ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 489/2018

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 98 din data de 09 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis la data de 04.04.2018 de autoritățile judiciare din Germania - Procuratura Ansbach în dosarul nr. 1073 Js 6053/17 pe numele persoanei solicitate A.

În baza art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare germane, cu respectarea regulii specialității, prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a dispus arestarea persoanei solicitate, în vederea predării, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 09.05.2018 până la data de 07.06.2018, inclusiv.

S-a dispus emiterea mandatului de arestare.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului și s-a dispus ca suma de 420 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, să fie virată de Ministerul Justiției în contul Baroului Dolj.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că, la data de 07.05.2018, a fost înregistrată adresa nr. 5400/II/5/2018 din data de 07.05.2018 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care a fost înaintat mandatul european de arestare emis la data de 04.04.2018 de autoritățile judiciare din Germania- Procuratura Ansbach în dosarul nr. 1073 Js 6053/17 pe numele persoanei solicitate A.

S-a arătat în cuprinsul mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare germane - Procuratura Ansbach că acesta se întemeiază pe mandatul de arestare național emis la data de 20.03.2018 de către Judecătoria Ansbach în dosarul nr. 5 Gs 311/18, pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat în două cazuri aflate în concurs real, prev. de art. 242 alin. (1), art. 243 alin. (1) teza 2 nr. 1, nr. 2, nr. 3 și art. 25 alin. (2) din C. pen. german.

De asemenea, s-a menționat că pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă este închisoarea de 10 ani.

A rezultat din descrierea faptelor că la un moment care nu se cunoaște cu exactitate, cel târziu la 24.02.2017, învinuitul a ticluit planul de a-și asigura o sursă de venit de o oarecare durată și de un oarecare volum prin comiterea în formă continuată de furturi prin efracție. S-a reținut că, pe baza acestei rezoluții infracționale stabilite în prealabil, învinuitul a comis cel puțin următoarele fapte:

1.) La un moment care nu se poate stabili cu exactitate, în intervalul cuprins între 24.02.2017, ora 18:00 și 25.02.2017, ora 07:15, învinuitul a pătruns pe terenul firmei B. situat în Ansbacher StraBe 23, Schlungenhof, 91710 Gunzenhausen, cu scopul de a găsi și de a sustrage bunuri de valoare de pe terenul firmei. Învinuitul a executat fapta escaladând un val de pământ împrejmuit în acest loc cu sârmă ghimpată tip Nato și pentru a putea pătrunde pe teren, a tras sârma la o parte.

S-a reținut că, pe terenul firmei, învinuitul a deschis cu forța întrucât erau încuiate cu un lacăt masiv în total șase containere maritime, cu scopul de a căuta și de a găsi bunuri de valoare în interiorul acestora. Pentru a pătrunde în respectivele containere maritime, învinuitul a deșurubat de flecare dată eclisele de agățare pentru lacăte, astfel încât să le poată îndepărta. Conform planului stabilit anterior, învinuitul a sustras din containerele deschise cu forța în total aprox. 80 de roți auto în valoare totală de 70.005,73 euro, cu scopul de a le păstra pentru sine sau de a le vinde în vederea obținerii de profit.

2.) La 23.03.2017, la un moment care nu se cunoaște cu exactitate, în intervalul orar 02:14 - 02:19, acționând în colaborare conștientă și voită, învinuitul și cel puțin alți trei învinuiți în alte dosare C., D. și E., au pătruns prin efracție - printr-o fereastră deschisă în prealabil cu forța - în spațiile comerciale ale firmei F. din 91735 Muhr am See, am Gewerbepark 2, cu scopul de a găsi și de a sustrage de acolo bunuri de valoare. S-a reținut că, potrivit înțelegerii avută în prealabil, fapta a fost executată pe baza diviziunii muncii; cel puțin unul dintre învinuiți i-a dus cu mașina și i-a lăsat la terenul firmei F. pe mai mulți dintre ceilalți învinuiți, după care i-a luat de la locul faptei, între timp cel puțin doi dintre învinuiți pătrunzând prin efracție în spațiile comerciale ale firmei.

