negativ nu exclude dreptul persoanei care se consideră vătămată prin actul respectiv de a se adresa instanței, ceea ce ar fi de natură să aducă atingere principiului constituțional privind accesul liber la justiție.

De altfel, atât posibilitatea formulării unei acțiuni împotriva ordinului de clasare sau a comunicării răspunsului privind neclasarea, cât și competența instanței de contencios administrativ de a se pronunța asupra unei asemenea acțiuni, au fost prevăzute expres în dispozițiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 422/2001, republicată și art. 17 alin. (5) din Normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul nr. 2.260 din 18 aprilie 2008 emis de Ministrul Culturii și Cultelor. Cel de-al doilea motiv de casare, invocat în baza prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., este de asemenea nefondat, pentru că nu se poate constata încălcarea unei norme procedurale cu caracter imperativ sau a unei norme procedurale cu caracter dispozitiv prin necomunicarea de către instanța de fond a unui înscris care nu a fost indicat în mod concret și care nu a fost hotărâtor pentru soluția pronunțată în cauză.

Nefiind dovedit un caz de nulitate absolută sau relativă pentru încălcarea formelor de procedură prevăzute, sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., va fi respinsă și critica formulată sub acest aspect în recurs. Motivul de modificare a hotărârii atacate, invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. va fi respins ca nefondat, întrucât denumirea de contestație dată de prima instanță cererii de chemare în judecată nu schimbă natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății. Natura și conținutul actului juridic dedus judecății au fost corect stabilite de instanța de fond în raport cu obiectul acțiunii care, vizează refuzul ministerului recurent de a elibera actul administrativ solicitat și anume, actul de declasare integrală pentru monumentul istoric „Ansamblul Gării de la Frumușița”, județul Galați.

Recursul va fi admis pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatându-se că hotărârea instanței de fond este rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a prevederilor legale, precum și al evaluării eronate și insuficiente a materialului probator administrat de părți. Din probele dosarului rezultă că imobilul „Ansamblul Gării de la Frumușița”, Județul Galați a fost înscris în Lista monumentelor istorice din Județul Galați cu nr. cod X, listă publicată în M. Of. al României nr. 646 bis din 16 iulie 2004, fiind înștiințată intimata, în calitate de proprietară, prin adresa din 18 octombrie 2004 a Ministerului Culturii și Cultelor - Direcția județeană pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național Galați să ia măsurile necesare pentru stoparea procesului de degradare.

Cu adresa din 27 ianuarie 2011, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a comunicat intimatei că a fost acceptată declasarea din Lista monumentelor istorice a componentelor „Magazie mărfuri” și „Magazie cereale”, fiind menținut regimul de monument istoric pentru clădirea principală „Stație de călători – Gară”. Această decizie, menținută prin respingerea contestației administrative, conform adresei din 13 aprilie 2011 a fost motivată de caracterul reprezentativ al construcției pentru zonă, cu arhitectură deosebită, iar starea de conservare nu scade valoarea arhitecturală și decorativă, fiind printre puținele exemplare păstrate pe linia ferată din zonă și care poate fi restaurată.

Existența unei alte situații cu privire la imobilul respectiv a fost greșit reținută de instanța de fond pe baza documentelor întocmite de intimată pentru inițierea procedurii de clasare, dat fiind că, declasarea, ca procedură de radiere din Lista monumentelor istorice, se realizează pe baza dosarului de declasare întocmit de către serviciile publice deconcentrate ale Ministrului Culturii, conform prevederilor art. 21 din normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul nr. 2.260 din 18 aprilie 2008 emis de Ministrul Culturii și Cultelor. În consecință, elementele de fapt avute în vedere de prima instanță au fost probate exclusiv prin înscrisurile depuse de intimată, deși acestea nu constituie dosarul de declasare întocmit de specialiștii autorității competente și nu pot înlătura regimul juridic al monumentelor istorice aplicat construcției „Stație de călători Gară”.

Instanța de fond a reținut de asemenea în mod greșit că, ordinul de clasare a bunului respectiv a fost emis cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) pct. 2a din Legea nr. 422/2001, fără a avea în vedere că, nu a fost sesizată să examineze legalitatea acestui ordin, nefiind contestată clasarea pe calea unei acțiuni în anulare, în condițiile și în termenele prevăzute de art. 15 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 și art. 17 alin. (5) din Ordinul nr. 2.260 din 18 aprilie 2008 emis de Ministerul Culturii și Cultelor.

Deși a contestat legalitatea procedurii de clasare, intimata nu a formulat o acțiune în anularea ordinului de clasare, despre care a avut cunoștință din anul 2004, când i s-au comunicat obligațiile impuse de lege, în calitate de proprietar al bunului imobil clasat ca monument istoric și a inițiat numai procedura de declasare cu adresa, astfel că nu era îndreptățită să invoce în prezenta cauză vătămarea adusă dreptului său de proprietate prin încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) pct. 2a din Legea nr. 422/2001, cu ocazia clasării bunului. Pentru considerentele care au fost expuse, se constată că acțiunea formulată de intimată a fost greșit admisă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În consecință, Înalta Curte va admite prezentul recurs și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte hotărârea pronunțată de instanța de fond, în sensul că, va respinge acțiunea formulată de intimată, ca neîntemeiată, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii. 2. Soluția instanței de recurs În baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de intimată, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii, care nu au fost contestate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (actualmente Ministerul Culturii) împotriva sentinței nr. 424 din 15 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. SA – Sucursala Regională C.F.R. Galați. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2013.