ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1748/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 16.04.2019, sub nr. x/2019 reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul Școlar Județ Mehedinți pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea paratei la plata sumei de 444.753,58 RON, actualizată cu indicii de inflație la data plații efective de către parata și cheltuielile de judecata aferente acestui proces conf. art. 451 C. proc. civ.

Invocând dispozițiile Legii nr. 72/2013 și îmbogățirea fără justa cauza reclamanta arată că pârâta și-a mărit patrimoniul în detrimentul patrimoniului firmei care a executat lucrările.

La data de 08.05.2019, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere reconvențională. A solicitat respingerea ca inadmisibila si ca nefondata a cererii de judecata formulate de către reclamantă. Totodată, a invocat excepția autorității de lucru judecat, întrucât prezenta cauza a mai fost judecata o dată și a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civila cu nr. 3533/25.10.2018 a Curții de Apel Craiova in dosarul cu nr. x/2014, prin care acțiunea reclamantei a fost respinsă în totalitate.

Prin sentința nr. 47/2019 din 24 iunie 2019, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția autorității de lucru judecat, precum și cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin B. SPRL și cererea reconvențională formulată de pârât.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL, care a fost recalificat, prin încheierea de ședință din 30 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca fiind apel.

Prin decizia nr. 898/2019 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă apelul a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, la data de 7 februarie 2020, recurenta-reclamanta A. S.R.L., în faliment, a declarat recurs, care a fost însușit de lichidatorul judiciar B. SPRL al debitoarei recurente, conform înscrisului aflat la dosarul de recurs.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii având ca obiect îmbogățirea fără justă cauză și obligarea pârâtului la plata sumei de 444,753,58 RON, actualizată cu indicele de inflație la data plații efective, precum și la plata cheltuielilor de judecata aferente acestei etape procesuale.

După prezentarea situației de fapt, recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea deciziei recurate, arătând că decizia recurată nu răspunde exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 425 C. proc. civ., întrucât aceasta doar confirmă soluția primei instanțe și aduce argumente străine de natura pricinii, susținând, totodată, că decizia nu este motivată în fapt, deși, conform art. 425 alin. (1) pct. b C. proc. civ., hotarârea judecatorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

Raportat la obiectul cererii de chemare in judecata, îmbogățirea fără justă cauză, după prezentarea unor considerații teoretice vizând această instituție juridică, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel consideră că lucrările solicitate prin acțiune intră sub sfera de reglementare a O.U.G. nr. 34/2006, a dispozițiilor art. 122 lit. i) din același act normativ, a căror aplicare nu este facultativă, ci obligatorie și că pentru executarea lor era necesară încheierea unui nou contract de achiziții publice sau a unui act adițional, ori trebuia să-i fie atribuit de contractantul inițial, iar necesitatea efectuării de lucrări trebuia să fie impusă din cauza circumstanțelor imprevizibile.

Recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că, înainte de a fi supusă procedurii de achiziții publice, documentația realizată în acest sens a fost sumar întocmită, din cauza lipsei de fonduri a autorității contractante, iar realitatea execuției a fost mereu completată pe durata execuției cu dispoziții de șantier emise de proiectant. Au fost prezentate aspecte ce țin de relațiile contractuale desfășurate și situația de fapt, susținându-se, totodată, că beneficiarul lucrării si proiectantul au decis continuarea lucrărilor de execuție prin emiterea unor dispoziții de șantier, iar executantul -SC A. SRL- a efectuat lucrarea pe cheltuiala sa, având convingerea că i se va plăti contravaloarea lucrărilor.

A opinat recurenta-reclamantă că rezultatul execuției lucrărilor a fost în folosul îmbogățitului, care și-a mărit patrimoniul in detrimentul patrimoniului celui însărăcit și că, în cauză, nu a fost făcută o analiză a îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor juridice ale acțiunii în restituire. Cu privire la condițiile materiale ale acțiunii "de in rem verso", s-a arătat, din perspectiva măririi, respectiv îmbogățirii unui patrimoniu, că pârâtul se bucură de un bun realizat pe cheltuiala reclamantului, iar din perspectiva micșorării unui patrimoniu, că reclamanta a suferit o pierdere apreciabilă in bani, fiind vorba de prestarea unui serviciu neplătit. A mai arătat recurenta că legătura de cauzalitate este directă pentru că o valoare trece direct din patrimoniul unuia in patrimoniul celuilalt.

În continuare, recurenta-reclamantă a susținut că este justificată promovarea acțiunii, motivată de existența dreptului în intregralitatea sa - art. 1345 C. civ. și că, în prezenta cauză, executantul lucrărilor suplimentare nu se regăsește in nici una din situațiile prevăzute de art. 1346 C. civ.

A mai susținut recurenta că decizia recurată încalcă principiul aflării adevărului, al egalității părților, principii stabilite de C. proc. civ. prin art. 6, 7, 8 și 22, dar și dispozițiile stabilite de C. civ. în capitolul referitor la interpretarea și efectele legi legii civile.

De asemenea, recurenta-reclamantă, a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, conform art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, respectiv dreptul de a obține prin actul de justiție, într-un termen rezonabil, pretenția izvorâtă din îmbogățirea fără justă cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a invocat excepția tardivității recursului având în vedere dispozițiile art. 485 alin. (1) și (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat față de decizia civilă nr. 3533/25.10.2018 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. x/2014, iar pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind temeinică și legală.

Prin precizările depuse la dosar, avocatul recurentei-reclamante a arătat că, la data de 15.09.2020, a decedat dl. C., solicitând suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 412 C. proc. civ.

La termenul din 29 septembrie 2020, Înalta Curte a respins cererea privind suspendarea judecării cauzei, precum și excepția tardivității recursului, potrivit celor reținute în practicaua hotărârii.

La aceeași dată, Înalta Curte a invocat excepția nulității recursului și a reținut cauza în pronunțare asupra acestui aspect.

Înalta Curte, analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, aplicabile litigiului în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv 16.04.2019, stipulează că, "Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., invocând formal motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., pe care își întemeiază recursul și nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În cadrul motivelor de casare invocate, recurenta a susținut că decizia recurată doar confirmă soluția primei instanțe, în motivare aducându-se argumente străine de natura pricinii, concluzia instanței de apel nefiind precedată de o examinare a chestiunilor de fapt și de drept invocate, aceasta neavând o opinie proprie cu privire la speța dedusa judecații, însușindu-și în totalitate motivarea dată de prima instanță.

Or, argumentele prezentate de recurentă în memoriul de recurs nu pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece recurenta în argumentarea acestei critici de recurs prezintă starea de fapt, ceea ce constituie un aspect de netemeinicie, și expune considerații teoretice referitoare la noțiunea motivării unei hotărâri judecătorești, însă nu indică, în mod concret, în ce măsură instanța de apel nu a respectat exigențele motivării hotărârii pronunțate, afirmând la modul general ipoteza nemotivării, respectiv existența unor motive contradictorii ori a unor motive străine de natura pricinii, pe care nu le individualizează.

Prezentarea motivelor de netemeinicie de către recurenta-reclamantă și reiterarea unor situații de fapt, în lipsa unei argumentații în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanței de recurs.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Cu privire la îmbogățirea fără justă cauză, după prezentarea unor considerații teoretice vizând această instituție juridică, recurenta aduce argumente prin raportare la aspecte ce țin de situația de fapt, afirmând, totodată, că nu a fost făcută o analiză a îndeplinirii sau neîndeplinirii condițiilor juridice ale acțiunii in restituire, fără a se arăta care dintre aceste condiții nu au fost examinate și fără a se menționa care ar fi fost interpretarea corectă a normei legale pe care o invocă.

În realitate, prin intermediul acestor critici, recurenta-reclamantă contestă modul în care instanța de apel a stabilit și interpretat starea de fapt a litigiului, lucru care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci numai netemeinicia acesteia.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecății, nu se regăsesc critici privind decizia din apel, care formează obiectul recursului, ceea ce ar fi însemnat indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea acesteia, susținerile recurentei reprezentând doar o succesiune de fapte și afirmații nestructurate juridic.

Autoarea căii extraordinare de atac afirmă și încălcarea principiului aflării adevărului, al egalității părților, a dispozițiilor referitoare la interpretarea și efectele legii civile, dar și al dreptului la un proces echitabil, conform art. 6 din C.E.D.O., fără a prezenta elemente concrete din care să rezulte în ce modalitate aceste principii nu au fost respectate de instanța de apel.

Enumerarea de către recurentă a încălcării unor drepturi sau principii fundamentale nu se poate constitui, din punct de vedere juridic, într-un motiv de nelegalitate, cerință impusă, în mod imperativ de legiuitor.

Așadar, Înalta Curte apreciază ca dezvoltarea argumentelor adusă în sprijinul criticilor formulate nu face posibilă exercitarea controlului de legalitate din perspectiva motivelor de casare invocate, întrucât, în memoriul de recurs, recurenta nu arată, în concret, și nu dezvoltă motive de nelegalitate în sensul cerințelor art. 488 din C. proc. civ., prin cererea de recurs aducându-se doar critici de temeinicie deciziei atacate și făcândus-e doar afirmații în sensul nelegalității acesteia.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ., iar invocarea de către recurentă a art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. este una formală.

În considerarea celor ce preced, întrucât recurenta-reclamantă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. împotriva deciziei nr. 898/2019 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2020.