ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7535/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 355 din 7 aprilie 2005 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția prematurității formulării cererii și a respins cererea formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura Municipiului București și Primăria Municipiului București prin Primar General, ca prematur fondată. De asemenea, a respins cererea formulată împotriva pârâtei Primăria Municipiului București ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă de instanță reclamantul a solicitat obligarea pârâților să-i restituie în natură imobilul reprezentând terenul viran în suprafață de 380 m.p.

situat în București, str. I.M.M.V., nr. 1, lângă Hotel C., iar în subsidiar obligarea pârâților la restituirea în echivalent bănesc a imobilului cu dobândă legală. Tribunalul a reținut că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, o lege specială ce stabilește o procedură prealabilă administrativă obligatorie. Conform art. 23 din acest act normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, privitor la cererea persoanei interesate. Așa cum a precizat în acțiunea dedusă judecății, reclamantul C.C. a notificat pârâtele prin notificările nr. AA/2001 și BB/2001 și a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul care a fost proprietatea autorului său.

Faptul că până în prezent unitatea notificată nu a emis nici o dispoziție sau o decizie ca răspuns la notificare, nu înseamnă că a fost epuizată procedura prealabilă administrativă obligatorie și prin urmare nu s-a născut dreptul reclamantului de a sesiza instanța cu o acțiune în revendicare. A fost de ademenea menținută soluția de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu Primăria sectorului 1 București, reținându-se că lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții s-a admis la termenul din 07 aprilie 2005, în ședință publică. Apelul declarat împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 111A din 13 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin care s-a dispus desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut astfel că notificările pe care apelantul reclamant le-a formulat în temeiul Legii nr. 10/2001, nu s-au finalizat cu pronunțarea unei dispoziții sau decizii în baza art. 23 devenită art. 25 prin Legea nr. 10/2001, iar nesoluționarea notificării echivalează cu un refuz de restituire în natură sau prin echivalent a terenului în litigiu, astfel că reclamantul este îndreptățit la sesizarea instanței pentru a fi cenzurat acest recurs și a primi o soluționare pe fond. Lipsa de decizie sine die a unităților notificate nu poate fi apreciată ca o neepuizare a fazei administrative de soluționare a cererii petentului, astfel că dreptul de sesizare a instanței este unul legal și în acord cu art. 6 parag.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Rejudecând cauza după casare, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1584 din 27 noiembrie 2006 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Primăria sectorului 1 și a respins acțiunea îndreptată împotriva acesteia, a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Municipiului București ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată reclamantul C.C. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor, Prefectura Municipiului București și Primăria Municipiului București prin Primar General și a obligat pârâții la 808.920 RON reprezentând echivalentul valoric al terenului în suprafață de 144 m.p.

situat în București, str. I.M.M.V., nr. 1, conform raportului de expertiză topometrică întocmit în cauză de expert G.L. Tribunalul a reținut că având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, primăria de sector nu a fost abilitată de Legea nr. 10/2001, să soluționeze cererile de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, ori de stabilire a despăgubirilor bănești, iar în speță nu are relevanță nici împrejurarea că imobilul teren se află pe teritoriul sectorului 1. Tribunalul a admis astfel excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții.

Soluționând aceeași excepție privitor la calitatea de pârâtă a Prefecturii Municipiului București și a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a reținut că la nivelul prefecturii există o comisie de aplicare a Legii nr. 10/2001, care are printre alte atribuții evaluarea imobilelor în privința cărora se solicită plata despăgubirilor, aceasta fiind și împrejurarea pe care se bazează calitatea procesuală pasivă a instituției. Referitor la Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul a constatat de asemenea că excepția este nefondată, reținând că măsura acordării despăgubirilor bănești pentru terenul abuziv trecut în proprietatea statului se realizează cu avizul Direcției Financiare din cadrul Municipiului București, instituție aflată în subordinea Ministerului de Finanțe.

Reținând în concluzie că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură deoarece este ocupat de construcții aparținând celor două societăți, a dispus obligarea pârâtelor la suma de 808.920 RON, reprezentând echivalentul valoric al terenului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Municipiului București, iar prin decizia civilă nr. 95 din 15 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX–a civilă, s-au respins apelurile reținându-se următoarele considerente: Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român, a fost stabilită independent de existența unei atitudini culpabile.

Câtă vreme cererea introductivă este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și are ca obiect obligarea pârâților să-i restituie reclamantului în natură sau prin echivalent imobilul, calitatea procesuală a părților a fost stabilită prin luarea în considerare a împrejurărilor că fiecare dintre instituții are atribuții concrete în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001. Or, Statului Român prin reprezentantul său legal îi este opozabilă obligația de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 în special în cazul când modalitatea de restituire s-a stabilit prin echivalent. Privitor la cea de a doua susținere formulată în cadrul acestei excepții, s-a reținut că în motivele de apel nu se indică raționamentul juridic în temeiul căruia s-ar putea stabilit lipsa calității de reprezentant a Ministerului pentru Statul Român, ci în motivare se procedează la o înșiruire de texte legale.

Ceea ce s-ar putea însă reține din înșiruirea de texte legale este împrejurarea că în speță, calitatea procesual pasivă revine unității administrative-teritoriale in domeniul privat al căreia se află bunul ce face obiectul cauzei. Or, acest lucru, reține instanța de apel, nu poate fi primit cată vreme textele de lege invocate nu stabilesc calitatea de reprezentat al Statului Român al unităților administrative teritoriale ci doar fac distincția intre domeniul public și domeniul privat al statului sau bunurile din care se compun aceste doua părți ale proprietății de stat.

S-a mai apreciat că nu poate fi primită astfel concluzia că în speță, în mod excepțional Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de reprezentant al Statului Român câtă vreme aceasta calitate a fost stabilită prin lege, dispozițiile Legii nr. 213/1998, iar în speță nu s-a făcut dovada unor dispoziții speciale și derogatorii privitor la stabilirea calității de reprezentant al Statului Român în persoana unității administrative teritoriale ce deține în patrimonial sau imobilul. Asupra apelului formulat de către Prefectura Municipiului București, s-a reținut că acesta cuprinde de asemenea susțineri privitor la lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții. Se arată pe de o parte că instituția și-a finalizat atribuțiile ce îi reveneau în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 privitor la notificarea adresată de reclamant, iar pe de altă parte faptul că instituția nu are atribuții privitor la plata de despăgubiri.

Or, calitatea procesuală pasivă ca și identitatea între persoana pârâtului și persoana împotriva căreia reclamantul poate obține valorificarea dreptului sau revine în prezenta cauză, instituțiilor ce aveau, potrivit legii, atribuții de îndeplinire a procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001. Aceasta deoarece, este evident că prin neîndeplinirea acestor atribuții, reclamantul a fost împiedicat să obțină finalizarea procedurii administrative cu emiterea unei decizii sau dispoziții motivate conform art. 23 din lege. Ca atare s-a reținut că așa cum apelanta însăși recunoaște, Prefecturii Municipiului București i-au fost înaintate de către reclamant notificările iar aceasta instituție avea îndatorirea să înainteze unității deținătoare sesizările pentru a fi soluționate.

Faptul că la data pronunțării instanței de fond Instituția Prefecturii își îndeplinise obligația nu are ca efect lipsa calității procesuale pasive a acesteia deoarece calitatea procesuală pasivă se stabilește la data sesizării instanței și a stabilirii cadrului procesual. Câtă vreme la data sesizării instanței Prefectura nu își îndeplinise obligația îi revenea în finalizarea procedurii este evident că dreptul reclamantului la îndeplinirea acestei proceduri nu putea fi valorificat decât în contradictoriu cu această instituție. S-a mai reținut că potrivit Titlului VI al Legii nr. 247/2005 referitor la modalitatea de stabilire a despăgubirilor, Prefectura nu are obligații de plata a acestora este irelevant cată vreme, prin dispozitivul sentinței civile apelate nu s-au stabilit în sarcina acestei instituții obligații de plată a despăgubirilor.

Instanța de apel a reținut că, așa cum s-a mai arătat, calitatea procesuală pasivă a Prefecturii s-a întemeiat pe împrejurarea ca acesta instituție nu și-a îndeplinit, in termen legal atribuțiile ce îi reveneau în conformitate cu Legea nr. 10/2001 iar în lipsa acestora, reclamantul este împiedicat să obțină valorificarea drepturilor sale. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Prefectura Municipiului București prin Prefect solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință respingerea acțiunii. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se susține că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de lipsa calității procesuale pasive a Prefecturii Municipiului București.

În acest sens se susține că instituția Prefectului nu are competența de soluționare a notificărilor, aceasta aparținând în exclusivitate unității administrativ – teritoriale în circumscripția căreia se află situat terenul, respectiv a Municipiului București. Ca atare susține recurentul, faptul că reclamantul a înaintat în mod greșit notificările la o autoritate ce nu este competentă cu soluționarea lor, nu este de natură a atrage culpa, ori calitatea procesuală pasivă a Prefectului Municipiului București. Față de lipsa calității procesuale pasive, se mai învederează că nu poate fi obligată la plata efectivă a despăgubirilor, întrucât nu are buget propriu și nici nu p oate fi trasă la răspundere pentru conduita Primăriei ce nu a soluționat notificările reclamantului.

În ce privește cuantumul măsurilor reparatorii se susține că el poate fi stabilit numai de evaluatorii desemnați de Comisia Centrală în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. O altă critică vizează considerentele hotărârii, ce în opinia recurentului sunt contradictorii. Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Din dovada de comunicare de la dosarul instanței de apel, rezultă că decizia civilă nr. 93 din 13 aprilie 2007 a Curții de Apel București nu a fost comunicată la sediul Prefecturii municipiului București în condițiile art. 87 C. proc.

civ., ci a fost comunicată la sediul primariei municipiului Bucuresti, motiv pentru care recursul declarat 16 noiembrie 2011, este în termen față de dispozițiile art. 301 C. proc. civ. Competența de a soluționa o notificare, formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, aparține unității deținătoare sau entității investite cu soluționarea notificării. Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ – teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită, se face prin dispoziția motivată a primarilor. În speță, raportul juridic dedus judecății vizează nesolutionarea notificărilor în termenul legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 ce echivalează cu un refuz de solutionare a notificărilor nr. AA/2001 și BB/2001, în condițiile în care unitatea notificată nu a emis nici o dispoziție sau o decizie ca răspuns la notificare.

Or, față de obiectul dedus judecății și de dispozițiile exprese și imperative ale art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, rezultă fără posibilitate de echivoc că, Instituția Prefectului nu are calitate de entitate obligată să soluționeze notificările și ca atare, neavând această calitate, nu poate avea nici calitate procesuală pasivă,în pricinile având ca obiect imobile al căror regim juridic este reglementat prin Legea nr. 10/2001. Din această perspectivă și a incidenței dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care recursul pârâtei urmează a fi admis și pe cale de consecință se va m odifica decizia recurată, în sensul admiterii apelului declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1584 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, și se va schimba astfel în parte sentința, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale a pârâtei Prefectura Municipiului București prin Prefect, și pe cale de consecință se va respinge acțiunea împotriva sa, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, înlăturând totodată obligația stabilită în sarcina acestei pârâte. Celelalte dispoziții ale sentinței, urmează a fi păstrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Prefectura Municipiului București prin Prefect împotriva deciziei nr. 95A din 13 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Modifică decizia, în sensul că admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1584 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Schimbă în parte sentința, în sensul că: Admite excepția lipsei calității procesuale a pârâtei Prefectura Municipiului București prin Prefect și respinge acțiunea împotriva sa, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, înlăturând totodată obligația stabilită în sarcina acestei pârâte.

Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2012.