CtEDO 12.12.2006 Auto

PILIPOVIC v. CROATIA

RESPONDENT
HRV
HOTĂRÂRE
12.12.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
PILIPOVIC v. CROATIA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dl Branko Pilipović, care este de origine sârbă și a cărui naționalitate este necunoscută, s-a născut în 1956 și trăiește în Johova, Bosnia și Herțegovina. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna B. Isailović, un avocat care practică la Paris. Guvernul croat (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Š. Stažnik. La 2 martie 1990, Tribunalul Sisak pentru ocuparea forței de muncă (Osnovni sud udruženog rada u Sisku) a dat hotărârea societății de comandă A. („societatea”) pentru a plăti reclamantului suma de 801,80 dinari iugoslavi („YUD”), împreună cu dobânda legală aferentă și costurile litigiilor. Hotărârea a devenit finală la 7 noiembrie 1990, când a fost susținută de Tribunalul pentru ocuparea forței de muncă din Croația (Sud udruženog rada Hrvatske). La 21 martie 1991, reclamantul a solicitat Curții Municipale Sisak (Općinski sud u Sisku) pentru executarea hotărârii de mai sus. La 27 martie 1991, Curtea Municipală a emis o scrisoare de execuție (rješenje o izvršenju) care ordonă instituției financiare care funcționează contul societății (Služba društvenog knjigovodstva, ulterior Zavod za platni promet și, în cele din urmă, Financijska agencija) („FINA”) să colecteze suma corespunzătoare cererii reclamantului, adică 333,724,54 YUD, și să-l transfere în contul său. La 11 aprilie 1991, societatea a depus obiecție (prigovor) la scris. Reclamantul a răspuns la 23 aprilie 1991. La 2 decembrie 1991, Curtea Municipală a respins obiecția societății și a devenit astfel finală. Se pare că, la 4 februarie 1993, scrisul a fost trimis FINA pentru a fi executat. Guvernul a susținut că procedura s-a încheiat la 4 februarie 1993. Cu toate acestea, din moment ce dosarul a fost închis și, în cele din urmă, distrus la 1 decembrie 1998 în conformitate cu art. 248 din Regulamentul Curții (a se vedea mai jos în temeiul legislației interne relevante), guvernul nu a putut specifica dacă procedura a fost încheiată deoarece cererea reclamantului a fost îndeplinită sau pentru un alt motiv. Reclamantul a susținut că în iulie 1991 a fost plecat să rămână cu părinții săi în Bosnia și Herțegovina. El a susținut în continuare că, din cauza escaladării războiului în Croația în octombrie 1991, el nu a putut să se întoarcă. Astfel, el a decis să rămână în Bosnia și Herțegovina, unde mai târziu a fost acordat statutul de refugiat. Reclamantul a susținut, de asemenea, că din aprilie 1991 nu a primit nicio informație de la Curtea Municipală Sisak cu privire la cazul său. La 3 decembrie 1999, el a scris Curții Municipale Sisak solicitându-i să continue procedura de executare. El nu a primit niciun răspuns. La 3 mai 2001, reclamantul, prin intermediul avocatului său R.B., a repetat cererea. Curtea a răspuns la 2 august 2001 informand avocatul reclamantului că procedura de executare în cauză a fost întreruptă și dosarul distrus. La 15 mai și 31 iulie 2002, reclamantul a cerut din nou Curtea Municipală Sisak să continue procedura de executare. La 25 aprilie 2003, el a scris președintelui Curții Municipale Sisak plângând că nu a primit niciun răspuns la scrisorile sale anterioare. Președintele a răspuns la 29 mai 2003 informând reclamantul că procedura s-a încheiat la 4 decembrie 1993, iar dosarul a fost distrus la 1 decembrie 1998. Între timp, după cererea reclamantului cu privire la scrisul de execuție, la 10 martie 2003, Oficiul FINA – Sisak l-a informat că nu a primit niciodată scrisul de la Curtea Municipală Sisak. Actul de procedură de punere în aplicare din 1991 (Zakon o izvršnom postupku, Gazette Oficial nos. 53/1991 și 91/1992), în vigoare la momentul material, nu prevedea posibilitatea de a continua procedurile de executare care s-au încheiat deja, dar numai cele care au fost rămase sau amânate (secțiunea 67). În plus, legea prevede că o cerere de redeschidere a unui caz (prijedlog za ponavljanje postupka) nu a fost permisă ca remediu în cadrul procedurii de executare (secțiunea 9). Actul de executare din 1996 (Ovršni zakon, Gazette Oficial nr. 57/1996), care a intrat în vigoare la 11 septembrie 1996, conține aceleași norme privind continuarea procedurii (secțiunea 9 și 66) și redeschiderea unei cauze (secțiunea 12). Regulile Curților (Sudski poslovnik, Gazette Oficial nr. 80/1997 și 20/98), astfel cum sunt în vigoare la momentul material, reglementează, printre altele, termenele pentru păstrarea dosarelor în arhivele instanțelor. Acestea prevăd că dosarul privind procedurile de punere în aplicare trebuie păstrat timp de cinci ani după întreruperea sau încheierea procedurii respective, cu excepția cazului în care se referă la drepturi în rem, în care ar trebui păstrate dosarele timp de treizeci de ani (secțiunea 248). După expirarea acestor termene, datele de caz au trebuit fie livrate instituției menținând arhive istorice, fie să fie distruse (secțiunea 247).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă