ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 19.02.2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 613/2014

HOTĂRÂRE

19.02.2014

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 613/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Sentința penală nr. 186 din 11 mai 2012 Tribunalul Iași l-a condamnat pe inculpatul M.V., pentru săvârșirea infracțiunii de "viol", prev. și ped. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen., la pedeapsa principală de 12 ani închisoare și la pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. e) C. pen., pentru o perioadă de 5 ani, precum și a degradării militare, prev. de art. 67 C. pen.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. e) C. pen.

În baza art. 14, art. 17, art. 346 și art. 348 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile minore P.I.C. suma de 30000 lei cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.500 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei a reprezentat onorariile avocaților din oficiu, ce a fost achitată către Baroul Iași din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași dat în Dosarul nr. 1554/P/2009 la 10 octombrie 2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.V. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului că, în ziua de 13 iunie 2009, prin acte de constrângere fizică și morală și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a obligat-o pe minora P.I.C., în vârstă de 9 ani, să suporte un raport sexual atipic, constând în mișcări specifice unui raport sexual normal, dar fără penetrare intravaginală, finalizat prin ejaculare (raport sexual anteportas).

În cursul cercetării judecătorești, la solicitarea instanței:

- au fost depuse: adresa din 22 noiembrie 2011 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului - Serviciul pentru Situații de Urgență, din care a rezultat că, în luna iulie 2009, minora a beneficiat de două ședințe de consiliere psihologică pe educație psihosexuală și control al emoțiilor negative pentru surmontarea stresului; de asemenea, la adresă au fost atașate fișele de examinare psihologică din 17 noiembrie 2011, precum și o copie a evaluării inițiale din 25 iunie 2009; chitanțele aferente examinărilor medicale ale victimei minore; adresa din 25 ianuarie 2012 a Direcției Generale de asistență socială și protecția Copilului Iași - Serviciul pentru Situații de Urgență - din care rezultă faptul că frații minori ai părții vătămate vor fi pregătiți pentru audiere de către psihologul Centrului Zonal Pașcani, iar în instanță urmează a fi însoțiți de către dna psiholog L.B.;

- a fost desemnat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași un psiholog pentru a o consilia pe mai departe pe partea vătămată minoră, pentru a lua legătura cu aceasta în vederea audierii și a fi prezentă în instanță în momentul audierii părții vătămate minore, respectiv, d-na L.B.;

- a fost întocmit un referat de evaluare psiho-socială pentru inculpat, de către Serviciul Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

- a fost audiată partea vătămată minoră, în prezența reprezentanților legali și a apărătorului ales, aceasta prezentând o stare emoțională vădită, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 08 decembrie 2011; cu această ocazie a precizat, prin reprezentanți legali și apărător, că nu se constituie parte civilă în cauză, instanța pornind și exercitând din oficiu acțiunea civilă, în temeiul disp. art. 17 C. proc. pen.;

- au fost audiați frații minori ai părții vătămate, în prezența d-nei psiholog L.B. (M.R.F., aflat la mătușa R. - fiind vorba de martora R.R. - la momentul la care inculpatul a ajuns acolo să ia căruța -, și P.C.I., care a declarat că nu a fost în acea zi cu unchiul său după azbest cu căruța;

- au fost audiați: P.L., mama părții vătămate; martorul asistent A.D.; P.M., tatăl părții vătămate, vecina N.I.; M.V., fiul inculpatului; R.C., martora asistent; A.D., martor asistent; I.A., la care părinții părții vătămate au mers imediat ce au auzit ce s-a întâmplat, tocmai pentru a fi anunțate organele de poliție;

- a fost audiată d-na psiholog L.B.;

- s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., martora M.J., în vârstă de 77 ani, nefiind transportabilă;

- au fost depuse acte în circumstanțiere pentru inculpat;

- a fost audiat inculpatul, care a acceptat să dea declarație, nu a recunoscut faptele imputate, precizând că, în ziua de 13 iunie 2009, a intrat în curtea familiei P., dar nu a stat nici două minute; s-a ajuns în această situație, pentru că minora a fost învățată să declare astfel de către părinți.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

În fapt,

Inculpatul M.V., în vârstă de 43 de ani, provine dintr-o familie cu cinci frați și locuiește în P.. Este căsătorit de 21 ani cu numita M.D., din relația lor rezultând doi copii.

P.L., sora inculpatului, este căsătorită cu P.M., din acest mariaj rezultând cinci copii minori, printre care și partea vătămată P.I.C., (astfel cum a rezultat din copia certificatului de naștere aflat în dosarul de urmărire penală). Familia toată locuiește tot în P., părinții obținând venituri prin prestarea de munci ocazionale.

