Atyashev împotriva Rusiei

Prima secțiune decizia nr. 433332/02 de Andrey Ivanovich ATYASHEV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 6 martie 2008 în calitate de Cameră compusă de: Christos Rozakis, Președinte, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 10 noiembrie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. Prin deliberare, decide după cum urmează: Reclamantul, dl Andrey Ivanovich Atiashev, este un național rus care s-a născut în 1979 și locuiește în orașul Shakhtyorsk din regiunea Sakhalin.

El este reprezentat în fața Curții de către dl A. Lisovoy, un avocat care practică în Shakhtyorsk. Guvernul Rus („ Guvernul”) au fost inițial reprezentat de dl. Laptev, fostul reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și ulterior de reprezentantul lor, dna V. Milinchuk. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În decembrie 2000, februarie și martie 2001, reclamantul a fost arestat de către poliție pe suspectul de implicarea sa în mai multe cazuri de furt și se presupune că a fost bătut. La 24 aprilie 2001, investigatorul cu procurorul orașului Uglegorsk a instituit o procedură penală împotriva ofițerilor de poliție în legătură cu plângerea reclamantului despre mai multe episoade de maltrat și detenție ilegală.

Prin decizia din 29 iulie 2002, investigatorul a respins acuzațiile reclamantului de maltrat ca fiind nefondate și a întrerupt procedura. La 15 octombrie 2002, biroul procurorului regional a revocat decizia de mai sus și a ordonat investigatorului să efectueze o anchetă suplimentară. La 15 noiembrie 2002, reclamantul a fost recomandat că ancheta a fost suspendată din cauză că nu a fost înființată vinovații. Nu există nici o indicație că reclamantul a contestat decizia de 15 Noiembrie 2002 în fața instanțelor interne sau le-a plâns cu privire la presupusa ilegalitate a oricărei perioade de detenție. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 3 și 5 din Convenție că a fost bătut în mod repetat și reținut ilegal și că ancheta despre presupusele maltraturi a fost ineficace.

Prin scrisoarea din 20 martie 2007, observațiile Guvernului au fost trimise reprezentantului reclamantului, care a fost solicitată să prezinte orice observație împreună cu orice reclamație pentru satisfacție echitabilă în răspuns până la 22 mai 2007. Prin scrisoarea din 2 august 2007, trimisă prin post înregistrat, reprezentantul reclamantului a fost notificat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor reclamantului a expirat la 22 mai 2007 și că nu s-a solicitat prelungirea termenului. Reprezentantul reclamantului a fost atrasă atenția asupra articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, care prevede că Curtea poate ataca un caz din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea.

Potrivit cardului de recunoaștere, s-au efectuat două încercări nesfârșite de a transmite scrisoarea reprezentantului reclamantului, care a fost redau Curtei ca fiind „nereclamată”. Prin scrisoarea din 10 octombrie 2007, trimisă prin post înregistrat la adresa de domiciliu a reclamantului, el a fost invitat să confirme, până la 13 noiembrie 2007, dacă intenționează să continue procedura în fața Curții. Scrisoarea a fost transmisă la 1 noiembrie 2007. Nu a fost urmat niciun răspuns. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat nu mai doresc să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea continuă a cazului.

Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 și să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 43332/02 by Andrey Ivanovich ATYASHEV against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 6 March 2008 as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judges and Søren Nielsen, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 10 November 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Andrey Ivanovich Atyashev, is a Russian national who was born in 1979 and lives in the town of Shakhtyorsk in the Sakhalin Region.

He is represented before the Court by Mr A. Lisovoy, a lawyer practising in Shakhtyorsk. The Russian Government (“the Government”) were initially represented by Mr P. Laptev, the former Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights, and subsequently by their Representative, Mrs V. Milinchuk. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In December 2000, February and March 2001 the applicant was arrested by the police on suspicion of his involvement in several theft cases and was allegedly beaten up. On 24 April 2001 the investigator with the Uglegorsk town prosecutor’s office instituted criminal proceedings against the police officers in connection with the applicant’s complaint about several episodes of ill-treatment and unlawful detention.

By decision of 29 July 2002, the investigator rejected the applicant’s allegations of ill-treatment as unfounded and discontinued the proceedings. On 15 October 2002 the regional prosecutor’s office revoked the above decision and ordered the investigator to carry out a further inquiry. On 15 November 2002 the applicant was advised that the investigation had been suspended because of the failure to establish the culprits. There is no indication that the applicant challenged the decision of 15 November 2002 before the domestic courts or complained to them about the alleged unlawfulness of any of the periods of his detention. COMPLAINTS The applicant complained under Articles 3 and 5 of the Convention that he had been repeatedly beaten up and unlawfully detained and that the investigation of the alleged ill-treatment had been ineffective.

THE LAW By letter dated 20 March 2007, the Government’s observations were sent to the applicant’s representative, who was requested to submit any observations together with any claims for just satisfaction in reply by 22 May 2007. By letter dated 2 August 2007, sent by registered post, the applicant’s representative was notified that the period allowed for submission of the applicant’s observations had expired on 22 May 2007 and that no extension of time had been requested. The applicant’s representative’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application.

According to the acknowledgement-of-receipt card, two unsuccessful attempts were made to deliver the letter to the applicant’s representative. The letter was returned to the Court as “unclaimed”. By letter dated 10 October 2007, sent by registered post to the applicant’s home address, he was invited to confirm, by 13 November 2007, whether he intended to pursue the proceedings before the Court. The letter was delivered on 1 November 2007. No reply followed. The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be regarded as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the continued examination of the case.

In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 and to strike the case out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President