ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1542/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 08.03.2013, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Banca Națională a României, obligarea acesteia la efectuarea unui control tematic la S.C. C. S.A., având ca obiectiv stabilirea obligațiilor lor către bancă, înainte și după efectuarea operațiunilor de recalculare a costurilor creditului acordat, calculate, pe baza formulelor matematico-financiare utilizate de către instituția bancară în cadrul aplicațiilor sale informatice, să li se comunice normele metodologice unitare în care sunt descrise formulele matematico-financiare pe care băncile le utilizează în cadrul aplicațiilor informatice și obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri de 35.000 RON cu titlu de daune morale.

Prin sentința nr. 1617 din 16 mai 2013, instanța a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. au formulat cerere de revizuire, întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., solicitând schimbarea, în tot, a acestei hotărâri în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

1.2. Soluția instanței de fond ce face obiectul prezentului recurs

Prin sentința nr. 1084 din 17 aprilie 2015, Curtea de Apel București a respins excepțiile nulității cererii de revizuire și inadmisibilității, ca nefondate, și a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. în contradictoriu cu intimata Banca Națională a României, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, revizuenții A. și B. au formulat recurs, solicitând casarea hotărârii recurate, ca fiind vădit nefondată, întrucât cererea de revizuire îndeplinește condițiile de admisibilitate, de vreme ce instanța de fond și instanța care a soluționat cererea de revizuire au omis a se pronunța asupra incidenței art. 35 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și Ordinului nr. 231/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice.

Au arătat recurenții că prin sentința nr. 2283 din 12 iulie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis cererea lor formulată în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului și a obligat pârâtul să soluționeze petiția nr. 74 din 14 ianuarie 2013. Această sentință a devenit irevocabiă prin Decizia nr. 995 din 5 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.

Astfel, este incident art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, pentru că, chiar dacă nu poate opera tripla identitate de elemente care să facă incidente dispozițiile art. 1201 C. civ. și ale art. 166 C. proc. civ., nu poate fi ignorată autoritatea de lucru judecat manifestată sub forma prezumției de lucru judecat care presupune că statuarea irevocabilă a unei instanțe cu privire la o problemă litigioasă să nu fie contrazisă de cea ulterioară, în cauză de sentințele nr. 1617/2013 și nr. 1084/2015 ale Curții de Apel București.

Au mai arătat recurenții, față de dispozițiile Ordinului nr. 231/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice și de dispozițiile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 312/2004, că instanța de fond și instanța de revizuire au omis a se pronunța asupra acestor aspecte, fiind incident art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, apreciază incidente și dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, în revizuire, se poate invoca încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.

Potrivit Directivei nr. 87/102/CEE din 22 decembrie 1986 pentru armonizarea prevederilor legislative, administrative și de reglementare privind creditul de consum, publicată în Jurnalul Oficial al Comunității Europene nr. L42 din 12 februarie 1987, modificată și completată prin Directiva nr. 90/88/CEE din 22 februarie 1990 și Directiva nr. 98/7/CE din 16 februarie 1998, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților.

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a introdus o nouă filosofie a contenciosului administrativ, iar instanța de revizuire nu a respectat dispozițiile art. 28 alin. (1) cu trimitere la art. 2, art. 4 alin. (1), art. 7 alin. (1), art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. privind manifestarea rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Mai arată că transparența în domeniul financiar-bancar tinde către zero, fapt pentru care efortul instanțelor de judecată de a eradica clauzele abuzive din contractele de credit se impune a fi sprijinit efectiv, atât de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cât și de Banca Națională a României, prin emiterea de norme metodologice, pentru aplicarea eficientă și în totală transparență a legislației protecției consumatorilor.

În acest sens se înscrie modificarea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, conform căreia, odată ce o instanță națională va fi sesizată cu o acțiune în constatarea caracterului abuziv al unei clauze dintr-un contract încheiat între un consumator și o bancă, va putea pronunța o hotărâre prin care să dispună băncii respective eliminarea acelei clauze din toate contractele, indiferente de conținutul și situația concretă a fiecărui contract în parte.

Însă, atât instanța de fond, cât și instanța de revizuire, manifestând o atitudine părtinitoare, au absolvit intimata Banca Națională a României de responsabilitățile legislative care îi incumbă potrivit Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă și art. 35 alin. (3) din Legea nr. 312/2004.

Mai arată că dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului se poate determina numai în baza operațiunii de recalculare a costurilor prevăzute de art. 66 din O.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori și a formulelor matematico-financiare utilizate la generarea graficului de rambursare, parte a convenției de credit nr. 389/IV din 22 august 2003 și a actului adițional nr. 1 din 20 aprilie 2004, informații de interes public.

Prin întâmpinare, intimata Banca Națională a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind, în esență, că, analizând sentința atacată cu cererea de revizuire, se constată că instanța de judecată s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, astfel cum au fost precizate de reclamanți.

Prin cererea de recurs, recurenții au sesizat instanța, într-o cale extraordinară de atac, cu o cerere nouă, referitoare la incidența art. 35 alin. (3) din Legea nr. 314/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.

În ceea ce privește Ordinul nr. 231/2005 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor persoane fizice, acesta a fost abrogat încă din data de 8 octombrie 2009 prin intrarea în vigoare a Ordinului nr. 499/2009.

De asemenea, recurenții invocă sentința nr. 2283 din 12 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal din Dosar nr. x/2013, în care pârât a fost Secretariatul General al Guvernului, astfel că nu se poate vorbi de autoritatea de lucru judecat.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 3 noiembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 2 martie 2017, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

4.2. Cu privire la fondul recursului

Verificând sentința recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 sau 8 C. proc. civ. invocate de recurent.

4.2.1. Motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază, care cuprind motive contradictorii sau care conțin numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste ipoteze, sentința atacată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., judecătorul indicând situația de fapt, reținută pe baza probelor administrate, și motivele de drept pe care și-a întemeiat soluția, considerentele hotărârii fiind în acord cu soluția pronunțată.

4.2.2. Motivul prevăzut de pct. 7 al articolului 488 C. proc. civ. se referă la încălcarea autorității de lucru judecat. Recurenții invocă autoritatea de lucru judecat față de sentința nr. 2283 din 12 iulie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal din Dosar nr. x/2013.

Principiul autorității de lucru judecat, ce rezultă din dispozițiile art. 1201 C. civ., corespunde necesității de stabilitate juridică, potrivit căruia ceea ce s-a hotărât într-un act de jurisdicție se consideră că exprimă adevărul și judecata nu mai poate fi reluată, fiind un principiu diriguitor deopotrivă, pentru părțile litigante și judecătorii care au decis prin hotărârea lor, în mod definitiv, asupra unui litigiu.

Autoritatea de lucru judecat pune capăt, irevocabil, oricărui litigiu în care părțile au uzat deja de toate căile de atac deschise și puse la dispoziția lor de către lege. Excepția autorității de lucru judecat are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată (non bis in idem) și impune condiția identității de acțiuni care, potrivit legii, reclamă același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Însă, în cauză, în raport cu obiectul acțiunii introductive de instanță și cu părțile din prezentul dosar, nu se poate aprecia că sentința pronunțată în revizuire ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii invocate de recurenți.

4.2.3. Nici motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Acest articol are în vedere situația când nu s-a soluționat o cerere principală, accesorie sau incidentală, nu și situația când nu au fost analizate argumente sau un motiv de apel ori de recurs. De asemenea, în ipoteza minus petita, are în vedere strict pretențiile deduse judecății, iar nu argumentele care susțin sau combat aceste pretenții.

Prin lucru cerut trebuie să se înțeleagă numai cererile care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit obiectul pricinii deduse judecății.

În cauză, după cum a reținut și instanța care a soluționat revizuirea, judecătorul fondului a răspuns petitelor din acțiune, astfel cum aceasta a fost precizată de reclamanți, neputându-se reține în sarcina intimatei Banca Națională a României un refuz nejustificat de soluționare a cererii lor, în condițiile în care au primit răspuns. Modul de soluționare a unei petiții, chiar dacă nu este în sensul dorit de petiționar, nu echivalează cu un refuz nejustificat în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, pe calea revizuirii, cale extraordinară de atac de retractare, se verifică îndeplinirea condițiilor expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ., fără a se putea proceda la o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea probatoriului administrat și reanalizarea modului de aplicare a dispozițiilor incidente cauzei, întrucât, în cadrul acestei căi de atac, nu se verifică legalitatea și temeinicia hotărâri atacate.

Astfel, Înalta Curte constată că susținerile recurenților, atât din cererea de revizuire cât și din prezentul recurs, expuse, rezumativ, la pct. 2 al prezentei decizii, reprezintă veritabile critici referitoare la nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pronunțate pe fondul cauzei, aducându-se în discuție chestiuni care nu au fost invocate în fața instanței de fond, depășindu-se cadrul unei cereri de revizuire.

4.2.5. Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, reținând că nu există motive de casare ale hotărârii recurate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. și A. împotriva sentinței nr. 1084 din 17 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adminsitrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 aprilie 2017.