ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2127/2020

Prin cererea de chemare in judecata, înregistrată la Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț Industrie și Agricultură Galați, la data de 16.05.2019, sub nr. de dosar x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecata parata societatea B. S.A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la plata sumei de 50.272,33 RON contravaloare marfa, 1.019,77 RON penalități calculate de la data scadenței facturilor și până la data de 13.05.2019, penalități de 0,05% zi întârziere calculate de la data de 14.05.2019 și până la data achitării integrale a debitului datorat, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces. In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 549 si 571 C. proc. civ. La data de 18.06.2019, reclamanta a depus, în ședință, cerere de modificare a cererii arbitrale solicitând introducerea în cauză, in calitate de pârât, în baza art. 3 alin. (1) și (3) din Legea nr. 31/1990, a acționarului societății pârâte - C.. Prin aceeași cerere de modificare a cererii arbitrale reclamanta a micșorat pretențiile privind debitul principal și a majorat pretențiile privind cuantumul penalităților cu suma de 839 RON.

Prin hotărârea nr. 12 din 19 iulie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați a admis in parte cererea de arbitrare, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu parata societatea B. S.A. și, în consecința: A obligat pârâta societatea B. S.A. și paratul C. sa plătească către reclamanta Societatea A. S.R.L. suma de 19.999,68 RON contravaloare marfa, suma de 1.858,77 RON penalități calculate de la data scadenței facturilor și până la data de 17.06.2019 si, in continuare, penalități de 0,05% zi întârziere calculate la valoarea întârziată la plata până la data achitării integrale a debitului datorat. A obliga pârâții societatea B. S.A. și C. sa plătească către reclamanta Societatea A. S.R.L. suma de 10.091,19lei cheltuieli de arbitraj. În motivarea acestei hotărâri, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați a reținut că reclamanta a livrat marfă paratei, in baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x din data de 01.08.2017, fiind emise mai multe facturi și că suma de plată, reprezentând contravaloare marfa rămasa neachitata de parata, înainte de introducerea cererii de arbitrare este de 50.272,33 RON. Conform extrasului de cont din data de 10.06.2019, reclamanta a încasat de la parata suma de 10.159,52 RON, la data de 5.07.2019 suma de 9.130,63 RON si la data de 14.06.2019 suma de 10.982,50 RON, in total, 30.272,65 RON, astfel că, a reținut instanța de arbitraj, pretențiile reclamantei sunt fondate pentru suma de 19.999,68 RON contravaloare marfa, restanta la plata. A mai reținut instanța că pârâta recunoaște debitul restant și că ambele părți semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2017 recunosc achitările, respectiv, încasările parțiale. Reclamanta solicita și suma de 1.858,77 RON penalități calculate de la data scadenței facturilor și până la data de 17.06.2019, al căror cuantum a fost dovedit prin calculul anexat cererii de arbitrare si prin cererea modificatoare a obiectului acțiunii si, in continuare, solicită penalități de 0,05% zi întârziere calculate la valoarea întârziata la plata pana la data achitării integrale a debitului datorat, s-a mai arătat. Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați a reținut că la art. 6.3 din contractul nr. x/2017 este prevăzută clauza penala, precum și faptul că părțile au convenit în sensul că penalitățile vor fi calculate de la data scadenței obligației și până la data îndeplinirii acesteia, neputând depăși valoarea obligației neîndeplinite. Totodată, Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați a motivat că reclamanta a urmat procedura de încercare de soluționare a cauzei pe cale amiabila, notificând pârâta în conformitate cu dispozițiile art. 14.2 din contractul nr. x/01.08.2017, însă notificarea a rămas fără răspuns din partea paratei. În ceea ce : privește paratul asociat C., Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Galați a reținut incidența in cauza a dispozițiilor art. 3 alin. (1) si 3 din Legea nr. 31/1990, si, fata de modalitatea de formulare a textului de lege în integralitatea sa, instanța a observat că acesta stabilește limitele răspunderii asociaților in diferitele forme juridice de organizare ale societăților pentru obligațiile societății, deci în raport cu creditorii acesteia, și nu in raport cu societatea, astfel cum susțin pârâții. Această răspundere este reglementata de legiuitor in texte speciale, de pilda art. 31 si art. 98 alin. (3) din Legea societăților nr. 31/1990. În cazul societăților pe acțiuni și cu răspundere limitată, răspunderea acestora este limitată, conform legii, la capitalul social, care face parte, si acesta, din patrimoniul societății, asociații/acționarii fiind proprietari al părtilor sociale/acțiunilor emise in forma materializata sau dematerializata. Având în vedere că reprezintă legea părților contractele încheiate de partile in litigiu, potrivit dispozițiilor art. 1270 și art. 1516 C. civ., ale contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1.08.2017, cererea de arbitrare a fost admisa in parte.