ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2027/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2027/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la 16 mai 2011,

reclamanta Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. SA București a solicitat ca,

în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național –

Direcția Patrimoniu Cultural să se dispună declasarea integrală a „Ansamblului

Gării de la Frumușița” Județul Galați, înscris la poziția X în lista

monumentelor istorice din anul 2004.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că ansamblul Gării de la Frumușița este proprietatea privată

a companiei reclamante și a fost greșit inclus în lista monumentelor istorice,

pentru că procedura de clasare nu s-a realizat cu respectarea prevederilor art.

13 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 422/2001.

de fond

Curtea de Apel

Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr.

424 din 15 decembrie 2011, prin care a respins excepția necompetenței materiale

invocată de pârât și a admis acțiunea și a dispus declasarea integrală a „Ansamblului

Gării de la Frumușița”, cuprinsă la poziția X în lista monumentelor istorice

din anul 2004.

Instanța de fond a

considerat că ministerul pârât a respins în mod greșit cererea reclamantei de

declasare a clădirii principale „Stație de călători – Gară” din cadrul „Ansamblului

Gării de la Frumușița”, județul Galați dat fiind că, imobilul respectiv

prezintă pericolul iminent de prăbușire, aflându-se într-o stare avansată de

degradare.

Pe baza înscrisurilor

depuse la dosar, s-a mai reținut că, nici la momentul clasării bunului, nu

existau elemente decorative, detalii de arhitectură, elemente componente sau de

decorație cu valoare de patrimoniu, arhitecturală sau decorativă care să

justifice înscrierea în lista monumentelor istorice.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâtul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național și a invocat

motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 4, 5, 8 și 9 C.

proc. civ., solicitând și examinarea cauzei sub toate aspectele conform

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.

Primul motiv de

recurs formulat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. vizează

depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, arătându-se că, prin măsura de

declasare dispusă, instanța de fond s-a substituit în mod greșit în atribuțiile

unui organism științific de specialitate din structura puterii executive și

anume, Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii

și Patrimoniului Național.

Cum procedura de

clasare/declasare a monumentelor istorice este reglementată prin lege ca o

activitate desfășurată în competența exclusivă a Comisia Națională a Monumentelor

Istorice și cum obiectul acțiunii a fost calificat ca fiind o contestație a unui

act administrativ, s-a considerat că instanța de fond s-a pronunțat cu

încălcarea dispozițiilor art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004

asupra unei măsuri de competența autorității administrative, deși proprietarul

bunului clasat nu a solicitat anularea avizului favorabil pentru declasarea

parțială nr. 24/M din 21 septembrie 2010 și nici radierea din lista

monumentelor istorice a poziției nr. 185 privind imobilul clasat Cod X – Gara

Frumușița.

Motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. a fost formulat pentru încălcarea

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., arătându-se prima instanță a încălcat principiul disponibilității

părților în procesul civil și al dreptului lor la apărare, ceea ce a determinat

împiedicarea lor de a cunoaște conținutul dovezilor administrate.

În dezvoltarea acestei

critici, s-a învederat că, înscrisul depus de intimată în dovedirea acțiunii nu

a fost comunicat recurentului, care nu a avut posibilitatea să formuleze apărări.

Motivul de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost formulat pentru

interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, susținându-se că în

mod eronat cererea intimatei a fost calificată contestație, deși aceasta reprezintă

doar o etapă a procedurii, prealabilă fazei de soluționare pe calea controlului

judecătoresc de legalitate a actului administrativ emis de autoritatea publică.

În ultimul motiv de

recurs, invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a

susținut că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii,

fiind anulată o adresă care nu constituie un act administrativ supus

controlului judecătoresc.

În cadrul aceluiași

motiv de recurs, s-a arătat că este greșită concluzia instanței de fond privind

refuzul nejustificat de declasare integrală a „Ansamblului Gării de la Frumușița”,

întrucât Comisia Națională a Monumentelor Istorice este singurul organism științific

de specialitate, consultativ și de avizare în domeniul protejării monumentelor istorice,

având plenitudine de competență, pentru care este garantată în Legea nr. 422/2001

autoritatea deciziilor adoptate cu privire la clasarea sau declasarea unui bun

ca monument istoric.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

de drept relevante

Motivul de casare invocat

în baza prevederilor art. 304 pct. 4 C. proc. civ. este nefondat,

constatându-se că instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești,

pronunțându-se în cadrul procesual definit în art. 2 alin. (1) lit. f) din

Legea nr. 554/2004 pentru contenciosul administrativ, ca activitate de

soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit

legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este autoritate

publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a

unui act administrativ, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim.

Procedând în acest

mod, prima instanță nu s-a substituit în atribuțiile legislative sau executive,

nu a exercitat drepturi procedurale care nu i-au fost recunoscute de lege și nu

a încălcat principiile generale de drept sau normele juridice referitoare la

competența Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului

Culturii în procedura de clasare și de inventariere a monumentelor istorice.

Existența unei

proceduri administrative de contestare la Ministerul Culturii a ordinului de

clasare sau a avizului negativ nu exclude dreptul persoanei care se consideră

vătămată prin actul respectiv de a se adresa instanței, ceea ce ar fi de natură

să aducă atingere principiului constituțional privind accesul liber la

justiție.

De altfel, atât

posibilitatea formulării unei acțiuni împotriva ordinului de clasare sau a

comunicării răspunsului privind neclasarea, cât și competența instanței de contencios

administrativ de a se pronunța asupra unei asemenea acțiuni, au fost prevăzute

expres în dispozițiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 422/2001, republicată și

art. 17 alin. (5) din Normele metodologice de clasare și inventariere a

monumentelor istorice, aprobate prin Ordinul nr. 2.260 din 18 aprilie 2008 emis

de Ministrul Culturii și Cultelor.

Cel de-al doilea

motiv de casare, invocat în baza prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

este de asemenea nefondat, pentru că nu se poate constata încălcarea unei norme

procedurale cu caracter imperativ sau a unei norme procedurale cu caracter

dispozitiv prin necomunicarea de către instanța de fond a unui înscris care nu

a fost indicat în mod concret și care nu a fost hotărâtor pentru soluția pronunțată

în cauză.

Nefiind dovedit un

caz de nulitate absolută sau relativă pentru încălcarea formelor de procedură

prevăzute, sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., va fi

respinsă și critica formulată sub acest aspect în recurs.

Motivul de modificare

a hotărârii atacate, invocat în baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. va fi respins ca nefondat, întrucât denumirea de contestație dată de prima

instanță cererii de chemare în judecată nu schimbă natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății.

Natura și conținutul actului

juridic dedus judecății au fost corect stabilite de instanța de fond în raport

cu obiectul acțiunii care, vizează refuzul ministerului recurent de a elibera

actul administrativ solicitat și anume, actul de declasare integrală pentru monumentul

istoric „Ansamblul Gării de la Frumușița”, județul Galați.

Recursul va fi admis

pentru motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

constatându-se că hotărârea instanței de fond este rezultatul unei interpretări

și aplicări greșite a prevederilor legale, precum și al evaluării eronate și

insuficiente a materialului probator administrat de părți.

Din probele dosarului

rezultă că imobilul „Ansamblul Gării de la Frumușița”, Județul Galați a fost

înscris în Lista monumentelor istorice din Județul Galați cu nr. cod X, listă

publicată în M. Of. al României nr. 646 bis din 16 iulie 2004, fiind înștiințată

intimata, în calitate de proprietară, prin adresa din 18 octombrie 2004 a Ministerului

Culturii și Cultelor - Direcția județeană pentru cultură, culte și patrimoniul

cultural național Galați să ia măsurile necesare pentru stoparea procesului de

degradare.

Cu adresa din 27

ianuarie 2011, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a comunicat

intimatei că a fost acceptată declasarea din Lista monumentelor istorice a componentelor

„Magazie mărfuri” și „Magazie cereale”, fiind menținut regimul de monument

istoric pentru clădirea principală „Stație de călători – Gară”.

Această decizie,

menținută prin respingerea contestației administrative, conform adresei din 13

aprilie 2011 a fost motivată de caracterul reprezentativ al construcției pentru

zonă, cu arhitectură deosebită, iar starea de conservare nu scade valoarea

arhitecturală și decorativă, fiind printre puținele exemplare păstrate pe linia

ferată din zonă și care poate fi restaurată.

Existența unei alte

situații cu privire la imobilul respectiv a fost greșit reținută de instanța de

fond pe baza documentelor întocmite de intimată pentru inițierea procedurii de

clasare, dat fiind că, declasarea, ca procedură de radiere din Lista

monumentelor istorice, se realizează pe baza dosarului de declasare întocmit de

către serviciile publice deconcentrate ale Ministrului Culturii, conform prevederilor

art. 21 din normele metodologice de clasare și inventariere a monumentelor istorice,

aprobate prin Ordinul nr. 2.260 din 18 aprilie 2008 emis de Ministrul Culturii

și Cultelor.

În consecință,

elementele de fapt avute în vedere de prima instanță au fost probate exclusiv

prin înscrisurile depuse de intimată, deși acestea nu constituie dosarul de

declasare întocmit de specialiștii autorității competente și nu pot înlătura

regimul juridic al monumentelor istorice aplicat construcției „Stație de

călători Gară”.

Instanța de fond a reținut

de asemenea în mod greșit că, ordinul de clasare a bunului respectiv a fost

emis cu încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) pct. 2a din Legea nr. 422/2001,

fără a avea în vedere că, nu a fost sesizată să examineze legalitatea acestui

ordin, nefiind contestată clasarea pe calea unei acțiuni în anulare, în

condițiile și în termenele prevăzute de art. 15 alin. (3) din Legea nr. 422/2001

și art. 17 alin. (5) din Ordinul nr. 2.260 din 18 aprilie 2008 emis de Ministerul

Culturii și Cultelor.

Deși a contestat legalitatea

procedurii de clasare, intimata nu a formulat o acțiune în anularea ordinului de

clasare, despre care a avut cunoștință din anul 2004, când i s-au comunicat

obligațiile impuse de lege, în calitate de proprietar al bunului imobil clasat

ca monument istoric și a inițiat numai procedura de declasare cu adresa, astfel

că nu era îndreptățită să invoce în prezenta cauză vătămarea adusă dreptului său

de proprietate prin încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (1) pct. 2a din

Legea nr. 422/2001, cu ocazia clasării bunului.

Pentru considerentele

care au fost expuse, se constată că acțiunea formulată de intimată a fost

greșit admisă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004.

În consecință, Înalta

Curte va admite prezentul recurs și pentru motivul de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., va modifica în parte hotărârea pronunțată de instanța de

fond, în sensul că, va respinge acțiunea formulată de intimată, ca

neîntemeiată, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale hotărârii.

recurs

În baza dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta

Curte va admite prezentul recurs și va modifica în parte hotărârea atacată, în

sensul că, va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de intimată,

menținând celelalte dispoziții ale hotărârii, care nu au fost contestate în

recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național (actualmente

Ministerul Culturii) împotriva sentinței nr. 424 din 15 decembrie 2011 a Curții

de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința recurată în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de

Compania Națională de Căi Ferate C.F.R. SA – Sucursala Regională C.F.R. Galați.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 februarie 2013.