ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 140 din 21 decembrie 2015, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, printre altele, a condamnat pe inculpatul A., domiciliat în com. Horlești, jud. Iași, cu reședința în Belgia, orașul Brussel, cetățean român, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiuni de "instigare la fals intelectual" prev. și ped. de art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., cu referire la art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pentru o durată de 2 ani aplicate inculpatului A. prin sentința penală nr. 82 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 145 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 634 din 20 februarie 2014 a Înaltei Curți, secția penală, și a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 1 an, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de risc", prev. și ped. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. c) C. pen. din 1969;

- pedeapsa de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 2 ani, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de "introducere în țară de droguri de risc, fără drept" prev. și ped. de disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. a) C. pen. din 1969;

- pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de "spălare de bani", prev și ped. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 76 lit. c) C. pen. din 1969.

A constatat că infracțiunea de "instigare la fals intelectual" ce formează obiectul prezentului dosar a fost comisă de inculpatul A. în concurs real cu infracțiunile de "introducere în țară de droguri de risc, fără drept", "trafic de droguri de risc" și "spălare de bani" pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 82 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 145 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 634 din 20 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În baza dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1969, a contopit pedepsele cu închisoare aplicate inculpatului A. pentru comiterea celor 4 infracțiuni concurente, respectiv pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare și 2 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de pedeapsa de 6 luni închisoare.

A dispus ca inculpatul A. să execute în total o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare.

A aplicat inculpatului A. și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata de 2 ani care se va executa conform art. 68 C. pen.

Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 din C. pen. din 1969 a interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 88 C. pen. din 1969 și art. 36 alin. (3) C. pen. din 1969, a dedus și respectiv a scăzut din durata pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre inculpatului A., perioada reținerii, a arestului preventiv executată, respectiv perioada de la data de 26.06.2012 până la 15.07.2014.

În baza dispozițiilor art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desființarea integrală a contractului de comodat autentificat prin încheierea nr. 388 din 13 iunie 2012 la Biroul Notarului Public B., din orașul Negrești, jud. Vaslui.

În baza dispozițiilor art. 274 C. proc. pen., a obligat pe inculpatul A. să plătească statului suma de 1.100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/P/2012 din 30.12.2014 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților B., domiciliată în mun. Bârlad, ocupația notar public, sub aspectul comiterii infracțiunii de "fals intelectual", prev. și ped. de art. 321 C. pen., A., domiciliat în comuna Heleșteni, jud. Iași, sub aspectul comiterii infracțiunii de "instigare la fals intelectual", prev. și ped. de art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., C., domiciliat în comuna Ciurea, jud. Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "complicitate la instigare la fals intelectual", prev. și ped. de 48 raportat la art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen. și D., domiciliat în oraș Negrești, jud. Vaslui, aspectul comiterii infracțiunii de "mărturie mincinoasă", prev. și ped. în art. 273 alin. (1) C. pen.

Dosarul a fost înaintat pentru competentă soluționare la Curtea de Apel Iași, competența fiind atrasă de calitatea de notar public a inculpatei B.

După înregistrarea cauzei pe rolul Curții de Apel Iași, a debutat etapa de cameră preliminară, finalizată prin încheierea din 15.05.2015 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Iași, confirmată și rămasă definitivă prin încheierea nr. 1144 din 07 septembrie 2015 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, încheiere prin care s-a dispus, între altele, începerea judecății.

După rămânerea definitivă a încheierii judecătorului de cameră preliminară prin s-a dispus începerea judecății, s-a stabilit prim termen de judecată la data de 02.10.2015.

La termenul din 16.10.2015, în condiții de legală citare și de asigurare a asistenței juridice pentru fiecare dintre cei patru inculpați din dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 374 alin. (1) și (2) C. proc. pen., s-a procedat la aducerea la cunoștință a învinuirii și a celorlalte drepturi procesuale ale inculpaților.

După ce au primit explicații cu privire la învinuirea ce li se aduce prin actul de inculpare și au fost informați asupra drepturilor procesuale recunoscute de lege în favoarea lor, inculpații C. și A. și-au manifestat neechivoc voința ca judecata în privința lor să se facă potrivit procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii.

Cu ocazia audierii în fața instanței de judecată la termenul din 16.10.2015, inculpații C. și A. au declarat că nu contestă situația de fapt reținută prin rechizitoriu, recunoscând astfel săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată în modalitatea descrisă în actul de sesizare al instanței. Totodată, inculpații C. și A. au solicitat ca judecata în ceea ce îi privește să se facă exclusiv pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.

Cererea inculpaților C. și A. referitoare la procedura de judecată de urmat în cazul său, după ce a fost pusă în discuția contradictorie a părților, a fost admisă de către instanță și, în condițiile în care ceilalți doi inculpați din dosar - B. și D. - au optat pentru procedura obișnuită de judecată, prin încheierea de ședință din 11.12.2015, s-a dispus disjungerea cauzei în privința inculpaților C. și A. și s-a acordat cuvântul în dezbateri asupra fondului cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, în conformitate cu dispozițiile art. 103 C. proc. pen., și luând în considerare prevederile art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 377 C. proc. pen. care reglementează judecata în cazul recunoașterii învinuirii, având în vedere că din probele legal administrate în prima fază a procesului penal rezultă că faptele imputate inculpaților C. și A. sunt pe deplin stabilite și lămurite, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În cursul anului 2010 inculpatul C. a achiziționat de la unchiul său, numitul E. (fratele tatălui inculpatului) autoturismul marca X, pentru suma de 3.500 euro. Pentru tranzacția ce a avut ca obiect autoturismul menționat, cele două părți nu au întocmit și actele necesare pentru ca autoturismul să fie înmatriculat pe numele noului proprietar, inculpatul C.

La scurt timp după vânzarea-cumpărarea autoturismului marca X, mai exact la data de 20.07.2010, vânzătorul E. a decedat, iar autoturismul a rămas în continuare în folosința inculpatului C.

În luna februarie a anului 2012, inculpatul C. l-a cunoscut pe A., între cei doi stabilindu-se o relație de amiciție.

În acest context, în luna iunie 2012 inculpatul A. i-a propus co-inculpatului C. să se deplaseze împreună în străinătate pentru a duce în țară o cantitate de droguri.

Pentru efectuarea respectivului transport era nevoie de un autoturism, iar inculpatul A. i-a propus lui C. să se deplaseze cu mașina acestuia din urmă, datorită faptului că, având instalat un sistem de alimentare tip GPL, făceau economii cu cheltuielile de transport.

Inculpatul C. i-a spus inculpatului A. că nu pot ieși din țară cu mașina sa întrucât unchiul său E. a decedat și nu a reușit să întocmească actul de vânzare-cumpărare și nici dezbaterea succesiunii de pe urma acestuia nu avusese loc, astfel că mașina pe care o deținea nu era înmatriculată pe numele său.

Auzind acestea, inculpatul A. i-a precizat lui C. că aceasta nu este o problemă, dându-i asigurări că o va rezolva el urmând ca împreună să se deplaseze la un birou notarial.

Se impune a arăta faptul că inculpatul C. avea în posesie certificatul de înmatriculare al autoturismului marca X, și o copie de pe cartea de identitate a unchiului său E.

În ziua de 13.06.2013, inculpații C. și A. s-au deplasat cu autoturismul menționat în localitatea Negrești, jud. Vaslui, la Biroul Notarului Public B. De menționat că deplasarea s-a făcut în condițiile în care anterior, în dimineața zilei de 12.06.2012, la ora 09.35.44, inculpatul A. i-a trimis un mesaj de pe telefonul mobil inculpatei B. prin care o ruga pe acesta să-i întocmească un contract de comodat pentru a putea ieși cu mașina, din țară.

Când au ajuns în fața Biroului Notarului Public B., inculpatul A. i-a cerut inculpatului C. actele pe care le avea în posesie, respectiv certificatul de înmatriculare a autoturismului și copia de pe cartea de identitate a lui E.

Având asupra sa cele două documente, inculpatul A. a mers în incinta biroului notarial unde, în baza înțelegerii anterioare, inculpata B. a autentificat un contract comodat încheiat între inculpatul C., în calitate de comodatar și E., în calitate de comodant, prin care acesta din urmă i-a dat inculpatului, cu titlu de împrumut gratuit, autoturismul, pentru o perioadă de 12 luni cu posibilitatea de prelungire a contractului.

Contractul de comodat a fost încheiat la data de 13.06.2012, a fost înregistrat la nr. 1289 și a fost autentificat prin încheierea nr. 388 din 13 iunie 2012 dată de Biroul Notarului Public B.

