IRCING c. REPUBLIQUE TCHEQUE

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 24795/03 prezentate de Pavel IRCING împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 11 martie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președintele Snejana Botousarova, Karel Jungwiert, Rait Maruste, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, judecători Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 1 august 2003, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și d a lua în considerare în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a intenționat, face următoarea decizie de fapt Reclamantul, dl Pavel Ircing, este cetățean ceh, născut în 1948 și rezident în Ostrava - Poruba. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. A. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este asociat cu O.M., societate cu răspundere limitată de drept ceh. Până la 7 octombrie 2001, acesta a acționat în calitate de reprezentant autorizat al său (jednatel La 22 ianuarie 1997, O.M. sesizează tribunalul de district (Okresní soud) d Prin hotărârea implicită pronunțată la 20 mai 1998, tribunalul a dat câștig de cauză O.M. mai târziu, a fost indicat pe judecată, probabil din greșeală, că a dobândit puterea de lucru judecat la 15 iulie 1998. La 31 mai 1999, Tribunalul a primit cererea de executare formulată de O.M. la 18 ianuarie 1999. Din cauza dificultăților de localizare a debitorilor, această decizie nu a trecut în forță decât la 29 martie 2001. Cu toate acestea, bunurile imobile vizate de decizia de executare au fost vândute între timp unor terți, deoarece la momentul respectiv nu se putea face nicio mențiune de executare în registrul cadastral până când decizia de executare nu a dobândit puterea de lucru judecat. Din acest motiv, Tribunalul Districtual din 18 decembrie 2001, încetarea procedurii de executare. Această decizie a fost confirmată de Tribunalul Regional (Krajský soud) d .Ostrava la 16 iulie 2002. În octombrie 2001, partea pârâtă a retras la tribunal copia hotărârii din 20 mai 1998 și a solicitat anularea acesteia. La 30 ianuarie 2002, tribunalul de district a anulat hotărârea menționată, susținând că a fost dovedit că debitorii au fost absenți de la domiciliul lor respectiv și că nu a fost, prin urmare, necesar să se pronunțe o hotărâre în mod implicit. La sfârșitul landului din 8 octombrie 2003, instanța de district a pronunțat noua hotărâre prin care l-a decăzut pe O.M. din cererea sa din 22 ianuarie 2003 1997, din lipsă de a fi prezentat originalele documentelor relevante (care se aflau anterior în dosar, dar fuseseră expediate unei persoane necunoscute după adoptarea hotărârii din 20 mai 1998). La 16 aprilie 2004, această hotărâre a fost confirmată de tribunalul regional. În plus, în octombrie 2002, O.M. a intentat împotriva autorităților naționale o procedură de reparare a prejudiciului material cauzat de o conduită neregulamentară (adică durata procedurii și faptul că instanța cadastrală nu menționase executarea în registru, ceea ce permitea vânzarea bunurilor în cauză). din Praga 8, pronunțată la 14 aprilie 2005, a fost confirmată de Tribunalul Municipal (Městský soud) din Praga la 12 aprilie 2006. În martie 2006, O.M. a formulat o altă cerere de despăgubire a prejudiciului cauzat de pierderea anumitor documente incluse în dosarul de punere în aplicare. Aceaceasta a fost decăzută de hotărârea instanței din Praga 2 pronunțată la 6 octombrie 2006, împotriva căreia a recurs. Dreptul și practica internă relevante sunt descrise în hotărârea pronunțată în cauza Vokurka c. Republica Cehă 4052/02, §§ 11-24, 16 octombrie 2007). GRIEF Reclamantul se plânge de durata excesivă pe care a cunoscut-o la examinarea cererii din 22 ianuarie 1997. (1) Reclamantul denunță durata procedurii civile inițiate de societatea O.M. în 1997. În acest sens, invocă art. 6 alin. (1) din Convenție, care dispune după cum urmează Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul excită în primul rând de la incoerență rațională personae , susținând că nimic nu a afectat societatea O.M., adevărata parte a procedurii în litigiu, de la sine adresa Curții (Crédit industrial c. Republica Cehă, n 29010/95, § 50 CEDH 2003 XI (extracturi)). Acesta ridică apoi excepția de neobosire a căilor de atac interne, susținând că reclamantul ar fi trebuit să se prevaleze de posibilitatea oferită de legea nr. 82/1998 în versiunea modificată de legea nr. 160/2006 pentru a solicita autorităților naționale o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul cauzat de durata procedurii; cu toate acestea, cererile formulate de O.M. în octombrie 2002 și martie 2006 nu au avut tendința de a-și asuma un astfel de prejudiciu moral. Reclamantul susține că, prin sesizarea Curții, a acționat pe baza unei împuterniciri pe care i-a acordat-o reprezentantul autorizat al societății O.M., pe care o supune Curții. În ceea ce privește epuizarea căilor de atac interne, face trimitere la cererile formulate de O.M. în temeiul Legii nr. 82/1998 în octombrie 2002 și martie 2006. Curtea nu consideră că este necesar să se examineze dacă reclamantul poate considera că este victima încălcării presupuse a convenției; chiar dacă este cazul, cauza este în orice caz inadmisibilă pentru motivul menționat mai jos. Întradevăr, trebuie remarcat faptul că în decizia Vokurka c. Republica Cehă (citată mai întâi), Curtea a considerat că acțiunea introdusă în ordinea juridică cehă prin amendamentul nr. 160/2006 la Legea nr. 82/1998 era efectivă și accesibilă pentru a denunța depășirea termenului rezonabil În cazul de față, reclamantul pare să considere că condiția de epuizare a căilor de atac interne este îndeplinită, susținând că O.M. a solicitat, în 2002 și 2006, repararea daunelor care rezultă pentru aceasta din conduita neregulamentară a autorităților naționale. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că aceste cereri ale O.M. au fost depuse înainte de intrarea în vigoare a amendamentului nr. 160/2006, 27 aprilie 2006, și, prin urmare, nu au putut să se refere la despăgubirea prejudiciului moral cauzat de durata procedurii. Din dosar reiese că reclamantul însuși a profitat de această posibilitate. În aceste circumstanțe, deoarece nu s-a prevalat de acțiunea de despăgubire prevăzută de legea nr. 82/1998 în versiunea modificată, reclamantul nu a îndeplinit condiția de epuizare a căilor de atac interne. În consecință, cererea trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 1 și 4 din Convenție. § 3 din Convenție și să declare cererea inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