În data de 13 iunie 2009, părinții minorei P.I.C. au plecat de dimineață la martorul I.A. (astfel cum a rezultat și din declarația acestuia din urmă, audiat din oficiu de instanță,), unde au muncit cu ziua pentru a obține un venit. Acasă a rămas partea vătămată, care a început a face curat, frații ei I. și R. fiind plecați de acasă.

În jurul orei 10.00, în timp ce minora se afla în curte și desfășura activități gospodărești, iar frații ei erau plecați, a intrat inculpatul (care obișnuia să vină des la locuința surorii sale și a familiei acesteia, cu atât mai mult cu cât era și nașul acesteia de cununie) și i-a cerut nepoatei sale să intre în casă. Cum nimic nu părea alarmant, fetița a intrat, fiind urmată de inculpat. Acesta a așezat-o pe masa din cameră (imediat ce se intră, pe dreapta), după care a dezbrăcat-o de pantaloni, și-a dat și el pantalonii în jos, până la genunchi și, neținând cont de faptul că nepoata lui plângea, i-a desfăcut picioarele și "și-a băgat puța lui în puța mea" și "avea mișcări de față spate a fundului" - a precizat minora. Încercarea de a-și crea satisfacție (prin frecarea penisului de zona genitală a minorei, acțiune ce presupune inclusiv apariția unei presiuni în zona intimă a fetiței) a durat până la momentul în care inculpatul a ejaculat pe pardoseala din cameră (pe parchet): "am văzut, la un moment dat, din puța unchiului meu a curs un lichid alb". După consumarea actului sexual, inculpatul s-a îmbrăcat, apoi a luat o cârpă (un prosop folosit) cu care a șters lichidul spermatic, iar, la plecare a aruncat prosopul pe o buturugă, aflată afară, lângă casă.

După plecarea inculpatului, minora s-a dus acasă la bunica ei, martora M.J., mama inculpatului, căreia i-a spus ce i s-a întâmplat. La rândul ei, martora M.J. a discutat cu R.R., fiica ei și sora inculpatului, în aceeași zi, în jurul orelor 17.00, care a venit și a vorbit și ea direct cu minora I.C., de la care aflat că "nanul L. s-a descălțat, a intrat în casă și s-a pregătit (...)".

Seara, la momentul la care părinții au ajuns acasă, minora i-a povestit mamei, la insistențele acesteia (starea de tulburare a fetei era evidentă) ce s-a întâmplat. La aceeași dată, a fost înregistrată și plângerea formulată de P.L. prin care se arăta că fiica acesteia, P.I.C., a fost forțată de unchiul ei, respectiv de M.V., să întrețină în acea zi raporturi sexuale.

În legătură cu toate aceste fapte ale inculpatului, s-au menționat următoarele:

- din declarațiile victimei, date atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, coroborate cu informațiile din fișele de examinare psihologică depuse la dosar, a rezultat că inculpatul a folosit constrângerea psihică; și-a materializat pornirile sexuale folosindu-se de ascendentul dat atât de gradul de rudenie, cât și de frica imprimată minorei; s-a menționat și faptul că, atât înaintea comiterii faptei, cât și după, inculpatul a amenințat-o pe nepoata sa cu bătaia sau cu moartea, asigurându-se astfel că nu va povesti nimănui; cu toate acestea, seara minora și-a informat părinții asupra a ceea ce s-a întâmplat; în cursul judecății, partea vătămată a descris din nou modalitatea în care inculpatul a acționat, folosind cuvinte specifice maturității și nivelului ei de înțelegere;

- pe parcursul întregului proces penal, minora P.I.C. a avut constanță în toate declarațiile date, indiferent de faza procesuală; în prima declarație dată în fața organului de cercetare penală, în prezența mamei sale, la data de 5 octombrie 2009, minora a precizat că inculpatul a așezat-o pe dulapul din cameră. Din analiza fotografiilor operativ - judiciare efectuate cu ocazia cercetării la fața locului, din data de 14 iunie 2009, la o zi după sesizare și după comiterea faptei, a declarației date în fața instanței, a rezultat că partea vătămată a indicat o masă, ca loc de desfășurare a activității la care a fost supusă, pe care erau sortate și așezate obiecte de vestimentație. Dată fiind vârsta fetiței, confuzia acesteia a fost explicabilă și, oricum, lipsită de consistență în contextul probatoriului administrat;

- raportul de constatare medico-legală din 15 iunie 2009 al I.M.L. Iași care a concluzionat că minora era virgină și nu era posibil un raport sexual complet, cu intromisiune, fără deflorare; pe corp nu a prezentat semne de violență corporală;

- raportul de expertiză serologică a urmelor biologice pe corpurile delicte din 30 iunie 2009 a concluzionat că, pe materialul textil ridicat de la locuința părții vătămate și indicat de victimă ca fiind folosit pentru ștergerea "lichidului alb" s-au pus în evidență spermatozoizi;

