ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.06.2014

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
05.06.2014
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra apelului de fată;

În baza actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 204 din 11 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-a dispus în temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) noul C. proc. pen., admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Structura Centrală cu inculpata O.A. la data de 27 martie 2014, în dosarul 119/D/P/2014.

În temeiul art. 367 noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen., a fost condamnată inculpata O.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de crimă organizată și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) literele a), b), g), k) din noul C. pen. pe o perioadă de 5 ani, cu aplicarea art. 65 alin. (1) din noul C. pen.

În temeiul art. 48 noul C. pen. rap. la art. 205 alin. (1) noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen. a fost condamnată inculpata O.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) literele a), b), g), k) din noul C. pen. pe o perioadă de 5 ani, cu aplicarea art. 65 alin. (1) din noul C. pen.

În temeiul art. 290 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. și art. 5 noul C. pen. a fost condamnată inculpata O.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

În temeiul art. 233 noul C. pen. cu aplicarea art. 5 noul C. pen. a fost condamnată inculpata O.A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) literele a), b), g), k) din noul C. pen. pe o perioadă de 5 ani, cu aplicarea art. 65 alin. (1) din noul C. pen.

În temeiul art. 194 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. și art. 5 noul C. pen. a fost condamnată inculpata O.A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

În temeiul art. 33 - 34 vechiul C. pen. au fost contopite pedepsele de mai sus și s-a dispus ca inculpata O.A. să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) literele a), b), g), k) din noul C. pen. pe o perioadă de 5 ani, cu aplicarea art. 65 alin. (1) din noul C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) noul C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatei.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) noul C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 9 octombrie 2013 la zi.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) noul C. pen. s-a dispus confiscarea laptopului marca L. ID 646557U Type S/NL3-C124507/10 și adaptorului marca L. aparținând inculpatei.

În temeiul art. 486 alin. (2) noul C. proc. pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de părțile civile H.M.G.F.E. SRL.

A fost respinsă cerea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate de părțile civile H.M.G.F.E. SRL.

În temeiul art. 275 alin. (2) noul C. proc. pen. a fost obligată inculpata O.A. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpata O.A., în cursul lunilor mai - iunie 2013 a aderat și sprijinit, în mod repetat, grupul infracțional organizat, inițiat și constituit de S.E.A. și K.C., în vederea comiterii infracțiunilor de șantaj, lipsire de libertate, tâlhărie, sens în care, în noaptea de 3/4 iunie 2013, s-a deplasat la complexul rezidențial I.S. situat în zona de nord a Bucureștiului, unde partea vătămată M.H. era lipsită de libertate, sprijinindu-i pe inculpații S.E.A., E.N. și K.C. la elaborarea planului, la conceperea modalității prin care partea vătămată să fie estorcată de bani în schimbul eliberării sale, partea vătămată fiind amenințată cu arma și cu săvârșirea de fapte grave la adresa sa și a familiei. În acest context, partea vătămată a fost obligată, împotriva voinței sale, să semneze acest contract, fiind eliberată doar după ce a virat prima transă de bani în sumă de 400.000 RON.

De asemenea, s-a reținut faptul că în aceeași împrejurare inculpata O.A., avocat în cadrul Baroului București, a redactat un contract de prestări servicii cu caracter fictiv, inserând în cuprinsul contractului mențiuni nereale cu privire la obiectul acestuia, data încheierii, contract pe care l-a folosit în mod repetat în scopul determinării părții vătămate să efectueze plata banilor. În același sens, începând cu luna iunie 2013 inculpata, împreună cu coinculpații S.E.A. și K.C., au exercitat presiuni și amenințări la adresa părții vătămate M.H. în scopul de a o determina să le remită sumele de bani pretins datorate. Totodată, în ziua de 2 aprilie 2013 inculpata a redactat contractul fictiv de împrumut pe care părțile vătămate C.S. și C.M. au fost obligate să-l semneze, prin amenințarea cu formularea împotriva lor a unor acuzații penale nereale, în scopul obținerii unui folos material injust în cuantum de 1235.000 euro de către pretinsul creditor. În același sens, începând cu luna iunie 2013 inculpata, împreună cu coinculpații S.E.A. și K.C., au exercitat presiuni și amenințări la adresa părților vătămate C.S. și C.M. în scopul de a le determina să le remită sumele de bani pretins datorate.

Faptele mai sus descrise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1), (3) C. pen., complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 205 alin. (1) C. pen., tâlhărie, prev. de art. 233 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 290 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. și art. 5 C. pen. și șantaj în formă continuată (2 acte materiale), prev. de art. 194 alin. (1) vechiul C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. și art. 5 C. pen.

Situația de fapt a rezultat din declarațiile părților vătămate, ale martorilor, R.L.C., P.F., C.I., H.G., D.C., B.C.A., G.F., P.F., C.A., D.E., N.E., D.L. și D.M., cu procesele-verbale de recunoaștere după planșele foto, procesul-verbal de conducere în teren a părții vătămate C.M., cu procesele-verbale de redare a înregistrărilor în mediu ambiental și a convorbirilor telefonice interceptate autorizat, coroborate cu declarația inculpatei O.A. și, parțial, cu depozițiile coinculpaților.

În declarația dată în fața procurorului inculpata O.A. a arătat că recunoaște comiterea faptelor și acceptă încadrarea juridică pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

Potrivit art. 479 C. proc. pen. "acordul de recunoaștere a vinovăției are ca obiect recunoașterea comiterii faptei și acceptarea încadrării juridice pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și privește felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia."

De asemenea, în cadrul acestei proceduri speciale, s-a constatat că sunt îndeplinite cerințele cumulative ale ar.480 - 481 C. proc. pen., în sensul că acordul privește infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, din probele administrate în cauză rezultă suficiente date cu privire la existența faptelor, acordul a fost încheiat în formă scrisă și în prezența apărătorului ales al inculpatei, iar conținutul acordului respectă mențiunile obligatorii prevăzute de art. 482 C. proc. pen.

Referitor la cuantumul pedepselor, s-a apreciat că nu se justifică aplicarea unor pedepse mai mici decât cea convenită cu procurorul și nici schimbarea modalității de executare. Raportat la gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor, la modalitatea concretă de săvârșire, numărul inculpaților implicați, durata în timp a activității infracționale, dar și urmările faptelor, scopul urmărit, contribuția efectivă a inculpatei, o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare este rezonabilă și proporțională.

De asemenea, s-a considerat că se impune aplicarea pedepselor complementare prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Față de gravitatea faptelor, de soluția de condamnare pronunțată în cauză, s-a apreciat că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatei și ulterior prelungirea acesteia rămân neschimbate.

Întrucât la redactarea contractelor inculpata s-a folosit de un laptop și un adaptor, s-a constatat că acestea intră sub incidența art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen.

Conform art. 484 alin. (2) C. proc. pen., procedura specială a acordului de recunoaștere a vinovăției este necontradictorie, iar potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. pen. instanța lasă nesoluționată acțiunea civilă atunci când nu s-a încheiat tranzacție sau acord de mediere cu privire la pretențiile civile. În raport de textul de lege menționat, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de părțile civile H.M.G.F.E. SRL. Pe același considerent, solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată a fost considerată ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, la data de 17 aprilie 2014, a declarat apel inculpata O.A.

Prin cererea de apel s-a arătat că motivele de apel vor fi formulate și depuse în fața instanței de control judiciar.

Astăzi, în ședință publică, apelanta inculpată a arătat că își retrage apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând să se ia act de manifestarea sa de voință.

Potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, persoana vătămată și oricare dintre părți își pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deținere, printr-o declarație atestată sau consemnată într-un proces verbal de către administrația locului de deținere, declarația de retragere putând fi făcută fie la instanța a cărei hotărâre se atacă, fie la instanța de apel.

În speță, apelanta inculpată, prezentă în fața instanței, a declarat că își retrage apelul formulat împotriva hotărârii instanței de fond.

Constatând că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 415 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea apelului declarat de inculpata O.A. împotriva Sentinței penale nr. 204 din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelanta inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Ia act de retragerea apelului declarat de inculpata O.A. împotriva Sentinței penale nr. 204 din 11 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă apelanta inculpată la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției,

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2014.

Procesat de GGC - AM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă