ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 172/2016

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2.807 din 18 septembrie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea la judecata recursului declarat de reclamanta SC "A." SRL împotriva încheierii din 20 mai 2015 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin încheierea din 20 mai 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată de reclamanta SC A. SRL în dosarul civil nr. x/62/2014 al Curții de Apel Brașov.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 84 alin. (1) și (2) din noul C. proc. civ., invocată de reclamantă, nu are legătură cu soluționarea cauzei, fiind inadmisibilă.

Înalta Curte, sesizată cu soluționarea recursului declarat de reclamantă, a luat act de faptul că la dosarul cauzei au fost depuse de către recurentă, prin administrator, o serie de înscrisuri din care rezultă faptul că aceasta înțelege să renunțe la judecarea recursului.

Împotriva Deciziei nr. 2.807 din 18 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC "A." SRL a formulat contestație în anulare.

Prin contestația în anulare formulată, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se arată că în baza cererii depuse la dosar, în data de 23.06.2015, prin care a declarat că renunță la judecarea recursului, Înalta Curte a luat act de această solicitare.

Contestatoarea consideră că hotărârea este greșită deoarece după reanalizarea situației de fapt și de drept, a depus la dosar în data de 17.09.2015 note scrise, prin care a revenit asupra declarației din 23.06.2015 și a făcut precizările necesare care aduc lămuriri asupra cererii de recurs, cu rugămintea de a se da curs judecării recursului înaintat în cauză.

În opinia contestatoarei, notele scrise depuse la data de 17.09.2015 erau de natură să anuleze prin ele însele cererea de renunțare, iar instanța de recurs trebuia să țină cont de acestea.

Intimatele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor au formulat întâmpinări prin care au solicitat să se respingă contestația în anulare, în principal, ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Cu toate că prezenta contestație în anulare este întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ., prevederi care nu există, instanța va analiza cererea în raport de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 și 3 din Noul C. proc. civ.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestație în anulare se cere, pe o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe căile ordinare de atac.

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială. Se reține așadar că pe calea contestației în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauza).

Înalta Curte constată că nu ne aflăm în prezența unor erori materiale în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Astfel, greșeala materială trebuie să fie una evidentă, săvârșită de instanță urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecății procesului, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Conform alin. (2) pct. 3 al art. 503 C. proc. civ., pentru a fi aplicabile în speță aceste prevederi, ar fi trebuit ca instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, ori în speță nu se poate susține că ne aflam în prezența vreunei omisiuni a instanței.

De asemenea, tot în doctrină, s-a afirmat că motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. din 2010 reprezintă o preluare a motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza întâi din C. proc. civ. de la 1865, cu deosebirea că noțiunea de "greșeală materială" a fost înlocuit cu noțiunea de "eroare materială".

Or, în practica judiciară, cu referire la noțiunea de "greșeală materială" în sensul prevederilor art. 318 teza întâi din C. proc. civ. de la 1865, s-a reținut, de asemenea, că are în vedere aspecte formale ale judecății, un "defect fundamental", care să fie de natură a conduce în mod automat, fără excepție, la o altă dezlegare a pricinii în recurs. Sunt asemenea greșeli materiale cele menționate anterior - greșita anulare a cererii, ca netimbrată; greșita respingere a recursului, ca tardiv formulat - în absența cărora dezlegarea dată de instanță ar fi fost cu totul alta.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului, analizând și apreciind asupra înscrisurilor depuse de recurenta SC A. SRL la dosarul cauzei, în mod corect a constatat că aceasta înțelege să renunțe la judecarea recursului promovat, apreciind că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ.. DGRFP Brașov nu s-a opus acestei cereri de renunțare la judecarea recursului (art. 406 alin. (4) din C. proc. civ.), astfel încât în mod corect și legal Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a luat act de renunțarea recurentei SC A. SRL, la judecata recursului declarat împotriva încheierii din 20.05.2015 a Curții de Apel Brașov pronunțata în dosarul nr. x/62/2014.

În cauză, Înalte Curte reține că aspectele invocate de contestator nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială" în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. din 2010, întrucât, în realitate, prin motivele invocate, contestatorul tinde să obțină o reapreciere a probelor și o nouă judecată a cauzei sub aspectul aplicării dispozițiilor incidente, ceea ce excede controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC "A." SRL împotriva Deciziei nr. 2.807 din 18 septembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2016.

Procesat de ED