ÎCCJ, Decizia nr. 4/2019
ÎCCJ, Decizia nr. 4/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra admisibilității în principiu a recursului;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin Decizia nr. 2748 din 22 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015, au fost constatate perimate recursurile declarate de A. și B. împotriva Sentinței nr. 65/F din 26 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Instanța a reținut, în esență, că soluția se impune, în raport cu dispozițiile art. 416 alin. (1) și art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., precum și cu faptul că, de la data suspendării judecății în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părților, prin încheierea din 6 octombrie 2017; până la data pronunțării deciziei - 22 iunie 2018 - nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ.
Recursul declarat în cauză
Împotriva hotărârii menționate la pct. 1, a declarat recurs B., nemotivat în fapt și în drept, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.
Procedura de filtrare a recursului
Recursul, fiind de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.
Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul ar fi fost admisibil în principiu, dacă ar fi fost declarat în termenul legal și dacă ar fi fost motivat.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 8 octombrie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Raportul a fost comunicat părților la datele de 15 și 16 octombrie 2018.
Recurenta a depus punct de vedere asupra raportului, înregistrat la dosar la data de 22 octombrie 2018, prin care expune aspecte referitoare la fondul litigiului dedus judecății.
II. Considerentele Înaltei Curți
Având în vedere faptul că recursul a fost declarat împotriva unei decizii prin care perimarea s-a constatat de către o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 421 alin. (2) teza finală din C. proc. civ., Completul de 5 judecători este competent să soluționeze recursul cu care a fost învestit.
În condițiile în care cererea de recurs a fost depusă peste termen și este și nemotivată, potrivit ordinii prevăzute de art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. și ținând seama de criteriul caracterului și efectelor excepțiilor ce se pot invoca, Înalta Curte va examina cu prioritate cerința respectării termenului de declarare a căii de atac, deoarece nerespectarea unui termen imperativ determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat, ceea ce exclude cercetarea oricăror alte aspecte.
Referitor la termenul în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac, se reține, potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., că termenul de recurs este de 5 zile de la pronunțarea hotărârii care constată perimarea.
În speță, se constată că Decizia civilă nr. 2748 a fost pronunțată la data de 22 iunie 2018, iar recursul a fost depus la poștă la 24 iulie 2018, cu depășirea termenului procedural, calculat potrivit dispozițiilor art. 181 C. proc. civ. și care se împlinea la 28 iunie 2018.
Conform art. 185 C. proc. civ., termenul de recurs este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac.
Pentru cele ce preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 185 C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii extraordinare de atac), recursul va fi respins ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurenta B. împotriva Deciziei nr. 2748 din 22 iunie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2015.
Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,14 ianuarie 2019.
Procesat de GGC -NN