Contractul de comodat în discuție a fost tehnoredactat de către inculpatul D. care la momentul respectiv era angajat la biroul notarial în calitate de secretar și avea, conform propriei declarații, atribuția de tehnoredactare a actelor notariale.

După tehnoredactare, inculpatul C. a fost chemat în incinta biroului notarial unde a semnat contractul de comodat în dreptul numelui său, la rubrica intitulată "comodatar". Acest din urmă aspect rezultă din declarațiile inculpatului C. care și-a recunoscut și însușit semnătura atât cea de pe contractul de comodat nr. 388 din 13 iunie 2012, cât și pe cea de pe cererea adresată notarului public în acest sens. S-a reținut că declarațiile inculpatului C. se coroborează pe deplin cu susținerile făcute în această privință de co-inculpatul A.

După semnarea și autentificarea contractului de comodat, inculpatul A. i-a dat inculpatului D. suma de 100 lei, așa cum rezultă din mesajul telefonic expediat inculpatei B., după care în jurul orei 15.00 a părăsit biroul notarial și, în continuare, împreună cu inculpatul C. au revenit în municipiul Iași.

Potrivit evidențelor de la Biroul Notarului Public B., pentru contractul de comodat autentificat sub nr. 388 din 13 iunie 2012 au fost întocmite factura și chitanța fiscală pentru o suma mai mare decât cea remisa de inculpatul A., respectiv pentru suma de 186 lei (150 lei contravaloarea prestației constând în întocmirea și autentificarea contractului de comodat și 36 lei TVA).

Pe baza extrasului din registrul de deces al comunei Șcheia, jud. Suceava, și a certificatului constatator a decesului nr. 25 din 21 iulie 2010 s-a constatat că rezultă neechivoc faptul că numitul E., persoană care figurează ca și parte în contractul de comodat autentificat de inculpata B. sub nr. 388/2012, era decedat încă de la data de 20.07.2010 (cu aproximativ 2 ani în urma de la momentul încheierii contractului de comodat). După decesul numitului E., așa cum rezultă din adresa nr. 209242 din 27 august 2013 emisă de Direcția Municipală de Evidență a Persoanelor - Biroul de Evidență a Persoanelor Suceava, cartea de identitate ce i-a aparținut acestuia a fost distrusă conform dispozițiilor legale în materie, sens în care a fost întocmit un proces-verbal.

S-a arătat de către prima instanță că pe parcursul anchetei penale nu a putut fi identificată persoana care a executat semnătura de pe contratul de comodat nr. 388 din 13 iunie 2012 de la rubrica "comodant" și de pe cererea de redactare și autentificare a contractului.

De observat faptul că în documentația care a stat la baza întocmirii și autentificării contractului de comodat pusă la dispoziția organelor judiciare de inculpata B., formată din contractul de comodat încheiat între E. și C., cererea semnată de către inculpatul C., factura nr. 1051 din 13 iunie 2012, chitanța fiscală nr. 504 din 13 iunie 2012 și o coală de hârtie format A4 pe care se află copii color de certificatul de înmatriculare a autoturismului și de pe actul de identitate al inculpatului C., nu se regăsește și o copie color de pe actul de identitate a lui E.

În condițiile în care, toate cele trei documente au fost prezentate notarului public în original, s-a considerat că nu există o explicație logică și credibilă de ce numai pentru două dintre ele (certificatul de înmatriculare a autoturismului și actul de identitate al inculpatului C.) copiile făcute la biroul notarial sunt color, iar de pe cel de-al treilea (cartea de identitate a lui E.) copia este alb negru. Această manieră de lucru poate fi explicată, în opinia primei instanțe, mai degrabă, prin aceea că având la dispoziție o copie alb negru a actului de identitate al numitului E., act care la momentul 13.06.2012 era distrus, era practic imposibil să se obțină o copie color de pe respectivul document.

Audiați asupra învinuirii aduse, în cursul urmăririi penale, după ce în prealabil le-au fost aduse la cunoștință dispozițiile procesual penale care reglementează "dreptul la tăcere", inculpații C. și A. au recunoscut comiterea faptelor imputate de către organele de anchetă penală, relatând în mod amănunțit desfășurarea activității infracționale. Inculpatul A. a recunoscut că la inițiativa sa, i-a determinat pe co-inculpații B. și C. să întocmească respectiv să ajute la întocmirea în fals a contractului de comodat autentificat sub nr. 388 din 13 iunie 2012.

