ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 875/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 56 din 09 februarie 2012 a Tribunalului Iași s-au dispus următoarele: S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. A fost condamnat inculpatul M.P., cetățean român, pensionar, căsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 12 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a), teza a doua, b) și e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. și ped. de art. 197, alin. (1), alin. (3), teza I C. pen. Pe durata și în condițiile art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64, lit. a), teza a doua, b) și e) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă P.I.P. a sumei de 323 RON cu titlu de daune materiale și 25000 RON cu titlu de daune morale. În baza art. 163, alin. (2) și (6), lit. b) C. proc. pen. s-a instituit sechestru asigurător asupra imobilului casă de locuit, situat în sat R., jud. Iași și asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente sau viitoare, ale inculpatului, în vederea reparării pagubei cauzate părții civile și în limita sumei de 25.323 lei. În temeiul art. 191, alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare avansate de către stat.

S-a luat act ca inculpatul a fost asistat de apărător ales. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași dat în Dosarul nr. 1058/P/2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Iași, la data de 19 octombrie 2011, cu numărul de dosar mai sus indicat, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.P. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197, alin. (1), alin. (3), teza I C. pen.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut, în esență ca, în seara zilei de 21 mai 2011, prin ademenire a adus-o în locuința sa pe partea vătămată P.I.P., în vârstă de 12 ani, plasând-o astfel în situația de a nu mai putea opune rezistență și apoi profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra a obligat-o pe minoră să suporte un raport sexual atipic, constând în mișcări specifice raportului sexual normal, dar fără penetrare intra-vaginală, finalizat prin eliberarea lichidului spermatic. PROBE În cursul urmăririi penale au fost administrate proba cu martori, a fost audiată partea vătămată și inculpatul, s-a întocmit proces-verbal de cercetare la fața locului, însoțit de planșe foto, certificate medico-legale, foaie matricolă, anchetă socială, fișa de examinare psihologică, certificat medico-legal, raport de expertiză serologică.

În cursul judecății au fost reaudiați martorii audiați în cursul urmăririi penale, a fost audiată partea vătămată, inculpatul uzând de dreptul la tăcere. ALTE

ASPECTE PROCESUALE

Inculpatul a beneficiat de asistența unui apărător ales, conform dispozițiilor art. 171 C. proc. pen., art. 6 din C. proc. pen. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Analizând actele și lucrările dosarului precum și întreg materialul probator administrat în cauză, reține următoarele: SITUAȚIA DE FAPT Inculpatul M.P., în vârstă de 68 de ani este vecin cu partea vătămată P.I.P., în vârstă de 12 ani, aflată în plasament familial la mătușa sa L.A., așa cum rezultă din ancheta socială efectuată în cauză. Partea vătămată obișnuia să se joace în apropierea locuinței inculpatului, deseori primind dulciuri sau haine de la soția inculpatului, martora M.M. Totodată partea vătămată obișnuia să se joace, în curtea locuinței inculpatului, cu nepoatele acestuia, atunci când acestea îl vizitau, aspect relatat atât de martora M.M., în cursul urmăririi penale cât și de partea vătămată, de martora L.A.

dar și de inculpat. În seara zilei de 21 mai 2011 partea vătămată se juca împreună cu alți copii chiar în fața locuinței inculpatului, aflat singur acasă, soția sa, martora M.M. fiind plecată în vizită la unul dintre fiii săi. La un moment dat inculpatul a invitat-o pe partea vătămata în locuința sa sub pretextul de a-i oferi dulciuri. Având în vedere încrederea dobândită anterior în fața părții vătămate dar și faptul ca nu era prima oară când partea vătămată primea dulciuri de la familia M. aceasta l-a urmat pe inculpat în casă, unde s-a așezat pe marginea unui pat, așteptând ca inculpatul să-i aducă dulciurile promise, așa cum rezultă atât din declarația părții vătămate, cât și din declarațiile inculpatului din cursul urmăririi penale.

