ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7535/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7535/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 355 din 7 aprilie 2005

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepția prematurității formulării

cererii și a respins cererea formulată de reclamantul C.C. în contradictoriu cu

pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura Municipiului

București și Primăria Municipiului București prin Primar General, ca prematur fondată.

De asemenea, a respins

cererea formulată împotriva pârâtei Primăria Municipiului București ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă de instanță reclamantul

a solicitat obligarea pârâților să-i restituie în natură imobilul reprezentând terenul

viran în suprafață de 380 m.p. situat în București, str. I.M.M.V., nr. 1, lângă

Hotel C., iar în subsidiar obligarea pârâților la restituirea în echivalent bănesc

a imobilului cu dobândă legală.

Tribunalul a reținut că

acțiunea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, o lege specială ce stabilește

o procedură prealabilă administrativă obligatorie. Conform art. 23 din acest act

normativ, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, unitatea deținătoare

este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, privitor la cererea

persoanei interesate.

Așa cum a precizat în

acțiunea dedusă judecății, reclamantul C.C. a notificat pârâtele prin notificările

nr. AA/2001 și BB/2001 și a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul care

a fost proprietatea autorului său. Faptul că până în prezent unitatea notificată

nu a emis nici o dispoziție sau o decizie ca răspuns la notificare, nu înseamnă

că a fost epuizată procedura prealabilă administrativă obligatorie și prin urmare

nu s-a născut dreptul reclamantului de a sesiza instanța cu o acțiune în revendicare.

A fost de ademenea menținută

soluția de respingere a cererii formulate în contradictoriu cu Primăria sectorului

1 București, reținându-se că lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții

s-a admis la termenul din 07 aprilie 2005, în ședință publică.

Apelul declarat împotriva

acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 111A din 13 martie 2006 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin care s-a dispus desființarea

sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut astfel că

notificările pe care apelantul reclamant le-a formulat în temeiul Legii nr. 10/2001,

nu s-au finalizat cu pronunțarea unei dispoziții sau decizii în baza art. 23 devenită

art. 25 prin Legea nr. 10/2001, iar nesoluționarea notificării echivalează cu un

refuz de restituire în natură sau prin echivalent a terenului în litigiu, astfel

că reclamantul este îndreptățit la sesizarea instanței pentru a fi cenzurat acest

recurs și a primi o soluționare pe fond.

Lipsa de decizie sine

die a unităților notificate nu poate fi apreciată ca o neepuizare a fazei administrative

de soluționare a cererii petentului, astfel că dreptul de sesizare a instanței este

unul legal și în acord cu art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Rejudecând cauza după

casare, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr.

1584 din 27 noiembrie 2006 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Primăria sectorului 1 și a respins acțiunea îndreptată împotriva acesteia,

a respins excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâții Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Municipiului București ca

neîntemeiată, a admis acțiunea formulată reclamantul C.C. în contradictoriu cu Ministerul

Finanțelor, Prefectura Municipiului București și Primăria Municipiului București

prin Primar General și a obligat pârâții la 808.920 RON reprezentând echivalentul

valoric al terenului în suprafață de 144 m.p. situat în București, str. I.M.M.V.,

nr. 1, conform raportului de expertiză topometrică întocmit în cauză de expert G.L.

Tribunalul a reținut că

având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, primăria de sector nu a

fost abilitată de Legea nr. 10/2001, să soluționeze cererile de restituire în natură

a imobilelor preluate abuziv, ori de stabilire a despăgubirilor bănești, iar în

speță nu are relevanță nici împrejurarea că imobilul teren se află pe teritoriul

sectorului 1. Tribunalul a admis astfel excepția lipsei calității procesuale pasive

a acestei instituții.

Soluționând aceeași excepție

privitor la calitatea de pârâtă a Prefecturii Municipiului București și a Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, tribunalul a reținut că la nivelul prefecturii

există o comisie de aplicare a Legii nr. 10/2001, care are printre alte atribuții

evaluarea imobilelor în privința cărora se solicită plata despăgubirilor, aceasta

fiind și împrejurarea pe care se bazează calitatea procesuală pasivă a instituției.

Referitor la Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice, Tribunalul a constatat de asemenea că excepția

este nefondată, reținând că măsura acordării despăgubirilor bănești pentru terenul

abuziv trecut în proprietatea statului se realizează cu avizul Direcției Financiare

din cadrul Municipiului București, instituție aflată în subordinea Ministerului

de Finanțe.

Reținând în concluzie

că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură deoarece este ocupat de construcții

aparținând celor două societăți, a dispus obligarea pârâtelor la suma de 808.920

RON, reprezentând echivalentul valoric al terenului.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura Municipiului București,

iar prin decizia civilă nr. 95 din 15 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția

a IX–a civilă, s-au respins apelurile reținându-se următoarele considerente:

Calitatea procesuală pasivă

a Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român, a fost stabilită

independent de existența unei atitudini culpabile.

Câtă vreme cererea introductivă

este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și are ca obiect obligarea pârâților

să-i restituie reclamantului în natură sau prin echivalent imobilul, calitatea procesuală

a părților a fost stabilită prin luarea în considerare a împrejurărilor că fiecare

dintre instituții are atribuții concrete în procedura de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Or, Statului Român prin

reprezentantul său legal îi este opozabilă obligația de punere în aplicare a prevederilor

Legii nr. 10/2001 în special în cazul când modalitatea de restituire s-a stabilit

prin echivalent.

Privitor la cea de a doua

susținere formulată în cadrul acestei excepții, s-a reținut că în motivele de apel

nu se indică raționamentul juridic în temeiul căruia s-ar putea stabilit lipsa calității

de reprezentant a Ministerului pentru Statul Român, ci în motivare se procedează

la o înșiruire de texte legale.

Ceea ce s-ar putea însă

reține din înșiruirea de texte legale este împrejurarea că în speță, calitatea procesual

pasivă revine unității administrative-teritoriale in domeniul privat al căreia se

află bunul ce face obiectul cauzei.

Or, acest lucru, reține

instanța de apel, nu poate fi primit cată vreme textele de lege invocate nu stabilesc

calitatea de reprezentat al Statului Român al unităților administrative teritoriale

ci doar fac distincția intre domeniul public și domeniul privat al statului sau

bunurile din care se compun aceste doua părți ale proprietății de stat. S-a mai

apreciat că nu poate fi primită astfel concluzia că în speță, în mod excepțional

Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de reprezentant al Statului Român

câtă vreme aceasta calitate a fost stabilită prin lege, dispozițiile Legii nr. 213/1998,

iar în speță nu s-a făcut dovada unor dispoziții speciale și derogatorii privitor

la stabilirea calității de reprezentant al Statului Român în persoana unității administrative

teritoriale ce deține în patrimonial sau imobilul.

Asupra apelului formulat

de către Prefectura Municipiului București, s-a reținut că acesta cuprinde de asemenea

susțineri privitor la lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții. Se

arată pe de o parte că instituția și-a finalizat atribuțiile ce îi reveneau în conformitate

cu prevederile Legii nr. 10/2001 privitor la notificarea adresată de reclamant,

iar pe de altă parte faptul că instituția nu are atribuții privitor la plata de

despăgubiri.

Or, calitatea procesuală

pasivă ca și identitatea între persoana pârâtului și persoana împotriva căreia reclamantul

poate obține valorificarea dreptului sau revine în prezenta cauză, instituțiilor

ce aveau, potrivit legii, atribuții de îndeplinire a procedurii administrative prevăzute

de Legea nr. 10/2001. Aceasta deoarece, este evident că prin neîndeplinirea acestor

atribuții, reclamantul a fost împiedicat să obțină finalizarea procedurii administrative

cu emiterea unei decizii sau dispoziții motivate conform art. 23 din lege.

Ca atare s-a reținut că

așa cum apelanta însăși recunoaște, Prefecturii Municipiului București i-au fost

înaintate de către reclamant notificările iar aceasta instituție avea îndatorirea

să înainteze unității deținătoare sesizările pentru a fi soluționate. Faptul că

la data pronunțării instanței de fond Instituția Prefecturii își îndeplinise obligația

nu are ca efect lipsa calității procesuale pasive a acesteia deoarece calitatea

procesuală pasivă se stabilește la data sesizării instanței și a stabilirii cadrului

procesual.

Câtă vreme la data sesizării

instanței Prefectura nu își îndeplinise obligația îi revenea în finalizarea procedurii

este evident că dreptul reclamantului la îndeplinirea acestei proceduri nu putea

fi valorificat decât în contradictoriu cu această instituție.

S-a mai reținut că potrivit

Titlului VI al Legii nr. 247/2005 referitor la modalitatea de stabilire a despăgubirilor,

Prefectura nu are obligații de plata a acestora este irelevant cată vreme, prin

dispozitivul sentinței civile apelate nu s-au stabilit în sarcina acestei instituții

obligații de plată a despăgubirilor.