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă la data 26.08.2019, sub nr. x/2019, reclamantul C., a formulat acțiune în anulare a hotărârii nr. 12 din 19.07.2019 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie și Agricultură Galați, care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 33/2019 din 27 noiembrie 2019. În considerentele acestei sentințe, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., susținerile reclamantului expuse prin acțiunea în anulare nu pot reprezenta un motiv de anulare a hotărârii arbitrale atacate, întrucât, reglementările legale a căror încălcare este invocată pe calea prezentei acțiuni, respectiv dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ale art. 1270 și ale art. 1445 C. civ., nu sunt imperative ci dispozitive, ele reglementând principii care nu se confundă cu normele imperative care impun o anumită conduită părților. Sub un alt aspect, s-a mai reținut că dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cele ale art. 1270 și ale art. 1445 C. civ. nu sunt menite să ocrotească un interes public, ci doar un anumit tip de răspundere, respectiv, efectele și modul de executare a unor contracte civile care, în mod evident, nu pot depăși sfera unui interes privat. A reținut curtea de apel că aceste prevederi legale se impun a fi coroborate cu celelalte dispoziții în materie de societăți comerciale, respectiv în materie de contracte, astfel că modul în care părțile își execută obligațiile decurgând din contractul încheiat și modul în care este antrenată răspunderea acestora nu poate afecta în vreun fel interesele societății, în general, adică interesul public. În concluzie, curtea de apel a argumentat că art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, art. 1270 și art. 1445 C. civ. nu au natura unor norme imperative din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., dispozițiile de principiu pe care acestea le cuprind neputând fi confundate cu normele imperative care impun o anumită conduită a părților. În privința lipsei calității procesuale pasive, cât și a lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, susținute de pârâtul C., curtea de apel a reținut, asemenea curții de arbitraj, incidența în cauză a dispozițiilor art. 573 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că prin întâmpinarea formulată la cererea de modificare a cererii arbitrale, depusă de către C. la data de 09.07.2019 pârâtul, petent în prezenta acțiune, nu a invocat aceste excepții, ci doar apărări pe fondul cererii de atragere a răspunderii, astfel că la termenul din data de 11.07.2019 acesta a fost decăzut din dreptul de a formula excepții. Așadar, având în vedere că, fiind guvernate de principiul libertății de voință, raporturile contractuale dintre părți vizează raporturi de drept privat, de la care părțile pot deroga, curtea de apel a reținut că nerespectarea și interpretarea greșită a prevederilor contractuale, coroborate cu dispozițiile legale incidente în materie, nu reprezintă o încălcare a normelor de ordine publică, a bunelor moravuri sau a dispozițiilor imperative ale legii, în sensul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Recurentul C. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 33/27.11.2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea hotărârii recurate cu consecința admiterii acțiunii în anulare și a respingerii ca neîntemeiată a cererii formulată de reclamantă. În motivarea cererii de recurs, după expunerea parcursului procesual al cauzei, recurentul a susținut că hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, s-a arătat că, în mod greșit, Curtea de Apel Galați a reținut că prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu au natura unei norme juridice imperative din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., dispozițiile de principiu pe care această normă le cuprinde neputând fi confundate cu o normă imperativă care impune o anumită conduită părților. S-a susținut că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 31/1990, reglementează, cu caracter general, răspunderea societăților și a asociaților, fiind norme ce se impun cu caracter obligatoriu părților și de la care acestea nu pot deroga prin actul constitutiv sau prin convenții particulare. O astfel