S-a precizat că, în conformitate cu planul infracțional stabilit în prealabil, învinuiții au sustras diferite aparate de curățat la presiune mare, precum și aspiratoare uscate și aspiratoare cu aburi în valoare totală de 20.749,23 euro, cu scopul de a le păstra pentru sine sau de a le vinde în vederea obținerii de profit. Pentru a putea transporta obiectele furate de la fața locului, învinuiții au sustras de asemenea un autoturism marca x, nr. de înmatriculare x, în valoare de 40.000,00 euro, precum și un autoturism marca y, nr. de înmatriculare y, în valoare de 6.000,00 euro. Cele două chei originale ale vehiculelor fuseseră găsite în prealabil de învinuiți în biroul firmei F. În timp ce fugeau de la fața locului, la un moment care nu se cunoaște cu exactitate în data de 23.03.2017, în intervalul orar 05:30 -11:05, învinuiții au abandonat cele două vehicule sustrase în parcarea abatorului Vion situată în Tiefenbacher StraBe 70 din 74564 Crailsheim.

S-a constatat că, la termenul din data de 09 mai 2018, a fost audiată persoana solicitată A., care a precizat că dorește să fie predată autorităților judiciare din Germania, numai după soluționarea dosarelor aflate pe rolul instanțelor din România.

Cât privește conținutul și forma mandatului european de arestare, s-a precizat că acestea sunt prevăzute în art. 86 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare trebuind să conțină, pe lângă celelalte elemente stipulate în mod expres și indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și art. 96 din aceeași lege.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Analizând actele și lucrările cauzei s-a constatat că sunt îndeplinite cerințele legii privind conținutul și forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autoritățile judiciare germane au menționat că mandatul european de arestare emis de Procuratura Ansbach se întemeiază pe mandatul de arestare național emis la data de 20.03.2018 de către Judecătoria Ansbach în dosarul nr. 5 Gs 311/18, față de A., cetățean român, născut la data de 08.12.1994 în municipiul Drobeta Turnu Severin.

Cât privește obiecțiunile formulate de persoana solicitată, Curtea a constatat că acestea, pe de o parte, nu privesc identitatea, iar pe de altă parte, motivul pentru care persoana solicitată nu a exprimat un acord necondiționat de predare, nu se încadrează în motivele obligatorii sau facultative pentru care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, motive prevăzute de dispozițiile art. 98 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, s-a arătat că persoana solicitată este de acord cu predarea însă numai după soluționarea cauzelor înregistrate pe rolul organelor judiciare române. S-a constatat că art. 98 din Legea nr. 302/2004 nu prevede o astfel de situație între motivele pentru care se refuză executarea, motiv facultativ de refuz fiind potrivit art. 98 alin. (2) lit. c) din lege doar situația în care persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare.

Or, în cauză, din datele de la dosar persoana solicitată este cercetată în România pentru comiterea unor fapte diferite de cele pentru care s-a emis mandatul european de arestare și anume pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere și contra ordinii și liniștii publice.

Concluzionând, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale mandatului european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de dispozițiile legale, au fost respectate drepturile persoanei solicitate, nu este incident vreun motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare, prev. de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 republicată, astfel că cererea de executare a mandatului european de arestare s-a apreciat ca fiind admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 107 din Legea 302/2004 republicat.

În ceea ce privește solicitarea de amânare a predării s-a constatat că a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 alin. (1) rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 conform cărora "În situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea se amână până la soluționarea definitivă a cauzei".

S-a reținut că, din analiza coroborată a dispozițiilor art. 58 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 ar rezulta că, în cazurile în care față de persoana solicitată se efectuează cercetări penale de autoritățile judiciare române, amânarea predării se dispune în mod obligatoriu, art. 58 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 reglementând, spre deosebire de art. 58 alin. (1) din acest act normativ cazurile în care predarea "poate" fi amânată.

S-a constatat că art. 58 din Legea nr. 302/2004 este cuprins în capitolul ce reglemenetează "Extrădarea pasivă" în vreme ce art. 112 face parte din Capitolul III, Titlul III, denumit "Dispoziții privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei - cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13.06.2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre".

Or, s-a notat conform art. 24 paragraf 1 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002 modificată prin Decizia cadru nr. 2009/299/JAI/2009 că autoritatea judiciară de executare, după ce a decis să execute mandatul european de arestare "poate să amâne predarea persoanei solicitate" astfel încât aceasta să poată fi anchetată în statul membru de executare sau, dacă a fost deja condamnată, aceasta să poată executa, pe teritoriul acestui stat o sentință pronunțată pentru o altă faptă decât cea la care se referă mandatul european de arestare.

S-a considerat că interpretarea dispozițiilor art. 112 din Legea nr. 302/2004 rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 prin prisma dispozițiilor art. 24 paragraf 1 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI impune concluzia că amânarea predării, în situația în care persoana solicitată este cercetată penal în statul de executare, este facultativă.

La formularea concluziei de mai sus instanța a avut în vedere și faptul că, potrivit dispozițiilor din C. proc. pen. român, unul dintre modurile de sesizare a organelor judiciare, care conduce la constituirea unui dosar în care se vor efectua cercetări penale, îl reprezintă inclusiv plângerea prealabilă formulată de persoana vătămată în cazul infracțiunilor expres prevăzut de legiuitor. Or, s-a considerat că dacă amânarea predării nu ar putea fi supusă unei examen de temeinicie în cazul persoanelor solicitate, care sunt cercetate penal de către autoritățile judiciare române, s-ar putea ajunge ca persoanele solicitate, cunoscând de acuzațiile ce pot fi formulate împotriva lor pe teritoriile altor state în procedura mandatului european de arestare, să poată crea artificial o procedură penală în statul de executare, împiedicând astfel predarea în procedura mandatului european.

În cauză, instanța, analizând solicitarea formulată de persoana solicitată prin prisma acestor considerente, a apreciat că nu se justifică amânarea predării până la finalizarea cercetărilor penale de către autoritățile judiciare române.

Astfel, din verificările efectuate a rezultat că pe rolul Judecătoriei Vînju Mare se află dosarul nr. x/2018, în care persoana solicitată are calitate de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice, dosar aflat în procedura de cameră preliminară.

S-a constatat conform relațiilor transmise de Judecătoria Drobeta Turnu Severin că, prin sentința penală nr. 627 din 18.04.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2017 s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa rezultată de 1 an, 2 luni și 80 zile închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, fiind stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, care urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 179 din 27.09.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Vînju Mare, definitivă prin decizia penală nr. 1947/08.12.2017 a Curții de Apel Craiova, respectiv de la data de 08.12.2017. Împotriva acestei sentințe inculpatul A. a formulat apel la data de 23.04.2018.

Curtea a constatat, așadar, că inculpatul este cercetat de autoritățile române în două dosare penale, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere și contra ordinii și liniștii publice, infracțiuni de o gravitate redusă, care nu ar justifica aplicarea unei măsuri preventive în dosarul intern. Pe de altă parte, sub aspectul probatoriului, s-a constatat că infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul de către autoritățile judiciare române sunt infracțiuni care nu presupun un probatoriu complex.

Sub acest aspect, s-a considerat că spre deosebire de infracțiunile pentru care organele judiciare române efectuează cercetări, infracțiunile ce au justificat emiterea mandatului european de arestare, sunt infracțiuni mult mai grave în cazul cărora apărările pe care le poate formula inculpatul ca și administrarea probatoriului cu celeritate, reprezintă condiții esențiale pentru o corectă soluționare a cauzei.

Raportat la ansamblul datelor obiective ale cauzei, la natura și gravitatea infracțiunilor pentru este cercetată persoana solicitată de autoritățile judiciare române respectiv de autoritățile judiciare germane, instanța a apreciat că este oportună predarea de îndată a persoanei solicitate pentru a permite autorităților germane efectuarea de cercetări în cauză.

Cu privire la măsura preventivă dispusă, Curtea a considerat că se impune măsura arestării preventive față de persoana solicitată având în vedere dispozițiile art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, conform cărora, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz la executare prev. la art. 98 din legea specială, judecătorul se poate pronunța prin sentință, potrivit art. 107, deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate.

Împotriva sentinței penale a formulat contestație persoana solicitată A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 17.05.2018, sub nr. x/54/2018.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Mandatul european de arestare, conform dispozițiilor art. 84 din Legea nr. 302/2004, este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicitată arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Se statuează potrivit art. 84 alin. (2) din legea specială că "mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002".

Sub aspectul conținutului și formei mandatului european de arestare, acesta trebuie să conțină indicarea unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 88 și art. 96 din Legea nr. 302/2004.

Analizând actele și lucrările cauzei, se constată că sunt îndeplinite cerințele legii privind conținutul și forma mandatului european de arestare, dat fiind faptul că autoritățile judiciare germane au menționat că solicitarea adresată autorităților judiciare române se bazează pe mandatul de arestare național emis la data de 20.03.2018 de către Judecătoria Ansbach în dosarul nr. 5 Gs 311/18, față de numitul A., cetățean român, pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat în două cazuri aflate în concurs real, prev. de art. 242 alin. (1), art. 243 alin. (1) teza 2 nr. 1, nr. 2, nr. 3 și art. 25 alin. (2) din C. pen. german. Așa cum rezultă și din cuprinsul sentinței penale apelate, a fost analizat mandatul european de arestare, reținându-se îndeplinirea condițiilor cerute de Legea nr. 302/2004 în vigoare.

Față de natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A. (acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de furt, constând în pătrunderea prin efracție pe terenul aparținând unei firme cu intenția de a sustrage forțând intrarea împrejmuită cu un gard deschizând șase containere maritime și sustrăgând din containerele deschise cu forța în total aprox. 80 de roți auto în valoare totală de 70.005,73 euro și, totodată, că în colaborare cu alte persoane a pătruns prin efracție printr-o fereastră deschisă în prealabil cu forța, în spațiile comerciale ale unei firme sustrăgând diferite aparate de curățat la presiune mare, precum și aspiratoare uscate și aspiratoare cu aburi în valoare totală de 20.749,23 EUR, iar pentru a putea transporta obiectele furate au sustras de asemenea două autoturisme), având în vedere durata maximă a pedepsei care se poate aplica pentru infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată, precum și gravitatea deosebită a faptelor săvârșite, Înalta Curte apreciază că măsura instanței de fond de a dispune punerea în executare a mandatului european de arestare cu consecința arestării și predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare germane este întemeiată.

Se apreciază, totodată, că, în mod corect, judecătorul primei instanțe a considerat că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Prin urmare, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul primei instanței, constată că mandatul european de arestare conține informațiile prevăzute de art. 86 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 300/2013, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Se constată că potrivit art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004, rolul instanței române în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului european de arestare, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz ale predării, condiții avute în vedere de instanță așa cum reiese din hotărârea Curții de Apel Craiova.

Potrivit art. 98 din Legea nr. 302/2004, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.

(2) Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:

a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;

b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;

d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;

e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;

f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;

g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;

h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;

i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau

(ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

(iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau

(iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Referitor la susținerile apărării, conform cărora în cauză există un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, întrucât persoana solicitată este cercetată de autoritățile române, Înalta Curte constată că cercetările penale pe care instanța română le efectuează față de persoana solicitată pentru infracțiunile de încăierare, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., două infracțiuni de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 77 lit. a) C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. 371 C. pen. (dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Judecătoriei Vînju Mare, în procedura de cameră preliminară) și infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 C. pen. (dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Craiova aflat în calea de atac a apelului), nu au legătură cu cauza/faptele reținute în mandatul european de arestare (infracțiuni de furt calificat) pentru care se solicită predarea, astfel că cele invocate nu se regăsesc printre motivele obligatorii sau facultative de refuz la predare expres prevăzute de art. 98 din Legea nr. 302/2004.

Însă, în mod corect, curtea de apel a examinat cererea de amânare a predării formulate de persoana solicitată din perspectiva dispozițiilor art. 24 paragraf 1 din Decizia cadru nr. 2002/584/JAI din 13.06.2002 care prevede că autoritatea judiciară de executare poate, după ce a decis executarea mandatului european de arestare, să amâne predarea persoanei căutate, pentru ca aceasta să poată fi urmărită penal în statul membru de executare sau, în cazul în care a fost deja condamnată, pentru a putea executa, pe teritoriul acestuia, o pedeapsă primită pe baza unei alte fapte decât cea prevăzută de mandatul european de arestare.

Prin prisma acestor prevederi legale și având în vedere natura și gravitatea ridicată a infracțiunilor pentru care persoana solicitată este cercetată de autoritățile judiciare germane comparativ cu cele ce formează obiectul dosarelor penale aflate pe rolul instanțelor române în care persoana solicitată este cercetată, Înalta Curte consideră, în acord cu curtea de apel, că este oportună predarea persoanei solicitate pentru efectuarea cercetărilor de către autoritățile judiciare străine, ca expresie a principiilor recunoașterii și încrederii reciproce.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. cu referire la art. 108 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 98 din data de 09 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 420 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale mr. 98 din data de 09 mai 2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 420 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2018.