ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2374/2017
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2374/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, dosar format prin disjungerea din Dosarul nr. x/3/2015, reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea pârâtului la plata sumei de 4.774 lei reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit, la plata dobânzii legale de la data pronunțării și până la data achitării integrale a debitului.
Prin cererile depuse la data de 02.09.2016, reclamantul A. a invocat excepția de nelegalitate a Hotărârii A.S.F. nr. 1341 din 16 aprilie 2014 și a Regulamentului de Salarizare a personalului CSSPP.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin încheierea din data de 19.09.2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a sesizat Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepțiilor de nelegalitate a Hotărârii A.S.F. nr. 1341 din 16 aprilie 2014 și a Regulamentului de Salarizare a personalului CSSPP și a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepțiilor de nelegalitate.
2.2. Prin sentința nr. 812 din 8 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admite excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a excepției de nelegalitate, invocată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Surpaveghere Financiară, în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a, și a constatat ivit conflictul negativ de competență.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.
Pentru soluționarea conflictului negativ de competență, se reține că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în forma în vigoare, atât la momentul introducerii acțiunii cât și la momentul invocării excepției de nelegalitate prevedea că legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. La alin. (2) al aceluiași articol se prevede că instanța investită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunțe asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunța în cauză.
În cauza de față, cererea reclamantei a fost înregistrată pe rolul instanței în luna noiembrie 2014, precizarea acțiunii a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul A. la data de 10.02.2016, iar excepția de nelegalitate a fost invocată la 02.09.2016 de către pârât.
Tribunalul București în încheierea de sesizare a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 anterior intrării în vigoare a Legii nr. 76/2012, care prin art. 54 a modificat dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ.
Aceste prevederi nu sunt aplicabile în speță, pentru că nu mai erau în vigoare nici la momentul introducerii acțiunii, noiembrie 2014, nici la momentul precizării acțiunii și nici la momentul formulării excepției de nelegalitate.
Prin urmare legea aplicabilă este cea de la momentul formulării acțiunii și nu cea de la un moment anterior.
Așa fiind, instanța competentă să soluționeze excepția de nelegalitate a Hotărârii A.S.F. nr. 1341 din 16 aprilie 2014 și a Regulamentului de Salarizare a personalului CSSPP este cea investită cu fondul litigiului.
Față de cele reținute anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Autoritatea de Supraveghere Financiară în contradictoriu cu pârâtul A. în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 iunie 2017.