Decizia nr. 561/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 14 octombrie 2014, reclamantul Cultul Creștin Biserica Evanghelică Română, prin reprezentant A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - Secretariatul de Stat pentru Culte: obligarea pârâtului să ia act de alegerea persoanelor care ocupă funcții de conducere și reprezentare în cadrul Cultului Creștin Biserica Evanghelică Română și a personalului laic în cadrul Adunării Generale a Reprezentanților din 31 august 2013 și confirmate prin Adunările din 07 decembrie 2013, 15 martie 2014, 28 iunie 2014; obligarea pârâtului la plata sprijinului financiar constând în indemnizațiile de conducere pentru membrii Biroului executiv al Cultului Creștin Biserica Evanghelică Română, prin reluarea plăților; obligarea pârâtului la plata sumelor cu titlu de sprijin financiar pentru indemnizațiile de conducere pentru membrii Biroului executiv al Cultului Creștin Biserica Evanghelică Română, aferent perioadei aprilie 2014 la zi; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 1.231 din 30 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul Cultul Creștin Biserica Evanghelică Română în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul General al Guvernului - Secretariatul de Stat pentru Culte și intervenientele Biserica B., Biserica C., Biserica D., Biserica E., Biserica F., Biserica G. Argeș și Biserica H. - Dâmbovița; - admite cererile de intervenție voluntară accesorie formulate în favoarea pârâtului de intervenienții Biserica B., Biserica C., Biserica D., Biserica E., Biserica F., Biserica G. Argeș și Biserica H. - Dâmbovița.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 1.231 din 30 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8, solicitând casarea sentinței atacate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acțiunii și respingerii cererilor de intervenție accesorie formulate în favoarea pârâtului. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la primul capăt de cerere al acțiunii deduse judecății și că sentința recurată este nemotivată sub acest aspect. Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant a formulat, în esență, următoarele critici: Prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 6 coroborate cu art. 4 alin. (1) pct. 14 și 18 din H.G. nr. 44/2013, care statuează prerogativele Secretariatului de Stat pentru Culte de a lua act de numirea sau alegerea personalului cultelor în vederea alocării sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului, și de a gestiona resursele financiare publice alocate pentru completarea fondurilor necesare salarizării personalului clerical și neclerical. În contextul în care urmare a alegerilor din 31 august 2013, prin adresa din 02 septembrie 2013, a comunicat autorității publice pârâte rezultatul alegerilor, pentru a se lua act de rezultatele acestora, în temeiul art. 4 din H.G. nr. 44/2013, este evident că există o legitimitate a Biroului executiv în funcție, compus din domnii A., I. și J. Instanța de fond legitimează măsurile dispuse de Secretariatul de Stat pentru Culte prin contestarea alegerilor, fără a exista o reglementare legală care să permită acestei autorități publice să ignore măsurile luate de organele interne ale unui cult, fie că este vorba de măsuri ce țin de doctrină sau este vorba de sancțiuni și alte probleme de organizare. Chiar dacă prima instanță nu a reținut problema doctrinară drept cauză a măsurilor dispuse de Secretariatul de Stat pentru Culte, contrariul rezultă din întregul material probator. Referitor la capetele de cerere privind sistarea sprijinului financiar, prin Legea nr. 284/2010 s-a stabilit cadrul legal prin care se determină, în concret, pe categorii de personal, cuantumul sprijinului financiar pe care îl primește personalul clerical/neclerical al cultelor recunoscute, anual fiind bugetate sumele care reprezintă acest sprijin financiar. În prezent, nu există nicio prevedere legală care să precizeze în ce condiții statul poate retrage sprijinul pentru salarizarea unui cleric sau laic angajat al unui cult, acest aspect fiind un argument care susține netemeinicia măsurilor luate de Secretariatul de Stat pentru Culte.

Apărările formulate în cauză În faza procesuală a recursului, au fost înregistrate la dosar cererile de intervenție accesorie în favoarea recurentului-reclamant, formulate de Biserica B. Târgoviște, Biserica B. București, Bisericile din localitățile Cotești, Pietroșani, Schitu Golești, Albeștii de Muscel, Burduca, Curtea de Argeș, Câmpulung Muscel, Pitești, Micești, Ploiești, Predealu-Sărat, Lupărie, Telești, Giurgiu, Sihlea, Vălenii de Munte, Albeștii de Argeș, Berceni, Vlad Țepeș, Pădureni, Bădești, Teiș, Gura Vițioarei, Brătești, Siliștea Snagovului, Pucioasa, Boldești Scăieni, Brănești, Doicești, Brezoaele, Ghimpați, Slătioare, Făget, Bradu, Bascov, Corbi Mari, Izvoare, Buftea, Dragomirești, Zurbaua, Bâldana, Valea Oiasca, Săbăreni, Bughea de Jos, Lerești, Găiseni, Ghinești, Săteni, Pietrari, Dumirești, Cândești, Titești, Bîrla, Gura Șuți, Broșteni, Toculești, Titu, Rățoaia, Cornățelu, Vulcana Băi, Babele, Bela, Bădeni, Bughea de Sus, Brașov, Săvești, Malu Spart, Hinova, Corlățel, Stănești-Poduri, Gruia, Herneacova, Dealu, Oești-Ungureni, Tigveni, Rotunda, Utvin, Timișoara, Drobeta Turnu Severin, Însurăței, Murgilești, Galați, Ostrovu Corbului, Palanca, Gorgota, Loloiasca, Gherghița, Câmpina, Brăila, Bărăganu, Lanurile, 2 Mai, Măgurele, Braniștea și Centrul de Educație Creștină. Intimatele-interveniente Biserica B. București, Biserica C. București, Biserica D. București, Biserica E. București, Biserica F. București, Biserica G. Argeș și Biserica H. - Dâmbovița, au formulat întâmpinare în cauză, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-pârât Secretariatul de Stat pentru Culte a depus întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Procedura de soluționare a recursului 5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 martie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din data de 18 octombrie 2017, completul de filtru a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, în consecință, a constatat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. II. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, examinând actele dosarului și sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, constată că recursul declarat de reclamant este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu titlu preliminar, se constată că, deși a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurentul-reclamant a expus critici care se încadrează numai în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentința atacată va fi analizată din perspectiva acestui din urmă motiv de casare, aspect reținut și prin raportul întocmit în cauză, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., republicat. Distinct de această constatare, instanța de control judiciar reține că recurentul-reclamant a înțeles să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, numai în raport de primul capăt de cerere al acțiunii deduse judecății, susținând că prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestui petit, precum și faptul că hotărârea este nemotivată sub acest aspect. Aceste susțineri ale recurentului-reclamant nu pot reținute, din analiza considerentelor sentinței rezultând că judecătorul fondului a expus argumentele care l-au determinat să respingă cererea de chemare în judecată, și implicit, primul petit al acțiunii introductive de instanță, argumentele prezentate raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății. În contextul arătat, faptul că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția instanței, nu poate conduce la concluzia că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra primului capăt de cerere al acțiunii sau că hotărârea este nemotivată în privința soluției date acestui petit. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Critica recurentului-reclamant potrivit căreia, în mod greșit prima instanță nu a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 6 coroborat cu art. 4 alin. (1) pct. 14 și 18 din H.G. nr. 44/2013, este neîntemeiată. Procedând la stabilirea stării de fapt deduse judecății, în mod corect instanța de fond a constatat, pe baza materialului probator administrat în cauză, existența a două grupări în cadrul Cultului Creștin Biserica Evanghelică Română, pe fondul divergențelor manifestate între membrii acestui cult în privința alegerii organelor reprezentative de conducere, fapt ce a condus la existența, în paralel, a două Birouri executive ale Bisericii Evanghelice Române, care, fiecare în parte, consideră că reprezintă interesele bisericii în relațiile cu statul sau cu terțe persoane și în același timp, contestă legitimitatea celuilalt organ de conducere. În acest sens, se constată că prin adresa din 02 septembrie 2013, recurentul-reclamant a comunicat Secretariatului de Stat pentru Culte faptul că la data de 31 august 2013, a avut loc. Adunarea generală a reprezentanților, care a anulat alegerile desfășurate în perioada 20 iulie 2013 - 02 august 2013 și a ales Biroul executiv compus din domnii A., I. și J., solicitându-i autorității publice pârâte să ia act de componența acestui Birou executiv, potrivit art. 4 din H.G. nr. 44/2013. Pe de altă parte, prin adresa comunicată intimatului-pârât la data de 09 septembrie 2013, a doua grupare din cadrul Bisericii Evanghelice Române a adus la cunoștință că în urma alegerilor desfășurate în perioada 20 iulie 2013 - 02 august 2013, a fost ales un nou Birou executiv compus din domnii K. (în calitate de prim-delegat), L. și M. Rezultă astfel că membrii Biroului executiv aleși în urma Adunării generale din data de 31 august 2013, precum și persoana desemnată drept reprezentant legal al Cultului, în calitate de prim-delegat, domnul A., sunt contestate de o parte a membrilor cultului, inclusiv de către membrii intimatelor-interveniente din prezenta cauză, aspect ce reiese, cu evidență, din cuprinsul cererilor de intervenție accesorie în favoarea pârâtului, formulate în primă instanță. De asemenea, divergențele existente între membrii Cultului în privința alegerii organelor reprezentative de conducere, reiese și din conținutul cererilor de intervenție accesorie în favoarea recurentului-reclamant, formulate în etapa procesuală a recursului, prin care se contestă membrii Biroului executiv ales la data de 07 septembrie 2013 și persoana desemnată în calitate de prim-delegat, domnul K. Contrar susținerilor recurentului-reclamant, potrivit cărora intimatul Secretariatul de Stat pentru Culte trebuia să ia act de rezultatul alegerilor comunicat prin adresa din 02 septembrie 2013, fără a avea competența de a analiza problemele din cadrul Cultului, se constată că, în raport de existența celor două grupări din cadrul Bisericii Evanghelice Române, care, fiecare în parte, afirmă legitimitatea propriului Birou executiv și contestă procedura de alegere a membrilor care compun Birou executiv al celeilalte facțiuni, autoritatea publică pârâtă s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a recunoaște conducerea reală a Cultului și pe cale de consecință, de a da curs solicitării formulate de reclamant. Instanța de control judiciar constată că aceste argumente se regăsesc în considerentele sentinței recurate, apreciindu-se că, în raport de motivele de fapt și de drept care au îndreptățit judecătorul fondului să respingă primul capăt de cerere al acțiunii deduse judecății, nu se impune ca în efectuarea acestei analize să se facă trimitere la normele legale care statuează în privința compunerii Biroului executiv și a modalității în care autoritățile publice iau act de această componență, conform prevederilor H.G. nr. 629/2008. În condițiile arătate, în acord cu opinia exprimată de prima instanță, se reține că, pe fondul divergențelor manifestate în cadrul Cultului cu privire la membrii aleși în Biroul executiv și la persoana desemnată în calitate de reprezentant legal al Cultului, divergențe care au creat incertitudine în privința persoanelor îndreptățite a fi destinatarii finali ai sprijinului financiar prevăzut de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, în mod justificat intimatul-pârât a procedat la sistarea acordării acestui sprijin. În consecință, motivul pentru care s-a sistat acordarea sprijinului financiar în discuție nu îl constituie disensiunile de ordin doctrinar din cadrul Cultului, ci contestarea procedurii de alegere a organului statutar de conducere al Cultului, context în care, până la lămurirea în cadrul Cultului a divergențelor dintre membrii acestuia, măsura dispusă de intimatul-pârât este una justificată și nu poate fi interpretată ca reprezentând un act de imixtiune în activitatea Cultului. Este necontestat faptul că terții au obligația de a recunoaște și respecta măsurile interne adoptate de fiecare cult însă, în speță, nu se poate reține încălcarea de către intimatul-pârât a principiului autonomiei Cultului, în condițiile în care, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, sprijinul financiar se acordă pentru salarizarea personalului clerical aflat la conducerea cultului iar modul de utilizare a acestor fonduri alocate de la bugetul de stat este supus controlului Secretariatului de Stat pentru Culte, conform art. 7 alin. (1) din același act normativ. În raport de toate aceste argumente reținute de judecătorul fondului în susținerea lipsei de temeinicie a cererii de chemare în judecată, la care, așa cum s-a arătat anterior, instanța de control judiciar a achiesat, afirmațiile recurentului-reclamant referitoare la faptul că intimatul-pârât nu a emis un act administrativ prin care să dispună măsura de sistare a acordării sprijinului financiar, nu fac dovada refuzului nejustificat de plată a acestui sprijin, cu atât mai mult cu cât, măsura respectivă a fost comunicată prin mai multe adrese emise de autoritatea publică pârâtă, necontestate în cauză de către reclamant. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței recurate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Cultul Creștin Biserica Evanghelică Română, ca nefondat. Totodată, având în vedere că soluția pronunțată asupra cererii principale condiționează soluția ce se va pronunța asupra cererii de intervenție voluntară accesorie, urmează ca în cauză, în raport de soluția pronunțată cu privire la cererea de recurs, să fie respinse, ca neîntemeiate, cererile de intervenție accesorie, formulate în favoarea recurentului-reclamant în această fază procesuală.