- din prima evaluare psihologică făcută victimei la data de 25 iunie 2009 a rezultat că aceasta a prezentat un fond psihic distimic, cu sentimente de ostilitate și anxietate ridicată; tabloul clinic reliefând multiple simptome traumatice ca stare depresivo-anxioasă, episoade de plâns, sentiment de abandon și de revoltă la neputința de a-și face singură dreptate; prezintă de asemenea un sentiment de abandon acut și teama de a sta singură; s-a concluzionat că minora trăiește o stare de stres acut;

- din fișa de examinare psihologică întocmită la data de 17 noiembrie 2011 a rezultat că minora a declarat că a trăit o rușine din cauza unchiului matern; de asemenea, s-a reținut că partea vătămată manifesta tristețe, tensiune interioară și a prezentat simptome ca: teama de a nu rămâne singură, anxietate legată de zgomote puternice, tulburări de somn; este susținută de ritmicitatea activităților legate de școală și îndeosebi de fratele geamăn de a cărui prezență rareori se lipsește;

- din declarațiile mamei părții vătămate, P.L. a rezultat că, împreună cu soțul ei, a revenit la domiciliu în data de 13 iunie 2009 pe seară, în jurul orei 20.00, când a realizat că fiica sa I.C. era supărată și, în urma insistențelor sale, minora i-a spus că unchiul M.V. a întreținut relații sexuale cu ea;

- din declarațiile tatălui părții vătămate, P.M., a rezultat că acesta a aflat de la soția sa despre fapta inculpatului, însă a perceput în mod direct starea în care se afla minora la momentul la care au revenit acasă, de la muncă; astfel, I.C. era agitată, speriată, dar a reușit să vorbească cu mama ei despre ce s-a întâmplat;

- raportul de constatare tehnico-științifică din 14 iunie 2010 al Institutului de Criminalistică - Serviciul de Biocriminalistică a concluzionat că nu s-a putut stabili ADN-ul de pe prosopul de culoare roz cu care a fost șters lichidul alb despre care victima a făcut vorbire întrucât, după expertiza serologică efectuată, cantitatea de ADN matriță era insuficientă;

- din declarația martorei R.R., sora inculpatului a rezultat că M.V. a ajuns la domiciliul ei în data de 13 iunie 2009 în jurul orelor 12.00 - 13.00, când a adus calul de la imaș împreună cu P.R., fratele părții vătămate, pentru a-l înhăma la căruță și a-l împrumuta, astfel cum discutaseră cu câteva zile înainte; de asemenea, martora a precizat că a văzut-o pe minora în după-amiaza zilei de 13 iunie 2009, iar aceasta a început să-i spună ceva de nanul L., dar nu a terminat; oricum, minora era, speriată, supărată, plângea și îi era rușine să continue să-i spună ce s-a întâmplat;

- mama inculpatului și bunica părții vătămate, martora M.J., a declarat în cursul urmăririi penale că, l-a văzut pe inculpat în pragul casei familiei părții vătămate, dar nu a dat importanță; știa că la momentul la care inculpatul era acolo, la locuința familiei P. se afla doar victima și fratele geamăn al acesteia, de 9 ani, respectiv P.C.I.; la ea la domiciliu, în ziua de 13 iunie 2009 inculpatul nu a venit; martora a confirmat faptul că, la un moment dat s-a dus la magazinul din centrul satului, după ce l-a observat pe inculpat în curtea familiei P., iar la întoarcere a găsit-o pe minora I.C. dormind; când s-a trezit, victima a spus că îi este frică să se întoarcă acasă deoarece "nenea L. nu-i dă pace", că "îi este rușine să-i spună ce s-a întâmplat, dar o să-i spună mamei ei"; în aceeași seară, martora a aflat de la P.L. ce s-a întâmplat;

- martorul I.A., audiat în fața instanței, a confirmat împrejurarea că soții P. îi ajutau la treburile gospodărești, în special la sfârșit de săptămână, că, în vara unui an, după ce au plecat de la muncă, în aceeași seară, a fost sunat de P.L. și i s-a spus că una din fetele ei a fost violată; tot atunci, P.L. a venit la el acasă, era speriată, tulburată, plângea și i-a spus că fratele ei i-a agresat sexual una din fete;

- psihologul L.B., audiată de către instanță a dat o serie de lămuriri instanței în legătură cu comportamentul victimei;

- audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a precizat că doar a intrat în curtea familiei P., a văzut că nu este decât minora acasă și a plecat la mama lui, respectiv la martora M.J. Acolo i-ar fi găsit pe cei doi frați ai minorei (I., în vârstă de 9 ani și R. în vârstă de 13 ani), iar cel din urmă l-ar fi ajutat să planteze niște răsaduri. Martorul P.R. a negat, însă, că l-ar fi ajutat pe inculpat la o astfel de activitate.