de clauză, prin care părțile ar deroga de la prevederile art. 3 din Legea nr. 31/1990 ar fi lovită de nulitate absolută, fiind contrară ordinii publice întrucât ar însemna alterarea naturii juridice a unei forme societare, formă care se aplică așa cum este. Drept urmare, raportat la conduita părților și la interesul general ocrotit prin dispozițiile art. 3 din Legea nr. 31/1990, această normă juridică reprezintă în fapt o normă imperativă. Astfel, a susținut recurentul, în mod greșit curtea de apel a considerat că dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu pot fi considerate ca fiind norme imperative, reținând în ceea ce privește criticile sale privind încălcarea acestor dispoziții legale că nu se încadrează motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) C. proc. civ. și procedând în consecință la respingerea acțiunii în anulare. În continuare, recurentul a susținut nelegalitatea hotărârii Curții de Arbitraj, raportat la faptul că, în motivarea soluției de admitere a cererii de arbitrare și a obligării sale, în calitate de acționar, la plata datoriilor societății B. S.A., rezultând din raporturile contractuale derulate de aceasta, Curtea de Arbitraj a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Sub acest aspect, s-a arătat că prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu instituie o răspundere propriu-zisă a acționarilor pentru plata datoriilor societății, fiind vorba în fapt de obligația normală a fiecărui asociat de a-și plăti aportul pe care l-a subscris. Răspunderea asociațiilor pentru datoriile societății există numai la anumite forme juridice de societăți, respectiv în cazul societăților în nume colectiv, a societăților în comandită simplă și a societăților în comandită pe acțiuni, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, această răspundere avându-și fundamentul în natura "intuitu personae" a acestor forme de societate. Spre deosebire, în cazul societății pe acțiuni, creditorii sociali nu pot pretinde plata datoriilor societății de către acționari și nu pot urmări silit bunuri ale acestora, a arătat recurentul, subliniind că, inclusiv în doctrină s-a realizat distincția între cele două forme de răspundere ale asociaților, prevăzute de art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990. A mai susținut recurentul că prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu pot fi interpretate și aplicate în sensul că ar institui o răspundere personală a acționarilor cu propriul patrimoniu pentru datoriile societății, o astfel de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale încălcând flagrant conceptul de răspundere limitată. Față de aceste considerente, recurentul a apreciat că atat hotararea recurata, cat si hotărârea arbitrală au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului formulat de recurentul C., întrucât atât hotărârea recurată, cât și hotărârea instanței arbitrale au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente: Înalta Curte reține că acțiunea în anulare este un instrument juridic de realizare a unui control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar controlul judecătoresc se declanșează prin mijloacele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., astfel că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru unul din motivele strict și limitativ prevăzute de acest text de lege. Temeiul de drept al acțiunii în anulare formulate de recurent este reprezentat de dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., potrivit căruia: "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;" Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a formulat critici cu privire la statuarea greșită a curții de apel în sensul că prevederile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu au natura unei norme juridice imperative din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. Motivul de casare prevăzut de acest art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte reține că, analizând motivul acțiunii în anulare, invocate de reclamant, potrivit căruia hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, curtea de apel a arătat care sunt argumentele pentru care a apreciat acest motiv neîntemeiat. Astfel, curtea de apel a reținut că ceea ce interesează în analiza motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. este dacă norma ce se susține a fi fost încălcată de instanța arbitrală are caracter imperativ sau nu. Or, norma imperativă, fie de drept substanțial, fie de drept procesual, ce ar fi trebuit încălcată de curtea de arbitraj pentru a atrage incidența motivului de anulare invocat, trebuia să prescrie o anumita conduită, încălcată de părți, dar acceptată de instanță, sau să interzică o anumită conduită, pe care curtea de arbitraj să o fi