ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3451/2016

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, anularea Deciziei de soluționare a contestației înregistrată sub nr. x din 05 februarie 2013, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 15.11.2012 privind proiectul "Înființare fermă caprine în localitatea Dăbâceni, comuna Ileanda, Jud. Sălaj".

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3742 din 27 noiembrie 2013, a respins cererea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut, contrar celor reținute de prima instanță în privința imposibilității de a prezenta situația financiar- contabilă, că respectivele documente contabile ale societății se aflau în posesia administratorului judiciar desemnat în procedura insolvenței, acesta având obligația de a face orice acte sau fapte juridice de natură să nu îi îngreuneze situația societății aflate în faliment, obligație nerespectată. În ceea ce privește apărarea potrivit căreia balanțele producției pe anii 2009 - 2011 erau zero, raportat la lipsa caprinelor, recurenta a învederat că lipsa activității s-a datorat decesului caprinelor, neavând vreo culpă în această privință. Totodată, a susținut că în perioada 2008 - 2010 autoritatea publică intimată nu a emis și nu a transmis vreo notificare cu privire la începutul perioadei de monitorizare, neefectuându-se niciun control în perioada aprilie 2010 - iulie 2012, în raport cu prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 66/2011, iar încercarea de a se obține resurse financiare în vederea redresării societății, în sensul de a se achiziționa caprine, nu s-a putut realiza. Recurenta-reclamantă a mai arătat că tratamentul și decesul tuturor animalelor s-a întins pe o perioadă de 10 luni de zile, neexistând posibilitatea invocării forței majore în circa 5 zile de la decesul acestora, iar asigurarea medicală nu cuprindea și boala gravă de care au suferit animalele. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate, rejudecarea cauzei și admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecința anulării actelor administrative atacate.

Apărarea intimatei Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a solicitat, în principal, anularea recursului pentru nemotivare și, în subsidar, respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 24 februarie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 1 aprilie 2015. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Argumentele de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 15.11.2012 privind proiectul "Înființare fermă caprine în localitatea Dăbâceni, comuna Ileanda, Jud. Sălaj" și Decizia de soluționare a contestației nr. 3294 din 05 februarie 2013 formulată împotriva acestui act. Reclamanta, în calitate de beneficiar, a încheiat cu pârâta, în calitate de autoritate contractantă, Contractul cadru nr. C 3.10802563300246 din 06.04.2007 având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului sus-menționat. Pârâta s-a angajat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 288 250 RON, corespunzător a 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului, iar ulterior s-au încheiat trei acte adiționale: - actul adițional nr. 1 din 19.08.2008, prin care s-a aprobat modificarea soluției tehnice, s-a prelungit durata de execuție a proiectului până la 30.09.2008 și s-a stabilit valoarea totală eligibilă a proiectului la suma de 576 494 RON din care autoritatea contractantă s-a obligat să acorde o finanțare nerambursabilă de maxim 288 247 RON; - actul adițional nr. 2 din 16.02.2009, prin care s-a prelungit durata de execuție a proiectului până la 1.07.2009; - actul adițional nr. 3 din 25.11.2009 prin care s-a diminuat valoarea totală eligibilă a proiectului la 366.031 RON, valoarea totală a finanțării nerambursabile fiind diminuată la 183 015 RON, stabilindu-se termen de realizare 30.04.2010. Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare privind acest proiect, s-a reținut că investiția realizată de reclamantă a devenit neeligibilă, întrucât viabilitatea economică nu poate fi demonstrată, pentru că bilanțurile pe anii 2009, 2010 și 2011 nu au fost prezentate, iar în bilanțul pe anul 2008 beneficiarul înregistrează o pierdere de 23 283 RON, fiind încălcate astfel prevederilor contractuale. Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestație, care a fost respinsă prin Decizia nr. 3294 din 05.02.2013, cuantumul debitului fiind de 183.015,72 RON, cu dobânzi și penalități de întârziere. Instanța de control judiciar reține, din actele dosarului, că beneficiarul are datorii la bugetul local, acesta nu a înlocuit animalele decedate, invocând lipsa resurselor financiare și faptul că polița de asigurare nu acoperea boala de care au suferit animalele. De asemenea, beneficiarul nu a prezentat balanța producției fizice pe anii 2008-2012, din care să reiasă producțiile realizate, acesta menționând că după decesul animalelor nu a mai realizat activitatea finanțată prin proiect din motive financiare, și nu a transmis toate documentele justificative solicitate. Instanța de recurs apreciază că apărările recurentei în ceea ce privește neprezentarea documentelor contabile ale societății întrucât acestea se aflau în posesia administratorului judiciar desemnat în procedura insolvenței nu pot fi primite, având în vedere că administratorul judiciar este cel care reprezintă legal societatea aflată în insolvență. În plus, fapta de neprezentare a documentelor este corelativă faptei de a nu avea activitate economică, cum corect a reținut și prima instanță. De asemenea, apărarea că balanțele producției pe anii 2009 - 2011 erau zero, raportat la lipsa caprinelor, iar lipsa activității s-a datorat decesului caprinelor, dovedește tocmai fapta reținută prin procesul-verbal de constatare, respectiv lipsa măsurilor de implementare a proiectului potrivit contractului de finanțare. Referitor la faptul că nu au fost exercitate controale în perioada invocată de recurentă, în raport cu prevederile art. 37 din O.U.G. nr. 66/2011, instanța de control judiciar are în vedere că acest text de lege se aplică la momentul ulterior constatării nergulilor, având ca finalitate monitorizarea periodică a acestora și prevenirea reapariției lor în viitor. De altfel, obligația de verificare subzistă pe întreaga perioadă de monitorizare, prin urmare nu prezintă relevanță momentul la care s-a efectuat controlul. În plus, această perioadă a fost în favoarea recurentei care avea mai mult timp la dispoziție pentru redresarea situației existente, neputând fi invocată drept culpă a părții adverse. În speță, autoritatea contractantă a procedat corect la calcularea perioadei de monitorizare, având în vedere art. 4 pct. 4 din Secțiunea B a Anexei nr. 1 la Legea nr. 316 din 18 iunie 2001, potrivit căruia definirea perioadei de monitorizare este de 5 ani de la data ultimei plăți făcute (27.03.2008), neavând relevanță data finală de execuție pentru calcularea acestui termen. Nu constituie motive de nelegalitate ale actelor atacate nici împrejurarea că tratamentul și decesul animalelor s-a întins pe o perioadă de 10 luni de zile, neavând posibilitatea invocării forței majore, și nici asigurarea medicală invocată, având în vedere că decesul animalelor s-a produs în perioada noiembrie 2007- august 2008, iar fapta care a condus la întocmirea procesului-verbal contestat este reprezentată de lipsa de activitate (datorată lipsei efectivelor de caprine) pentru anii 2009, 2010 și 2011. Mai mult, nu numai că nu a anunțat producerea și încetarea așa-zisului caz de forță majoră, dar nici nu a luat măsuri în vederea limitării consecințelor și a continuării activității. Susținerea potrivit căreia s-a încercat redresarea societății fără succes este invocată în mod generic, fără a se aduce, însă, argumente în concret în dovedirea respectivei afirmații, care poate fi interpretată cel mult o declarație de intenție. De asemenea, nici cauza de forță majoră pentru momentul decesului animalelor nu ar fi justificat lipsa de activitate economică conform proiectului și contractului încheiat, pentru cei 3 ani ulteriori menționați. Or, potrivit contractului, beneficiarul trebuie să asigure executarea proiectului în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în cererea de finanțare aprobată, fiind singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru implementarea proiectului. De altfel, recurenta nu contestă cele reținute prin procesul-verbal întocmit de intimata-pârâtă, ci încearcă să fundamenteze ideea că nu are nicio culpă în nerespectarea obligațiilor asumate prin contractul de finanțare, aspectele invocate neputând fi reținute în nerespectarea obligațiilor pe care și le-a asumat. Înalta Curte are în vedere faptul că scopul declarat al finanțării nerambursabile a fost acela de sprijinire a unei activități viabile, eficiente, aducătoare de profit, care în cauză nu a fost îndeplinit. Autoritatea a demarat procedura la care o obligă legea, constatând neregula reprezentată de încălcarea prevederilor legale și contractuale asumate, neregulă pentru care a reținut justificat culpa beneficiarului contractului. Instanța de control judiciar reține că prima instanță a analizat fiecare din aspectele susținute de recurent drept temei legal al nelegalității actelor administrative atacate. De altfel, recurenta nu aduce argumente de nelegalitate a sentinței recurate, ci reiterează criticile formulate în fața primei instanțe. În speță, rezultă cu evidență că proiectul în discuție se încadrează la investiții în exploatații agricole, iar lipsa caprinelor determină concluzia că obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat și nu au fost atinse obiectivele investiției finanțate prin programul SAPARD. Art. 14 din Contract prevede că proiectul rămâne eligibil pentru cofinanțarea UE numai dacă nu suferă o modificare substanțială, pe perioada de valabilitate a contractului, care constă în aceea că obiectivele finanțate nu sunt folosite conform scopului destinat. Prin urmare, neprofitabilitatea investiției finanțate din surse nerambursabile reprezintă o neregulă, încălcându-se principiul eficien ței utilizării fondurilor prevăzut de art. 14 din Legea nr. 316/2001 și de pct. 1 paragraful. 5 Cap. I din Anexa IV cuprinzând Instrucțiuni de achiziții din contractul de finanțare. Art. 16 alin. (1) din Anexa I la contractul de finanțare definește neregula ca orice abatere de la legalitate și orice nerespectare a prevederilor contractului de finanțare. Potrivit Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11.06.2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Sociale European și Fondul de coeziune, statele membre sunt responsabile în prevenirea, detectarea și corectarea neregularităților, precum și în recuperarea sumelor plătite în mod necorespunzător. Deci, structurile de control din sistemul național de management și control al fondurilor europene au obligația de a constata neregulile apărute în utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare aferente, potrivit O.U.G. nr. 66/2011. Noțiunea de neregulă este definită, de asemenea, în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziții care au aplicabilitate directă în legislația națională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general". Având în vedere că prezenta cauză a fost suspendată până la pronunțarea CJUE în cauzele conexe C-260/14 și C-261/14 se impune o analiză și a principiului neretroactivității legii civile noi din perspectiva actelor normative incidente. Astfel cum s-a reținut, în cauză, controlul s-a desfășurat ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, la fel și constatarea neregulii, însă neregulile sunt săvârșite anterior datei intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, Contractul cadru nr. C 3.10802563300246 având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru punerea în aplicare a proiectului în cauză, a cărui nerespectare a fost invocată, a fost încheiat la 6 aprilie 2007. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/2015 s-a declarat neconstituțional textul art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, considerându-se că permite aplicarea normelor de drept substanțial din O.U.G. nr. 66/2011, cu privire la nereguli săvârșite în intervalul temporal în care era în vigoare O.G. nr. 79/2000. Prin Hotărârea CJUE din Cauzele C-260/14 și C-261/14 s-a statuat că principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale. Înalta Curte consideră că în speță au fost aplicate în mod corect dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011, câtă vreme, prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare a cărui anulare s-a cerut, nu s-a analizat și nu s-a reținut o încălcare a normelor în materia achizițiilor publice. Numai în această din urmă împrejurare, instanța națională are obligația să verifice dacă au fost aplicate normele substanțiale din O.U.G. nr. 66/2011 la nereguli (din materia achizițiilor publice) săvârșite în perioada când era în vigoare O.G. nr. 79/2000 și dacă este vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare. În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.