ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 634/2017

Decizia nr. 634/2018

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrata la data de 21 ianuarie 2016 pe rolul Judecătoriei Alba lulia, reclamantul Statul Român prin A. a chemat în judecată pe pârâtul B., pentru ca prin hotărâre judecătorească să dispună obligarea acestuia Ia plata prejudiciului în sumă de 710.813 lei și a accesoriilor aferente acestuia calculate până la data achitării integrale a prejudiciului, precum și menținerea sechestrului asigurător instituit prin Ordonanța procurorului din data de 24 iulie 2013 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba lulia, aplicat asupra bunurilor mobile și imobilului pârâtului, precum și a părții responsabile civilmente SC C. SRL.

Judecătoria Alba lulia, prin sentința civilă nr. 990 din 30 martie 2016

a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

În urma soluționării unui conflict negativ de competență, cauza a fost trimisă spre competentă soluționare Tribunalului Alba, secția I civilă, care prin sentința civilă nr. 1583 din 21 septembrie 2016 a respins acțiunea reclamantului.

Curtea de Apel Alba lulia, secția I civilă, prin Decizia nr. 1006 din 28 iunie 2017

a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Statul Român prin

D.-E. Brașov împotriva sentinței civile nr. 1583 din 2.1 septembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Alba, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs D., prin E. Brașov - F. Alba, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Recurenta a criticat în recurs faptul că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 20 C. fisc. și a reținut, eronat, faptul că răspunderea civilă a persoanei juridice nu poate fi transpusă în sarcina foștilor administratori.

Astfel, susține recurenta, au fost încălcate dispozițiile art. 144

2

din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligațiilor, potrivit dispozițiilor art. 72 și 73 și art. 219 N.C.C. care statuează o dublă răspundere față de terți, Răspunderea civilă a pârâților B. și G., administratorii SC C. SRL., este una delictuală, deoarece prejudiciul cauzat bugetului general consolidat a fost provocat de activitatea lor, desfășurată ca reprezentanți ai societății comerciale - parte responsabilă civilmente.

Achitarea pârâților în dosarul penal, urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 363/2015, prin raportare la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de D.-E. Brașov prin F. Alba și măsura sechestrului asigurător, măsură care încetează de drept în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiune civilă în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței.

Deși pârâți nu sunt culpabili penal, reglementările contabile în vigoare impun societății comerciale obligația de a reține și de a vira în termenul legal de 30 de zile de la scadență sumele datorate statului cu titlu de contribuții cu reținere ia sursă, prejudiciul fiind de 710.813 lei.

În cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel încât se impunea menținerea sechestrului asigurător până la recuperarea prejudiciului.

Recurenta a încadrat criticile de nelegalitate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă

a dispus prin rezoluția din 18 septembrie 2017 întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Raportul a fost întocmit și la 23 noiembrie 2017 s-a dispus comunicarea lui, pentru ca părțile să depună puncte de vedere la raport, dovezile de comunicare aflându-se la filele 15-18 dosar.

Nu au fost depuse la dosarul cauzei puncte de vedere la raport în termenul prevăzut de dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, s-a fixat termen pentru judecarea recursurilor a data de 22 februarie 2018, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum a fost modificat de O.U.G. nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013, până la data de 31 decembrie 2016 și, ulterior de O.U.G. nr. 95 din 8 decembrie 2016 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr, 2/2013 în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până Ia data de 31 decembrie 2018, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-d) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

În speță, decizia instanței de apel, atacată cu recurs, a fost pronunțată într-o acțiune în răspundere civilă delictuală, evaluabilă în bani, în care pretențiile sunt în cuantum de 710.813 de lei.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată este evaluabilă în bani, iar valoarea pretențiilor nu depășește pragul valoric de 1.000.000 lei, se constată că, în speță, este incident art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost succesiv modificat, și, în consecința, hotărârea atacată nu este supusă căii de atac a recursului, în raport de criteriul valoric.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, a statuat că sintagma precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv cuprinsă în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirii punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională. Această decizie, însă, nu este aplicabilă în speță, întrucât decizia recurată a fost pronunțată la data de 28 iunie 2017 anterior datei publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, având în vedere considerentele deciziei Curții Constituționale cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale față de hotărârile judecătorești pronunțate înainte de publicarea acesteia.

Cum decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apei Alba lulia, conform dispozițiilor art. 97 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., competența de soluționare a prezentei căi de atac aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Din interpretarea acestui text legal rezultă că o hotărâre nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii, regula având valoare de principiu constituțional în raport de prevederile art. 129 din Constituție.

Prin urmare, având în vedere obiectul litigiului dedus judecății - acțiune în răspundere civilă delictuală, evaluabilă în bani-față de cele sus menționate, Decizia civilă nr. 1006 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă, atacată cu recurs în prezenta cauză, nu este supusă prin lege, cenzurii acestei căi de atac.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta D. împotriva deciziei civile nr. 1006 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta D. împotriva Deciziei civile nr. 1.006 din 28 iunie 2017 a Curții de Apel Alba lulia, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 februarie 2017