Inculpatul, în fața instanței, a adoptat o poziție procesuală de nerecunoaștere a faptelor ce a format obiectul dosarului. Astfel, a susținut că a intrat în curtea locuinței familiei P., dar nu a stat nici două minute, pentru că acolo a găsit-o doar pe minora I.C. De acolo a plecat la mama lui, martora M.J., unde i-ar fi găsit pe cei doi copii, P.I. și M.R., frații victimei. Însă, martorul M.R., în vârstă de 15 ani, fratele părții vătămate, a negat prezența unchiului său la bunica sa și, mai mult, a precizat că în ziua de 13 iunie 2009 l-a văzut pe inculpat o singură dată, respectiv, la mătușa sa și sora inculpatului, respectiv, R.R. Același martor a negat, după cum s-a arătat mai sus și susținerea inculpatului că l-ar fi ajutat la domiciliul martorei M.J., în sensul că i-ar fi dat un obiect metalic pentru a sădi răsadul de ardei.

Concluzionând asupra activității de abuz sexual desfășurată de inculpatul M.V. s-a reținut că:

- existența unui abuz sexual a rezultat din declarațiile părții vătămate, coroborate cu declarațiile martorilor audiați și la care instanța s-a referit mai sus, cu concluziile evaluărilor psihologice la care minora P.I.C. a fost supusă, precum și cu lămuririle date nemijlocit în fața instanței de către psihologul L.B., care a consiliat-o îndeaproape pe victimă. Astfel, din declarația dată la dosar, a rezultat că minora nu are capacitatea intelectuală de a transpune un scenariu fabricat și de a-l povesti cu toate trăirile aferente; în urma întâlnirilor cu I., aceasta din urmă, cu ajutorul păpușilor, a reușit să precizeze clar că puța inculpatului a atins puța ei;

- stabilirea fără dubiu a identității abuzatorului în persoana inculpatului M.V. a rezultat din declarațiile victimei, din întreg materialul probator administrat. Astfel, s-a dovedit prezența inculpatului în ziua de 13 iunie 2009 în locuința familiei P.; s-a stabilit că acesta nu a luat legătura cu niciunul din frații victimei, în ziua de 13 iunie, la prânz, pentru a pune în pământ niște răsaduri, cum a susținut; s-a stabilit coerența în declarații a părții vătămate; mai mult, din declarația psihologului L.B. rezultă că victima nu simte teamă față de fratele mai mare sau fată de vreun membru de sex masculin al familiei, nu simte rușine față de tată; dar, când vorbește de inculpat, prezintă sentimente de furie, a avut episoade de plâns când a vorbit despre acesta, prezintă un comportament de retragere, sentimente care nu se regăsesc cu privire la tată sau la frați. La toate acestea s-a adăugat și concluziile raportului de constatare tehnico-științifică din 28 ianuarie 2011 al Inspectoratului de Poliție - Serviciul de Criminalistică Iași, din care a rezultat că, pentru răspunsurile inculpatului la întrebările relevante ale cauzei au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat. S-a mai menționat și faptul că, la termenul din 08 decembrie 2011, când partea vătămată minoră a fost audiată în mod nemijlocit, instanța a perceput în mod direct, pe tot parcursul audierii, starea de tulburare psihică vizibilă a minorei, manifestată prin tremur și plâns.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași a rezultat că familia M. este cunoscută ca fiind închegată, dar într-un conflict, mai mult tacit până la cercetările din prezenta cauză, cu familia P., pe fondul divergențelor de opinie legate de soția sa, pe fondul unui presupus abuz tot de natură sexuală pe care tot inculpatul l-ar fi comis asupra aceleiași părți vătămate, dar mai înainte cu un an și care nu a fost adus la cunoștința autorităților. Existența acestei agresiuni, dincolo de faptul că nu formează obiectul prezentului dosar, trebuie privită în contextul comunicațional al familiei P. conturat de psihologul audiat din oficiu de către instanță, L.B., potrivit cu care subiectul sexualitate este un subiect tabu, partea vătămată reușind doar o singură dată să comunice. Imediat după ce a luat contact cu mama sa, minora s-a închis în ea, s-a blocat.

Dincolo de cele anterior menționate, cert a fost că familia M. nu colaborează cu familia P., dincolo de faptul că sunt rude. Motivele concrete ale acestei atitudini din partea ambelor părți nu a putut fi conturat în cauza de față.

Relațiile în cadrul familiei M. au fost caracterizate prin comunicare și sprijin reciproc. în ultimii ani, inculpatul a desfășurat munci în domeniul construcțiilor, iar atitudinea consecventă și interesul pentru muncă au fost conturate și în înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar.

