ÎCCJ, Decizia nr. 13/2019

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 21 septembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de apelantul inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 140 alin. (5) lit. h) C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că apelantul inculpat A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea prevederilor art. 140 alin. (5) lit. h) C. proc. pen., respectiv Legea nr. 135/2010 privind noul Codul de procedură penală publicată în M. Of. nr. 486/15.07.2010, în vigoare din februarie 2014, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că, în procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică, încheierea judecătorului de drepturi și libertăți și mandatul trebuie să cuprindă, în cazul măsurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere în spații private, mențiunea privind încuviințarea solicitării ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private pentru a activa sau dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice, în cuprinsul cererii arătându-se, în esență, că prevederile criticate sunt lipsite de previzibilitate deoarece, din modul de abordare a dispoziției procedurale, nu poate fi determinată cu exactitate cerința imperativă de stabilire cu precizie a locului care urmează a fi supravegheat în condițiile legii. De asemenea, că prevederea legală nu respectă principiul previzibilității normei juridice, întrucât este lipsită de claritate din perspectiva stabilirii locului supus supravegherii tehnice, în sensul ca aceeași instanță a interpretat în mod extensiv prevederea legală, prin raportare și la întreg imobilul în care se afla locul supus supravegherii tehnice, situație care este complet eronată, ținând cont de însăși definiția legală a locului săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 41 alin. (2) C. proc. pen., respectiv "prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia".

Examinând cererea formulată de apelantul inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 140 alin. (5) lit. h) C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

În analiza excepției de neconstituționalitate invocate, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, Înalta Curte a avut în vedere că, pe lângă îndeplinirea condițiilor privind ridicarea excepției în fața unei instanțe judecătorești și să vizeze dispoziții din legi în vigoare, care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, admisibilitatea cererii impune însă îndeplinirea cumulativă și a cerinței ca excepția invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, legătură ce trebuie să aibă semnificație cu privire la soluția ce ar putea fi dată fondului litigiului, inclusiv din perspectiva interesului pe care partea îl justifică.

S-a mai reținut că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituționalitate o dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități vizând desfășurarea procesului penal, iar partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăți și a pronunțării unei soluții în ceea ce o privește, care s-ar întemeia pe o dispoziție legală neconstituțională.

Totodată, că excepția de neconstituționalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, înseamnă că invocarea ei impune justificarea unui interes, iar stabilirea acestui interes se face pe calea verificării pertinentei excepției în raport cu procesul în care a intervenit, impunându-se ca decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

Cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării acestui litigiu. Irelevanța este situația în care o excepție de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată, așadar nu este pertinentă pentru soluționarea litigiului.

Având în vedere cele menționate mai sus, Înalta Curte a constatat că excepția de neconstituționalitate invocată de către apelantul inculpat A. nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte a mai reținut că sintagma "legătura cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale, în soluționarea excepției, trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul penal, ceea ce presupune existența unei legături directe între norma legală contestată și soluția ce urmează a se da în cauză.

În acest sens a evidențiat că apelantul inculpat A., prin apărătorul său, în susținerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. (5) lit. h) C. proc. pen. a arătat că aceste dispoziții legale nu respectă principiul previzibilității normei juridice, fiind lipsită de claritate din perspectiva stabilirii locului supus supravegherii tehnice, întrucât instanța a interpretat în mod extensiv prevederea legală, prin raportare la întreg imobilul în care se afla locul supus supravegherii tehnice, respectiv spațiul indicat era biroul cu nr. 13, primul pe stânga, la etajul 1, iar din înscrisurile emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman rezulta că biroul profesional al inculpatului a fost cel cu nr. 10, situat la jumătatea holului etajului 1, un alt motiv invocat fiind acela că, deși față de o altă persoană cercetată în cauză, respectiv martora B., s-a dispus îndreptarea de eroare materială cu privire la spațiul menționat în conținutul mandatului de supraveghere tehnică, prin similitudine, ar fi trebuit aplicată aceeași procedură și pentru apelantul inculpat A., aspect ce nu s-a realizat în cauză.

Analizând aceste critici prin raportare la relevanța excepției invocate, Înalta Curte a constatat că apelantul inculpat A., în realitate, nu aduce critici de neconstituționalitate a textului de lege precizat, ci, de fapt, critică modul în care prevederea legală a fost interpretată de către instanță, cu referire la conținutul mandatelor de supraveghere tehnică care au determinat stabilirea spațiului privat unde urma a se executa măsura supravegherii audio-video.

Or, având în vedere cadrul procesual al cauzei, respectiv calea de atac a apelului, s-a apreciat că soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de către apelantul inculpat A. nu poate avea o înrâurire cu privire la soluția ce se pronunță în cauză, cu referire la procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică, întrucât apelul este cale devolutivă de atac, iar apelantul inculpat nu a invocat aspecte care să constituie veritabile critici de neconstituționalitate și care să aibă drept efect depășirea limitelor unor ingerințe cu prilejul punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică emise față de acesta.

De altfel, s-a constatat și că apelantul inculpat A., cu prilejul soluționării cauzei în procedura de cameră preliminară, în conținutul cererilor și excepțiilor invocate, a iterat judecătorului de cameră preliminară aceleași critici, urmărind însă, ca finalitate, nulitatea absolută a procesului-verbal de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental, critici ce au fost cenzurate prin prisma dispozițiilor art. 345 C. proc. pen.

Totodată, cu privire la critica apelantului inculpat A. în sensul că, față de acesta, nu s-a dispus îndreptarea de eroare materială cu privire la conținutul mandatului de supraveghere tehnică, astfel cum s-a procedat în cazul martorei B., Înalta Curte a constatat că nici acest aspect nu se poate subsuma unei critici de neconstituționalitate, criticile invocate de către apelantul inculpat A. constituind apărări de fond care nu pot avea drept finalitate sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 140 alin. (5) lit. h) C. proc. pen.

Împotriva încheierii din data de 21 septembrie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016 a formulat recurs inculpatul A., cauza fiind înregistrată la completul de 5 judecători la data de 9 noiembrie 2018.

În motivarea cererii de recurs a susținut că prevederile criticate sunt lipsite de previzibilitate, fiind neclare, deoarece aceeași instanță a interpretat în mod extensiv prevederea legală, prin raportare la întreg imobilul în care se află locul supus supravegherii tehnice. În acest sens, a arătat că, în temeiul prevederilor art. 140 alin. (1) C. proc. pen. cererea formulată de procuror trebuie să cuprindă, printre altele, mențiunea dacă se solicită și încuviințarea ca organele de urmărire penală să pătrundă în spații private indicate pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice ce urmează a fi folosite pentru executarea măsurii supravegherii tehnice.

De asemenea, a invocat și dubii cu privire la modul în care s-au făcut montările de tehnică specifică înregistrărilor în condițiile în care descrierea intrării în biroul avizat nu corespundea cu cele precizate în mandate și nici nu a sesizat organul îndrituit a solicita îndreptarea erorii materiale, cel puțin după primul mandat.

Totodată, a susținut că dispozițiile criticate, prin trimiterea în cascadă la extinderea înțelesului de spațiu privat în funcție de aprecierea diferită cu privire la două persoane în același dosar, nu poate fi decât consecința nestabilirii concrete în text a înțelesului sintagmei de "spațiu privat" din textul art. 140 alin. (5) lit. h) C. proc. pen., care contravine principiului legalității procesului penal, garantat de art. 23 alin. (12) din Constituție și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor invocate și prin prisma excepției tardivității invocată în cauză Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, reține următoarele:

Prin cererea formulată, inculpatul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. (5) lit. h) C. proc. pen., în motivarea căii de atac arătând, în esență, că aceste prevederi nu respectă principiul previzibilității normei juridice, fiind lipsite de claritate din perspectiva stabilirii locului supus supravegherii tehnice.

În ceea ce privește excepția tardivității, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, reține că potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 "încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare".

Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului rezultă că încheierea din data de 21 septembrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, i-a fost comunicată recurentului la data de 26 septembrie 2018, acesta formulând calea de atac la data de 25 septembrie 2018, data plicului, cererea de recurs fiind introdusă în termen.

Asupra fondului cauzei, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în oricare fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Astfel, în mod constant, instanțele judecătorești au statuat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În consecință, în cadrul examenului de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Completul de 5 Judecători constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 140 alin. (5) lit. h) C. proc. pen., în raport cu prevederile art. 23 alin. (12) din Constituția României și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Pentru a admite cererea de învestire a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, instanța în fața căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional. Partea care ridică excepția de neconstituționalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care dorește să le supună controlului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituționale.

Simpla invocare a neconstituționalității dispozițiilor din legi sau ordonanțe nu este adecvată atâta timp cât recurentul s-a raportat doar formal la prevederile din Constituție, fără a argumenta în ce constă legătura textului în discuție cu prevederile constituționale și care este neconcordanța dintre ele și textul legii fundamentale.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că invocarea prezentei excepții de neconstituționalitate a fost făcută doar formal, neexistând o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 29 alin. (5) teza finală din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 140 alin. (5) lit. h) C. proc. pen., cuprinse în încheierea pronunțată la 21 septembrie 2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 130 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 140 alin. (5) lit. h) C. proc. pen., cuprinse în încheierea pronunțată la 21 septembrie 2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în sumă de 130 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 februarie 2019.

Procesat de GGC - CT