Instanța de apel a reținut

că, așa cum s-a mai arătat, calitatea procesuală pasivă a Prefecturii s-a întemeiat

pe împrejurarea ca acesta instituție nu și-a îndeplinit, in termen legal atribuțiile

ce îi reveneau în conformitate cu Legea nr. 10/2001 iar în lipsa acestora, reclamantul

este împiedicat să obțină valorificarea drepturilor sale.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâta Prefectura Municipiului București prin Prefect solicitând

modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință respingerea

acțiunii.

Criticile aduse hotărârii

instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că

instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii față de lipsa calității

procesuale pasive a Prefecturii Municipiului București.

În acest sens se susține

că instituția Prefectului nu are competența de soluționare a notificărilor, aceasta

aparținând în exclusivitate unității administrativ – teritoriale în circumscripția

căreia se află situat terenul, respectiv a Municipiului București.

Ca atare susține recurentul,

faptul că reclamantul a înaintat în mod greșit notificările la o autoritate ce nu

este competentă cu soluționarea lor, nu este de natură a atrage culpa, ori calitatea

procesuală pasivă a Prefectului Municipiului București.

Față de lipsa calității

procesuale pasive, se mai învederează că nu poate fi obligată la plata efectivă

a despăgubirilor, întrucât nu are buget propriu și nici nu p oate fi trasă la răspundere

pentru conduita Primăriei ce nu a soluționat notificările reclamantului.

În ce privește cuantumul

măsurilor reparatorii se susține că el poate fi stabilit numai de evaluatorii desemnați

de Comisia Centrală în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII

din Legea nr. 247/2005.

O altă critică vizează

considerentele hotărârii, ce în opinia recurentului sunt contradictorii.

Examinând hotărârea instanței

de apel prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Din dovada de comunicare

de la dosarul instanței de apel, rezultă că decizia civilă nr. 93 din 13

aprilie 2007 a Curții de Apel București nu a fost comunicată la sediul Prefecturii

municipiului București în condițiile art. 87 C. proc. civ., ci a fost comunicată

la sediul primariei municipiului Bucuresti, motiv pentru care recursul declarat

16 noiembrie 2011, este în termen față de dispozițiile art. 301 C. proc. civ.

Competența de a soluționa

o notificare, formulată în condițiile Legii nr. 10/2001, aparține unității deținătoare

sau entității investite cu soluționarea notificării. Potrivit dispozițiilor

art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, în cazul imobilelor deținute

de unitățile administrativ – teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent

către persoana îndreptățită, se face prin dispoziția motivată a primarilor.

În speță,

raportul juridic dedus judecății vizează nesolutionarea notificărilor în termenul

legal prevăzut de Legea nr. 10/2001 ce echivalează cu un refuz de solutionare a

notificărilor nr. AA/2001 și

BB/2001, în condițiile în care

unitatea notificată nu a emis nici o dispoziție sau o decizie ca răspuns la notificare.

Or, față de

obiectul dedus judecății și de dispozițiile exprese și imperative ale art. 21

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, rezultă fără posibilitate de echivoc că, Instituția

Prefectului nu are calitate de entitate obligată să soluționeze notificările și

ca atare, neavând această calitate, nu poate avea nici calitate procesuală pasivă,în

pricinile având ca obiect imobile al căror regim juridic este reglementat prin Legea

nr. 10/2001.

Din această

perspectivă și a incidenței dispozițiilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul

pârâtei urmează a fi admis și pe cale de consecință se va

m

odifica decizia recurată,

în sensul admiterii apelului declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței civile

nr. 1584 din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, și se va schimba astfel în parte sentința, în sensul admiterii excepției

lipsei calității procesuale a pârâtei Prefectura Municipiului București prin Prefect,

și pe cale de consecință se va respinge acțiunea împotriva sa, ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, înlăturând totodată obligația

stabilită în sarcina acestei pârâte.

Celelalte dispoziții ale

sentinței, urmează a fi păstrate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâta Prefectura Municipiului București prin Prefect împotriva deciziei nr.

95A din 13 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală.

Modifică decizia, în sensul

că admite apelul declarat de aceeași pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1584

din 27 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă.

Schimbă în parte sentința,

în sensul că:

Admite excepția lipsei

calității procesuale a pârâtei Prefectura Municipiului București prin Prefect și

respinge acțiunea împotriva sa, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă, înlăturând totodată obligația stabilită în sarcina acestei

pârâte.

Păstrează celelalte dispoziții

ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 11 decembrie 2012.