ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3879/2013

A.C.F. (minor), pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: - art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 1.000 RON amendă penală; - art. 20 raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare (parte vătămată E.G.); - art. 182 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 73 lit. b) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 8 luni închisoare (parte vătămată E.E.); - iar în temeiul art. 33 lit. a) și b), art. 34 C. pen., s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În temeiul art. 86 1 , art. 110 și art. 110 1 , art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principale și accesorii aplicate, pe timp de 3 ani, interval care constituie termen de încercare și a fost încredințată supravegherea minorului pe durata termenului de încercare, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, părinților săi A.V. și A.C. În temeiul art. 110 1 raportat la art. 86 3 C. pen., pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, s-a impus inculpatului minor respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte lunar, la datele fixate, la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani; b) să anunțe serviciul, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Totodată, s-a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 110 1 pct. 2 și 3 raportat la art. 86 4 C. pen., referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de încercare sau a neîndeplinirii, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori stabilite de instanță.

E.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de: - art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 2.000 RON amendă penală; - art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 2.000 RON amendă penală (parte vătămată A.V.); - art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 2.000 RON amendă penală (parte vătămată A.A.N.); - iar în temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 C. pen., s-a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 2.000 RON amendă penală. S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 1 C. pen.

M.M.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., art. 75 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3.000 RON amendă penală și s-a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 63 1 C. pen.

Z.F. și Z.B.I., fiecare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 75 lit. c) C. pen., la câte o pedeapsă de 2.000 RON amendă penală și s-a atras atenția acestora asupra dispozițiilor art. 63 1 C. pen.

E.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa de 1.000 RON amendă penală și s-a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 63 1 C. pen.