În fața consilierului de probațiune, inculpatul a prezentat aceeași versiune, cum că nu a stat la familia P. decât 2 minute, după care a plecat cu cei doi frați ai victimei la mama lui, martora M.J., aspect infirmat de cei doi copii, astfel cum s-a precizat, mai sus.

S-a concluzionat prin raport că acesta ar trebui să acceseze serviciile speciale ale unui mediator pentru aplanarea conflictului din cadrul familiei de origine.

În drept,

Fapta inculpatului M.V. care, în ziua de 13 iunie 2009, prin acte de constrângere fizică și morală și profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a obligat-o pe minora P.I.C., în vârstă de 9 ani, să suporte un raport sexual atipic, constând în mișcări specifice unui raport sexual normal, dar fără penetrare intravaginală, finalizat prin ejaculare (raport sexual anteportas), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "viol exercitat asupra unui minor ce nu a împlinit 15 ani", prev. de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen.

Față de aspectele de fapt și de drept expuse s-a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată și a modului ei de executare, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv, dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în parte specială pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Gradul de pericol social concret al faptei comise de către inculpat a fost unul foarte ridicat, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă și, nu în ultimul rând, urmările produse, respectiv, încălcarea libertății sexuale și a integrității corporale, a bazelor morale pe care este clădită familia extinsă, atingerea adusă dezvoltării psihice, intelectuale și chiar morale a victimei minore.

Astfel, după cum instanța a subliniat mai sus, fapta inculpatului a avut urmări grave, minora prezentând multiple simptome traumatice ca: stare depresivo-anxioasă, episoade de plâns, sentiment de abandon și de revoltă la neputința de a-și face singură dreptate; prezintă de asemenea un sentiment de abandon acut și teama de a sta singură; minora trăiește o stare de stres acut.

S-a mai reținut și vârsta părții vătămate, respectiv 9 ani, prin raportare și la faptul că îl percepea pe inculpat ca pe un membru al familiei, apelându-l nanu L., toate acestea constituind circumstanțe care, alături de profilul social conturat prin referatul de evaluare psiho-socială, au îndreptățit instanța să se orienteze totuși către limita minimă de pedeapsă prevăzută de lege.

La rândul său, inculpatul a prezentat un pericol social ridicat, fapt dovedit de modalitatea și împrejurările în care a comis infracțiunea și de atitudinea acestuia de după comiterea faptelor, încercând să găsească alibiuri în frații victimei și manifestând lipsă de empatie pentru victima minora, care, susținând inculpatul, a fost pusă de părinți să declare așa pentru a se răzbuna.

În funcție de aceste criterii, cât și de dispozițiile părții generale ale Codului penal, ținând cont și de întreaga situație de fapt reținută în sarcina inculpatului, instanța i-a aplicat acestuia o pedeapsă principală cu închisoarea orientată spre limita minimă legală.

Alăturat de pedeapsa principală, instanța, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., i-a aplicat inculpatului și pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua, lit. b) și e) C. pen. pe o durată de 5 (cinci) ani și a degradării militare, prev. de art. 67 C. pen. La individualizarea, în această modalitate, a fiecăreia dintre pedepsele complementare, instanța a avut în vedere tocmai comportamentul aberant al inculpatului, atitudinea lui în familia extinsă, relevată de probele menționate mai sus, apreciind că acesta este incompatibil cu calitatea de tutore sau curator. Activitatea infracțională, fiind îndreptată asupra unei minore, asupra nepoatei sale, denotă un comportament deosebit de nedemn, incompatibil cu această calitate. Din datele existente la dosar, a rezultat că inculpatul era militar în rezervă, fiind incidente disp. imperative ale art. 67 alin. (2) C. pen., instanța apreciind că se impune, pentru identitate de rațiune și eficientizarea disp. art. 67 alin. (3) C. pen., prin raportare la pedeapsa aplicată.

Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. e) C. pen., existând identitate de rațiune în ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii acelorași drepturi, astfel că, motivele care au determinat și au impus aplicarea disp. art. 65 C. pen. sunt aceleași cu cele care reclamă incidența art. 71 C. pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, la termenul din 8 decembrie 2012, partea vătămată, prin apărător și în prezența părinților, a precizat că nu se constituie parte civilă în cauză, ca urmare instanța pornind și exercitând din oficiu acțiunea civilă, în temeiul disp. art. 17 C. proc. pen.

În ceea ce privește prejudiciul moral, a fost cunoscut faptul că acesta era rezultatul lezării unui drept nepatrimonial și, deși s-a considerat că este imposibilă o reparare pecuniară a acestuia, invocându-se caracterul arbitrar al acestei reparații, neputându-se stabili niciun fel de echivalență între durerea morală și o anumită sumă de bani, totuși prezența acestuia ca parte componentă a prejudiciului în ansamblu, potrivit disp. art. 1357 și urm. (vechiul art. 998, 999) C. civ., și-a găsit o aplicare constantă în practica judiciară.