permis, ceea ce nu este cazul în speță. Noțiunea de ordine publică nu este identică cu cea de normă imperativă, iar bunele moravuri vizează ocrotirea unui interes general și semnifică un ansamblu de reguli impuse de o anumită morală socială, existentă la un moment dat și într-un anumit loc, care, în paralel cu ordinea publică, reprezintă un standard în funcție de care sunt apreciate comportamentele umane. În speță, recurentul nu a făcut dovada că s-ar fi adus atingere unor norme de ordine publică ori dispoziții imperative ale legii prin hotărârea arbitrală. Înalta Curte reține că reglementările legale a căror încălcare este invocată, respectiv dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și cele ale art. 1270 și ale art. 1445 C. civ., nu sunt imperative, ci dispozitive, ele reglementând principii care nu se confundă cu normele imperative ce impun o anumită conduită părților. Dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora acționarii, asociații comanditari, precum și asociații în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurența capitalului social subscris, nu au caracterul unei norme imperative sau a unei norme de ordine publică. Acest text de lege cuprinde o dispoziție ce reglementează un principiu cu caracter general în materie de răspundere a persoanelor arătate anterior în raporturile ce privesc societatea cu răspundere limitată, principiu care nu se confundă cu normele imperative care impun o anumită conduită părților, așa cum în mod judicios a reținut instanța în anulare. Analiza modalității în care instanța arbitrală a interpretat textul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, respectiv în sensul că acesta stabilește limitele răspunderii asociaților in diferitele forme juridice de organizare ale societăților pentru obligațiile societății, deci în raport cu creditorii acesteia, nu se încadrează în ipoteza încălcării ordinii publice, bunelor moravuri ori dispozițiilor imperative ale legii. Nici dispozițiile art. 1270 și ale art. 1445 C. civ., nu sunt norme imperative, acestea neavând menirea să ocrotească un interes public, ci vizează efectele și modul de executare a unor contracte civile care nu pot depăși sfera unui interes privat. Reamintind că hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din motivele strict și limitativ prevăzute de art. 608 C. proc. civ., critica prin care recurentul a susținut nelegalitatea hotărârii curții de arbitraj raportat la faptul că, în motivarea soluției de admitere a cererii de arbitrare și a obligării sale, în calitate de acționar, la plata datoriilor societății B. S.A. rezultând din raporturile contractuale derulate de aceasta, a fost reținută incidența dispozițiilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, nu poate fi primită în această fază procesuală, în condițiile în care obiectul recursului îl constituie hotărârea recurată, respectiv sentința pronunțată de curtea de apel. De altfel, trebuie menționat că, în privința lipsei calității procesuale pasive, cât și a lipsei coparticipării procesuale pasive obligatorii, susținute de reclamant în fața curții de apel, aceasta, în mod corect, a reținut, asemenea instanței de arbitraj, incidența în cauză a dispozițiiilor art. 573 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că prin întâmpinarea formulată la cererea de modificare a acțiunii arbitrale, recurentul nu a invocat aceste excepții, ci doar apărări pe fondul cererii de atragere a răspunderii, astfel încât curtea de arbitraj l-a decăzut din dreptul de a formula excepții la termenul din data de 11.07.2019. Faptul că recurentul nu este mulțumit de soluția pronunțată, nu are relevanță juridică din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 608 lit. h) C. proc. civ., această împrejurare neputând genera o rejudecare în fapt a litigiului de către o instanță superioară, pentru motive străine celor enumerate strict și limitativ în dispozițiile legale menționate. Nu în ultimul rând, întrucât motivele care atrag desființarea hotărârii arbitrale sunt strict și limitativ prevăzute de lege, iar judecarea litigiului pe fond, este posibilă doar în măsura în care se constată incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ., în raport de considerentele reținute ce confirmă legala soluție de respingere a acțiunii în anulare, criticile recurentului prin care se susține că din coroborarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990 rezută că acționarul nu răspunde pentru obligațiile societății, nu vor putea fi analizate, acestea vizând în esență fondul litigiului arbitral. Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul declarat de recurentul C. împotriva sentinței civile nr. 33/2019 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, urmează a fi respins ca nefondat.