ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1112/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 august 2019 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanții Fundația "A." Voivodeasa și B., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă judecătoria Rădăuți și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava - Serviciul Investigații Criminale au solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții, în solidar, la plata sumei de 100.000 euro pentru defăimare publică prin transmiterea unui comunicat de presă mincinos, cu efecte deosebit de grave la nivel local, național și internațional, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive și irevocabile, pronunțată de vreo instanță de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Suceava: Prin sentința nr. 333 din 2 iunie 2020, Tribunalul Suceava a respins excepția netimbrării, ca nefondată. A admis excepția lipsei calității procesuale active și a interesului reclamantului Fundația "A." Voievodeasa. A respins acțiunea promovată de către reclamantul C. cel Mare Voivodeasa, în contradictoriu cu pârâții Parchetul De Pe Lângă Judecătoria Rădăuți și Inspectoratul de Poliție Județean Suceava - Serviciul Investigații Criminale, pentru lipsa calității procesuale active și a lipsei de interes. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. A respins acțiunea promovată de reclamantul B., față de pârâtul Parchetul e pe lângă Judecătoria Rădăuți, pentru lipsa calității procesuale pasive. A respins acțiunea reclamantului B. față de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, ca nefondată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava: Prin decizia nr. 697 din 29 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a fost admis apelul declarat de reclamanții C. cel Mare Voievodeasa și B. împotriva sentinței nr. 333 din 2 iunie 2020 pronunțată de Tribunalul Suceava. A fost anulată în parte sentința civilă nr. 333 din 2 iunie 2020 a Tribunalului Suceava, în sensul că a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active și a interesului reclamantei C. cel Mare Voievodeasa și, judecând cererea pe fond, a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta C. cel Mare Voievodeasa. Au fost menținute dispozițiile referitoare la respingerea excepției netimbrării, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți și respingerea acțiunii reclamantului B. față de acest pârât, pentru lipsa calității procesuale pasive, precum și cele referitoare la respingerea ca nefondată a acțiunii reclamantului B. față de Inspectoratul de Poliție Județean Suceava. A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată din apel.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 697 din 29 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, reclamanții C. cel Mare Voivodeasa și B. au declarat recurs. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au ignorat prevederile art. 48 din Carta UE privind prezumpția de nevinovăție până ce vinovăția va fi stabilită în conformitate cu legea și au încălcat Directiva UE nr. 343/2016 cu privire la prezumpția de nevinovăție a unei persoane urmărită penal până la o condamnare definitivă. În continuare, recurenții-reclamanți au menționat că au fost încălcate și art. 1 pct. 3 și pct. 5 din Constituția României, art. 11 alin. (1) și alin. (2) privind obligațiile Statului Român referitoare la aplicarea dreptului comunitar și art. 20 din Constituție privind tratatele internaționale. Apreciază că instanțele nu au ținut cont de faptul că România a fost condamnată la CEDO tocmai pentru nerespectarea prezumpției de nevinovăție în cauza Samoilă și Cioancă contra României, fiind "o rușine națională să fie prigonită o organizație care apără drepturile omului în județul Suceava". Pentru aspectele prezentate, recurenții-reclamanți au solicitat anularea deciziei recurate și a sentinței pronunțate de Tribunalul Suceava, în sensul prevăzut de art. 497 C. proc. civ. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 497 C. proc. civ.

Înregistrarea recursului la Înalta Curte și apărările formulate: Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 19 ianuarie 2021, fiind aleatoriu repartizat spre soluționare completului de judecată nr. 5. Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (9 august 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 20 mai 2021, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport de excepția nulității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs. Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs, se constată că aspectele evidențiate, astfel cum au fost formulate, nu conțin precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. În cuprinsul memoriului de recurs, recurenții-reclamanți și-au prezentat nemulțumirea cu privire la sentința pronunțată de Tribunalul Suceava, respectiv decizia pronunțată de Curtea de Apel Suceava, arătând că instanțele "au ignorat în totalitate prevederile art. 48 din Carta UE" și "au încălcat în mod grav, inpardonabil și nescuzabil Directiva UE nr. 343/2016 cu privire la prezumpția de nevinovăție a unei persoane urmărite penal până la o condamnare definitivă." În continuare, au menționat că instanțele nu au ținut cont de faptul că România a fost condamnată la CEDO tocmai pentru nerespectarea prezumpției de nevinovăție în cauza Samoilă și Cioancă contra României, fiind "o rușine națională să fie prigonită o organizație care apără drepturile omului în județul Suceava". Înalta Curte constată că aprecierile recurenților-reclamanți din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță. Enunțarea unor texte de lege, fără o corelare a acestora cu cauza dedusă judecății și prezentarea unor norme ce vizează cu totul alte aspecte decât cele care fac obiectul dosarului, nu pot constitui critici ale argumentelor legale prezentate de instanță în pronunțarea hotărârii recurate, pretinsele încălcări ale prezumpției de nevinovăție neraportându-se în niciun fel la considerentele deciziei atacate. Criticile vizând faptul că instanțele nu ar fi respectat prezumpția de nevinovăție nu suplinesc obligația legală de motivare a recursului, iar aspectele prezentate de recurenții-reclamanți nu reprezintă o critică de nelegalitate ce poate fi dedusă judecății în calea extraordinară de atac a recursului. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. Motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părților, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, motive care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute de lege. În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii. Formularea unei cereri lipsite de orice pretenție concretă care să poată fi dedusă judecății și în raport de care instanța să se poată pronunța, limitată la invocarea cu maximă generalitate a unor drepturi și principii, fără o transpunere la cauza pendinte, fără o argumentare a pretinsei incidențe a acestora în speța dedusă judecății, cerere privată de elementele de fapt și de drept necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate fi reținută ca fiind o motivare a căii de atac în sensul prevăzut de lege. În aceste condiții, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac. PENTRU ACESTE MOTIVE,