ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1282/2018

HOTĂRÂRE

18.04.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1282/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 30 decembrie 2016, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune civilă pentru recuperarea pagubei suferite prin privarea sa nelegală de libertate în baza unui mandat de arestare, ce a fost executat pe teritoriul Republicii Elene (Grecia), solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro reprezentând daune morale și 20178,24 euro daune materiale, contravaloarea contractului de muncă pierdut din cauza arestării.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 539 și următ. din Noul C. proc. pen.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 845 din 15 iunie 2017, a admis excepția necompetenței teritoriale, A declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în favoarea Tribunalului Iași și a dispus trimiterea dosarului acestei instanțe spre competentă soluționare.

În esență, observând dispozițiile art. 541 alin. (3) C. proc. pen. și constatând că reclamantul figurează cu domiciliul legal în județul Iași, în temeiul art. 130 alin, 2, art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (1) șt 3 C. proc. civ., tribunalul a admis excepția invocată.

Prin sentința nr. 182 din 1 februarie 2018, Tribunalul Iași, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat, în favoarea Tribunalului București, competența de soluționare a cererii. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. A suspendat judecata cauzei până la pronunțarea regulatorului.

S-a constatat, în esență, că art. 541 alin. (3) C. proc. pen. nu determină o competență teritorială exclusivă, că reclamantul nu mai locuiește în fapt în România și că a ales să sesizeze Tribunalul București, instanță căreia îi aparține competența.

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie acțiunea civilă, formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și întemeiată pe dispozițiile art. 539 și urmat. C. proc. pen., pentru recuperarea pagubei suferite prin privarea nelegală de libertate a reclamantului în baza unui mandat de arestare.

Acțiunea civilă fiind îndreptată împotriva statului, reprezentat de o instituție centrală, atrage incidența prevederilor art. 111 C. proc. civ., potrivit cărora "cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului".

Totodată, se observă că art. 116 C. proc. civ. stipulează în sensul că reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Or, în speță, reclamantul a înțeles a învesti instanța de la sediul pârâtului, respectiv Tribunalul București, în favoarea căruia se va stabili competența de soluționare a cererii.

În ceea ce privește dispozițiile art. 541 alin. (3) C. proc. pen., se constată că prin acestea se reglementează posibilitatea ca persoana îndreptățită să se poată adresa tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanțelor Publice, normă care nu exclude însă aplicarea dispozițiilor legii procedurale civile mai sus citate, o dată ce reclamantul a făcut alegerea de instanță.