ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 174/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 5.987 din 16.05.2014, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin Sentința civilă nr. 3.907 din 27 mai 2015, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței material, a declinat competența soluționării acțiunii formulate de reclamantul Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, în contradictoriu cu pârâții A., Agenția Națională pentru Romi și Centrul European al Drepturilor Romilor, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2.272 din 17 septembrie 2015 a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (înființat prin reorganizarea Centrului de Pregătire Profesională în Cultură, urmare a comasării prin absorbție cu Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii), în contradictoriu cu pârâții A., Agenția Națională pentru Romi și Centrul European al Drepturilor Romilor, în favoarea Tribunalului București, secția civilă. Constatând ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului București, secția Civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Potrivit art. 10 alin. (1) și alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

(1

1

) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel."

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 18.01.2011 a fost încheiat Acordul de parteneriat - Anexa 6 a cererii de finanțare între A. - Lider de parteneriat, Centrul de Cercetare și Consultanță în Domeniul Culturii - Partener 1, Agenția Națională pentru Romi - Partener 2 și Centrul European al Drepturilor Romilor - partener 3, în vederea implementării proiectului "Incluziunea socială a femeilor rome" POSDRU/71/6.3/S/38494.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat rezilierea Acordului de parteneriat - Anexa 6 a cererii de finanțare, cu plata de daune compensatorii estimate la suma de 199.795 RON și dobânda legală aferentă.

Înalta Curte apreciază că litigiul de față nu se subsumează noțiunii de contencios administrativ, întrucât acordul cu privire la care se solicită rezilierea nu constituie un contract administrativ, nefiind încheiat de partea reclamantă ca autoritate publică, în exercitarea competenței și a capacității sale de drept administrativ, ci prezintă trăsăturile unei convenții de societate civilă încheiate de mai multe persoane juridice în vederea convenirii asupra modului de îndeplinire a sarcinilor în legătură cu executarea obligațiilor aferente unui contract de finanțare încheiat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale - Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane cu A. Faptul că acest din urmă contract constituie unul administrativ nu are ca și consecință calificarea în același fel, ca și contract administrativ, inclusiv a celui prin care beneficiarul finanțării - o asociație, persoană juridică de drept privat - convine cu terțe persoane juridice ca acestea să îi acorde sprijin în îndeplinirea sarcinilor asumate.

Obiectul litigiului de față îl reprezintă rezilierea, în parte, a Acordului de parteneriat menționat. În plus, obligațiile asumate contractual de cele două părți au vizat și contribuția bănească a acestora estimată la echivalentul unor cheltuieli eligibile de 358.000 RON în cazul reclamantei și de 15.934.487 RON în cazul pârâtei, reclamanta invocând dreptul la restituirea sumelor suportate în legătură cu proiectul, prin accesarea finanțării de către pârâtă.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală și pârâții A., Agenția Națională pentru Romi și Centrul European al Drepturilor Romilor în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2016.

Procesat de ED