Inculpatul s-a așezat lângă partea vătămată și a început să o mângâie fără ca aceasta, dată fiind vârsta și inocența sa, să sesizeze inițial intenția inculpatului și să reacționeze în vreun fel. În acest context inculpatul și-a desfăcut șlițul pantalonilor, și-a exhibat organul sexual pe care a început să-l manipuleze pentru obținerea erecției. În acest moment partea vătămata s-a speriat și a încercat să reacționeze însă inculpatul i-a cerut să se ridice, i-a dat jos colanții și lenjeria intimă după care a așezat-o pe covor cu fața în sus și s-a urcat peste minoră încercând sa realizeze un raport sexual normal. Din cauza disfuncțiilor erectile, dar și a conformației infantile a organelor genitale ale minorei inculpatul nu a realizat intromisiunea vaginală ci a continuat să realizeze mișcările de frecare specifice raportului sexual până în momentul în care a reușit să obțină satisfacția sexuală, ignorând teama și lacrimile minorei.

Întrucât era destul de târziu, aproximativ ora 21 și a auzit câinii lătrând, de teamă ca soția să nu revină în locuință, inculpatul a permis părții vătămate să plece avertizând-o să nu povestească despre cele petrecute. Partea vătămată, aflată în stare de șoc a mers acasă, întâlnindu-se pe drum cu soția inculpatului. Ajunsă acasă a izbucnit în lacrimi și a mers direct la mătușa sa căreia i-a relatat, în limbajul specific vârstei, cele petrecute. Văzând starea de șoc și tulburare în care se afla minora, martora L.A.

a plecat să alerteze autoritățile, apelând la martorul F.D., pe care l-a întâlnit în drum și care i-a oferit telefonul mobil pentru a suna la 112. Având în vedere natura faptei și împrejurările săvârșirii sale, instanța a reținut că principiul probei certe aptă să dovedească dincolo de orice dubiu existența faptei și vinovăția inculpatului nu echivalează cu existența unor probe directe, ci a unor probe, chiar indirecte, care coroborându-se sunt de natură să stabilească dincolo de orice dubiu rezonabil situația de fapt și vinovăția inculpatului. În acest sens instanța a constatat că declarațiile părții vătămate sunt constante pe tot parcursul procesului penal, asupra aspectelor esențiale ale faptei.

Împrejurarea că există o serie de nuanțări sau faptul ca inițial partea vătămată a relatat actul sexual ca fiind un raport sexual complet nu pot fi apreciate ca indicii ale nesincerității sale, ci sunt justificate de vârsta fragedă a acesteia (12 ani), lipsa oricărei experiențe sexuale (partea vătămata fiind virgină) și de imperiul șocului sub care s-a aflat și a perceput cele petrecute. Potrivit fișei de examinare psihologică, partea vătămată prezintă simptomatologie de stres posttraumatic. De altfel, actul sexual fără intromisiune, așa numit "ante portas" este recunoscut de către inculpat atât în declarațiile date în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecații, prin apărările formulate.

Mai mult, potrivit expertizei urmelor biologice de pe corpurile delicte (obiectele vestimentare ale parții vătămate) atestă prezența lichidului spermatic atât pe șervețelul cu care s-a șters victima cât și pe chiloții acesteia. În acest context, contrar susținerilor apărării instanța a constatat că atitudinea inculpatului a fost parțial nesinceră și declarațiile sale au prezentat contradicții flagrante și evidente, nejustificate în niciun fel. Astfel inițial inculpatul a negat în fața organelor de urmărire penală orice act sexual cu minora (declarația din 22 mai 2011) pentru ca apoi să-l recunoască, susținând ba ca partea vătămată l-a provocat ba că aceasta a fost de acord cu propunerea sa.

În ceea ce privește exercitarea constrângerii fizice asupra părții vătămate prin legarea mâinilor acesteia cu o sfoară instanța nu a reținut această împrejurare întrucât nu a fost susținută de probatoriul administrat în cauza, declarația părții vătămate având caracter singular sub acest aspect, iar examenul medico-legal nu a obiectivat nici un semn de violență. ÎNCADRAREA JURIDICĂ Probatoriul administrat și analizat mai sus a demonstrat dincolo de orice dubiu rezonabil ca fapta imputată inculpatului există și a fost săvârșită de acesta cu vinovăție, întrunind elementele constitutive, atât pe latura obiectivă cât și pe latura subiectivă, ale infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197, alin. (1), alin. (3), teza I C. pen.

Potrivit Deciziei nr. 3/2005 pronunțate în soluționarea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "prin act sexual de orice natură, susceptibil de a fi încadrat în infracțiunea de viol prev. de art. 197 C. pen. se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului", intromisiunea vaginală nefiind o condiție sine qua non pentru reținerea elementului material specific infracțiunii de viol. În acest context instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat prin apărător în sensul reținerii infracțiunii de act sexual cu un minor prev. de art. 198 C. pen. Deosebirea esențială dintre infracțiunea de viol și infracțiunea de act sexual cu un minor o reprezintă lipsa consimțământului victimei.

Or, în contextul în care inculpatul a ademenit cu dulciuri partea vătămată în locuința sa, în contextul vârstei fragede a acesteia, a lipsei oricărei experiențe sexuale sau chiar sentimentale, văzând dezvoltarea fizică a părții vătămate, instanța a constatat că nu a existat consimțământul victimei la realizarea actului sexual, ci aceasta s-a aflat în imposibilitatea de a se apăra și de a-și exprima voința. Faptul ca aceasta nu a opus rezistență fizică nu echivalează cu un consimțământ tacit la actul sexual, ci este urmarea șocului trăit de aceasta, a disproporției vădite de forță între inculpat, bărbat în vârstă de 68 de ani și partea vătămată, o copilă în vârstă de 12 ani, aflată singură în locuința inculpatului și surprinsă de atitudinea acestuia.

De altfel cerința constrângerii la care face referire legiuitorul în cuprinsul art. 197 C. pen. este îndeplinită chiar și atunci când nu există o rezistență efectivă a victimei, date fiind circumstanțele săvârșirii sale, câtă vreme atitudinea acesteia este evidentă în sensul opunerii la act sexual. În ceea ce privește latura subiectivă, instanța a constatat că inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe prevăzând urmarea faptei sale și urmărind producerea acelui rezultat câtă vreme a ademenit victima cu dulciuri în locuința sa, profitând de faptul că este singur acasă și că victima are încredere în el, a perseverat în realizarea actului sexual chiar și în contextul în care avea disfuncții erectile, a adoptat o atitudine oscilantă ulterior săvârșirii faptei de la negarea actului sexual la recunoașterea sa.

Deși inculpatul nu a invocat acest aspect, în analiza vinovăției sale, instanța a subliniat că inculpatul nu se poate prevala de faptul ca nu ar fi cunoscut vârsta victimei, având în vedere dezvoltarea fizică a acesteia, dar mai ales faptul că erau vecini, locuind în apropiere și cunoștea situația familială a acesteia. Având în vedere că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție, în baza art. 345, alin. (2) C. proc. pen. instanța a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsei, s-a ținut seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textele de incriminare, de gravitatea faptei, prin care se aduce atingere relațiilor sociale privind dreptul fundamental și absolut de a dispune în mod liber de propriul corp, de împrejurările săvârșirii faptelor, prin mijloace și măsuri de natură să pună în primejdie integritatea fizică și psihică a unui copil de 12 ani, de atitudinea inculpatului oscilantă pe parcursul procesului penal, lipsa conștientizării gravității faptei săvârșite, dedusă din modul în care a încercat să justifice fapta, plasând vina asupra părții vătămate minoră.

Totodată instanța a ținut seama de lipsa antecedentelor penale și de faptul că inculpatul este integrat social, însă a constatat că în favoarea inculpatului nu pot fi reținute circumstanțe atenuante, câtă vreme lipsa antecedentelor penale constituie un aspect de normalitate în orice societate și este fără relevanță raportat la gravitatea prezentei fapte și atitudinea adoptată de inculpat post factum. În ceea ce privește argumentul vârstei inculpatului instanța a apreciat că, în contextul faptei săvârșite, profitând de încrederea victimei, acest aspect constituie un argument pentru agravarea pedepsei fără ca instanța să îi dea eficiența unei circumstanțe agravante. În consecință, la stabilirea pedepsei instanța s-a orientat la un cuantum peste limita minimă prevăzută de lege.

Ținând cont de gravitatea faptei, de cuantumul pedepsei, de impactul în cadrul comunității a activității infracționale a inculpatului, de urmările faptelor sale, față de necesitatea reeducării și formării unei atitudini corecte față de relațiile sociale lezate, instanța a apreciat că doar executarea în regim privativ de libertate satisface finalitatea sancționatorie și preventivă a pedepsei, conform art. 52 C. pen. În baza art. 35, alin. (3) C. pen. instanța a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. și ped. de art. 64, lit. a), teza a doua, b) și e) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a fi tutore sau curator ținând cont de natura infracțiunii săvârșite, gravitatea faptei, conduita inculpatului ulterior săvârșirii faptei.

