ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2018/2019

Ședința publică din data de 8 noiembrie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub număr de dosar x/2013, reclamanta Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova a solicitat în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., succesoare în drepturi și obligații a B., obligarea pârâtei la plata sumei de 4.601.906,20 RON, reprezentând penalități și dobânzi de întârziere calculate conform contractelor abonament încheiate între părți, în temeiul O.G. nr. 92/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Prin sentința nr. 392/CA/2015 din 31 martie 2015 a Tribunalului Hunedoara, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe,reclamanta Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova a declarat apel, care, prin decizia nr. 641/2015 din 16 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost respins.

Prin decizia nr. 884 din 16 mai 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis recursul declarat de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova împotriva deciziei nr. 641/2015 din 16 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, pe care a casat-o și a dispus trimiterea cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin decizia nr. 13/2018 din 30 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 13/2018 din 30 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, reclamanta Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiovaa declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în totalitate a deciziei atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și obligarea pârâtei la plata sumei de 4.601.906,20 RON, sumă ce reprezintă penalități și dobânzi de întârziere calculate conform clauzelor contractuale prevăzute în abonamentele încheiate și însușite de către pârâta debitoare.

În argumentarea cererii de recurs, Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova susține, în esență, că instanța de apel nu a respectat îndrumările deciziei de casare și nu a lămurit, nici de această dată, dacă, prin angajamentul de plată nr. x/2010, s-au acordat înlesniri la plată sau eșalonări în înțelesul O.U.G. nr. 29/2011, decizia recurată reluând în mare parte motivarea din decizia instanței de apel din primul ciclu procesual.

În opinia recurentei, instanței de apel a pronunțat decizia atacată cu interpretarea eronată a angajamentului de plată în sensul că accesoriile au fost calculate neîntemeiat pe motiv că există clauze care prevăd că nu se stabilesc accesorii pe durata acordării înlesnirilor la plată.

Recurenta precizează că angajamentul de plată încheiat între părți reprezintă o facilitate acordată debitoarei care se afla în imposibilitate de plată a debitului încă din anul 2004, iar un alt avantaj ar fi faptul că pentru sumele care fac obiectul acestuia se suspendă procedura de executare silită începând cu data încheierii angajamentului, că suspendarea executării silite are, de asemenea, ca efect încetarea indisponibilizării sumelor viitoare provenite din încasările zilnice (în conturile în RON și valută), începând cu momentul încheierii angajamentului astfel că debitoarea să nu se afle în dificultate generată de lipsa temporară de disponibilități bănești și să aibă capacitate financiară de plată pe perioada angajamentului.

În acest sens, recurenta face trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 22 martie 2011, aprobată prin Legea nr. 15/2012, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv Ordonanța de Urgență nr. 12 din 6 martie 2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale și prorogarea unor termene), unde se prevede că eșalonarea la plată se acordă pentru toate obligațiile fiscale administrate de ANAF, înscrise în certificatul de atestare fiscală.

Arată că cea mai importantă limitare a accesului societăților cu probleme la eșalonarea datoriilor o constituie obligativitatea garantării acestora, că modalitățile clasice de garantare, fie prin cash colateral, scrisoare de garanție bancară sau chiar ipotecă/gaj acordate de o terță parte în favoarea debitorului, sunt virtual imposibil de realizat în contextul unei firme cu probleme financiare.

Se arată că în cazul de față nu s-a avut în vedere acordarea unei înlesniri la plată, ci prin angajamentul încheiat între părți s-a eșalonat debitul restant la acea dată, având în vedere faptul că debitoarea nu și-a respectat obligațiile de plată asumate prin abonamentele încheiate între părți, cu atât mai mult cu cât nu a fost constituită nicio garanție din partea debitoarei.

Recurenta indică temeiurile care fundamentează raporturile contractuale dintre părțile în litigiu, respectiv Ordinul MMDD nr. 798/2005, O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală și O.U.G. nr. 107/2002 cu modificările și completările ulterioare, redând în detaliu contractele abonament astfel încheiate.

Recurenta consideră că intimata debitoare nu și-a executat obligațiile din abonamentele încheiate, în sensul că nu a achitat la termenul scadent contravaloarea serviciilor de care a beneficiat, astfel că au fost calculate dobânzi și penalități de întârziere conform clauzelor contractuale încheiate între părți în sumă de 4.601.906,20 RON, conform facturilor indicate în temeiul art. 14,15,16 din abonamentul nr. x, precum si art. 13,14,15 din contractul abonament nr. x, Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova a calculat dobânzi și penalități de întârziere, conform Codului de procedură fiscală, dobânzi care sunt în suma de 3.573.418,60 RON, precum și penalități de întârziere la plata in valoare totala de 1.028.487,60 RON.

