ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5855/2019

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 04.02.2015 reclamantul MINISTERUL ECONOMIEI, COMERȚULUI ȘI TURISMULUI în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 33.750 RON constituind penalități de întârziere conform pct. 8.7 din Contractul de lucrări nr. x/2012 încheiat între fosta Agenție Română pentru Dezvoltarea Durabilă a zonelor industriale și S.C. A. S.R.L., penalități calculate pentru perioadele 01.08.2012-30.10.2013, respectiv 31.10.2014-30.09.2014.

Prin sentința nr. 2804 din 30 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul MINISTERUL ECONOMIEI, COMERȚULUI Șl TURISMULUI cu sediul în București, Calea x, sector 1 în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. cu sediul în Vișeul de Sus, str. x,județ Maramureș, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței prezentate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri care a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 din C. proc. civ.

În motivarea recursului a arătat că sentința recurată este motivată insuficient, printr-o simplă indicare a două articole din contract care fac trimitere la stingerea unor eventuale litigii prin arbitraj.

Conform art. 1.1.2 Părți și Persoane din contract, CAD înseamnă o persoană sau trei persoane numite astfel în contract sau altă persoană desemnată potrivit prevederilor Subclauzei 20.2 (Numirea Comisiei de Adjudecare a Disputelor) sau Subclauzei 20.3 (Eșecul numirii Comisiei de Adjudecare a Disputelor).

Întrucât prin contract nu a fost numită o astfel de persoană și nici nu a fost constituită ulterior o Comisie de Adjudecare a Disputelor, aceste prevederi contractuale nu și-au produs niciodată efectele pe parcursul derulării contractului.

Consideră că soluția dată de instanță de fond cu privire la inadmisibilitatea acțiunii pe calea instanțelor judecătorești este dată cu încălcarea principiului constituțional al liberului acces la justiție care presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiția se înfăptuiește.

Procedura de arbitraj nu este o formă de înfăptuire a justiției, ci este un mecanism contractual, recunoscut de prevederile legale și constituționale ca producând anumite efecte juridice, dar care nu poate însă limita și atenua dreptul părților de a obține înfăptuirea justiției de către instanțele judecătorești.

Apreciază că determinarea conținutului dreptului de acces liber la justiție se poate realiza doar prin interpretarea în mod coroborat a prevederilor art. 21 cu dispozițiile art. 124 și art. 126 din Constituția României.

Dacă dreptul de acces este un drept nuanțat și relativizat, dreptul la justiție este un drept absolut care nu poate fi restricționat în aplicare; orice subiect de drept are dreptul ca în condiții procedurale rezonabile care să nu afecteze exercitarea dreptului de acces sau a dreptului la justiție să obțină realizarea efectivă și concretă a drepturilor și intereselor sale legitime. Acest caracter pentru dreptul la justiție rezultă din prevederile art. 124 coroborate cu art. 126 alin. (1) din Constituția României, întrucât ambele dispoziții legale vorbesc despre caracterele justiției (unică, independentă, egală, legală și imparțială) respectiv subiectele îndrituite să o realizeze.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel București a invocat dispozițiile art. 9 din Anexa la contract, respectiv Condițiile Generale ale Acordului de Adjudecare a Disputelor, conform cărora "orice revendicare sau dispută care decurge sau are legătură cu acest Acord de Adjudecare a Disputelor sau orice încălcare, reziliere sau lipsa de valabilitate a acestuia, vor fi în final rezolvate potrivit prevederilor Regulamentului de Arbitraj ale Camerei Internaționale de Comerț, de către un arbitru numit în conformitate cu Regulile de Arbitraj.

Art. 9 din Anexă se referă la orice dispută care ar decurge din Acordul de Adjudecare a Disputelor, ori acțiunea are ca obiect pretenții - penalități de întârziere determinate de neîndeplinirea obligațiilor contractuale - cererea fiind întemeiată pe dispozițiile răspunderii civile contractuale. Introducerea acțiunii la instanța judecătoreasca a fost determinată de faptul că acele clauze stipulate în contract cu privire la constituirea Comisiei de Adjudecare a Disputelor nu și-au produs niciodată efecte, acea comisie nefiind constituită.

Pe de altă parte, nici pârâta prin întâmpinare nu a contestat neîndeplinirea acestei proceduri privind încercarea de soluționare a diferendului prin concursul CAD, fiind de acord cu soluționarea litigiului printr-o acțiune de drept comun.

Pentru aceste motive solicităm admiterea recursului și, pe cale de consecință să se dispună judecarea cauzei de către instanța judecătorească competentă, respectiv Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În drept, a invocat pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar în conformitate cu prevederile art. 223 alin. (2) C. proc. civ. solicită judecarea cauzei și în lipsă.

Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare.

Constituția României prin art. 21 reglementează accesul liber la justiție ca drept fundamental cu valoare de principiu constituțional arătând că:

"(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

În aplicarea acestui principiu constituțional, cu referire la arbitraj ca jurisdicție alternativă cu caracter privat, art. 554 alin. (1) și (2) C. proc. civ. prevede:

(1) Instanța judecătorească, sesizată cu o cauză cu privire la care s-a încheiat o convenție arbitrală, își va verifica propria competentă și se va declara necompetentă numai dacă părțile sau una dintre ele solicită aceasta, invocând convenția arbitrală. În acest caz, instanța își va declina competenta în favoarea organizației sau instituției pe lângă care funcționează arbitrajul instituționalizat, care, în temeiul hotărârii de declinare, va lua măsurile necesare în vederea constituirii tribunalului arbitral. În cazul arbitrajului ad-hoc, instanța va respinge cererea ca nefiind de competenta instanței judecătorești.

(2) Instanța va reține spre soluționare procesul dacă:

a) pârâtul și-a formulat apărările în fond, fără nicio rezervă întemeiată pe convenția arbitrală;

b) convenția arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;

c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj."

Dispoziția legală anterior citată reglementează cu claritate condițiile în care o instanță poate respinge o cerere de chemare în judecată ce îi este adresată, ca nefiind de competenta instanței judecătorești, pentru considerente ce țin de încheierea între părți a unei convenții arbitrale.

În speță, reclamantul a înțeles să adreseze cererea de chemare în judecată instanței, iar pârâtul, deși a formulat întâmpinare prin care, deși a invocat mai multe excepții (excepția necompetenței teritoriale a instanței, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile, excepția prescripției dreptului de a formula acțiune în contencios administrativ) nu a înțeles să invoce necompetența instanței determinată de existența convenției arbitrale.

În aceste condiții instanța nu putea să respingă acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă pe considerentul că aceasta nu este de competența instanțelor judecătorești.

Procedând astfel, instanța de fond a pronunțat o sentință prin care nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, supusă casării prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Fată de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant și se va casa sentința recurată.

Reținând că obiectul cauzei îl constituie penalități decurgând dintr-un contract administrativ și având în vedere art. 95 pct. 1 C. proc. civ., art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a și art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 precum și art. 497 C. proc. civ. se va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri împotriva sentinței nr. 2804 din 30 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2019.