Având în vedere faptul că inculpatul nu are calitatea de părinte, neavând copii minori în întreținere și nu s-a folosit de această împrejurare pentru săvârșirea prezentei fapte, instanța nu a interzis acestuia drepturile părintești. Pentru aceleași considerente antemenționate instanța a apreciat că se impune interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, și dreptul de a fi tutore sau curator, incompatibile cu condamnarea pentru infracțiuni îndreptate împotriva integrității fizice și psihice a unui minor.

Având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că nu este acceptabil ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenție (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găsește închis ca urmare a unei condamnări, iar interdicția absolută de a vota impusă tuturor deținuților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege, ca drept democratic universal. LATURA CIVILĂ În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța a constatat că partea vătămată, prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând 2000 RON daune materiale și 25000 RON daune morale.

Instanța a reținut că, în privința daunelor materiale, părții vătămate, prin reprezentant legal, îi revenea sarcina probei. În acest sens, instanța a constatat că au fost depuse la dosar chitanțele nr. 0013558/2011 și 0012973/2011, emise de IML Iași pe numele parții vătămate în cuantum de 323 RON, fără să fi fost probate restul cheltuielilor cuprinse în cuantumul daunelor materiale. În privința daunelor morale instanța a subliniat că stabilirea cuantumului daunelor morale, procesul de apreciere ce caracterizează prejudiciul nepatrimonial, nu este expresia unei realități materiale.

În raport de natura infracțiunii, împrejurările săvârșirii sale, profitând de încrederea victimei, față de vârsta acesteia, de suferințele psihice inerente infracțiunii al cărei subiect pasiv a fost, suferințe demonstrate și de raportul de evaluare psihologică a acesteia, față de consecințele produse în plan social pentru partea vătămată, expusă disprețului și batjocurii publice, instanța a apreciat că suma de 25.000 RON echivalează cu un cuantum rezonabil și suficient, proporțional și adecvat scopului preventiv-educativ, dar și reparator al răspunderii civile delictuale, în această modalitate specifică. Totodată, în baza art. 163, alin. (2) și (6), lit. b) C. proc. pen. instanța a instituit sechestru asigurător asupra imobilului casă de locuit, situat în sat R., jud. Iași și a tuturor bunurilor mobile și imobile, prezente sau viitoare, ale inculpatului, în vederea reparării pagubei cauzate parții civile și în limita sumei de 25.323 lei.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul M.P., care a invocat netemeinicia ei sub aspectul cuantumului pedepsei principale și complementare și față de cuantumul daunelor acordate de instanța de fond, apreciate a fi prea mari, în raport de circumstanțele reale ale faptei și cele personale. S-a arătat că pedeapsa aplicată este prea mare, relativ la vârsta sa, lipsa antecedentelor penale, faptul că are o familie închegată, caracterizări foarte bune din partea comunității, atitudine de regret, poziție procesuală corectă, afecțiuni medicale atestate de înscrisurile depuse la dosar. În raport de toate acestea, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei principale și complementare și schimbarea modalității de executare.

S-a mai solicitat reducerea daunelor acordate de instanța de fond, ținându-se seama de posibilitățile materiale reduse pe care le are, dar și de dorința de îmbogățire a familiei părții vătămate. Examinând apelul declarat, sub aspectul motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a constatat următoarele: Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept a faptelor inculpatului, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză și, ca urmare a coroborării acestuia, a statuat asupra vinovăției inculpatului M.P., pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. și ped.

de art. 197, alin. (1), alin. (3), teza I C. pen., reținând în sarcina acestuia că, în seara zilei de 21 mai 2011, prin ademenire, a adus-o în locuința sa pe partea vătămată P.I.P., în vârstă de 12 ani, plasând-o astfel în situația de a nu mai putea opune rezistență și apoi, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a obligat-o pe minoră să suporte un raport sexual atipic, constând în mișcări specifice raportului sexual normal, dar fără penetrare intra-vaginală, finalizat prin eliberarea lichidului spermatic.