Despăgubirile acordate pentru prejudicii izvorâte din fapte ilicite au reprezentat întotdeauna o acoperire integrală și nu s-au stabilit în raport cu posibilitățile materiale ale inculpatului sau ale victimei. Esențială a fost stabilirea concordanței dintre întinderea prejudiciului moral și cuantumul despăgubirii, nefiind admisă nicio diferență în plus, și nicio diferență în minus.

În cazul lezării relațiilor sociale referitoare la libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, la desfășurarea vieții sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale și fără a pune în pericol, sub aspect biologic, specia umană, la conviețuirea socială în cadrul familiei extinse, în cazul lezării relațiilor care implică grijă față de dezvoltarea psihică, intelectuală și morală a unui minor, pentru cuantificarea prejudiciului moral nu s-a apelat la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele, pe oricare plan, suferite de partea civilă, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală, care să compenseze dezechilibrele morale, dificultățile în adaptare, carențele de la nivelul gândirii, astfel cum rezultă din fișele de evaluare psihologică.

Astfel, s-a reținut că această cuantificare nu a fost supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale s-a stabilit, prin apreciere, urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, importanța valorilor lezate și măsura în care li s-a adus atingere, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială și socială a părții civile. Totodată, în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii au fost subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral efectiv produs.

În cauză, instanța a fost în măsură să aplice aceste criterii, urmare a faptului că a fost produs acel minim de argumente și indicii din care să rezulte măsura afectării drepturilor nepatrimoniale prin acțiunea exercitată de către inculpat, de natură a duce la evaluarea echitabilă a despăgubirilor ce ar urma să compenseze prejudiciul moral.

Au fost evidente consecințele negative suferite de partea civilă în plan psihic, traumele psihice suferite, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea acesteia la viața socială și de familie și la care instanța a făcut referire de mai multe ori în cuprinsul prezentei hotărâri.

Față de cele arătate instanța a apreciat că, alături de pedeapsa aplicată inculpatului pentru fapta abominabilă comisă, suma de 30.000 lei a fost necesară și echitabilă pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de victima minoră.

În consecință, în baza art. 14, 17, art. 346 și 348 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească părții civile minore P.I.C. suma de 30000 lei cu titlu de daune morale.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul M.V., solicitând reaprecierea probelor și achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 81 din 14 mai 2013 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.V. împotriva Sentinței penale nr. 186 din 11 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care a menținut-o.

A fost obligat apelantul să plătească statului suma de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Examinând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticii formulate, dar și din oficiu, în limite procedurale, instanța a apreciat că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:

Inculpatul M.V. a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și alin. (3) teza I C. pen. S-a reținut că în ziua de 13 iunie 2009 prin acte de constrângere fizică și morală, și profitând imposibilitatea victimei de a se apăra, a obligat-o pe minora P.I.C., în vârstă de 9 ani să suporte un act sexual atipic, constând în mișcări specifice unui raport sexual normal, dar fără penetrare intra-vaginală, finalizat prin ejaculare.

Procurorul a avut în vedere următoarele mijloace de probă:

- proces-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșă cu fotografii judiciare, cu privire la fapta din data de 13 iunie 2009;

- procese-verbale de conducere în teren a martorilor P.L. și P.M., cu fotografii judiciare, cu privire la fapta din preajma sărbătorilor de Paști din anul 2008;

- declarațiile părții vătămate P.I.C.;

- copia certificatului de naștere al părții vătămate;

- raport de constatare medico-legală eliberat de IML Iași din data de 15 iunie 2009;

- raport de expertiză serologică a urmelor biologice pe corpurile delicte întocmit de IML Iași din 30 iunie 2009;

- raport de constatare tehnico-științifică ADN întocmit de Institutul de Criminalistică sub nr. 343085 din data de 14 iunie 2010;

- raport de constatare tehnico-științifică privind depistarea comportamentului simulat prin metoda poligraf, întocmit de Serviciul de Criminalistică din cadrul IPJ Iași din data de 28 ianuarie 2011;

- fișa de examinare psihologică a victimei;

- anchetă socială;

- declarațiile martorilor P.L., P.M., M.R., M.V.;

- fișă cazier judiciar;

- declarațiile inculpatului M.V.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei și a sugerat că denunțarea sa de către minoră a fost ca urmare a unei plăsmuiri imaginate de părinții acesteia cu care s-ar afla în dușmănie.

Verificând apărările inculpatului, instanța de fond a administrat un amplu probatoriu.

Astfel, au fost depuse:

- adresa din 22 noiembrie 2011 a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului - Serviciul pentru Situații de Urgență, din care rezultă că, în luna iulie 2009, minora a beneficiat de două ședințe de consiliere psihologică pe educație psihosexuală și control al emoțiilor negative pentru surmontarea stresului; de asemenea, la adresă au fost atașate fișele de examinare psihologică din 17 noiembrie 2011, precum și o copie a evaluării inițiale din 25 iunie 2009; chitanțele aferente examinărilor medicale ale victimei minore; adresa din 25 ianuarie 2012 a Direcției Generale de asistență socială și protecția Copilului Iași - Serviciul pentru Situații de Urgență - din care rezultă faptul că frații minori ai părții vătămate vor fi pregătiți pentru audiere de către psihologul Centrului Zonal Pașcani, iar în instanță urmează a fi însoțiți de către dna psiholog L.B.;

- a fost desemnat de către Direcția Generală de Asistentă Socială și Protecția Copilului Iași un psiholog pentru a o consilia pe mai departe pe partea vătămată minoră, pentru a lua legătura cu aceasta în vederea audierii și a fi prezentă în instanță în momentul audierii părții vătămate minore, respectiv, dna L.B.;

- a fost întocmit un referat de evaluare psiho-socială pentru inculpat, de către Serviciul Probațiune de pe lângă Tribunalul Iași;

- au fost audiați frații minori ai părții vătămate, în prezența d-nei psiholog L.B. (M.R., aflat la mătușa R. - fiind vorba de martora R.R. - la momentul la care inculpatul a ajuns acolo să ia căruța -, și P.C.I., care a declarat că nu a fost în acea zi cu unchiul său după azbest cu căruța);

- a fost audiată d-na psiholog L.B.;

- s-a făcut aplicarea art. 327 alin. (3) C. proc. pen., martora M.J., în vârstă de 77 ani, nefiind transportabilă;

- au fost depuse acte în circumstanțiere pentru inculpat;

În apel, au fost audiați martorii C.I., C.G. și P.L., sora inculpatului și mama victimei.

Coroborând amplul probatoriu administrat în cauză, a rezultat cu certitudine că inculpatul, a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Relevante sub aspect probator au fost declarațiile părții vătămate, concluziile evaluărilor psihologice la care minora a fost supusă cât și lămuririle date nemijlocit în fața instanței de către psihologul L.B. care a evaluat și consiliat victima.

La termenul din 8 decembrie 2011, când partea vătămată a fost audiată nemijlocit de prima instanță, tulburarea psihică a victimei - manifestată prin tremur și plâns - a fost percepută în mod direct de către judecătorul fondului.

Audiată și în faza apelului, P.L., sora inculpatului și mama părții vătămate a susținut că, era pentru prima dată când copilul îi vorbea despre abuzul sexual, indicându-l ca abuzator pe inculpat care era și unchiul său. Copilul nu avea televizor în cameră, nu avea acces la vizionarea de programe cu caracter pornografic.

De altfel, psihologul audiat în cauza de față, a precizat că în familia victimei sexualitatea era un subiect tabu și excludea posibilitatea descrierii de către copil a unor scene imaginare de sexualitate în coordonatele exacte ale elementelor de anatomie și fiziologie și în condițiile în care traumatismul psihic și emoțional era atât de evident la acest copil.

Nici sora inculpatului și nici celelalte rude ale acestuia - audiate ca martori - nu au vorbit despre existența unei relații antagonice, de dușmănie între inculpat și sora sa, reprezentantul legal al minorei.

De altfel, inculpatul se vizita cu sora sa, iar fetița îl percepea ca pe un membru al familiei, apelându-l "nanu".

Toate probele administrate în cauză au dovedit fără dubiu atât existența abuzului cât și identitatea abuzatorului în persoana inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpat M.V. invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

pct. 17

C. proc. pen., a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat M.V. prin raportare la dispozițiile art. 385

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat pentru considerentele care urmează.

Preparator, Înalta Curte constată că potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs, situație incidență în prezenta speță.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385

C. proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385

C. proc. pen. prevede în alin. (2

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 14 mai 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

al art. 385

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

alin. (1) pct. 17

C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat M.V., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că revizuentul condamnat și-a motivat recursul numai oral în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

alin. (2) C. proc. pen. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385

alin. (2

) C. proc. pen., precum și de cele ale art. 385

alin. (3) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu.

