CtEDO 13.03.2008 Auto

FERENCIC-STOILOVA v. CROATIA

RESPONDENT
HRV
HOTĂRÂRE
13.03.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
FERENCIC-STOILOVA v. CROATIA (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dna Jasna Ferenčić-Stoilova, este un național croat care locuiește la Zagreb. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl M. Sučević, un avocat care practică la Zagreb. Guvernul croat („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În urma concediului de muncă din 1991, reclamantul a adus o acțiune civilă în Tribunalul Municipal din Zagreb (Općinski sud u Zagrebu) împotriva fostului său angajator, “Alkaloid” Skopje, o companie farmaceutică cu sediul său în fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, căutând reintegrarea și plata salariului ei pentru perioada șomajului ei. În cadrul unei audieri care s-a desfășurat la 24 ianuarie 1992, avocatul societății inculpate a respins argumentele reclamantului, care se bazează, printre altele, pe Hotărârea colectiv al societății inculpate (denumit în continuare „Hotărârea”). Partea relevantă a transcriptionului audierii se citește după cum urmează: „... La 7 februarie 1992, societatea inculpată a prezentat o copie a Hotărâreaui în Macedonia și o traducere în Croația din paginile 1, 13, 14, 37, 38 și 41. Aceste pagini conțin traduceri ale secțiunilor 1, 44, 45, 46, 47, 11, 112, 113, 119, 120, 121 și 122 din acord. La o ședință din 30 iunie 1992, Curtea Municipală a emis o hotărâre, al căror parte relevantă afirmă următoarele: „... Avocatul reclamantului este invitat să consulte copia originală a Hotărâreaui colectiv, care a fost prezentată ca încuiență 5A în dosarul nr. Se pare că nici reclamantul, nici avocatul ei nu au făcut observații cu privire la acordul. La 1 martie 1994, cererile reclamantului au fost acceptate. Cu toate acestea, la apelul companiei inculpate, Tribunalul județului Zagreb (Županijski sud u Zagreb) a anulat partea hotărârii privind plata salariului și a susținut partea referitoare la reintegrarea reclamantului. Procedura inițială a fost astfel împărțită în două seturi de proceduri separate. În ceea ce privește hotărârea apelată care susține reintegrarea reclamantului, societatea inculpată a interzis un recurs la punctele de drept (revizija) la Curtea Supremă, la 12 februarie 1996, pronunțarea hotărârii instanțelor mici din cauza defectelor și erorilor procedurale în aplicarea dreptului susținut relevant, fără să se bazeze în niciun caz pe acordul său colectiv. Reclamantul și-a depus răspunsul la 17 aprilie 1996. Curtea Supremă a respins recursul societății inculpate asupra punctelor de drept la 26 septembrie 1996. Cu toate acestea, la 28 noiembrie 2001, la o plângere constituțională a societății inculpate, Curtea Constituțională a anulat hotărârea Curții Supreme și a trimis cazul Curții Supreme. La 15 octombrie 2003, Curtea Supremă și-a anulat decizia anterioară și a susținut concedierea reclamantului. art. 123 alineatul (2) din Hotărârea colectiv al acuzatului prevede în mod expres că dispozițiile [de la Legea privind drepturile ocupării forței de muncă] privind concedierea nu se aplică în cazurile în care ocuparea forței de muncă a fost încheiată din cauza incapacității [de angajatului] de a îndeplini sarcinile unui anumit post sau de a nu obține rezultatele necesare de lucru.” Într-o plângere constituțională ulterioară, reclamantul a susținut, printre altele, că Curtea Supremă s-a bazat pe Hotărârea colectiv al societății inculpate, deși nu a fost discutat în cadrul procedurii de judecată (judecată și instanța de apel) și, prin urmare, nu a avut niciodată ocazia de a prezenta observații asupra acesteia, deoarece Curtea Supremă a hotărât cazurile în sesiuni închise. La 8 decembrie 2005, Curtea Constituțională a respins plângerea reclamantului, printre altele, că acordul a fost depus de societatea inculpată într-o altă serie de proceduri între aceleași părți. La 3 iunie 1998, Curtea Municipală de Zagreb a pronunțat o hotărâre proaspătă care a acceptat cererea reclamantului. Hotărârea de primă instanță a fost susținută de Curtea de județ Zagreb la 7 martie 2000. În cursul procedurii respective, la 5 aprilie 2000, societatea inculpată a depus o copie a acordului, tradusă în croat. Un recurs ulterior asupra punctelor de drept de către societatea inculpată a fost declarat inadmisibil de către Curtea Supremă la 16 mai 2002. La 13 iulie 2004, societatea inculpată a solicitat Curtea Municipală să anuleze aprobarea timblată care certifică decizia finală (denumită în continuare „aprobarea finală” - klauzula pravomoćnosti), precum și certificatul de executie (potvrda ovršnosti) al hotărârii din 3 iunie 1998. La 18 octombrie 2004, Curtea Municipală a anulat certificatul privind executabilitatea, dar a respins cererea privind aprobarea finală a hotărârii. Reclamantul a depus un recurs și, la 27 martie 2007, Curtea județului a susținut partea deciziei de primă instanță care a respins cererea de anulare a aprobării finale și a anulat partea în care a fost acordată anularea certificatului de executie. Părțile relevante ale Legii de procedură civilă (Gazettele Oficiale nr. 53/91, 91/92 și 112/99 – Zakon o parničnom postupku) se citesc după cum urmează: Un recurs asupra punctelor de drept (revizija) se depune la instanța de judecată care a stat în prima instanță ... Președintele instanței de primă instanță transmite o copie a unui recurs în timp util, complet și admisibil la punctele de drept adversarului, care depune răspunsul său în termen de 15 zile ... ... După ce răspunsul a fost depus sau după expirarea termenului, judecătorul judecător al primului tribunal ... propune recursul asupra punctelor de drept și răspunsul, în cazul în care este depus, împreună cu dosarul direct la Curtea Supremă. ... Un recurs asupra punctelor de drept se decide fără audierea Curții Supreme.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă