ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1914/2018

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1914/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra conflictului de competență constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea sub nr. x/2015 mai mulți reclamanți, magistrați în cadrul Judecătoriei și Tribunalului Arad, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Arad, Tribunalul Caraș-Severin, stabilirea întinderii sumelor aferente titlurilor executorii deținute de reclamanți împotriva pârâților, care sunt constituite din hotărârile judecătorești pronunțate cu privire la drepturile bănești recunoscute reclamanților, în sensul că, la calcularea sumelor nete aferente fiecărui reclamant, trebuia să se aplice plafonările legale privind contribuția de asigurări sociale.

Prin sentința civilă nr. 2974/14.04.2016 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul x/2015 s-a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Bihor.

Prin sentința civilă nr. 522/12.07.2016 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul x/2015 s-a admis excepția necompetenței teritoriale facultative, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Arad.

Prin încheierea pronunțată în data de 18.11.2016 Tribunalul Arad a înaintat dosarul Curții de Apel Timișoara în vederea soluționării declarației de abținere formulată de doamna asistent judiciar A. Totodată, a dispus comunicarea cererii de intervenție principală depusă în data de 19.10.2016 de către domnul B., reclamant în prezenta cauză.

Prin încheierea pronunțată la data de 07.12.2016 de Curtea de Apel Timișoara s-a admis cererea de abținere a doamnei asistent judiciar A. și s-a dispus trimiterea dosarului spre competentă soluționare Tribunalului Timiș.

Tribunalul Timiș, prin încheierea pronunțată la 11.01.2017, a admis în principiu cererea de intervenție voluntară principală formulată de intervenientul B.

Totodată, a dispus disjungerea cererii de intervenție principală referitoare la titlurile executorii pronunțate de Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Caraș-Severin și înregistrarea acestora pe rolul aceluiași complet de judecată, în două dosare distincte. Astfel, cererea de intervenție principală referitoare la titlurile executorii pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a fost înregistrată sub nr. x/2017.

Prin sentința civilă nr. 153/15.02.2017 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul x/2015 s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș, invocată din oficiu și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale.

Constatând că prin certificatul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție din care rezultă că prin încheierea nr. 930 din 26 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. x/2017 s-a dispus strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Timișoara la Curtea de Apel Oradea, prin încheierea din 22 iunie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția de litigii de muncă și asigurări sociale a scos cauza de pe rol și a trimis dosarul Curții de Apel Oradea.

Prin sentința civilă nr. 68/26.09.2017 Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Bihor.

Curtea a constatat că la primul termen de judecată în fața acestei instanțe reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând să se recalifice obiectul cauzei din contestație la titlu în calculul drepturilor salariale și obligarea pârâtelor la plata sumei de 77302 RON, drepturi salariale neachitate. Astfel, ținând seama de dispozițiile art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, cu modificările ulterioare, în conformitate cu care,,conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal", competența de soluționare a acțiunii formulate și precizate de reclamantul B. a fost declinată în favoarea Tribunalului Bihor.

Prin sentința civilă nr. 28/LM/30.01.2018 pronunțată de Tribunalul Bihor s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Arad.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Bihor a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii modificate prin art. 210 din Legea nr. 62/2011, potrivit cărora cererile referitoare la soluționarea conflictelor de individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

S-a apreciat că este vorba de o competență imperativă de la care nu se poate deroga prin manifestarea de voință a părților și cum domiciliul reclamantului este în Arad, reclamantul nu putea formula acțiunea având ca obiect drepturi salariale decât în fața Tribunalului Arad.

Astfel investit, Tribunalul Arad, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 243/26.03.2018, a constatat necompetența teritorială a acestei instanțe, a declinat competența în favoarea Tribunalului Bihor și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut următoarele considerente:

Investirea Tribunalului Bihor cu soluționarea acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar nu este consecința, nici sub aspect material și nici teritorial, a manifestării de voință a părții, ci a strămutării ca formă de prorogare judecătorească a competenței.

În conformitate cu art. 145 alin. (3) C. proc. civ., în cazul în care hotărârea a fost casată cu trimitere spre rejudecare de către o instanță de învestită prin strămutare, cauza va fi trimisă spre rejudecare uneia dintre instanțele din raza teritorială a instanței care a soluționat calea de atac, iar nu instanței a cărei hotărâre a fost casată. De asemenea, o eventuală cale de atac de retractare împotriva hotărârii pronunțate de o instanță învestită prin strămutare va fi judecată de această instanță.

Rațiunea reglementării constă în aceea că, în eventualele căi de atac ulterioare, cauza să nu ajungă din nou pe rolul instanței de la care a fost strămutată. Ori, în cazul de față, soluționarea acțiunii de Tribunalul Arad implică soluționarea apelului declarat împotriva hotărârii pronunțate de către Curtea de Apel Timișoara, instanță de la care a fost strămutată cauza.

Instanța a apreciat că un astfel de raționament rezidă și soluția adoptată de către Curtea de Apel Oradea care, admițând excepția necompetenței materiale, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul Bihor, nu în favoarea Tribunalului Arad.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de interpretarea diferită a normelor care reglementează prorogarea judecătorească de competență, respectiv a strămutării.

Astfel, prin încheierea nr. 930 din 26 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus strămutarea judecării cauzei de la Curtea de Apel Timișoara la Curtea de Apel Oradea.

Curtea de Apel Oradea, constatând necompetența sa materială, a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului Bihor, instanță competentă în baza prorogării de competență prin strămutare, iar nu a Tribunalului Arad, competent conform jurisdicției muncii, respectiv a dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, aflat în circumscripția teritorială a Curții de Apel Timișoara, de unde s-a dispus strămutarea pricinii.

Ca atare, învestirea Tribunalului Bihor cu soluționarea acțiunii ce formează obiectul prezentului dosar este consecința, sub aspect teritorial, a strămutării, ca formă de prorogare judecătorească a competenței, iar nu ca efect a aplicării legislației muncii.

Declinarea competenței în favoarea instanței competentă material la care s-a dispus strămutarea judecării pricinii este corectă, întrucât numai în acest mod se asigură finalitatea hotărârii de strămutare, astfel încât, această competență să fie menținută până la pronunțarea unei hotărâri definitive în acel cadru, care s-a considerat că asigură climatul propice pentru o judecată obiectivă, evitându-se situația ca, în eventualele căi de atac, pricina să nu ajungă din nou pe rolul instanței de la care a fost strămutată, ceea ce nu poate fi admis.

În consecință, constatând că în cauza dedusă judecății, competența teritorială se stabilește prin prorogare judecătorească de competență, iar nu prin raportare la textele legale referitoare la jurisdicția muncii, competența soluționării cauzei revine Tribunalului Bihor.