În faza judecății în primă instanță, inculpații A. și C. au adoptat aceeași poziție procesuală de recunoaștere a comiterii, în calitate de instigator și respectiv de complice, a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată fiecare dintre ei, solicitând ca judecata să se facă în baza procedurii abreviate prevăzută de art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 377 C. proc. pen.

Situația de fapt a fost reținută în baza examinării și evaluării judicioase, completă și coroborată a următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal din data de 26.06.2012 întocmit de ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași cu ocazia constatării flagrante a unor infracțiuni de trafic de droguri (împrejurare în care a fost percheziționat autoturismul, unde, între altele, s-a găsit contractul de comodat din 13.06.2012 autentificat de notarul public B. și copia după actul de identitate al numitului E.); contractul de comodat din data de 13.06.2012 autentificat sub nr. 388/2012; copia cărții de identitate ce i-a aparținut lui E.; factura fiscală nr. 1051 din 13 iunie 2012; chitanța fiscală nr. 504 din 13 iunie 2012; copii color de pe certificatul de înmatriculare a autoturismului și de pe actul de identitate al inculpatului C.; extras pentru uzul oficial de pe actul de deces privind pe E.; copia certificatului constatator a decesului nr. 25 din 21 iulie 2010 eliberat pentru E.; copie după rechizitoriul din data de 18.07.2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași; adresa nr. 209242 din 27 august 2013 emisa de Direcția Municipală de Evidență a Persoanelor - Biroul de Evidență a Persoanelor Suceava; proces-verbal de distrugere a actelor de identitate a persoanelor decedate întocmit de Direcția Municipală de Evidență a Persoanelor - Biroul de Evidență a Persoanelor Suceava; adresa nr. 8596 din 15 decembrie 2012 emisa de Primăria Șcheia, jud. Suceava; evidența cu persoanele decedate în luna iulie 2010, decese înregistrate la Primăria Șcheia, jud. Suceava; copii conforme cu originalul de pe un set de înscrisuri din dosarul în care au fost implicați inculpații A. și C. și care a avut ca obiect infracțiuni din domeniul traficului de droguri; procese-verbale de redare a convorbirilor și interceptărilor telefonice efectuate în baza autorizațiilor emise de către Tribunalul Iași; planșa foto cu înscrisurile ce au fost verificate/ridicate de la Biroul Notarului Public B.; declarațiile date de D. în calitate de martor; proces-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârșirea de către D. a infracțiunii de mărturie mincinoasă; proces-verbal de confruntare între inculpații C. și B.; declarația martorului F. și declarațiile inculpaților C. și A. date în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului A. care la data de 13.06.2012, în baza unei relații strânse de prietenie cu inculpata B., notar public, a determinat-o pe aceasta să întocmească și să autentifice un contract de comodat având ca părți pe inculpatul C., în calitate de comodatar și numitul E., în calitate de comodant, în condițiile în care acesta din urmă era decedat din data de 20.07.2010 astfel că nu a fost prezent la biroul notarial pentru a-și manifesta voința în sensul încheierii contractului de comodat autentificat sub nr. 388 din 13 iunie 2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "instigare la fals intelectual", prev. de art. 47 C. pen. raportat la art. 321 C. pen.

Referitor la încadrarea în drept a faptelor ce formează obiectul judecății de față pentru inculpații A. și C., în condițiile în care de la momentul comiterii infracțiunilor (13.06.2012) și până în prezent a intervenit o nouă lege penală prin intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., instanța de fond a făcut o analiză și din perspectiva dispozițiilor art. 5 C. pen. și a constatat că legea penală mai favorabilă pentru fiecare dintre inculpații A. și C., este legea penală veche.

Față de acestea, în aplicarea art. 5 C. pen., prima instanță a procedat la încadrarea în drept a faptelor pentru care prin rechizitoriul nr. x/P/2012 din 30.12.2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților C. și A., după cum urmează:

- pentru inculpatul C., infracțiunea de "complicitate la fals intelectual" prev. și ped. de art. 26 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969;

- pentru inculpatul A., infracțiunea de "instigare la fals intelectual" prev. și ped. de art. 25 din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969.

Pentru infracțiunile dovedit comise de inculpații A. și C., instanța a dispus condamnarea acestora.

Sub aspectul aplicării și individualizării pedepsei instanța de fond a reținut următoarele:

Prima instanță a procedat la stabilirea și aplicarea pedepsei pentru fiecare dintre inculpații A. și C. cu observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen.

Aplicând cauza legală de reducere a pedepsei, prevăzută de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., instanța de fond a aplicat fiecăruia dintre inculpații A. și C. câte o pedeapsă cu închisoarea, între limitele speciale reduse cu o treime, respectiv, între limita minimă de 4 luni închisoare și limita maximă de 3 ani și 4 luni închisoare.

Totodată, prima instanță a mai observat faptul că inculpații A. și C. nu se află la prima încălcare a legii penale, anterior au mai suferit câte o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii, aspect ce trădează perseverență infracțională și, implicit, o periculozitate socială sporită.

Raportat la toate aceste criterii, punând așadar în balanță ansamblul tuturor circumstanțelor ce caracterizează fapta și pe cele referitoare la persoana inculpatului, prima instanță a apreciat că aplicarea unei pedepse dozate corespunzător, respectiv o pedeapsă de 1 an închisoare în cazul inculpatului C. și o pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare în cazul inculpatului A., apare ca fiind aptă să îl reeduce pe fiecare inculpat, să înfrângă pe viitor pornirea acestora de a mai comite alte fapte penale și, totodată, în opinia judecătorului fondului, este proporțională cu gravitatea faptei și cu periculozitatea socială a inculpatului.

Examinând actele dosarului de față prin prisma datei la care au fost comise infracțiunile deduse judecății (13.06.2012) în strânsă legătură cu data la care au fost comise infracțiunile pentru care inculpații A. și C. au fost condamnați prin sentința penală nr. 82 din 25 februarie 2013 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 145 din 17 septembrie 2013 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 634 din 20 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, (inculpatul A.) și respectiv sentința penală nr. 457 din 12 noiembrie 2012 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 28 din 28 februarie 2013 a Curții de Apel Iași, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 12.03.2013 (inculpatul C.) și, observând și data la care acestea din urmă au rămas definitive (20.02.2014 și 12.03.2013), instanța de fond a constatat că infracțiunile "instigare la fals intelectual" și "complicitate la fals intelectual" pentru a căror săvârșire cei doi inculpați au fost trimiși în judecată au fost comise în condițiile concursului real de infracțiuni cu faptele pentru care au fost anterior condamnați prin hotarârile judecătorești menționate.

Împotriva sentinței penale nr. 140 din 21 decembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat apel inculpatul A.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., având cuvântul, a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare, reindividualizarea pedepsei aplicate în sensul înlăturării sporului de 6 luni care a fost adăugat la pedeapsa rezultantă de 3 ani, iar sub aspectul modalității de executare să se aibă în vedere dispozițiile art. 91 C. pen. care reglementează instituția juridică a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În argumentarea susținerilor, apărătorul a solicitat să se aibă în vedere actele în circumstanțiere depuse la dosar, respectiv contractul de muncă pe care inculpatul l-a încheiat în Belgia, certificatele de naștere ale celor doi copii minori. De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere și împrejurarea că inculpatul are domiciliul stabilit în Belgia.

Examinând apelul declarat, prin prisma dispozițiilor art. 417 și art. 420 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Pentru a-și putea îndeplini funcțiile care sunt atribuite în vederea realizării scopului său, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii, privativă sau neprivativă de libertate și duratei, atât gravității faptei, potențialului de pericol social pe care aceasta îl prezintă în mod real, persoanei făptuitorului cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a acesteia care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportamentul făptuitorului.

Ca atare, pedeapsa și modalitatea de executare a acesteia, trebuie individualizată în așa fel, încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea săvârșirii altor fapte penale.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere și împrejurarea că la termenul de judecată din 16.10.2015 acesta a declarat că nu contestă situația de fapt reținută în rechizitoriu, recunoscând săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în modalitatea descrisă în actul de sesizare a instanței, manifestându-și neechivoc voința ca judecata în privința sa să aibă loc potrivit procedurii abreviate a recunoașterii învinuirii, instanța constatând incidența dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Aplicând așadar cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de art. 396 alin. (10) C. proc. pen. instanța de fond, în mod corect, a aplicat inculpatului A. o pedeapsă cu închisoarea între limitele speciale prevăzute de lege, reduse cu o treime, respectiv între limita minimă de 4 luni închisoare și limita maximă de 3 ani și 4 luni închisoare.

