SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE Cerere nr. 1530/02 prezentată de Tadeusz BO 2015/17CZA RUTKOWSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 11 martie 2008 într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Stanislav Pavlovschi, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, judecători, și de Lawrence Early, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 septembrie 2001, având în vedere decizia Curții de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, astfel cum permite art. 29 alineatul (3) din convenție, Având în vedere eșecul negocierilor în vederea unei soluționări amiabile a cauzei, având în vedere declarația din 1 septembrie 2001 octombrie 2007 prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a intenționat, pronunță următoarea decizie ÎN FAVOAREA reclamantului, dl Tadeusz Bończa, este un cetățean polonez, născut în 1934 și reședința la Warszawa. (a) este reprezentat de agentul său, Jakub Wołąsiewicz, de la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 3 decembrie 1990, administrația din districtul Praga din Varșovia a solicitat o restituire sau compensație pentru un teren care aparținea anterior părinților săi și din care aceștia fuseseră expropriați în beneficiul statului polonez prin decretul din 26 octombrie 1945. Prin decizia primarului din Varșovia (Starosta Powiatu Warszawskiego) ) din 25 mai 2001, reclamantului i s-a acordat o indemnizație din cauza exproprierii terenului în cauză. Președintele comunității urbane din Varșovia-centru (Burmistrz Gminy Warszawa-Centrum) a intervenit împotriva acestei decizii în fața prefectului din Varșovia, care a fost respins de acesta din urmă la 30 ianuarie 2002 octombrie 2003, Curtea Administrativă Supremă a infirmat deciziile din 25 mai 2001 și 30 ianuarie 2002 și cauza a fost retrimisă președintelui orașului Prezydent Miasta Warszawy pentru reexaminare. La 17 mai 2004, reclamantul a inițiat o acțiune în lipsă de administrație pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii. La 27 iulie 2004, în urma acțiunii din partea statului, prefectul a stabilit președintelui orașului un termen (pe la 30 septembrie 2004) pentru a se pronunța în instanță. La 28 iulie 2005, președintele orașului a respins cererea din partea celui din urmă în ceea ce privește fondul cauzei. La 13 februarie 2006, prefectul (Wojewoda Mazowiecki) a infirmat decizia anterioară și a retrimis cauza pentru reexaminarea în fața organului de primă instanță. La 28 martie 2006, reclamantul a solicitat autorității administrative competente să se pronunțe cât mai curând posibil. La 19 mai 2006, acesta a fost informat că un număr mare de cauze referitoare la cererile similare erau pendinte și i s-a indicat o dată aproximativă de examinare a cauzei, adică septembrie 2006. La 13 octombrie 2006, președintele orașului a respins cererea autorității administrative competente de a se pronunța în cel mai scurt timp posibil. La 27 aprilie 2007, după revizuirea cauzei, președintele orașului a respins cererea din partea prefectului, în ceea ce privește fondul, o decizie confirmată în apel la 11 iulie 2007. La 18 decembrie 2007, Tribunalul Regional Administrativ a infirmat decizia anterioară. La cauza este în prezent pendinte în fața organelor administrative competente. GRIEFS 1. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata excesivă a procedurii. 2. De asemenea, a declarat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, în măsura în care dreptul său de proprietate a fost încălcat ca urmare a unei proceduri inechitabile. ÎN Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) printr-o scrisoare din 1 În octombrie 2007, guvernul a informat Curtea că intenționează să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de durata procedurii și a invitat Curtea să elimine această parte din cauza rolului în temeiul articolului 37 din Convenție. Prin prezenta declarație unilaterală, guvernul declară că recunoaște durata excesivă a procedurii interne inițiate de solicitant. Guvernul declară că este pregătit să plătească reclamantului, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 20 000 PLN, sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă nici unui impozit; ea va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. În cazul în care nu se poate soluționa în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorat cu trei puncte procentuale. .... Cu respect, guvernul invită Curtea să afirme că continuarea procedurii de investigare a cererii nu mai este justificată și să o șteargă din rolul său în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenția din 6 noiembrie 2007, reclamantul a informat că suma oferită de guvern în declarația sa părea inacceptabilă. În special, acesta a indicat că valoarea propusă a satisfacției echitabile nu este suficientă pentru a elimina efectele încălcării Convenției asupra căreia a fost victima. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere sau o parte din o cauză a rolului în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere de rol atunci când pentru orice alt motiv pe care [ea] îl consideră existență, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere sau o parte din cererea de participare a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cauzei. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Curtea a stabilit într-o serie de cauze, în special cauze îndreptate împotriva Poloniei, practica sa privind obiecțiunile referitoare la încălcarea dreptului de a fi ascultat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII, Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, § 69-98, CEDH 2006-...., Majewski c. Polonia, 52690/99, 11 octombrie 2005 și Wende și Kukówka c. Polonia , n 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere circumstanțele în cazul de față, natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și valoarea landului propus, Curtea nu mai este justificată să continue examinarea cererii [art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție]. În plus, având în vedere cele de mai sus, în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la problema formulată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) în fine Prin urmare, această parte a cererii de rol ar trebui eliminată. Decizia de radiere nu pune capăt decât procedurii în fața Curții. Prin urmare, aceasta nu aduce atingere posibilității ca reclamantul să exercite alte acțiuni deschise în fața instanțelor interne în scopul de a obține despăgubiri pentru durata procedurii în cauză. Grief întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr Reclamantul se plânge, de asemenea, de dreptul său de proprietate. (1) din Protocolul nr. Curtea constată că reclamantul nu a epuizat căile de atac interne, așa cum se prevede la art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție, întrucât cauza este în continuare pendinte în fața organelor administrative competente. Prin urmare, este necesar să se declare inadmisibilă. art. 29 alin. (3) din Convenție Având în vedere concluziile de mai sus, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât și de modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor pe care le conține decide , în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, să șteargă cauza din rol în măsura în care aceasta se referă la durata procedurii [art. 6]; Declara cererea inadmisibilă pentru surplus. Lawrence Early Nicolas Bratza Modulul Președinte
Requête n
o
15530/02
présentée par Tadeusz BOŃCZA RUTKOWSKI
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l’homme (quatrième section), siégeant le 11 mars 2008 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Stanislav Pavlovschi,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
juges,
et de Lawrence Early,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 24 septembre 2001,
Vu la décision de la Cour d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention,
Vu l’échec des négociations en vue d’un règlement amiable de l’affaire,
Vu la déclaration du 1
er
octobre 2007 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse du requérant à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Tadeusz Bończa, est un ressortissant polonais, né en 1934 et résidant à Warszawa. Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 3 décembre 1990, l’intéressé adressa à l’administration du quartier Praga de Varsovie une demande tendant à obtenir une restitution ou indemnisation concernant un terrain appartenant auparavant à ses parents et dont ces derniers avaient été expropriés au bénéfice de l’Etat polonais par le décret du 26 octobre 1945.
Par décision du maire de Varsovie (
Starosta Powiatu Warszawskiego
) du 25 mai 2001, le requérant se vit attribuer une indemnité en raison de l’expropriation du terrain en question. Le président de la communauté urbaine de Varsovie-centre (
Burmistrz Gminy Warszawa-Centrum)
interjeta appel contre cette décision devant le préfet de Varsovie qui fut rejeté par ce dernier le 30 janvier 2002
.
Le 1
er
octobre 2003, la Cour administrative suprême infirma les décisions des 25 mai 2001 et 30 janvier 2002 et l’affaire fut renvoyé devant le président de la ville (
Prezydent Miasta Warszawy)
pour réexamen.
Le 17 mai 2004, le requérant engagea une action en carence de l’administration afin de se plaindre de la durée excessive de la procédure. Le 27 juillet 2004, à la suite du recours de l’intéressé, le préfet fixa au président de la ville un délai (jusqu’au 30 septembre 2004) pour statuer dans l’affaire.
Le 28 juillet 2005, le président de la ville rejeta la demande de l’intéressé quant au fond de l’affaire.
Le 13 février 2006, le préfet (
Wojewoda Mazowiecki
) infirma la décision précédente et renvoya l’affaire pour réexamen devant l’organe de première instance.
Le 28 mars 2006, le requérant demanda à l’autorité administrative compétente de statuer dans les meilleurs délais. Le 19 mai 2006, il fut informé qu’un grand nombre d’affaires portant sur les demandes similaires étaient pendantes et une date approximative de l’examen de l’affaire lui fut indiquée, soit septembre 2006.
Le 13 octobre 2006, l’intéressé demanda de nouveau à l’autorité administrative compétente de statuer dans les meilleurs délais.
Le 27 avril 2007, après le réexamen de l’affaire, le président de la ville rejeta la demande de l’intéressé quant au fond, décision confirmée en appel le 11 juillet 2007 par le préfet.
Le 18 décembre 2007, le tribunal régional administratif infirma la décision précédente. L’affaire est actuellement pendante devant les organes administratifs compétents.
1.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure.
2.Il allègue également la violation de l’article
1 du Protocole n1 à la Convention, dans la mesure où il a été porté atteinte à son droit de propriété à la suite d’une procédure inéquitable.
A.
La durée de la procédure
Le requérant dénonce la durée de la procédure à laquelle il a été partie. Il invoque l’article 6 § 1, dont le passage pertinent en l’espèce dispose :
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Par une lettre du 1
er
octobre 2007, le Gouvernement a informé la Cour qu’il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par la durée de la procédure. Il a en outre invité la Cour à rayer cette partie de l’affaire du rôle en vertu de l’article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
Le gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu’il reconnaît la durée excessive de la procédure interne engagée par le requérant.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser au requérant au titre de la satisfaction équitable la somme de 20
000 PLN, montant qu’il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
....
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l’examen de la requête n’est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l’article 37 § 1 (c) de la Convention. »
Par une lettre du 6 novembre 2007, le requérant a fait savoir que la somme offerte par le Gouvernement dans sa déclaration lui paraissait inacceptable
.
Il a indiqué en particulier que le montant proposé de la satisfaction équitable ne suffisait pas à effacer les effets de la violation de la Convention dont il avait été victime.
La Cour rappelle que l’article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête ou une partie d’une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l’une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l’article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête ou une partie de requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, notamment des affaires dirigées contre la Pologne, sa pratique concernant les griefs relatifs à la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99, 11 octobre 2005, et
Wende et Kukówka c. Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai 2007).
Compte tenu des circonstances dans le cas d’espèce, de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l’indemnité proposée, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention).
En outre, eu égard à ce qui précède, et en particulier à l’existence d’une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l’espèce, elle considère que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Dès lors, il y a lieu de rayer cette partie de la requête du rôle.
La décision de radiation ne met fin qu’à la procédure devant la Cour. Partant, elle ne préjuge en rien de la possibilité pour le requérant d’exercer d’autres recours ouverts devant les juridictions internes afin d’obtenir réparation pour la durée de la procédure en cause.
B.
Grief tiré de l’article 1 du Protocole n
o
1
Le requérant se plaint également
de l’atteinte à son droit de propriété.
Il invoque l’article 1 du Protocole n
o
1.
La Cour constate que le requérant n’a pas épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 et 4 de la Convention puisque l’affaire est toujours pendante devant les organes administratifs compétents. Il convient donc de déclarer le grief irrecevable.
C.
Article 29 § 3 de la Convention
Compte tenu des conclusions ci-dessus, il y a lieu de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu’elle comporte
;
Décide
, en vertu de l’article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l’affaire du rôle pour autant qu’elle concerne le grief tiré de la durée de la procédure (Article 6);
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Lawrence Early
Nicolas Bratza
Greffier
Président