24795/03

présentée par Pavel IRCING

contre la République tchèque

La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 11 mars 2008 en une chambre composée de

:

Peer Lorenzen,

président

,

Snejana Botoucharova,

Karel Jungwiert,

Rait Maruste,

Renate Jaeger,

Mark Villiger,

Isabelle Berro-Lefèvre,

juges

,

et

de

Claudia Westerdiek,

greffière de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 1

er

août 2003,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Pavel Ircing, est un ressortissant tchèque, né en 1948 et résidant à Ostrava - Poruba. Le gouvernement défendeur est représenté par son agent, M. V.A. Schorm.

A. Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est associé de O.M., société à responsabilité limitée de droit tchèque. Jusqu’au 7 octobre 2001, il agissait en tant que son représentant autorisé (

jednatel

).

Le 22 janvier 1997, O.M. saisit le tribunal de district

(Okresní soud)

d’Ostrava d’une demande en paiement dirigée contre ses débiteurs.

Par le jugement par défaut rendu le 20 mai 1998, le tribunal donna gain de cause à O.M. Plus tard, il fut indiqué sur le jugement, probablement par erreur, qu’il avait acquis la force de chose jugée le 15 juillet 1998.

Le 31 mai 1999, le tribunal accueillit la demande d’exécution formée par O.M. le 18 janvier 1999. En raison des difficultés de localiser les débiteurs, cette décision ne passa en force de chose jugée que le 29 mars 2001.

Cependant, les biens immeubles concernés par la décision d’exécution furent entre-temps vendus à des tiers, car aucune mention de l’exécution ne pouvait à l’époque être faite dans le registre cadastral tant que la décision d’exécution n’avait pas acquis la force de chose jugée.

Pour cette raison, le tribunal de district prononça, le 18 décembre 2001, l’extinction de la procédure d’exécution. Cette décision fut confirmée par le tribunal régional

(Krajský soud)

d’Ostrava en date du 16 juillet 2002.

En octobre 2001, la partie adverse retira auprès du tribunal copie du jugement du 20 mai 1998 et demanda son annulation.

Le 30 janvier 2002, le tribunal de district annula ledit jugement, relevant qu’il avait été prouvé que les débiteurs avaient été absents de leurs domiciles respectifs et qu’il n’y avait donc pas eu lieu de rendre un jugement par défaut.

A l’issue de l’audience du 8 octobre 2003, le tribunal de district rendit le nouveau jugement par lequel il débouta O.M. de sa demande du 22

janvier

1997, faute d’avoir présenté les originaux des documents pertinents (lesquels se trouvaient auparavant dans le dossier mais avaient été expédiés à une personne inconnue après l’adoption du jugement du 20

mai

1998).

Le 16 avril 2004, ce jugement fut confirmé par le tribunal régional.

Par ailleurs, en octobre 2002, O.M. intenta contre les autorités nationales une procédure tendant à la réparation du dommage matériel causé par une conduite irrégulière (à savoir la durée de la procédure et le fait que l’office cadastral n’avait pas fait mention de l’exécution dans le registre ce qui avait permis la vente des biens concernés). Le rejet de cette demande par le tribunal d’arrondissement

(Obvodní soud)

de Prague 8, prononcé le 14

avril

2005, fut confirmé par le tribunal municipal

(Městský soud)

de Prague le 12

avril 2006.

En mars 2006, O.M. forma une autre demande en indemnisation du préjudice causé par la perte de certains documents figurant dans le dossier d’exécution. Elle fut déboutée par le jugement du tribunal d’arrondissement de Prague 2 rendu le 6 octobre 2006, contre lequel elle interjeta appel.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans la décision rendue dans l’affaire

Vokurka c. République tchèque

(n

o

40552/02, §§ 11-24, 16 octobre 2007).

GRIEF

Le requérant se plaint de la durée excessive qu’a connue l’examen de la demande du 22 janvier 1997.

EN DROIT

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Le Gouvernement excipe d’abord de l’incompatibilité

ratione personae

, relevant que rien n’empêchait la société O.M., la véritable partie à la procédure litigieuse, de s’adresser à la Cour (

Crédit industriel c. République tchèque

, n

o

29010/95, §

50, CEDH 2003

‑

XI (extraits)).

Il soulève ensuite l’exception de non-épuisement des voies de recours internes, alléguant que le requérant aurait dû se prévaloir de la possibilité offerte par loi n

o

82/1998 dans sa version amendée par la loi n

o

160/2006 afin de réclamer auprès des autorités nationales une satisfaction raisonnable pour le préjudice causé par la durée de la procédure. Or, les demandes formées par O.M. en octobre 2002 et mars 2006 ne tendaient pas à

l’indemnisation d’un tel préjudice moral.

Le requérant soutient qu’en saisissant la Cour, il a agi sur la base d’une procuration que lui a donnée le représentant autorisé de la société O.M., laquelle il soumet à la Cour. En ce qui concerne l’épuisement des voies de recours internes, il renvoie aux demandes formées par O.M. en vertu de la loi n

o

82/1998 en octobre 2002 et mars 2006.

La Cour n’estime pas nécessaire d’examiner la question de savoir si le requérant peut se dire victime de la violation alléguée de la Convention puisqu’à supposer même que tel est le cas, le grief est en tout état de cause irrecevable pour le motif indiqué ci-dessous.

Il convient en effet de noter que dans la décision

Vokurka c.

République tchèque

(précitée), la Cour a considéré que le recours introduit dans l’ordre juridique tchèque par l’amendement n

o

160/2006 à la loi n

o

82/1998 était effectif et accessible pour dénoncer le dépassement du «

délai raisonnable

» dans toute procédure judiciaire tombant dans le champ d’application de l’article

6

§

1 de la Convention.

En l’espèce, le requérant semble considérer la condition de l’épuisement des voies de recours internes comme satisfaite, alléguant que O.M. avait demandé, en 2002 et 2006, la réparation des dommages résultant pour elle de la conduite irrégulière des autorités nationales. Il convient cependant de noter que lesdites demandes de O.M. ont été introduites avant l’entrée en vigueur de l’amendement n

o

160/2006, le 27 avril 2006, et ne pouvaient donc pas porter sur l’indemnisation du préjudice moral causé par la durée de la procédure. Il ne ressort pas du dossier que le requérant ait lui-même tiré parti de cette possibilité.

Dans ces circonstances, ayant manqué de se prévaloir du recours indemnitaire prévu par la loi n

o

82/1998 dans sa version amendée, le requérant n’a pas satisfait à la condition de l’épuisement des voies de recours internes.

Il s’ensuit que la requête doit être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35

§§

1 et

4 de la Convention.

29

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Claudia Westerdiek

Peer Lorenzen

Greffière

Président