Decizia nr. 1959/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalului Brăila și ulterior pe rolul Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin Sentința nr. 5/Fca/09.01.2015, reclamantele SC A. SA și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Regională Antifraudă Fiscală Constanța, anularea Procesului-verbal nr. x din 12 mai 2014.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 95 din 3 aprilie 2015, a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamante, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantele SC A. SA, prin lichidator judiciar Societatea consorțiu format din D. și E. Filiala Brăila, și B. În motivarea căii de atac, recurentele au susținut, în esență, că prin declinarea de competență, fără ca instanța să invoce prevederile art. 133 din C. proc. civ., privind conflictul de competență, s-a stabilit cu putere de lucru judecat, contrar celor reținute de Curtea de apel, caracterul de act administrativ al procesului-verbal contestat. În opinia recurentelor, procesul-verbal atacat, cel puțin față de reclamanta B., reprezintă baza actului de sesizare a organelor de urmărire penală, așadar dă naștere unor raporturi juridice concrete, cu consecințe reale și vătămătoare în ceea ce le privește. În concluzie, recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru judecata cauzei pe fond.

Apărarea intimatei-pârâte Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Administrația Națională a Penitenciarelor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat,și menținerea hotărârii atacate, susținând, în esență, că actul atacat nu este act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 și O.G. nr. 92/2003.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 16 februarie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) din C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatului și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Procesului-verbal nr. x din 12 mai 2014, emisă de pârâtă. Prima instanță a respins acțiunea formulată de reclamante, ca inadmisibilă, reținând incidența în cauză a prevederilor art. 2331 din C. proc. fisc. Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt. Prin procesul-verbal nr. x din 12 mai 2014 întocmit de către inspectorii din cadrul Direcției Regională Antifraudă Fiscală Constanța, s-a constatat că reclamanta A. SA a adus un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 22.921.500 RON, din care TVA în sumă de 4.436.419 RON și acciză în cuantum de 18.485,081 RON. Potrivit susținerilor părților, în cauză nu s-a emis o decizie de impunere în baza procesului-verbal atacat, ci au fost sesizate organele de urmărire penală competente, existând indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. Instanța de control judiciar reține că în mod corect prima instanță a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 2331 alin. (5) din C. proc. fisc. , potrivit cărora rezultatul verificărilor cu privire la săvârșirea unei infracțiuni se consemnează în procese-verbale, care constituie mijloace de probă. Procesele-verbale nu constituie titlu de creanță fiscală în înțelesul art. 110. Prin urmare, actul dedus judecății nu poate fi contestat în procedura prevăzută de art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și nu este nici act administrativ pentru a fi susceptibil de a fi atacat în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, astfel că temeinicia procesului-verbal în discuție nu poate fi analizată de instanța de contencios administrativ, ci doar în cadrul procesului penal. În privința susținerilor recurentelor, în sensul că s-a stabilit caracterul de act administrativ al procesului-verbal contestat prin sentința de declinare, instanța de control judiciar reține că verificarea competenței soluționării cauzei are prioritate, oricărei alte analize, conform art. 131 din C. proc. civ., iar în speță excepția de necompetență a fost admisă ținând cont de valoarea sumei contestate prin actul atacat, fără să se analizeze însă natura juridică a respectivului act, instanța de trimitere neavând această posibilitate din moment ce nu era competentă să soluționeze pricina. Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă, așadar, interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.