ÎCCJ, decizie (scj.ro #133990)

Cerere de chemare în garanție. Condiții de admisibilitate.

Codul de procedură civilă, art. 72-74

Cererea de chemare în garanție se fundamentează pe existența unui raport juridic preexistent sesizării instanței de judecată, încheiat între una din părțile procesului ce are ca obiect cererea principală și terțul care ar putea fi atras în litigiu prin acest mijloc procedural, în vederea obligării acestuia din urmă la plata despăgubirilor pe care le-ar avea de suportat cel obligat în litigiul principal.

Prin urmare, într-un litigiu având ca obiect anularea unui act administrativ fără să fie solicitate și despăgubiri materiale, cererea de chemare în garanție este inadmisibilă.

Decizia nr. 3578 din 14 decembrie 2016

I.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 mai 2016 pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, reclamantul Județul X, prin Consiliul Județean X, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, solicitând anularea Deciziei nr.73/30.10.2015 emisă de pârât, prin care s-a decis că, începând cu data deciziei, se reziliază Contractul de finanțare nr.1374/04.04.2011 încheiat pentru proiectul intitulat „Ecouri în turism: Echilibru și conservare pentru ocrotirea unicității în rezervații și integrare în turism”, având codul SMIS 25246, încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de autoritate de management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 (AM POR), și Unitatea Administrativ Teritorială Județul X, în calitate de beneficiar.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat, în temeiul art.72 și următoarele din Codul de procedură civilă, introducerea în cauză în calitate de chemat în garanție a Organismului Intermediar pentru Turism din cadrul Autorității Naționale pentru Turism.

Prin Încheierea din 14 octombrie 2016 pronunțată în dosarul nr.188/43/2016, Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice față de Organismul Intermediar pentru Turism din cadrul Autorității Naționale pentru Turism.

Împotriva Încheierii din 14 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr.188/43/2016, a declarat apel pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, calificat de Înalta Curte, la termenul din data de 14.12.2016, ca fiind o cerere de recurs, în raport cu dispozițiile art.7-12 din Legea nr.76/2012, având în vedere că apelul este incompatibil cu specificul contenciosului administrativ.

A susținut recurentul pârât MDRAP că este nelegală și netemeinică soluția primei instanțe, de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Organismului Intermediar din cadrul Autorității Naționale pentru Turism, arătând că actul adițional nr. 4 la contractul de finanțare  nr. 1374/04.04.2011 a fost semnat de către AMPOR la data de 30.12.2014, dar reprezentantul legal al OI Turism nu a semnat acest act, motivat de faptul că respectivul act a fost înregistrat la OI Turism după expirarea perioadei de implementare a proiectului (perioada de implementare s-a finalizat la data de 04.01.2015).

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, susține recurentul pârât că nesemnarea actului adițional nr. 4 și, în consecință, refuzul de prelungire a perioadei de implementare a contractului de finanțare se datorează culpei persoanei pe care a înțeles să o cheme în garanție, respectiv OI Turism din cadrul Autorității Naționale pentru Turism, împotriva căreia ar urma să se îndrepte în situația în care cererea formulată de UAT Județul X ar fi admisă.

A învederat recurentul pârât prevederile art. 9 pct. B, alin. 37 din Contractul de finanțare, potrivit cărora „ OI este răspunzător față de beneficiar pentru prejudiciile dovedite a fi cauzate acestuia ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor sale.”

A mai subliniat recurentul pârât că, în eventualitatea respingerii cererii de chemare în garanție, s-ar afla în imposibilitatea de a recupera pe cale principală prejudiciul creat, existând riscul ca cererea de chemare în garanție promovată pe calea unui litigiu distinct să fie respinsă, drept consecință a invocării de către garant a excepției procesului rău condus (

exceptio mali processus

), ca apărare de fond de natură să conducă la respingerea cererii ca neîntemeiată, considerându-se stinsă obligația de garanței sau de despăgubire.

În drept, au fost invocate prevederile art. 74 alin.(4) C. proc. civ.

Legal citată, intimata Autoritatea Națională pentru Turism a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că, în opinia sa, este legală și temeinică încheierea primei instanțe, întrucât actul adițional nr. 4 la contractul de finanțare nr. 1374/04.04.2011, semnat de către MDRAP la data de 30.12.2014, i-a fost înaintat acestei instituții după expirarea perioadei de implementare a proiectului (respectiv data de 04.01.2015).

Prin adresa nr. 388/16.01.1015 s-a comunicat beneficiarului nesemnarea actului adițional,  prin adresa nr. 387/16.01.2015 au fost returnate către MDRAP cele 3 exemplare originale ale actului adițional nr. 4, iar prin adresa nr. 2333/18.03.2015 s-a solicitat rezilierea contractului de finanțare nr. 1374/04.04.2011, motivat de faptul că beneficiarul nu a îndeplinit obiectivul general și nici obiectivele specifice din cadrul proiectului.

În privința culpei Organismului Intermediar din cadrul Autorității Naționale pentru Turism, arată intimata că, fiind primite cu întârziere exemplarele actului adițional nr. 4, după expirarea perioadei de implementare a proiectului, nu i se poate reține culpa sa, nesemnarea acestui act fiind datorată netransmiterii în timp util a respectivului act adițional, de către Autoritatea de Management pentru POR.

În ceea ce privește clauza inserată la art. 9, pct. B, alin. (37) din contractul de finanțare, la care a făcut trimitere recurenta în calea de atac declarată, menționează intimata că OI Turism și-a dovedit buna credință atât prin solicitările de clarificări transmise, cât și prin acordul pentru încheierea actului adițional nr. 4 la contractul de finanțare nr. 1374/04.04.2011, prin propunerea spre aprobare a actului adițional în cauză și transmiterea acestuia către Autoritatea de Management pentru POR a tuturor documentelor aferente acestuia, prin adresa nr. 10640/15.12.2014.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205 C. proc. civ.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:

II.1 Argumentele de fapt și de drept relevante

Obiectul cererii principale formulate de reclamantul UAT prin Consiliul Județean X împotriva pârâtului MDRAP îl reprezintă:

- anularea deciziei nr. 73/30.10.2015 a MDRAP, prin care a fost reziliat contractul de finanțare nr. 1374/04.04.2011, încheiat pentru proiectul intitulat „Ecouri în turism: Echilibru și Conservare pentru Ocrotirea Unicității în Rezervații și Integrare în Turism”, având codul SMIS 25246, între Ministerul Dezvoltării regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru programul Operațional Regional 2007-2013 (AM POR) și UAT Județul X în calitate de beneficiar, în cadrul Axei prioritare 5, Domeniul major de intervenție 5.3;

- operarea cererilor de rambursare nr. 1 și 2, în valoare de 70055,40 lei și respectiv 23 425 lei.

Cererea de chemare în garanție a Organismului Intermediar pentru Turism din cadrul Autorității Naționale pentru Turism de către pârâtul MDRAP s-a fundamentat pe argumentul că Autoritatea de Management pentru POR a fost de acord cu prelungirea perioadei de implementare a contractului de finanțare, cel chemat în garanție refuzând semnarea actului adițional nr. 4, situație care a condus la rezilierea contractului.

Cererea de chemare în garanție, reglementată de art. 72 C. proc.civ.(Legea nr. 134/2010) prevede, la alin.(1), că

”(1) partea interesata poate sa cheme in garanție o terță persoană, împotriva căreia ar putea sa se îndrepte cu o cerere separată în garanție sau în despăgubiri.”

Contractul de finanțare nr. 1374/04.04.2011 a fost încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în calitate de Organism Intermediar pentru Turism (în continuare OI), în numele și pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2007-2013 (în continuare AM), pe de o parte, și Unitatea Administrativ Teritorială Județul X, în calitate de beneficiar, pe de altă parte, astfel încât referirile contractuale la răspunderea OI față de clauzele nerespectate ale acestui acord de voință au în vedere persoana juridică menționată în preambulul contractului de finanțare  a cărui reziliere a generat prezentul demers judiciar.

Cererea de chemare în garanție se fundamentează pe existența unui raport juridic preexistent sesizării instanței de judecată, încheiat între una din părțile procesului ce are ca obiect cererea principală și terțul care ar putea fi atras în litigiu prin acest mijloc procedural, în vederea obligării acestuia din urmă la plata despăgubirilor pe care le-ar avea de suportat cel obligat în litigiul principal.

Faptul că, ulterior încheierii contractului de finanțare nr. 1374/04.04.2011, au fost modificate atribuțiile organismelor care au acționat în numele și pentru Autoritatea de Management POR, nu justifică admisibilitatea unei cereri de chemare în garanție pentru eventualitatea unei răspunderi contractuale, cât timp clauzele acestui contract nu fac nicio referire la terțul OI din cadrul Autorității Naționale pentru Turism.

Astfel cum rezultă din prevederile contractuale  agreate de părțile semnatare la data de 04.04.2011, cererile de rambursare se transmit către OI ( astfel cum s-a indicat în preambulul contractului – acesta fiind MDRT, antecesorul recurentului pârât MDRAP), iar rambursarea se efectuează de către  AM POR, după înaintarea cererilor de către OI la AM POR (art. 7 din contract).

La același organism care a reprezentat AM POR la semnarea contractului se referă și clauza invocată de recurentul pârât MDRAP în justificarea culpei celui chemat în garanție, inserată la art. 9 alin. (37), cu următorul conținut: ”OI este răspunzător față de beneficiar pentru prejudiciile dovedit a fi cauzate acestuia ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor sale.”

În consecință, cel chemat în garanție de către pârâtul MDRAP nu este parte în contractul ce a dat naștere la raporturile juridice supuse examinării în litigiul principal, iar solicitarea pârâtului de a fi despăgubit de către acest terț în eventualitatea în care ar cădea în pretenții în urma soluționării acțiunii formulate de UAT Județul X excede limitelor controlului judecătoresc ce se exercită în cauza de față, raportat la obiectul acțiunii principale.

În litigiul principal nu se solicită obligarea pârâtului MDRAP la plata vreunei pretenții bănești, ci doar la operarea cererilor de rambursare formulate de reclamanta UAT Județul X, ca o consecință a admiterii cererii de anulare a actului administrativ prin care a fost reziliat contractul de finanțare nr. 1374/04.04.2011, astfel că, și din aceasta perspectivă, cererea de chemare în garanție formulată de recurentul pârât este inadmisibilă.

II.2 Temeiul de drept al soluției pronunțate

În raport de prevederile art. 496 alin. (1) C.proc.civ., raportat la dispozițiile art. 74 alin. (4) C. proc.civ, Înalta Curte a menținut ca legală și temeinică încheierea de ședință din 14 octombrie 2016, prin respingerea recursului declarat de pârâtul MDRAP împotriva acestei hotărâri, ca nefondat.