Având în vedere considerentele anterior expuse și luând în considerare faptul că pedeapsa are ca scop prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a procedat la stabilirea și aplicarea pedepsei pentru inculpatul A. cu observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea socială lezată, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe pe care le puteau produce infracțiunile comise, modalitatea concretă de săvârșire și scopul urmărit, antecedentele penale ale inculpatului, conduita procesuală pe care acesta a adoptat-o, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

Astfel, cu privire la inculpatul A. în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că acesta a avut inițiativa infracțională, fiind autorul moral al infracțiunii de fals intelectual, că acesta i-a atras și i-a implicat pe coinculpații B. și C. în derularea activității infracționale având astfel un rol esențial și determinant în comiterea faptei, că săvârșirea infracțiunii de fals intelectual a constituit doar infracțiunea mijloc în scopul comiterii unor fapte mult mai grave.

Se mai reține de asemenea că fapta la a cărei săvârșire și-a adus aportul inculpatul A. prezintă o gravitate - abstractă și concretă - sporită, că prin săvârșirea ei au fost lezate relații sociale importante, iar urmarea produsă a constat în crearea unei stări de pericol pentru încrederea în autenticitatea și veridicitatea înscrisurilor autentice.

Referitor la elementele ce caracterizează persoana inculpatului A., în mod corect prima instanță, la individualizarea pedepsei a avut în vedere că acesta este o persoană integrată social, are o familie organizată, manifestă interes pentru întreținerea membrilor familiei, are un nivel mediu de instruire și în prezent are o ocupație care îi asigură un venit periodic licit.

Totodată, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, are în vedere că inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale, anterior acesta suferind o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii, aspect ce trădează perseverența infracțională și, implicit o periculozitate socială sporită.

Raportat la toate aceste criterii, punând așadar în balanță ansamblul tuturor circumstanțelor ce caracterizează fapta și pe cele referitoare la persoana inculpatului, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată inculpatului A. de instanța de fond, orientată spre minimul special prevăzut de textul incriminator, este corect individualizată, fiind aptă să-l reeduce și totodată este o pedeapsă proporțională cu gravitatea faptei și cu periculozitatea socială a inculpatului.

Critica inculpatului privind greșita aplicare a sporului de pedeapsă de 6 luni închisoare, se constată că este neîntemeiată.

Înalta Curte arată că potrivit dispozițiilor art. 34 lit. b) C. pen. anterior, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

Din examinarea actelor dosarului se reține că fapta pentru care inculpatul A. a fost condamnat în prezenta cauză a fost săvârșită în condițiile concursului real de infracțiuni cu faptele pentru care acesta a fost anterior condamnat prin sentința penală nr. 82 din 25.02.2013 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 145 din 17.09.2013 a Curții de Apel Iași, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 634 din 20.02.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

În raport de această situație, Înalta Curte constată că în mod corect, în baza dispozițiilor art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, prima instanță a procedat la contopirea pedepselor cu închisoare aplicate inculpatului A. pentru comiterea celor patru infracțiuni concurente, respectiv pedepsele de 1 an și 2 luni închisoare, 2 ani închisoare, 3 ani închisoare și 2 ani închisoare, și a dispus adăugarea la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare a unui spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, avându-se în vedere perseverența infracțională a inculpatului.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. în cuantum de 3 ani și 6 luni închisoare, reținându-se că acesta a dat dovadă de persistență în domeniul infracțional, a avut inițiativa comiterii infracțiunilor, atrăgând și implicând și alte persoane în planul său infracțional, observând și cuantumul pedepselor stabilite prin hotărârea anterioară de condamnare, reținând și elementele ce caracterizează persoana inculpatului (mai sus dezvoltate), Înalta Curte apreciază că executarea pedepsei în regim privativ de libertate, în cazul acestui inculpat, este singura modalitate de natură să asigure corijarea acestuia și schimbarea atitudinii față de valorile sociale ocrotite de legea penală.

Având în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată de prima instanță atât sub aspectul cuantumului cât și sub aspectul modalității sale de executare, că în mod corect s-a constatat că în raport de data săvârșirii infracțiunii (13.06.2012) legea penală mai favorabilă inculpatului este legea veche, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri pentru modificarea pedepsei, apelul declarat de inculpat fiind nefondat.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 140 din 21 decembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 140 din 21 decembrie 2015 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01 iulie 2016.