Având în vedere cazul de casare invocat de recurentul inculpat - art. 385

pct. 17

C. proc. pen. anterior, Înalta Curte constată că nu îl poate analiza, nefiind prevăzute printre cele care pot fi luate în considerare din oficiu. Conform art. 385

alin. (3) C. proc. pen. anterior, cazurile prevăzute la pct. 1, 3 - 6, 13 și 14 se iau în considerare din oficiu, iar cel de la pct. 15 se ia în considerare din oficiu numai când a influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Față de cele arătate, critica recurentului inculpat ce vizează modalitatea de interpretare a probatoriului, cu consecința schimbării situației de fapt reținută în cauză nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare ce pot fi invocate din oficiu, ca de altfel niciunui alt caz de casare prev. de art. 385

C. proc. pen. anterior.

Cu privire la aplicarea prevederilor art. 5 C. pen. (în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă), Înalta Curte constată că primul termen în recurs a fost stabilit aleatoriu la data de 19 martie 2014. În speță, de la data pronunțării deciziei din apel, 4 decembrie 2013 și până la data soluționării recursului au intrat în vigoare Legea nr. 187/2012 cu referire, în cauza de față, la normele care guvernează aplicarea legii penale în timp și cu privire la normele care guvernează tentativa la infracțiunea de omor deosebit de grav, infracțiunea de vătămare corporală și infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice a fost abrogat Codul penal anterior și a intrat în vigoare un alt C. pen.

În examinarea legii incidente cu privire la acuzația formulată față de recurent instanța de recurs urmează să analizeze:

a) Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat. În examinarea acestui criteriu, instanța verifică dacă fapta mai este incriminată de legea nouă, respectiv dacă legea nouă poate retroactiva, ca fiind mai favorabilă, cu privire la încadrarea juridică.

b) Consecințele produse de acuzație cu privire la sancțiune la data săvârșirii faptei și consecințele la data judecării recursului. în examinarea acestui criteriu instanța va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport de încadrarea juridică dată faptei.

Influența modificărilor legislative cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat.

Examinarea încadrării juridice dată faptei ca urmare a situației tranzitorii este necesară atât pentru a verifica dacă abrogarea unor texte de lege este echivalentă cu o dezincriminare, cât și ca situație premisă pentru a face analiza în concret a consecințelor cu privire la sancțiune.

Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, de a combina incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Pentru a compara cele două legi instanța trebuie să analizeze consecințele faptei în legea în vigoare la data săvârșirii ei (încadrarea juridică dată în rechizitoriu și sancțiunile ce decurg din incriminare) și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi. Astfel, pentru a vedea cum este sancționată fapta în legea nouă, trebuie mai întâi să se stabilească dacă și cum anume este încadrată juridic acuzația în legea nouă.

Instanța va analiza influența modificărilor legislative strict cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care este acuzat recurentul, având în vedere că, deși un text de lege cu aceeași denumire marginală se poate regăsi într-un alt text de lege din aceiași lege, eliminarea unui element de care depindea caracterul penal doar pentru recurent conduce la dezincriminarea faptei față de acesta.

Înalta Curte constată că inculpatul M.V. a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) și lit. e) C. pen., precum și a degradării militare, prev. de art. 67 C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, în prezent fiind incriminată Codul penal în vigoare în dispozițiile art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.

Întrucât dispozițiile Codului penal în vigoare sunt mai favorabile inculpatului sub aspectul limitelor de pedeapsă, Înalta Curte va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. în infracțiunea prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen., urmând a aplica acestuia o pedeapsă proporțională conform noilor limite de pedeapsă, respectiv 8 ani închisoare.

Cu privire la pedepsele complementare și accesorii, Înalta Curte constată că acestea au corespondent în dispozițiile art. 65 și art. 66 C. pen., urmând a interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și f) C. pen., pe o durată de 2 ani conform art. 68 C. pen. De asemenea, în baza art. 65 C. pen. urmează a interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și f) C. pen. pe perioada executării pedepsei aplicate prin prezenta.

Referitor la pedeapsa complementară a degradării militare prev. de art. 67 C. pen. anterior și incriminată în Codul penal în vigoare în art. 69, având în vedere că legea prevede aplicarea acesteia în mod obligatoriu, doar dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani sau detențiunea pe viață, urmează să fie înlăturată.

În consecință, în baza art. 385

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. anterior, va admite recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 81 din 14 mai 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va casa decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 186 din 11 mai 2012 a Tribunalului Iași și, rejudecând:

Va face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul M.V. din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. în infracțiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen., text de lege în baza căruia va condamna pe inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și f) C. pen.

Va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii degradării militare prev. de art. 67 C. pen. (anterior).

În baza art. 65 C. pen., va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și f) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva Deciziei penale nr. 81 din 14 mai 2013 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează decizia penală atacată și, în parte, Sentința penală nr. 186 din 11 mai 2012 a Tribunalului Iași și, rejudecând:

Face aplicarea art. 5 C. pen. și în baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul M.V. din infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. în infracțiunea de viol prev. de art. 218 alin. (1) și (3) lit. c) C. pen., text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și f) C. pen.

Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii degradării militare prev. de art. 67 C. pen. (anterior).

În baza art. 65 C. pen., interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a), b) și f) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2014.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare