ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1421/2018

HOTĂRÂRE

24.04.2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2018
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1421/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 13 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Ploiești, să se constate că a fost deținut ilegal și, astfel, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 5.000 euro cu titlul de daune morale.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 alin. (2) C. civ. și art. 5 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărare drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

La termenul de judecată din data de 8 decembrie 2017, instanța, din oficiu, a calificat temeiul juridic al cererii ca fiind art. 539 și următoarele C. proc. pen. și a invocat excepția necompetenței sale materiale în raport de prevederile art. 539 alin. (1) și art. 541 C. proc. pen.

Prin sentința civilă nr. 9908 din data de 8 decembrie 2017, Judecătoria Ploiești a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 541 C. proc. pen., reținând și că domiciliul reclamantului este în București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București la data de 11 ianuarie 2018, sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 516 din data de 13 martie 2018, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a hotărî astfel, în esență, tribunalul a reținut că potrivit principiului disponibilității procesului civil, cadrul procesual a fost stabilit de reclamant, prin cererea de chemare în judecată, atât sub aspectul părților, cât și sub aspectul obiectului, precum și al temeiului juridic - art. 1349 alin. (2) C. civ. și art. 5 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

A apreciat că cererea de chemare în judecată are un obiect, o cauză, o valoare și un cadru subiectiv clar determinate, conținând toate elementele care permit calificarea drept o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dreptul comun, nefiind invocată o răspundere obiectivă a statului pentru privarea nelegală de libertate în temeiul art. 539 și următoarele C. proc. pen., acesta nefiind, de altfel, parte în cauză.

Tribunalul București a reținut că în prezentul litigiu competența materială de soluționare a pricinii aparține judecătoriei în raport de dispozițiile art. 94 lit. k) C. proc. civ. și de valoarea obiectului care se situează sub plafonul de 200.000 RON.

Totodată, a constatat că reclamantul, care avea alegerea între instanțele deopotrivă competente teritorial conform art. 107 alin. (1) sau art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., a învestit în mod legal Judecătoria Ploiești - competența teritorială fiind de ordine privată, iar pârâtul nu a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței teritoriale.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de modalitatea diferită în care instanțele aflate în conflict au apreciat natura juridică a litigiului dedus judecății.

În speță, instanța a fost învestită să se pronunțe asupra unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 1349 alin. (2) C. civ. și art. 5 alin. (1) din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin demersul judiciar inițiat reclamantul A. solicitând, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Ploiești, să se constate că a fost deținut ilegal la Penitenciarul Ploiești în perioada 10 mai 2017 - 15 mai 2017, ora 1530 și obligarea pârâtului la plata sumei de 5.000 euro reprezentând daune morale.

Potrivit principiului disponibilității, statuat de prevederile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, instanța trebuind să se pronunțe asupra cererilor formulate.

Față de cele arătate în cererea de chemare în judecată, se reține că reclamantul a înțeles să sesizeze instanța cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, invocând normele legale care reglementează această materie și chemând în judecată Penitenciarul Ploiești și nu Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice, căruia i-ar fi revenit calitatea procesuală pasivă într-o acțiune în repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare.

Prin urmare, obiectul prezentului litigiu fiind reprezentat de o cerere în pretenții de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a penitenciarului, în valoare de 5.000 euro (22.993 RON - valoare euro la data de 13 septembrie 2017: 1 euro = 4,5986 RON), instanța competentă să soluționeze pricina se stabilește potrivit dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. k) C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale invocate, judecătoriile judecă în primă instanță "orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști".

În raport de cele anterior reținute, de natura pretențiilor deduse judecății - "răspundere civilă delictuală" - și având în vedere valoarea obiectului pricinii care se situează sub pragul valoric de 200.000 RON inclusiv, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești.