ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2627/2014

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2627/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Decizia nr. 2627/2014

Deliberând asupra recursurilor de față, în baza actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 529 din 03 decembrie 2012, Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. x/36/2013, în baza art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83-84 C. pen., privind revocarea beneficiului suspendării condiționate.

În baza art. 346, raportat la art. 14 C. proc. pen. cu aplicarea art. 998-999 și art. 1000 alin. (3) C. civ. a admis în parte acțiunea civilă și a obligat pe inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul General al Poliției Române și alături de asigurătorul de răspundere civilă SC B. SA, acesta din urmă în limita plafonului legal aferent anului 2011, la plata sumelor de 30.000 lei daune morale către partea civilă

C., prin curator D. și 30.000 lei daune morale și 5.348 lei daune materiale către partea civilă D.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul A., în solidar cu partea responsabilă civilmente Inspectoratul General al Poliției Române, la plata sumei de 3.200 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul de avocat din oficiu, în sumă de 100 lei, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța nr. x/P din 25 noiembrie 2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.

În sarcina inculpatului, s-a reținut că la data de 16 august 2011, în jurul orelor 08

, conducând pe drumul public autoturismul, în calitate de angajat al Inspectoratului General al Poliției Române, cu o viteză superioară celei admise în localitate, a accidentat mortal pe victima E., aflată pe prima bandă a sensului său de mers, pe fondul unei manevre neregulamentare și imprudente de trecere de pe banda a doua pe banda întâi.

În cursul judecății au fost audiate părțile și martorii din lucrări, fiind administrată proba testimonială cu doi martori și cea cu înscrisuri pe latură civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că

la data de 16 august 2011, în jurul orelor 08

, inculpatul A., având calitatea de lucrător de poliție judiciară, cu gradul de subofițer, conducea autoturismul, pe D.N. 39 în orașul Eforie Sud, pe relația Mangalia-Constanța pe banda a doua a sensului de circulație.

În timpul deplasării, ajungând în apropiere de intersecția din localitate, din cauza neatenției în conducere, dar și pe fondul unei viteze neadaptate la regulile și situația traficului, efectuând manevre neregulamentare de trecere de pe o bandă pe alta, a acroșat lateral autoturismul, staționat din cauza unei defecțiuni pe banda unu de circulație. În urma impactului, inculpatul a surprins și accidentat cu colțul din dreapta față al autoturismului pe numitul E., aflat pe partea carosabilă, aplecat sub capota autoturismului, în zona compartimentului motor, unde încerca remedierea unei defecțiuni ivite la sistemul electric.

În urma accidentului de circulație, victima E. a decedat în timp ce era transportată către spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Polițiștii rutieri sesizați cu privire la producerea accidentului, s-au deplasat la fața locului, au efectuat cercetarea locului faptei, au realizat fotografii judiciare și au întocmit schița accidentului de circulație. Inculpatul A. a fost testat cu aparatul etilotest Drager, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conform raportului medico-legal de necropsie nr. 512/A3//2011 întocmit de către Spitalul de Medicină Legală Constanța, „moartea numitului E. a fost violentă. Ea a fost cauzată de contuzia meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu. Leziunile de violență au legătură directă cu cauza morții". In sângele recoltat de la victimă nu s-a constatat alcool.

Conform raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, dinamica producerii accidentului a fost următoarea: la data de 16 august 2011, în jurul orelor 08°° autoturismul, condus de A. se deplasa pe D.N. 39, din direcția Mangalia către Constanța. Când autoturismul a ajuns în localitatea Eforie Sud, pe banda a doua și în aceeași direcție se deplasa autoturismul, condus de F.. Conducătorul auto A., ajungând din urmă autoturismul de pe banda a doua, trece pe lângă acesta pe banda întâi, după care intră în fața autoturismului aflat pe banda a doua. După parcurgerea distanței de 20-30 de metri pe banda a doua, autoturismul condus de A. acroșează cu colțul din dreapta față partea laterală stânga a autoturismului, oprit pe prima bandă, începând de la aripa din spate până la cea din față. Pe aripa din stânga față a autoturismului oprit, fiind aplecat conducătorul auto E. pentru a remedia defecțiunea de la motor, capota fiind ridicată, acesta este acroșat de autoturismul condus de A. și proiectat în parbriz, iar apoi pe carosabil, lângă bordura trotuarului din dreapta.

S-a analizat corespondența dintre avariile suferite de autoturismul condus de inculpat și cele produse autoturismului oprit, rezultând că primul avea direcția și sensul de deplasare către autoturismul oprit. In premomentul și momentul acroșării autoturismului oprit, conducătorul acestuia, victimă a accidentului, se afla aplecat pe aripa din partea stânga față, în spațiul de sub capota motorului, care era ridicată.

Viteza autoturismului condus de inculpat a fost stabilită la o valoare de 70-80 km/h.

În opinia expertului tehnic, poziția avariilor produse la autoturismul condus de inculpat, conduce la concluzia că acesta se deplasa pe o direcție înclinată spre banda unu, pe care se afla autoturismul oprit.

În această situație, s-a apreciat de către expert că inculpatul A. a încălcat prevederile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, care obligă conducătorul de vehicul, la trecerea pe o altă bandă de circulație sau de

virare la dreapta ori la stânga, să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Totodată, s-a apreciat că accidentul s-ar fi produs, chiar dacă autoturismul oprit pe banda unu se afla în mișcare.

De asemenea, expertul a arătat că autoturismul victimei nu staționa regulamentar, deoarece se afla la distanța de 1,30 metri de marginea carosabilului, respectiv de trotuar, încălcând dispozițiile art. 63 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în sensul că vehiculul oprit sau staționat pe partea carosabilă trebuie așezat lângă și în paralel cu marginea acestuia.

Cu toate acestea, opinia expertului tehnic, însușită și de către procuror, a fost în sensul că poziția autoturismului oprit pe prima bandă de circulație nu a influențat producerea accidentului, deoarece chiar dacă se afla oprit lângă trotuar, autoturismul condus de A., deplasându-se pe o direcție înclinată spre banda una, tot ar fi intrat în partea laterală stânga a autoturismului oprit.

Situația de fapt reținută a fost dovedită

prin procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșa foto, schița locului accidentului, verificarea tehnică a autoturismului condus de inculpat, procesele-verbale de constatare a avariilor cauzate autoturismelor implicate în accidentul de circulație, actele și documentele medico-legale, raportul de expertiză tehnică, declarațiile martorilor oculari și depozițiile inculpatului, care nu s-a considerat vinovat de comiterea faptei.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, inculpatul A. a declarat că la data respectivă conducea autoturismul, proprietatea Inspectoratului General al Poliției Române, pe D.N. 39 în localitatea Eforie Sud, dinspre Mangalia către Constanța, pe banda a doua a sensului de circulație, cu o viteză de aproximativ 50 km/h, iar în fața sa circula un autoturism, motiv pentru care a trecut pe banda întâi, pe lângă autoturismul respectiv, după care a reintrat pe banda a doua de circulație, continuându-și deplasarea. După ce a mai rulat aproximativ 50 de metri, inculpatul a observat în fața sa, la distanță de 20 de metri, un autoturism, oprit pe prima bandă, având capota ridicată, în dreptul aripei stânga față aflându-se o persoană aplecată la compartimentul motor. In aceste condiții, inculpatul a declarat că și-a continuat deplasarea pe banda a doua de circulație și când a ajuns în apropierea autoturismului persoana care se afla lângă autoturism i-a sărit brusc în față, intrând pe banda a doua de circulație. Inculpatul a încercat să evite respectiva persoană, virând din reflex dreapta, moment în care a acroșat cu colțul din dreapta față, partea lateral stânga a autoturismului cât și persoana respectivă, impactul având loc între cele două benzi de circulație. Inculpatul a arătat că în spatele autoturismului oprit nu era montat triunghi reflectorizant sau alt element de semnalizare a staționării și

că, de asemenea, autoturismul nu avea avariile în funcțiune și nici sistemele de iluminare.

S-a apreciat că, apărarea inculpatului, privind apariția intempestivă a victimei pe banda a doua a sensului său de mers, nu poate fi avută în vedere, întrucât, într-o astfel de ipoteză, impactul nu s-ar fi produs în partea din față a autoturismului, acolo unde partea vătămată se poziționa, în încercarea de a remedia defecțiunea tehnică. Din fotografiile judiciare aflate la dosar a rezultat că impactul inițial dintre cele două autoturisme s-a soldat cu acroșarea aripii lateral stânga a autoturismului staționat pe banda întâi, inculpatul neavând vreun motiv să vireze în direcția dreaptă. O astfel de motivație din partea inculpatului, în opinia primei instanțe, putea fi determinată doar de posibila apariție a victimei în zona din spate a autoturismului, însă o asemenea ipoteză nu se confirmă prin declarațiile martorilor oculari și fotografiile judiciare, din care rezultă că, în raport de poziția urmelor biologice sânge, partea vătămată nu putea fi proiectată decât din imediata vecinătate a capotei mașinii. De altfel, și celelalte urme ale accidentului de circulație se poziționează în imediata apropiere a acostamentului, în fața autoturismului staționat, pe partea dreaptă. Mai mult, s-a apreciat că dacă victima și-ar fi făcut apariția în fața autoturismului inculpatului, acesta nu ar fi avut nici un motiv să vireze spre dreapta, o astfel manevră prezentând riscul iminent ca victima să fie strivită între cele două autoturisme sau proiectată în autovehiculul ce staționa pe prima bandă.

Drept urmare, s-a considerat că într-o astfel de ipoteză inculpatului ar fi trebuit să vireze în direcția stângă, fie și cu riscul pătrunderii de contrasens, iar dacă nu a procedat ca atare, manevra efectuată a fost cu atât mai mult în măsură a pune în pericol siguranța participanților la trafic.

Din declarațiile martorei G., ocupanta locului din dreapta în autoturismul, a rezultat că înainte de a pleca de la domiciliu, autoturismul respectiv a avut probleme tehnice, întrucât nu pornea, având bateria descărcată, fapt pentru care șoferul a fost ajutat de un vecin în vederea pornirii autoturismului, iar în timp ce victima E. conducea autoturismul dinspre Tuzla către Constanța, în localitatea Eforie Sud, în mod inexplicabil acestuia i s-a oprit brusc motorul. E. a coborât de la volan, a ridicat capota de la motor și în timp ce se uita la motor l-a văzut că se afla în dreptul farului stâng, moment în care a simțit că autoturismul în care se afla a fost izbit din spate. Martora l-a văzut pe E. proiectat în aer și a realizat că atât autoturismul, cât și șoferul său au fost loviți de un alt autoturism, pe care l-a identificat.

Martorul F. a declarat că în localitatea Eforie-Sud, în timp ce conducea autoturismul pe banda a doua a sensului de circulație, cu o viteză de aproximativ 5 5km/h, un autoturism, de culoare roșie, a trecut

pe lângă acesta pe banda unu, a pătruns pe banda doi, a mai parcurs aproximativ 20-30 metri și a acroșat un cetățean care se afla poziționat lângă un autoturism oprit pe banda întâi a sensului de circulație, pietonul fiind proiectat pe carosabil spre bordura din partea dreaptă. Martorul a precizat că pietonul acroșat se afla în zona aripii față a autoturismului, lipit de el, efectuând lucrări sub capota ridicată a acestuia, dar și că autoturismul nu era semnalizat cu triunghi reflectorizant sau cu un alt mijloc de semnalizare și că acesta nu avea avariile puse în funcțiune. De asemenea, în premomentul accidentului de circulație, autoturismul rula pe banda a doua a sensului de circulație, nu a frânat, accidentul fiind produs pe banda întâi a sensului de circulație.

La rândul său, martorul ocular H., pasager pe locul din dreapta al autoturismului, condus de martorul F. a susținut aceleași aspecte referitoare la producerea accidentului de circulație.

În acest context s-a concluzionat că principala responsabilitate în producerea accidentului rutier revine inculpatului A., care a încălcat dispozițiile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată - în sensul că a depășit limita maximă de viteză admisă în localitate de 50 km/h, deplasându-se cu o viteză cuprinsă între 70-80 km/h, precum și prevederile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 - în sensul că nu s-a asigurat la trecerea pe altă bandă de circulație ori la virarea spre dreapta, fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

În raport cu aceste dispoziții legale, s-a apreciat că, în principal, accidentul de circulație a fost generat de manevra bruscă a inculpatului, din declarațiile martorilor F. și H., reieșind că anterior producerii impactului acesta a avut la dispoziție un spațiu 20-30 de metri mai înainte de acroșa victima. Chiar dacă inculpatul ar fi rulat cu viteza maximă admisă în localitate, acesta ar fi avut la dispoziție un spațiu corespunzător frânării, cel puțin pentru atenuarea consecințelor impactului, precum și posibilitatea de vira spre stânga sau de a se încadra pe banda a doua de mers, în condițiile unei deplasări printre cele două benzi. Ținând seama de tipul de leziuni constatate asupra victimei, s-a observat că acestea sunt multiple, printre ele evidențiindu-se cele de la nivelul gambei și de la glezna dreaptă, aspect ce demonstrează că impactul s-a produs din lateral.

Această împrejurare a infirmat apărarea inculpatului, în sensul că victima i-ar fi apărut în față pe banda sa de mers și că impactul cu mașina staționată s-ar fi datorat manevrei de evitare reflexe, întrucât zonele producerii leziunilor ar susține varianta improbabilă ca victima să fi traversat strada cu spatele.

Prima instanță a considerat că, la rândul său, responsabilă de producerea evenimentului rutier, dar într-o proporție mai redusă, este și victima accidentului

de circulație, care a încălcat prevederile art. 63 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în sensul că nu a oprit autoturismul lângă acostament și paralel cu marginea carosabilului.

De asemenea, instanța a apreciat, în acord cu opinia exprimată de organul de cercetare penală, că victima accidentului de circulație a încălcat dispozițiile art. 156 din Regulamentul pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicată, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, precum și prevederile art. 155 din același regulament care prevăd că „în cazul rămânerii în pană a unui autovehicul ori a remorcii acestuia, conducătorul ansamblului este obligat să îl scoată imediat în afară părții carosabile sau, dacă nu este posibil, să îl deplaseze lângă bordura ori acostament, așezându-l paralel cu axa drumului și luând măsuri pentru remedierea defecțiunilor sau, după caz, de remorcare. Dincolo de posibilitatea acordată conducătorului autoturismului de a remedia defecțiunile apărute în trafic, textul de lege impune în sarcina acestuia obligația principală de a încerca scoaterea imediată a autoturismului în afară părții carosabile, pentru prevenirea oricăror stări de pericol la adresa participanților la trafic și numai în subsidiar poate proceda la remedierea în trafic a acestor defecțiuni după ce autoturismul a fost deplasat cât mai aproape de bordură sau acostament, atunci când scoaterea lui în afara carosabilului nu a fost posibilă.

În speță, s-a constatat că victima accidentului de circulație nu a procedat la scoaterea autovehiculului în afara părții carosabile, deși înălțimea acostamentului nu constituia un obstacol față de dimensiunile autoturismului, chiar mai mult decât atât, aceasta nu a deplasat mașina lângă bordură sau acostament, oprind-o la o distanță de 1,30 m de marginea drumului.

În aceste împrejurări, dată fiind distanța dintre autoturismul oprit și bordură, contrar opiniei expertului, instanța de fond a considerat că în cauză nu a fost relevată cu certitudine o direcție înclinată a direcției de deplasare a autoturismului condus de inculpat, iar în ceea ce privește certitudinea producerii impactului cu victima, exista posibilitatea ca autoturismul inculpatului să fi trecut paralel sau razant cu victima, fără să o acroșeze sau lovind-o, fără a-i provoca decesul. Din conținutul fotografiilor judiciare aflate la filele 21 și 22 din dosarul de urmărire penală, urmele evidențiate asupra autoturismului staționat pe prima bandă sunt în primul rând urme longitudinale, specifice procesului de frecare, ele neputându-se produce în cazul unui impact din direcție oblică, urmare unei mișcării de deplasare înclinate, dinspre banda doi spre banda unu.

Dimpotrivă, o astfel de mișcare ar fi produs avarii în adâncime ambelor autoturisme, constând în înfundarea profundă a zonelor aflate în contact și pe o lățime mult mai mare, date fiind dimensiunile celor două autovehicule și mai ales viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpat (70-80 km/h).

Pentru corecta apreciere a culpelor ce concură la producerea oricărui accident rutier, prima instanță a avut în vedere atât cauzele producerii evenimentului, cât și eventualele stări de pericol care au favorizat sau declanșat factorii contributivi sau care au amplificat consecințele produse, apreciind că în producerea accidentului de circulație există o culpă comună a inculpatului și victimei, aceasta din urmă fiind cuantificată de către de instanță la 1/3, procent ce urmează a fi avut în vedere la stabilirea întinderii despăgubirilor.

În drept, prima instanță a constatat că fapta inculpatului A., care la data de 16 august 2011, în jurul orelor 08, conducând pe drumul public autoturismul, în calitate de angajat al Inspectoratului General al Poliției Române, cu o viteză superioară celei admise în localitate, a accidentat mortal pe victima E., aflată pe prima bandă a sensului său de mers, pe fondul unei manevre neregulamentare și imprudente de trecere de pe o bandă pe alta, constituie infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.

Având în vedere că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., prin aceea că fapta reținută prin rechizitoriu există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăție sub forma culpei de către inculpat, tribunalul a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată condiționat.

Sub aspectul laturii civile,

față de probatoriul administrat sub acest aspect -acte și declarații de martori tribunalul a admis în parte acțiunile civile, acordând pentru C. suma de 30.000 lei cu titlu de daune morale și 5.348 lei cu titlu de daune materiale, în urma reținerii culpei concurente de 1/3 a victimei în producerea accidentului de circulație. Și în cazul părții civile D., tribunalul a acordat aceleași despgubiri, apreciind că acordarea unor daune morale se justifică datorită implicațiilor și responsabilităților majore pe care decesul victimei le-a generat în viața acesteia, fiind singura persoană care se mai ocupă în prezent de asigurarea celor necesare nepotului bolnav, C.

Constatând incidența dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C. civ., în vigoare la data comiterii faptei prima instanță a constatat că în solidar cu inculpatul urmează a răspunde și Inspectoratul General al Poliției Române, în calitate de angajator.

De altfel, în cursul urmăririi penale, prin adresa din 2011, procurorul a comunicat instituției că, în urma stabilirii cadrului procesual, aceasta are calitate de parte responsabilă civilmente, în referire la infracțiunea de ucidere din culpă pentru care agentul de poliție judiciară A. a fost pus sub învinuire, raportat la accidentul de circulație din 16 august 2011.

Întrucât prin precizările depuse la filele 90-93 din dosar, partea responsabilă civilmente a recunoscut că la data comiterii accidentului inculpatul, în calitate de agent de poliție în cadrul Direcției Operațiuni Speciale - Serviciul Operațiuni

Speciale Constanța, se afla în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu (aspect ce dovedește susținerilor inculpatului), instanța a înlăturat apărările referitoare la inexistența raportului de prepușenie la momentul săvârșirii infracțiunii.

În soluționarea acțiunii civile tribunalul a avut în vedere și împrejurarea că la data producerii accidentului, autoturismul condus de inculpat era asigurat în baza poliței de asigurare de răspundere civilă auto, valabilă de la 01 ianuarie 2011 până la 31 decembrie 2012, emisă de către SC B. SA, astfel cum rezultă din actele aflate la filele 31 și 32 din dosarul de urmărire penală.

Prin urmare, instanța a dat eficiență deplină dispozițiilor cuprinse în art. 49-50 din Legea nr. 136/1995, potrivit cărora asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum și tramvaie și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, despăgubirile acordându-se pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

În ceea ce privește răspunderea pentru fapta proprie a inculpatului, instanța a reținut că, potrivit art. 54 din Legea nr. 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, în calitate de intervenienți forțați. Insă o asemenea calitate este străină procesului penal în care autorul infracțiunii nu poate avea decât calitatea de învinuit sau inculpat, după caz.

În aceste împrejurări, având în vedere că acțiunea civilă este alăturată acțiunii penale în procesul penal, conform art. 14 alin. (2) C. proc. pen., angajarea răspunderii inculpatului este primordială și condiționează angajarea răspunderii complementare a asigurătorului, acțiunea civilă în procesul penal având ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, conform art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Cod.

Ca atare, în opinia primei instanțe coexistența unei răspunderi complementare și indirecte pentru fapta altuia, pe temei contractual, așa cum este răspunderea asigurătorului, nu exclude angajarea răspunderii civile a inculpatului, aceasta din urma constituind forma de răspundere principală, de natură delictuală, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ.

Această concluzie reiese și din considerentele Deciziei în interesul Legii nr. 1/2005, în care se reține că „în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998 C. civ., a celui care, prin fapta sa, a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995".

Tribunalul a concluzionat că în cazul exercitării acțiunii civile la instanța penală, inculpatul urmează a răspunde alături de asigurător, astfel că, în cazul în care constituirea de parte civilă nu s-ar face și în contradictoriu cu inculpatul, conform art. 14 și 15 C. proc. pen., acțiunea civilă urmează a fi adresată pe cale separată la instanța civilă, potrivit art. 19 alin. (1) al aceluiași cod.

Împotriva sentinței penale nr. 529 din 03 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. x/36/2013, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul A., părțile civile C., prin curator D. și D., partea responsabilă civilmente Inspectoratul General al Poliției Române și asigurătorul SC B. SA.

În apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate de către prima instanță și schimbarea modalității de executare.

În susținerea motivelor de apel inculpatul a solicitat achitarea, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., apreciind că victima a avut o culpă exclusivă în producerea accidentului. In subsidiar, s-a criticat procentul de culpă reținut în sarcina inculpatului și aplicarea pedepsei accesorii de către prima instanță.

Apelul părții responsabile civilmente a vizat îndeplinirea condițiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale, apreciindu-se că inculpatul nu a săvârșit fapta în funcțiile încredințate. Partea responsabilă civilmente a criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părților civile.

În apelul asigurătorului s-a susținut că autoturismul implicat în evenimentul rutier din data de 16 august 2011 nu avea încheiată poliță pentru răspundere civilă obligatorie.

Motivele de apel invocate de părțile civile au privit atât latura penală, cât și latura civilă a cauzei. S-a solicitat reținerea culpei exclusive a inculpatului, precum și majorarea cuantumului despăgubirilor civile.

La instanța de apel inculpatul A. s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 119/P din 04 octombrie 2013, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,

în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, inculpatul Șchiopii Paul Octavian, părțile civile C. prin curator D. și D., partea responsabilă civilmente Inspectoratul General al Poliției Române și asigurătorul SC B. SA - cu sediul ales în Constanța, jud. Constanța împotriva sentinței penale nr. 529 din 03 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul penal nr. x/118/2011.

În baza art. 192 alin. (2), (4) C. proc. pen. apelanții A., D., C., prin curator D., partea responsabilă civilmente Inspectoratul General al Poliției Române și asigurătorul SC B. SA au fost obligați la plata a câte 300 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de către stat în apel.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au rămas în sarcina statului.

În baza art. 189 C. proc. pen. onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu - avocat I., în cuantum de 50 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Constanța.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, confirmată de probe, încadrarea juridică a faptei și vinovăția inculpatului, fiind îndeplinite cerințele art. 345 alin. (2) C. proc. pen. pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală și pe parcursul cercetării judecătorești (procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșa foto, schița locului accidentului, verificarea tehnică a autoturismului condus de inculpat, procesele-verbale de constatare a avariilor cauzate autoturismelor implicate în accidentul de circulație, actele și documentele medico-legale, raportul de expertiză tehnică, declarațiile martorilor oculari și declarațiile inculpatului) a rezultat că la data de 16 august 2011, în jurul orei 08

, inculpatul A., lucrător de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române-Direcția Operațiuni Speciale-Serviciul Operațiuni Speciale Constanța, având gradul de subofițer, conducea autoturismul, pe D.N. 39 în orașul Eforie Sud, pe relația Mangalia-Constanța, pe banda a doua a sensului de circulație. Când autoturismul a ajuns în localitatea Eforie Sud, pe banda a doua și în aceeași direcție se deplasa autoturismul, condus de F..

Ajungând în apropiere de intersecției, din cauza neatenției în conducere, dar și pe fondul vitezei neadaptate la regulile și situația

traficului, efectuând manevre neregulamentare de trecere de pe o bandă pe alta, a acroșat lateral autoturismul, staționat din cauza unei defecțiuni pe prima bandă. Astfel, în momentul în care a ajuns din urmă autoturismul de pe banda a doua, inculpatul a trecut pe lângă acesta pe banda întâi, după care a intrat în fața autoturismului aflat pe banda a doua. După parcurgerea distanței de 20-30 de metri pe banda a doua, autoturismul condus de inculpat a acroșat cu colțul din dreapta față partea laterală stânga a autoturismului, oprit pe prima bandă, începând de la aripa din spate până la cea din față. Pe aripa din stânga față a autoturismului oprit, fiind aplecat conducătorul auto E. pentru a remedia defecțiunea de la motor, capota fiind ridicată, acesta a fost acroșat de autoturismul condus de inculpat și proiectat în parbriz, iar apoi pe carosabil, lângă bordura trotuarului din dreapta.

În urma accidentului de circulație, victima E., care încerca remedierea unei defecțiuni ivite la sistemul electric, a decedat.

Conform raportului medico-legal de necropsie nr. 512/A3//2011 întocmit de către Spitalul de Medicină Legală Constanța, moartea victimei a fost violentă. Ea a fost cauzată de contuzia meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu. Leziunile de violență au legătură directă cu cauza morții.

Potrivit raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, viteza autoturismului condus de inculpat a fost stabilită la o valoare de 70-80 km/h.

S-a reținut că poziția avariilor produse la autoturismul condus de inculpat, conduce la concluzia că acesta se deplasa pe o direcție înclinată spre banda unu, pe care se afla autoturismul oprit.

S-a apreciat de către expert, pe de o parte, că inculpatul A. a încălcat prevederile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, care obligă conducătorul de vehicul, la trecerea pe o altă bandă de circulație sau de virare la dreapta ori la stânga, să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, iar pe de altă parte, accidentul s-ar fi produs, chiar dacă autoturismul oprit pe banda unu se afla în mișcare.

De asemenea, expertul a considerat că autoturismul victimei nu staționa regulamentar, deoarece se afla la distanța de 1,30 metri de marginea carosabilului, respectiv de trotuar, încălcând dispozițiile art. 63 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în sensul că vehiculul oprit sau staționat pe partea carosabilă trebuie așezat lângă și în paralel cu marginea acestuia.

Curtea a reținut că motivele principale de apel, invocate atât de către inculpat, cât și de către părțile civile vizează stabilirea cauzelor producerii accidentului de circulație și a culpelor persoanelor implicate în evenimentul rutier din data de 16 august 2011.

Fiind audiat, inculpatul A. a susținut că se deplasa pe banda a doua de circulație și, când a ajuns în apropierea autoturismului, persoana care se afla lângă autoturism i-a sărit brusc în față, intrând pe banda a doua de circulație. Inculpatul a încercat să evite respectiva persoană, virând din reflex dreapta, moment în care a acroșat cu colțul din dreapta față, partea lateral stânga a autoturismului cât și persoana respectivă, impactul având loc între cele două benzi de circulație.

În acord cu opinia primei instanțe, curtea a constatat că apărările inculpatului sunt infirmate de toate mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului penal. Astfel, martora G., care se afla în autoturismul pe locul din dreapta față, a declarat că în jurul orelor 08

, în timp ce victima E. conducea autoturismul dinspre Tuzla către Constanța, în localitatea Eforie Sud, i s-a oprit brusc motorul. Victima a coborât de la volan, a ridicat capota de la motor și, în timp ce se uita la motor, l-a văzut că se afla în dreptul farului stâng, moment în care a simțit că autoturismul în care se afla a fost izbit din spate de un autoturism.

Martorii oculari F. și H., ocupanți ai autoturismului, care se deplasa pe relația Tuzla-Constanța, au relatat că în localitatea Eforie-Sud, în timp ce conducea autoturismul pe banda a doua a sensului de circulație, cu o viteză de aproximativ 55km/h, un autoturism, de culoare roșie, a trecut pe lângă acesta pe banda unu, a pătruns pe banda doi, a mai parcurs aproximativ 20-30 metri și a acroșat un cetățean care se afla poziționat lângă un autoturism oprit pe banda întâi a sensului de circulație, pietonul fiind proiectat pe carosabil spre bordura din partea dreaptă. Martorii au precizat că bărbatul acroșat se afla în zona aripii față a autoturismului, lipit de el, efectuând lucrări sub capota ridicată a acestuia, iar accidentul s-a produs pe banda întâi a sensului de circulație.

Totodată, curtea a apreciat susținerile inculpatului ca necredibile, având în vedere și avariile constatate la cele două autoturisme (urmele evidențiate asupra autoturismului staționat pe prima bandă fiind urme longitudinale, specifice procesului de frecare), ce confirmă dinamica producerii accidentului, precum și leziunile suferite de victimă. Sub acest din urmă aspect, din raportul de constatare medico-legală rezultă că victima E. a suferit leziuni multiple, inclusiv la gamba și glezna dreaptă, împrejurare ce confirmă ipoteza lovirii din partea dreaptă.

De asemenea, apărarea inculpatului privind apariția bruscă a victimei pe banda a doua a sensului său de mers, nu a fost primită, întrucât, într-o astfel de ipoteză, inculpatul ar fi trebuit să frâneze. Or, din procesul-verbal de cercetare la fața locului, ce se coroborează cu declarația martorului F., rezultă că inculpatul nu a acționat într-o asemenea manieră.

În raport de ansamblul probator administrat în cauză, s-a constatat că în mod just prima instanță a reținut culpa concurentă a inculpatului și a victimei, aceasta din urmă în proporție de 1/3, ținând seama de împrejurările producerii accidentului și de importanța regulilor de circulație încălcate.

S-a apreciat că principala cauză a producerii accidentului constă, desigur, în conduita imprudentă a inculpatului A., care a încălcat dispozițiile art. 49 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, deoarece a depășit limita maximă de viteză admisă în localitate de 50 km/h, deplasându-se cu o viteză cuprinsă între 70-80 km/h, precum și prevederile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, având în vedere că nu s-a asigurat la trecerea pe altă bandă de circulație ori la virarea spre dreapta, fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Potrivit declarației inculpatului, care se coroborează cu declarațiile martorilor oculari, în spatele autoturismului oprit nu era montat triunghi reflectorizant sau alt element de semnalizare a staționării, iar autoturismul nu avea avariile în funcțiune și nici sistemele de iluminare.

Așadar, victima accidentului de circulație a încălcat prevederile art. 63 alin. (5) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în sensul că nu a oprit autoturismul lângă acostament și paralel cu marginea carosabilului. De asemenea, victima a încălcat și dispozițiile art. 156 din Regulamentul pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicată, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006, în sensul că nu a pus în funcțiune luminile de avarie și nu a instalat triunghiurile reflectorizante, precum și prevederile art. 155 din același regulament care prevăd că în cazul rămânerii în pană a unui autovehicul ori a remorcii acestuia, conducătorul ansamblului este obligat să îl scoată imediat în afară părții carosabile sau, dacă nu este posibil, să îl deplaseze lângă bordura ori acostament, așezându-1 paralel cu axa drumului și luând măsuri pentru remedierea defecțiunilor sau, după caz, de remorcare.

Instanța de prim control judiciar nu a primit nici opinia expertului tehnic în sensul că poziția autoturismului oprit pe prima bandă de circulație nu a influențat producerea accidentului, deoarece chiar dacă se afla oprit lângă trotuar, autoturismul condus de inculpat, deplasându-se pe o direcție înclinată spre banda una, tot ar fi intrat în partea laterală stânga a autoturismului oprit. Aceasta deoarece conduita imprudentă a victimei a constituit o cauză favorizantă a producerii evenimentului rutier, fiind evident că, dacă autoturismul respectiv s-ar fi aflat în afara părții carosabile sau lângă bordură ori acostament, urmările ar fi fost altele.

Inculpatul a mai susținut că se afla în misiune, invocând dispozițiile art. 32 și art. 61 din O.U.G. nr. 195/2002. Curtea a constatat însă că aceste dispoziții nu sunt de natură a-l exonera de răspundere penală pe inculpat deoarece, pe de o parte, în raport de dinamica producerii accidentului rutier nu este incidență ipoteza vizată de textele legale invocate în apărare, iar pe de altă parte, deși inculpatul se afla în misiune, autovehiculul său nu avea în funcțiune semnalele luminoase sau sonore, pentru a se susține că beneficia de un regim de circulație prioritară. De asemenea, nici prevederile art. 61 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 nu au putut fi reținute în favoarea inculpatului, având în vedere că acesta avea obligația să se asigure că, în condițiile rulării cu o viteză peste limita legală, o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.

Curtea a constatat că prima instanță a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei în ceea ce privește cuantumul, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art. 72 C. pen., evidențiind gradul relativ ridicat de pericol social al faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale, dar și a circumstanțelor personale ale inculpatului, atât a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor ce vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepsei și a modalității de executare neprivative de libertate, prin prisma funcțiilor unei asemenea sancțiuni.

Circumstanțele reale în care fapta a fost comisă, evidențiate anterior, relațiile sociale pretins lezate, urmările grave produse, coroborate cu circumstanțele personale ale inculpatului (se află la primul conflict cu legea penală, este integrat în societate, provine dintr-o familie organizată, beneficiază de sprijinul moral al familiei, are ocupație și loc de muncă), se reflectă în mod corespunzător în cuantumul pedepsei aplicate, care este proporțională și de natură să asigure atât finalitatea preventivă, specială pentru inculpat și generală, pentru ceilalți destinatari ai legii penale, cât și cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea acesteia.

Criticile Ministerului Public vizând individualizarea pedepsei au fost respinse ca neîntemeiate întrucât s-a considerat că nu se poate da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor reale de comitere a faptei, în raport cu circumstanțele personale ale inculpatului, care se află pentru prima dată în fața organelor judiciare, este tânăr și a depus eforturi pentru acoperirea prejudiciului cauzat.

Având în vedere contextul comiterii faptei și comportamentul prosocial al inculpatului adoptat anterior săvârșirii faptei deduse judecății, în mod corect prima instanță a constatat întrunite condițiile art. 81 Cpen. pentru a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii, curtea a reținut că infracțiunile comise de inculpat îl fac nedemn să ocupe o funcție ce implică

exercițiul autorității de stat și să fie ales în funcții elective publice, astfel că în mod justificat au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și art. 64 alin. (1) lit. b) C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, curtea a reținut că în mod judicios instanța de fond a evidențiat că, în cazul numitului C., fratele victimei, diagnosticat cu oligofrenie de gradul II, E. era principala persoană care se ocupa de întreținerea sa. Având în vedere că ambii părinți ai părții civile C. sunt decedați, astfel cum rezultă și din declarațiile martorilor, pierderea fratelui său l-a afectat profund, tulburările de comportament pe care partea civilă le manifesta accentuându-se odată cu decesul victimei, impunându-se instituționalizarea sa.

În ceea ce o privește pe partea civilă D., în acord cu opinia primei instanțe, curtea a apreciat că aceasta a suferit un prejudiciu moral cauzat prin pierderea nepotului rămas de pe urma surorii sale decedate, suferință ce a fost amplificată de eforturile depuse pentru îngrijirea în continuare a părții civile C. Prin urmare, sumele stabilite de prima instanță pentru părțile civile, în raport de criteriile expuse, pot contribui la o reparație justă și integrală a prejudiciului de ordin afectiv.

În baza propriei analize, curtea a reținut că partea civilă D. a tăcut dovada prejudiciului material în cuantum de 5.348 lei, cuantumul sumelor acordate cu titlu de daune materiale fiind contestat în apelurile declarate în cauză doar din perspectiva gradului de culpă reținut în sarcina victimei, însă, în raport de considerentele expuse la analiza modului de soluționare a laturii penale a cauzei de către prima instanță, curtea a constatat că nu se impune reformarea sentinței penale apelate nici din această perspectivă.

În legătură cu motivele de apel invocate de partea responsabilă civilmente, ce vizează întrunirea condițiilor pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, instanța de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 1000 alin. (3) din C. civ. (în vigoare la data producerii accidentului), existența raportului de prepușenie rezultând din contractul individual de muncă.

În ceea ce privește recursul asigurătorului, curtea având în vedere adresa din 27 mai 2013 Inspectoratul General al Poliției Române-Serviciul Operațiuni Speciale Constanța și adresa din 17 mai 2013 SC B. SA l-a respins ca neîntemeiat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

inculpatul A., partea civilă D. precum și asigurătorul SC B. SA.

Apărătorul inculpatului A.,

a pus concluzii de admitere a recursului, solicitând achitarea acestuia, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 12C. proc. pen.

Totodată a solicitat respingerea, ca nefondate a recursurilor declarate de recurenta parte civilă D. și de către asigurătorul SC B. SA.

Prin memoriul depus la dosar (fila 21), asigurătorul SC B. SA, a solicitat, admiterea recursului, casarea deciziei recurate urmând ca în rejudecare, instanța să dispună, diminuarea despăgubirilor (daune morale și materiale) stabilite în sarcina inculpatului A., Inspectoratului General al Poliției Române, SC B. SA, față de părțile civile, proporțional cu gradul de culpă de V2 aparținând victimei E. Totodată a mai solicitat cenzurarea daunelor morale acordate părții civile D., până la un cuantum rezonabil.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că, prin cele două hotărâri judecătorești pronunțate în cauză, Tribunalul Constanța și respectiv Curtea de Apel Constanța, au reținut culpa victimei E. în proporție doar de 1/3.

Asigurătorul a apreciat că, în privința victimei E., atât instanța de fond cât și instanța de apel ar fi trebuit să rețină o culpă în proporție de 50%, pentru următoarele motive: după cum înseși instanțele inferioare au reținut, E. ar fi trebuit să deplaseze autoturismul cât mai aproape de marginea drumului (chiar în afara acestuia) și să semnalizeze în mod corespunzător staționarea vehiculului pe calea carosabilă, prin amplasarea unui tringhi reflectorizant, astfel încât participanții la trafic să sesizeze pericolul existent și să poată efectua în timp util manevre de evitare a coliziunii, cu atât mai mult cu cât zona în care s-a produs evenimentul rutier era o zonă intens circulată de vehicule (accidentul având loc pe raza unei stațiuni turistice-Eforie Sud, în plin sezon estival).

E. nu doar că nu a procedat la realizarea măsurilor preventive mai sus arătate și la care era obligat prin O.U.G. 195/2002 și ale Regulamentului de punere în aplicare a respectivului act normativ, ci a procedat la efectuarea de verificări tehnice așezându-se pe calea carosabilă în partea dreaptă a vehiculului expunându-se astfel, în mod imprudent și decisiv, riscului coliziunii cu vehiculele care circulau pe banda 2 a sensului de mers. Totodată a solicitat instanței de control judiciar să rețină faptul că autoturismul condus de victima E. se afla la o distanță de 1,3 m față de marginea drumului. Ori, aceste circumstanțe au fost apreciate ca determinante de către asigurător căci în măsura în care E. amplasa triunghiul breflectorizant la o distanță de 20 m în spatele vehiculului, A. ar fi putut sesiza în timp util pericolul și ar fi putut efectua manevre eficiente de evitare a coliziunii.

De asemenea, dacă ar fi deplasat vehiculul la marginea sau în afara carosabilului ori ar fi efectuat verificările auto așezându-se în fața (nu în lateralul acestuia), rezultatul grav (decesul victimei), nu s-ar mai fi produs.

Cu privire la daunele morale acordate părții civile D., asigurătorul a considerat că suma de 45.000 lei avută în vedere inițial de către instanța de fond și menținută de instanța de apel, este stabilită într-un cuantum exagerat, disproporționat în raport cu scopul avut în vedere de legiuitor la momentul instituirii posibilității acordării daunelor morale. S-a apreciat că nu pot fi primite considerentele instanțelor inferioare conform cărora părții civile D. i se cuvine o sumă egală cu cea acordată fratelui victimei-C., în considerarea faptului că aceasta este cea care îngrijește de interzisul judecătoresc. S-a arătat că obligația de întreținere este stabilită prin lege în sarcina părții civile D. independent de cauza care a determinat decesul victimei E., astfel că dobândirea de către acesta parte civilă a calității de tutore nu poate reprezenta un motiv de creare a unei situații avantajoase în raport cu alte rude de același grad sub aspectul daunelor morale ce i se cuvin cu atât mai mult cu cât victima E. nu era singurul nepot al părții civile D. pentru a se avea în vedere un spor de suferință.

Având în vedere gradul mai îndepărtat de rudenie existent între victima E. și partea civilă D., a solicitat instanței să cenzureze daunele morale acordate acesteia până la un cuantum rezonabil care ulterior să fie diminuat, în mod corespunzător în funcție de culpa victimei care va fi reținută de instanță.

În drept, s-a invocat art. 12 din Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale; art. 385

pct. 17

, 17

V.C.P.P.

Prin memoriul depus la dosar (fila 26), partea civilă D., a solicitat, în temeiul dispozițiilor art 385

pct. 17

din C. proc. pen., în referire la art. 385

alin. (2) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei, atât în ceea ce privește latura penală cât și în ceea ce privește latura civilă a acesteia.

Astfel, în ceea ce privește acțiunea penală promovată în cauză, a solicitat să se constate culpa exclusivă a inculpatului în producerea evenimentului rutier din data de 16 august 2011 care a avut ca urmare decesul numitului E., cu înlăturarea din sentința penală și decizia penală recurate a dispozițiilor privind culpa comună în producerea accidentului de circulație, atât a inculpatului cât și a persoanei decedate, numitul E., apreciind că atât instanța fondului, cât și instanța de apel au realizat o aplicare greșită a legii ce reprezintă sediul materiei în privința circulației pe drumurile publice, cu ignorarea posibilității concrete în care se putea desfășura dinamica producerii evenimentului rutier.

Ca efect al admiterii recursului pe latură penală a cauzei, a solicitat ca instanța să pronunțe o soluție de admitere

§ Cauze similare