C.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 322 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 1.000 RON amendă penală și s-a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor art. 63 1 C. pen. Prin aceeași sentință au fost respinse, ca nefondate, pretențiile civile formulate de părțile civile A.V. și A.A.N., împotriva inculpatului E.M.; s-a constatat că partea vătămată - inculpatul E.G. și partea vătămată E.E. nu s-au constituit părți civile în cauză în legătură cu inculpatul minor A.C.F. și au fost respinse, ca nefondate, pretențiile civile formulate de părțile civile E.G. și E.E. împotriva inculpaților Z.F., Z.B.I. și M.M.C. Inculpatul minor A.C.F. a fost obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente A.V. și A.C. să plătească următoarele cheltuieli de transport și spitalizare, aferente părților vătămate E.G. și E.E. anume: - Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani sumele de 347,6 RON și respectiv de 355,80 RON; - Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N.O.” Iași sumele de 3.776,56 RON și respectiv de 2.632,26 RON. În temeiul art. 193 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă cererea formulată de partea vătămată-inculpat E.G., prin apărător, privind obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut, în esență, că: I. În seara zilei de 11 august 2011, în jurul orelor 22 00 , pe fondul unei stări conflictuale vechi, inculpații A.C.F., Z.F., M.M.C., Z.B.I. s-au încăierat cu inculpații E.M., C.G. și E.G., lovindu-se reciproc. În timpul încăierării inculpatul A.C.F. i-a aplicat inculpatului E.G. lovituri cu o furcă, cauzându-i un traumatism cranio-cerebral, leziuni care i-au pus viața în primejdie, fiindu-i necesare pentru vindecare un nr. de 85-90 zile îngrijiri medicale. II. În noaptea de 11 din 12 august 2011, în jurul orelor 23 30 – 23 45 , pe fondul incidentului aflat în desfășurare, inculpatul minor A.C.F. a aplicat părții vătămate E.E. lovituri cu un corp contondent (bâtă), cauzându-i un traumatism cranio-cerebral, iar pentru vindecare i-au fost acordate un nr. de 85-90 zile îngrijiri medicale. III. În noaptea de 11 din 12 august 2011, în jurul orelor 23 45 , inculpatul E.M., a pătruns, iară drept, în perimetrul gospodăriei părților vătămate A.A.N. și A.V. (locuința nu are împrejmuire) și le-a aplicat lovituri cu picioarele, cauzându-le suferințe fizice. În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpaților; declarație parte vătămată E.E.; declarațiile martorilor C.D., C.F.P., C.V., E.T., C.M., E.C., R.P., C.M., E.P., T.G., P.N.; proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare; proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică; proces-verbal de examinare criminalistică și planșă fotografică; procese-verbale de confruntare; raport de examinare medico-legale; referat de evaluare inculpat minor. Fiind audiați la termenele de judecată din 6 decembrie 2012 și 10 ianuarie 2013, toți inculpații cu excepția inculpatului C.G., au arătat că solicită să fie judecați potrivit procedurii cuprinse în art. 320 1 C. proc. pen., că recunosc și regretă săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată ca fiind corect descrise în rechizitoriu, dar că nu sunt de acord să despăgubească părțile vătămate, acestea arătând la aceleași termene de judecată că nu au de formulat probe în legătură cu latura civilă a cauzei. Inculpatul minor a arătat expres faptul că a lovit pe cele două părți vătămate E.G. și E.E. cu o bâtă, consecințele acestor lovituri fiind relevate în expertizele medico-legale ale acestor părți vătămate. Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, prin decizia penală nr. 71 din 29 mai 2013 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea vătămată E.E. și inculpatul - parte vătămată E.G. și ca tardiv formulat apelul declarat de inculpatul C.G. împotriva sentinței penale nr. 29 din 08 februarie 2013 a Tribunalului Botoșani. A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani împotriva sentinței penale nr. 29 din 08 februarie 2013 a Tribunalului Botoșani. A desființat, în parte, sentința penală sus menționată și în rejudecare: 1. Cu privire la inculpatul minor A.C.F. A înlăturat aplicarea disp. art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. A condamnat pe inculpatul minor A.C.F. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. e) [în loc de art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 4 luni închisoare (în loc de 8 luni închisoare)], parte vătămată fiind E.E. În temeiul art. 33 lit. a) și b), art. 34 C. pen., a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta decizie cu pedepsele stabilite prin sentința penală apelată, la pct. 1 și 2, respectiv: 1000 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de „încăierare”, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 99 alin. (3) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de „omor calificat”, prev. de art. 20 rap. la art. 174, art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplic. art. 99 alin. (3) C. pen. și art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., urmând ca inculpatul A.C.F. să execute pedeapsa cea mai grea de: 2 (doi) ani și 6 luni închisoare. A majorat termenul de încercare de la 3 ani la 4 ani și 6 luni. 2. A înlăturat starea de recidivă postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b) C. pen. reținută în sarcina inculpatului major M.M.C. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. Împotriva deciziei penale nr. 71 din 29 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs partea vătămată E.E., întrucât nu a fost audiat, a fost bătut de inculpatul M. și de cei doi Z., fără a avea nici un conflict cu ceilalți. În motivele de recurs scrise depuse la dosar în termenul prevăzut de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. a invocat faptul că la instanța de fond cercetarea judecătorească nu s-a desfășurat astfel încât să stabilească adevărații autori ai faptei, care sunt Z.F., Z.B.I. și M.M.C., iar la instanța de apel i-au fost respinse în mod nejustificat solicitările de probatorii. Examinând recursul declarat de partea vătămată E.E. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: Analizând recursul părții vătămate, Înalta Curte constată că aceasta, în motivele scrise aflate la dosar nu a indicat niciunul din cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., iar criticile sale nu se circumscriu nici unuia dintre acestea. Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege. Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare. În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel). Legislația procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de jurisdicție. În ceea ce privește solicitarea apărătorilor desemnați din oficiu pentru a asigura asistența juridică a intimaților inculpați Z.F. și E.M., vizând acordarea unor onorarii parțiale pentru prezentarea la acest termen de judecată, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor „Protocolului privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridică în materie penală”, încheierea între UNBR și Ministerul Justiției, această solicitare apare ca fiind nejustificată motivat de faptul că în cauză s-a acordat un singur termen de judecată la care s-au prezentat cei doi apărători desemnați din oficiu, și, în raport de faptul că recursul părții vătămate nu îi viza pe intimații inculpați pentru care aceștia aveau delegații de la Barou, nici nu au susținut concluzii pe fondul cauzei. Față de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată E.E. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;