ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1462/2021

HOTĂRÂRE
23.06.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1462/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 23 iunie 2021

asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 47 din 21 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei nr. 1916 din 3 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire B. și A., prin care au solicitat admiterea acesteia și schimbarea, în tot, a hotărârii atacate pentru excesul de putere (ultra petita/extra petita), reglementat de art. 509 alin. (1) pct. l C. proc. civ.

Au susținut că în cazul în speță instanța a nesocotit principiul disponibilității, care guvernează procesul civil, prin prisma dispozițiilor art. 9 alin. (2) art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Au solicitat, în esență, a se observa că atât în apel cât și în recurs nu s-a făcut de către instanță vreo minimă referire la obiectul propriu-zis al acțiunii și la limitele impuse de aceasta, motiv pentru care este îndreptățită formularea cererii în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 10 mai 2021, a dispus comunicarea cererii și a stabilit termen de judecată la 23 iunie 2021, în ședință publică, cu citare părți.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea formulării cererii de revizuire asupra unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul atunci când instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.

Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea desființării unor hotărâri judecătorești, constituind un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre să fie viciată chiar în substanța sa.

Cum retractarea unei hotărâri judecătorești produce efecte asupra stabilității raporturilor juridice civile, legea reglementează posibilitatea exercitării acestei căi de atac numai în cazuri strict determinate.

Or, din textul de lege menționat rezultă că pentru hotărârile judecătorești, legiuitorul a impus o condiție specială, în sensul că aceste hotărâri pot forma obiect al unei cereri de revizuire numai dacă au fost pronunțate asupra fondului sau prin ele se evocă fondul cauzei.

O instanță de recurs evocă fondul cauzei atunci când, statuând în drept în mod diferit față de modalitatea în care au făcut-o primele instanțe, pronunță o soluție diferită de cele anterior date în aceeași cauză.

Se constată că în speță, ipoteza reglementată de textul de lege nu este respectată sub acest aspect, și anume prin decizia atacată a fost pronunțată o soluție de respingere a recursului și, prin urmare, nu s-a evocat fondul.

Rezultă că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și anume, aceea ca hotărârea atacată să fie pronunțată asupra fondului sau să evoce fondul, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de B. și A. împotriva deciziei nr. 47 din 21 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-01-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 120/2021
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021 asupra cererii de revizuire de față constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată Prin decizia nr. 993 din 28 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă
ÎCCJ 2021-10-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1930/2021
Ședința publică din data de 5 octombrie 2021 Asuprea cererii de revizuire de față, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție: Prin încheierea nr. 1392 din 7 iulie 2020, Înalta Curte de Casație și J
ÎCCJ 2021-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 763/2021
din 29 iulie 2020, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de recurenții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1138 din 26 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost respinsă ca t
ÎCCJ 2021-09-06
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 271/2021
prisma art. 510 alin. (2) din C. proc. civ., și-a declinat competența în favoarea instanței supreme], iar cealaltă a fost depusă la data de 17 ianuarie 2020, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Anterior înregistrării acestei cereri, ca
ÎCCJ 2021-09-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1823/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 februarie 2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, A. a formulat
Sursă