ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5144/2019

Ședința publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30 iulie 2013, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Economiei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 57 din 09.07.2013, emisă de pârât, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 15.05.2013;

- suspendarea executării debitului contestat, reprezentând cuantumul creanței bugetare în valoare de 41.650 RON, până la soluționarea definitivă a cauzei.

1.2. Prin încheierea din 06 noiembrie 2013, instanța de fond a dispus rectificarea citativului și citarea în cauză, în calitate de reclamant, a Departamentului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism.

1.3. Prin încheierea din 15 ianuarie 2014, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat, ca neîntemeiată.

1.4. Prin încheierea din 09 aprilie 2014, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție formulată de reclamantul Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism împotriva Societății A. S.R.L., înregistrată la dosarul cauzei la data de 15 ianuarie 2014.

Totodată, prima instanță a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea recursului declarat de reclamant împotriva soluției de respingere a cererii de chemare în garanție, ca inadmisibilă.

1.5. Cauza a fost repusă pe rol prin încheierea din data de 24 octombrie 2016, având în vedere că, prin decizia civilă nr. 1053 din 05 aprilie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism împotriva încheierii din 09 aprilie 2014, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în garanție formulată împotriva Societății A. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 3290 din 31 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 57/09.07.2013, precum și Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/15.05.2013, cu consecința înlăturării obligației de plată a creanței bugetare stabilită în sarcina reclamantului.

Împotriva sentinței civile nr. 3290 din 31 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat că neregula reținută prin procesul-verbal sancționator a constat în achitarea, de către reclamant, a prețului integral al contractului nr. x/29.10.2010, în avans, fără ca serviciul contractat să fi fost prestat integral. Deși instanța de fond a constatat că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 52 alin. (7) din Legea nr. 500/2002, pentru efectuarea de către reclamant a plății în avans, în mod contradictoriu a apreciat că au fost respectate dispozițiile art. 52 alin. (5) și (6) din același act normativ.

Recurentul-pârât a criticat argumentul primei instanțe, referitor la momentul la care se apreciază caracterul eligibil al cheltuielii, recurentul apreciind că acesta se raportează la data realizării cheltuielilor neeligibile și nu la data depunerii cererii de rambursare.

A arătat pârâtul că, potrivit art. 6 din contractul de finanțare, cheltuielile efectuate de beneficiar sunt eligibile conform condițiilor stabilite de H.G. nr. 759/2007. În raport de prevederile art. 2 alin. (1) din această hotărâre de guvern, ordinea de efectuare a operațiunilor în perioada contractuală este următoarea: prestarea serviciilor, recepția, facturarea, plata, iar în cauză această ordine nu a fost respectată, mai exact s-a procedat la o prestare și recepție parțială, urmată de facturarea și plata integrală a prețului contractual, recepția serviciilor fiind realizată după expirarea perioadei contractuale.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat inexistența unei nereguli și a prejudiciului, contrar prevederilor art. 8 alin. (12) și (13) din contractul de finanțare, ale art. 2 alin. (1) lit. c) și d) din H.G. nr. 759/2007 și ale art. 2.7 din Regulamentului CE 1083/2006, întrucât existența prejudiciul rezultă din neeligibilitatea cheltuielilor efectuate.

Intimatul-reclamant Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediu de Afaceri și Turism (în prezent Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat) nu a depus întâmpinare la dosarul instanței de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice este nefondat, pentru următoarele considerente:

Chestiunea de drept supusă analizei în speță privește încadrarea în noțiunea de "neregulă", în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, a faptei reținute în sarcina reclamantului de către autoritatea de control, constând în achitarea prețului integral al contractului de prestări servicii nr. x/29.10.2010, în avans, fără ca serviciul contractat să fi fost prestat integral la data plății.

Pentru a stabili caracterul eligibil/neeligibil al sumei menționate, trebuie avute în vedere atât obligațiile contractuale, cât și dispozițiile legale incidente, precum și definiția noțiunii de neregulă, care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constă în orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Potrivit art. 6 din Contractul de finanțare nr. x/08.04.2009: "Cheltuielile efectuate de Beneficiar sunt eligibile conform condițiilor stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare și prin Ordinul ministrului internelor și reformei administrative nr. 453/2008 și al ministrului economiei și finanțelor nr. 1407/2008 privind aprobarea cheltuielilor eligibile pentru PO DCA".

Dispozițiile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 enumeră condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ ca o cheltuială efectuată de beneficiari, în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, să fie considerată eligibilă, respectiv:

a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 și 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanțare/decizia/ordinul de finanțare;

b) să fie însoțită de facturi, în conformitate cu prevederile legislației naționale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate și identificate;

c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanțare sau ale contractului de finanțare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru și în numele acesteia, pentru aprobarea operațiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) și art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;

d) să fie conformă cu prevederile legislației naționale și comunitare.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/15.05.2013, s-a concluzionat în sensul că efectuarea voluntară a plății integrale a contractului încalcă prevederile art. 52 alin. (5) și (6) din Legea nr. 500/2002 și cele ale art. 2 alin. (1) lit. c) și d) din H.G. nr. 759/2007.

Astfel, recurentul-pârât a susținut, prin raportare la data efectuării cheltuielii, că reclamanta nu a respectat condițiile menționate la lit. c) și d) ale art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007, având în vedere că serviciul de audit contractat cu Societatea A. S.R.L. nu era prestat integral, fiind realizată doar o recepție parțială, iar recepția finală a fost realizată ulterior achitării prețului contractual. Însă, reține Înalta Curte, această situație nu este de natură a conduce la concluzia caracterului neeligibil al cheltuielii, în condițiile în care, la data depunerii cererii de rambursare, serviciul de audit fusese prestat integral, fiind realizată recepția finală a serviciului de audit contractat.

Sunt neîntemeiate criticile pârâtului privitoare la momentul la care se apreciază caracterul eligibil sau neeligibil al cheltuielii solicitate la rambursare, instanța de fond reținând în mod corect că acest moment coincide cu depunerea cererii de rambursare, iar pârâtul nu a indicat vreo dispoziție legală sau contractuală contrară. Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile art. 52 alin. (5) din Legea nr. 500/2002, potrivit cărora instrumentele de plată trebuie să fie însoțite de documente justificative care să certifice, printre altele, recepția bunurilor și executarea serviciilor, textul de lege prevăzând, așadar, condiția ca, la data depunerii cererii de rambursare, iar nu la data efectuării cheltuielii, să fi fost finalizată recepția bunurilor/serviciilor ce face obiectul finanțării.

Înalta Curte reține că, la data depunerii cererii de rambursare nr. x/995.951/31.01.2011, astfel cum a fost modificată prin cererea nr. x/02.03.2011, intimatul-reclamant a prezentat Procesul-verbal de predare primire nr. x/10.01.2011, prin care auditorul Societatea A. S.R.L. a predat beneficiarului raportul de audit final . Așadar, obligațiile contractuale ale auditorului erau îndeplinite în totalitate la data la care beneficiarul a solicitat rambursarea cheltuielilor de la autoritatea finanțatoare, serviciul fiind prestat și prețul contractual achitat, conform prevederilor art. 52 alin. (5) din Legea nr. 500/2002.

Este reală susținerea pârâtului în sensul că, în cuprinsul contractului de finanțare nu există prevederi care să permită efectuarea de plăți în avans, după cum, de altfel, a reținut și instanța de fond, inclusiv prin raportare la condițiile prevăzute de art. 52 alin. (7) din Legea nr. 500/2002, dar aceste argumente nu au relevanță în raport de momentul la care se apreciază caracterul eligibil al plății, respectiv data depunerii cererii de rambursare, moment la care erau îndeplinite toate condițiile prevăzute de H.G. nr. 759/2007, fiind respectate prevederile legislației naționale și comunitare.

Chiar și în ipoteza în care s-ar aprecia că momentul la care se stabilește caracterul eligibil al cheltuielii este cel al plății, nu cel al formulării cererii de rambursare, Înalta Curte reține că neregula invocată de recurentul-pârât are un caracter pur formal, în lipsa oricărui element de natură a demonstra existența unui prejudiciu sau potențialitatea unui prejudiciu la adresa bugetului donator, astfel încât măsura aplicării corecției financiare apare ca fiind excesivă și nerezonabilă. De altfel, în cuprinsul motivelor de recurs, pârâtul a susținut ideea prejudiciului doar prin raportare la calificarea faptei reținută în sarcina reclamantului ca reprezentând neregulă, fără a indica, concret, consecințele de ordin financiar generate sau care ar putea fi generate de plata în avans a prețului serviciului de audit.

Aceste considerente sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în ceea ce privește argumentul pârâtului privind recepționarea serviciilor după expirarea perioadei contractuale, respectiv în data de 10.01.2011 (contractul de finanțare prevăzând ca dată limită de predare a raportului de audit data de 07.01.2011), atât timp cât pârâtul nu a dovedit producerea vreunui prejudiciu ca urmare a predării raportului cu o întârziere de trei zile.

În concluzie, cheltuiala efectuată de intimatul-reclamant nu poate fi considerată neeligibilă, atât timp cât plata prețului contractual, chiar și în avans, s-a dovedit a fi fost efectuată în scopul realizării proiectului, serviciul de audit fiind prestat și recepționat integral de către beneficiar, neputând fi decelat un prejudiciu determinat de plata anterioară recepționării serviciului ori de întârzierea cu câteva zile a predării raportului de audit. Nefiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, concluzia instanței de fond, în sensul nelegalității actelor administrative atacate, este corectă, motive pentru care instanța de control judiciar va menține soluția de anulare a deciziei și procesului-verbal contestate.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 3290 din 31 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2019.