ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3016/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 544 din 11 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 290/CA din 18 septembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele:

În primul rând s-a constatat că, în cererea de recurs nu se indică vreo critică concretă a soluției primei instanțe ci s-au reluat argumentele aduse în fața instanței de fond, astfel că s-au aplicat dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.

Prin Notele scrise depuse la primul termen de recurs recurenta afirmă că "instanța de fond a ajuns la niște concluzii greșite nesusținute de probe, și cum instanța de control "nu poate determina care sunt probele și raționamentele logice sau juridice avute și în vedere de judecătorul fondului (...) se impune casarea cauzei și trimiterea acesteia spre rejudecare".

Procedând la o reanalizare a motivelor indicate de recurentă, în ceea ce privește suma de 133.

448 RON reprezentând TVA, aferentă prestărilor de servicii efectuate de CFR Marfă S.A., apreciată ca fiind dedusă în mod eronat, Înalta Curte a reținut faptul că, refuzul a fost motivat în mod corect de lipsa documentelor justificative, o "chitanță diverse încadrări", precum cea prezentată, nu se încadrează în documentele cerute de art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 (Codul fiscal). Factura fiscală nr. x din 12 ianuarie 2011 emisă de CFR Marfă nu prezintă condițiile minime prevăzute de H.G. nr. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, de altfel recurenta nedovedind prin înscrisurile prezentate că situația concretă ar fi permis identificarea lucrărilor despre care se face vorbire.

Referitor la suma de 595.482 RON cu titlu de TVA, dedusă în mod eronat pentru avansurile aferente facturilor fiscale emise în luna noiembrie 2008, s-a apreciat că nu s-a făcut dovada livrării de bunuri, care ar fi permis restituirea taxei.

În lipsa acesteia, în raport de argumentele de fapt invocate - intrarea societății beneficiare în procedura insolvenței, recurenta nu poate beneficia de dreptul de deducere TVA.

Referitor la declararea sumei de 15.049 RON reprezentând TVA aferent achizițiilor de combustibil, posibilitatea deducerii există doar atunci când s-a făcut dovada utilizării autovehiculelor în scopul realizării de profit a societății. Ori, cazul analizat nu se încadrează în prevederile art. 1451 alin. (1) din Codul fiscal pentru a se putea deduce TVA aferent combustibilului achiziționat, autovehicule utilizate fiind de alt tip și masă utilă decât impun normele aplicabile.

Interpretarea societății recurente în sensul că doar utilizarea autoturismelor în scop personal "nu ar permite" deducerea TVA este eronată, TVA fiind deductibil doar pentru utilizarea autovehiculelor strict în scopul producerii veniturilor, ceea ce nu s-a probat.

În concluzie, instanța de recurs a apreciat că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins acțiunea reclamantei cu referire la toate cele trei sume incidente.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., invocând dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea susține că instanța de recurs nu a analizat susținerile recurentei în ceea ce privește factura nr. x din 12 ianuarie 2011, emisă de CFR Marfă comunicată atât Direcției de Soluționare a Contestațiilor, cât și instanței de judecată. Analiza acestui înscris și a susținerilor din cererea de recurs erau determinante în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere.

Cu privire la avansurile pentru cumpărarea de utilaje care nu se aflau în proprietatea B. S.A., ci achiziționate în leasing, susține că împotriva acestei societăți a fost deschisă procedura insolvenței, și deși s-a înscris la masa credală cu suma fără TVA, iar suma încasată de către B. S.A. cu titlu de TVA a fost virată către bugetul de stat, contestatoarea apreciază că are drept de rambursare.

Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.:

"Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".

Potrivit alin. 2 al aceluiași articol:

"contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că:

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare și să răspundă printr-un considerent comun.

Contestatoarea a apreciat că instanța de recurs nu a examinat motivul de recurs referitor la analizarea capătului de cerere privind factura nr. x din 12 ianuarie 2011, emisă de CFR Marfă, comunicată atât Direcției de Soluționare a Contestațiilor, cât și instanței de judecată.

Deși contestatoarea a apreciat că instanța de recurs nu a analizat toate motivele de casare invocate, Înalta Curte apreciază că din conținutul deciziei nr. 544 din 11 februarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal rezultă că au fost analizate motivele de casare invocate. Sub acest aspect, instanța de recurs a concluzionat că referitor la suma de 595.482 RON cu titlu de TVA, dedusă în mod eronat pentru avansurile aferente facturilor fiscale emise în luna noiembrie 2008, nu s-a făcut dovada livrării de bunuri, care ar fi permis restituirea taxei.

Astfel, motivele invocate de către contestatoare în susținerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea subliniază permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus-menționate, deoarece motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, instanța de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului, faptul că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatoarei sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. "A." S.R.L. împotriva deciziei nr. 544 din 11 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 noiembrie 2016.