Apreciază recurenta că, în aceste condiții, dobânzile și penalitățile calculate sunt fondate și legal calculate respectând prevederile contractuale si legislația fiscală în vigoare (O.G. nr. 92/2003 - Codul de procedura fiscală precum și O.U.G. nr. 107/2002 cu modificările și completările ulterioare și Ordinul MMDD nr. 798/2005), că legislația în domeniu la momentul încheierii angajamentului de plată nr. x/19.01.2010, respectiv Ordinul MMDD nr. 798/2005, Codul de procedură fiscală, etc. nu prevedea nicăieri că în situația acordării de înlesniri la plată, la debitele existente nu se mai calculează accesorii, această procedură fiind reglementată abia în luna martie a anului 2011, prin O.G. nr. 29/20.03.2011.

Arată recurenta că, în perioada cuprinsă între data încheierii angajamentului de plată nr. x/19.01.2010 și data de 31.03.2011, debitoarea nu și-a respectat efectiv obligația de plată a tranșelor lunare de plată în sumă de 153.890 RON fiecare, plus contravaloarea facturilor curente, astfel că soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică, abia din luna mai 2011 debitoarea respectându-și efectiv obligația menționată în angajamentul de plată nr. x/2010 în sensul că a achitat lunar atât tranșa de plată din eșalonare, cât și facturile curente, dovada fiind faptul că din 01.04.2011 nu au mai fost calculate accesorii la plata debitelor restante.

Susține că instanța de apel a pronunțat decizia atacată pe baza angajamentului de plată încheiat la 19.01.2010, prin care s-a eșalonat debitul restant la acea dată, fără să țină cont de faptul că debitoarea nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin angajament, aceasta neachitând ratele lunare care erau menționate în anexa angajamentului, motiv pentru care a fost necesară încheierea procesului-verbal din 03.05.2011 prin care debitoarea și-a luat angajamentul de a respecta graficul de eșalonare la plată a datoriilor restante, cât și contravaloarea facturilor curente.

De asemenea, susține recurenta, instanța de apel nu a ținut cont de faptul că debitoarea a început să își achite debitul restant după data de 03.05.2011, și astfel, chiar dacă angajamentul de plată ar modifica scadența facturilor, Administrația Bazinală de Apă Jiu tot ar fi trebuit să calculeze dobânzi și penalități de întârziere la plată până la data achitării debitului restant. În motivarea deciziei atacate, instanța nu a luat în considerare raportul de expertiză efectuat în cauză care a concluzionat că Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova a calculat în mod legal dobânzile și penalitățile de întârziere conform prevederile legale.

Totodată, concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză dovedesc faptul că soluția instanței de apel este nelegală și netemeinică și că în mod legal și temeinic Administrația Bazinală de Apă Jiu Craiova a calculat dobânzile și penalitățile de întârziere cu respectarea clauzelor contractuale prevăzute în abonamentele încheiate și însușite de către debitoare și a legislației aplicabile.

Intimata-pârâtă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a susținut, în esență, că prin recursul declarat în cauză recurenta a criticat faptul că instanța de apel nu a lămurit aspectele reținute prin decizia de casare și faptul că în decizia atacată ar exista pasaje preluate din precedenta decizie casată, or, contrar celor susținute de aceasta, instanța de apel a explicat aceeași stare de fapt ce subzistă între părți și a motivat soluția sa ținând cont și de aspectele reținute în decizia de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A mai precizat intimata că recurenta și-a întemeiat recursul pe dispoziții legale din domeniul reglementărilor financiar-fiscale, or, după rejudecare, instanța de apel a reținut în mod corect că sumele solicitate în litigiu nu sunt creanțe fiscale, astfel că litigiului nu îi sunt aplicabile procedurile ce privesc eșalonarea la plată a creanțelor fiscale și nici dispozițiile O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată.

Intimata-pârâtă a mai susținut că,în mod corect a reținut instanța de apel că în baza angajamentului de plată, respectiv de eșalonare a datoriilor încheiat între părți, accesoriile solicitate de recurentă au fost calculate și facturate în perioada în care eșalonarea la plată producea efecte, întrucât angajamentul de plată nu încetase să-și producă efectele.

Pentru considerentele arătate, intimata a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta S.C. A. S.A.,ca neîntemeiat.

Înalta Curte de Casație și Justiție a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ JIU CRAIOVA este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 16 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului întocmit în cauză.

Prin încheierea din 20 septembrie 2019, constatându-se că recursul reclamantei este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) Cod procedură civilă, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului declarat de reclamantaADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ JIU CRAIOVA, la 8 noiembrie 2019, cu citarea părților.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, ținând cont și de apărările intimatei formulate prin întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prin decizia de casare nr. 884 din 16 mai 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a constatat că, în speță, chestiunea litigioasă poartă asupra dreptului reclamantei de a calcula dobânzi și penalități de întârziere, în raport cu calificarea dată angajamentului de plată, respectiv dacă prin acesta s-au acordat înlesniri la plată sau eșalonări în înțelesul O.U.G. nr. 29/2011.

S-a reținut că divergența poartă asupra calificării date drepturilor și obligațiilor asumate prin angajamentul de plată încheiat între părți, calificare ce prezintă relevanță din perspectiva dreptului reclamantei de a solicita obligarea pârâtei la plata dobânzilor și penalităților de întârziere, ca atare, interpretarea clauzelor din convenție coroborate cu normele legale incidente cauzei, precum și împrejurările speței, revine instanței de fond.

S-a constatat că această chestiune nu a fost pe deplin analizată de către instanța de apel, aspect ce a condus la pronunțarea unei hotărâri cu nesocotirea prevederilor convenționale încheiate între părți privind obligația de plată a majorărilor de întârziere astfel cum a fost convenită prin contracte, precum și a dispozițiilor legale invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În speță, recurenta consideră că nici în rejudecare, prin decizia ce formează obiectul prezentului recurs, instanța de apel nu a lămurit dacă prin angajamentul de plată nr. x/2010 s-au acordat înlesniri la plată sau eșalonări în înțelesul O.U.G. nr. 29/2011.

Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel, pornind de la îndrumările date prin decizia de casare nr. 884 din 16 mai 2017, s-a pronunțat cu respectarea dispozițiilor imperative ale art. 501 C. proc. civ., reținând în mod expres că sumele solicitate în litigiu nu sunt creanțe fiscale, astfel că nu sunt aplicabile proceduri care privesc eșalonarea la plată a creanțelor fiscale, nici dispozițiile O.U.G. nr. 29/2011 privind reglementarea acordării eșalonărilor la plată, fiind lipsite de relevanță susținerile recurentei vizând modificarea în timp a prevederilor fiscale.

Se constată că în niciun moment recurenta nu a contestat calificarea juridică dată de instanța de apel înțelegerii dintre părți și, respectiv a sumelor solicitate în litigiu și nu a contrazis reținerea instanței sub aspectul calificării.

Recurenta susține că în angajamentul de plată nr. x/19.01.2010 nu s-a prevăzut că de la data încheierii acestui act nu se mai calculează accesorii la debitele înregistrate de către debitoare, sau la acele rate care nu au fost achitate la scadența stabilită. Totodată, apreciază că instanța de apel nu motivează în drept interpretarea sa, și anume nu arată care este temeiul legal care stabilește că de la data încheierii angajamentului de plată și eșalonării plății debitului restant nu mai pot fi calculate majorări și dobânzi de întârziere, numai pentru acele rate care nu au fost achitate la scadența stabilită.

Or, instanța de apel a reținut cu justețe că în angajamentul de plată nu trebuie să fie prevăzut că nu se mai calculează majorări, întrucât de esență, obligația de plată afectată de un termen suspensiv este o obligație care devine exigibilă la împlinirea acestui termen.

Condiția ca obligația să fie ajunsă la scadență, nu este îndeplinită întrucât, prin stabilirea, pe cale convențională, a unor termene pentru executare, obligațiile de plată a facturilor cuprinse în graficul de eșalonare sunt afectate de termene suspensive. De esența termenului suspensiv legal este faptul că acesta este întotdeauna stabilit în favoarea debitorului, concluzie care se desprinde și din interpretarea prevederilor art. 1024 C. civ. din 1864, conform cărora:

"termenul este presupus totdeauna că s-a stipulat în favoarea debitorului, dacă nu rezultă din stipulație sau din circumstanțe că este primit și în favoarea creditorului".

Efect al convenției părților, conform dispozițiilor art. 1023 C. civ. din 1864 ("aceea ce se datorește cu termen nu se poate cere înaintea termenului"), se amână exigibilitatea obligației.

Astfel, pendente termine, debitorul nu poate fi considerat în întârziere, întrucât datoria sa, deși există, nu este ajunsă la scadență, aspect reținut în mod legal de instanța de control judiciar.

Este de necontestat că între părți a fost încheiată o eșalonare a datoriilor, această convenție de plată nr. x/29.01.2010 fiind valabilă și respectată de intimată, accesoriile solicitate fiind calculate și facturate în perioada în care eșalonarea la plată producea efecte.

Este de amintit că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, astfel că simpla nemulțumire a recurentei cu privire la argumentele care au format convingerea instanței de apel, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă, sunt aspecte care nu justifică incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de care se prevalează aceasta.

Așa fiind, se impune respingerea criticilor de netemeinicie (relevanța raportului de expertiză, facturi etc.), care nu satisfac exigențele impuse de art. 488 C. proc. civ., ce instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că decizia atacată este la adăpost de orice critică, Curtea de Apel Alba Iulia dând o corectă eficiență textelor legale incidente în speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ JIU CRAIOVA împotriva deciziei nr. 13/2018 din 30 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, menținând hotărârea recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ JIU CRAIOVA împotriva deciziei nr. 13/2018 din 30 ianuarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2019.