Din analiza întreg materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești asupra fondului, Curtea a constatat că instanța de fond a reținut o situație faptică fundamentată pe o amănunțită analiză a probatoriului administrat, expunând în detaliu elementele care au determinat reținerea probelor coroborate ce au dus la concluzia reținerii vinovăției inculpatului, precum și motivele concrete care au justificat încadrarea juridică a faptelor acestuia. Reevaluând probatoriul administrat, Curtea a constatat că reținerea situației faptice din prezenta cauză s-a realizat prin coroborarea unor probe directe și indirecte, din a căror înlănțuire a rezultat cursivitatea argumentației logice, care a dus la concluzia înlăturării oricăror dubii asupra vinovăției inculpatului.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, ca și cuantum, Curtea a apreciat că instanța de fond nu a evaluat corespunzător circumstanțele reale ale faptei și cele personale ale inculpatului și, în acest mod, nu a realizat un just echilibru între acestea. Fără putință de tăgadă faptei inculpatului îi corespunde un grad ridicat de periculozitate, dat de natura valorilor sociale încălcate, vârsta părții vătămate, afectarea dezvoltării acesteia, aspecte pe care instanța de fond le-a surprins în mod corespunzător în hotărârea apelată.

În același timp, lipsa antecedentelor penale, aspect corelat cu vârsta înaintată a inculpatului, respectiv faptul că până la 68 de ani nu a înregistrat niciun antecedent penal, că este integrat social, precum și poziția procesuală corectă, constând în prezentarea în fața organelor de cercetare penală, a instanțelor de judecată, cooperarea cu acestea, recunoașterea comiterii faptei, atitudinea de regret, s-a apreciat că, constituie elemente care, în ansamblul factual marcat de specificul activității infracționale concrete, respectiv act sexual fără intromisiune, justifică reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu rezultatul stabilirii unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, dozată corespunzător atingerii scopurilor și funcțiilor acesteia.

În procesul de stabilire al cuantumului concret al pedepsei principale, sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al circumstanțelor atenuante la care s-a făcut trimitere, Curtea a avut în vedere, și afecțiunile medicale de care suferă inculpatul, pentru care s-au depus înscrisuri în apel. Curtea a apreciat însă că schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului nu este de natură a asigura reeducarea și reinserția socială a acestuia, față de toate elementele reținute de către instanța de fond în procesul de individualizare. Pe de altă parte, cuantumul pedepsei reduse, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante, nu a permis stabilirea altei modalități de executare, în acord cu prevederile legale în materie, deoarece reducerea care s-a efectuat a păstrat corelarea cu gravitatea faptei și a urmărilor produse.

Pentru aceleași considerente și pedeapsa complementară a fost redusă într-o pondere egală cu cea principală. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea a constatat că instanța de fond a făcut o evaluare corectă a prejudiciului material și moral produs părții vătămate, acordând suma de 323 RON cu titlu de daune materiale, pentru care s-au depus chitanțele nr. 0013558/2011 și 0012973/2011, emise de IML Iași. În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, Curtea a apreciat că întinderea daunelor morale, în situația în care se apreciază că se impune acordarea lor, trebuie să păstreze echilibrul dintre necesitatea acoperirii pecuniare a prejudiciului moral provocat, pe de o parte, și îmbogățirea nejustificată a părții civile, pe de altă parte.

Deși nu există criterii legale de cuantificare a acestui tip de prejudiciu, întinderea lui fiind lăsată la aprecierea judecătorului cauzei, elementele concrete ale dosarului și practica judiciară în materie, sunt factori care trebuie avuți în vedere. Instanța de fond a apreciat corespunzător asupra elementelor care circumstanțiază acest aspect, concluzionând în sensul că valoarea prejudiciului moral, nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice care, de altfel, sunt inestimabile, ci înseamnă o apreciere multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului moral și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale părții vătămate. Din aceste considerente s-a apreciat ca fiind întemeiată cererea de acordare a daunelor morale, valoarea solicitată reprezentând un cuantum apreciat ca fiind corespunzător acoperirii pecuniare a prejudiciului moral provocat părții civile de acțiunea infracțională a inculpatului.

În raport și de practica judiciară în materie, Curtea a apreciat că valoarea acordată de instanța de fond, cu titlu de daune morale, este cea corectă, neexistând elemente care să justifice reducerea sumei stabilite cu acest titlu. Față de cele mai sus expuse, Curtea, în baza dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul M.P. împotriva Sentinței penale nr. 56 din 09 februarie 2012 a Tribunalului Iași, pe care o va desființa, în parte, în latură penală. Rejudecând: a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului M.P. pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (3) teza I C. pen. de la 12 ani închisoare la 8 (opt) ani închisoare, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), c) C. pen.; a redus și durata pedepsei complementare de la 6 ani la 4 (patru) ani.; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.; în baza art. 193 C. proc.

pen. a obligat inculpatul să plătească părții civile, prin reprezentantul său legal, suma de 228 RON, reprezentând cheltuieli de transport, conform înscrisurilor depuse la dosar; în baza art. 189 și art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în care s-au inclus și onorariul apărătorului din oficiu pentru partea civilă în sumă de 200 RON, au rămas în sarcina acestuia. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.P., criticând decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., solicitând, prin apărătorul ales admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Examinând temeinicia deciziei recurate, în raport de criticile formulate, prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată recursul declarat de inculpatul M.P., ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta: Astfel, în mod temeinic, instanța de apel, în procesul de individualizare a pedepsei stabilite recurentului inculpat, a valorificat circumstanțele personale ale acestuia, și urmare reținerii dispozițiilor art. 74 C. pen., a redus pedeapsa aplicată recurentului inculpat de către instanța de fond, într-un cuantum situat sub limita minimă prevăzută de textele de lege care incriminează infracțiunile deduse judecății. Cererea recurentului inculpat de a se reduce și mai mult cuantumul pedepselor nu poate fi primită, neexistând suficiente garanții că reeducarea acestuia și scopul preventiv și educativ al sancțiunilor pot fi atinse chiar și prin reducerea cuantumului pedepselor aplicate.

Dimpotrivă, gradul ridicat de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările în care a fost săvârșită, vârsta victimei (minoră în vârstă de 12 ani), impun menținerea cuantumului pedepsei stabilită de către instanța de apel. Astfel, Înalta Curte apreciază că în raport de împrejurarea că, faptei inculpatului îi corespunde un grad ridicat de periculozitate, dat de natura valorilor sociale încălcate, vârsta părții vătămate, afectarea dezvoltării acesteia, pedepsele aplicate de către instanța de apel sunt de natură a corespunde periculozității sociale a faptei și a inculpatului și de a îndeplini funcțiile prev. de art. 52 C. pen., fără a se impune coborârea suplimentară sub cuantumul stabilit de către instanța de apel.

Așadar, în ceea ce privește individualizarea pedepsei, față de inculpatul M.P., Înalta Curte apreciază că au fost analizate riguros criteriile enumerate de art. 72 C. pen., care prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Înalta Curte adaugă analizei instanței de apel pe aspectul individualizării judiciare, faptul că din perspectiva gradului de pericol social al faptei și al făptuitorului acestea trebuie apreciate ca fiind deosebit de ridicate având în vedere modul de operare, descris anterior, urmările de natură fizică și psihologică pe care această faptă le-au produs asupra victimei.

S-a evaluat și faptul că în cursul judecății inculpatul a avut o atitudine oscilantă și nu a uzat de dispozițiile prev. de art. 320 1 C. proc. pen. Aceste criterii conduc la concluzia că pedeapsa principală, ca și pedeapsa complementară, sunt corespunzătoare și pot asigura atingerea scopurilor preventive și educative ale sancțiunii. Circumstanțele personale referitoare la situația familială, respectiv că inculpatul are familie, că are caracterizări favorabile depuse la dosar de persoane din comunitatea din care provine, vârsta de aproape 70 de ani, starea medicală, trebuie analizate prin raportare la faptele deduse judecății care atestă o atitudine sfidătoare a inculpatului față de victimă, inculpatul a ignorat teama și lacrimile minorei în vârstă de doar 12 ani, minoră care în urma acestui nefericit incident va rămâne traumatizată pe viață.

Aceste ultime criterii nu sunt apte să dovedească necesitatea reducerii și mai mult a cuantumului pedepsei ori să impună reținerea și a altor circumstanțe atenuante. De asemenea, instanța reține că, în cauză, în mod corect, a fost soluționată și latura civilă, instanțele de fond și apel au făcut o evaluare corectă a prejudiciului material și moral produs părții vătămate, prin fapta inculpatului. Față de cele ce preced, reținând că decizia pronunțată de instanța de apel este legală și temeinică, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul M.P. se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.P. împotriva Deciziei penale nr. 141 din 02 octombrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat până la prezentarea apărătorului ales și suma de 150 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata parte vătămată P.I.P., se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013. Procesat de GGC - GV